Contestaţie la executare. Sentința nr. 1468/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1468/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 1468
Dosar nr._ - contestație la executare și suspendare executare silită -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1468
Ședința publică din data de 29.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte - E. T.
Grefier – I. C.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea . BACĂU în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA –DIRECȚIA DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentanții legali ai părților, contestatoarea solicitând judecarea in lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței următoarele:
Stadiul procesual: dosarul se află la primul termen de judecată;
Obiectul cauzei este contestație la executare și suspendare executare silită.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că la data de 14.04.2015 in Serviciul arhivă-registratură s-a depus la dosarul cauzei dosarul de executare silită nr.225/2015 de către Biroul Executorului Judecătoresc „ C. I.” cu sediul în Bacău, in copie certificată.
Instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Piatra N. și rămâne în pronunțare pe excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Piatra N. invocată din oficiu.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /17.02.2015 contestatoarea . a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA- DRDP IASI, anularea formelor de executare emise in dosarul nr. 225/2015 al SCPEJ C. si Asociatii.
Intimata creditoare a depus întâmpinare (fila 23 si urm) prin care a solicitat respingerea contestatiei, ca nefiind intemeiată.
Instanta a dispus, din oficiu, atasarea copiei certificate a dosarului de executare nr. 225/2015 al B. SCPEJ C. si Asociatii.
La termenul de judecată din 29.04.2015, instanta a constatat că este nelegal sesizată si a invocat exceptia de necompetentă teritorială exclusivă a Judecătoriei Piatra N..
Instanța, analizând cu precădere excepția necompetenței teritoriale, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, reține următoarele:
În fapt, executarea silită supusă atentiei instantei s-a demarat, la sesizarea creditoarei, formulată in data de 05.02.2015, f. 37 din dosar.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 651 din Codul de pr. civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea 138/2014, publicată in M.Of al României nr. 753 din 16 octombrie 2014, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
Potrivit aceluiasi text normativ, instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Potrivit art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință, care are caracter interlocutoriu, temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.
De asemenea, art. 132 alin. (1) din codul de procedură civilă stabilește că, atunci când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
A.. (3) al articolului de lege menționat prevede că, dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.
Contestatoarea are sediul social în Bacău (f.4 si f.7 din dosar), localitate care, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, este situată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bacău.
Pentru considerentele expuse, instanta apreciază că Judecătoria Bacău este instanta de executare competentă în soluționarea prezentei cauze, excepția de necompetență teritorială absolută a Judecătoriei Piatra N. invocată din oficiu, urmând a fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu de instanța de judecată.
Declină competența de soluționare a contestatiei la executare formulate de contestatoarea . cu sediul în Mun. Bacău, ..6, ., Jud. Bacău în contradictoriu cu intimata C. SA- DRDP IASI cu sediul în Iași, ..19, Jud. Iași în favoarea Judecătoriei Bacău.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.04.2015.
Președinte, Grefier,
E. T. Plecat în concediu medical
semnează
Grefier Șef
. V. M.
.
Red. E.T./19.05.2015
Tehn.. E.T./M.Ș./20.05.2015
Comunicat :20.05.2015
Ex.2
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1474/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 1439/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
---|