Fond funciar. Sentința nr. 1440/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1440/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 1440
Dosar nr._ - perimare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1440
Ședința publică din data de 28.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. - DUMITRIȚA M.
GREFIER - C. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâții C. D., C. G., C. V., C. C., C. J., C. M., C. G., M. T., C. L. CÎNDEȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. L. COSTIȘA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar-modificare titlu de proprietate, în vederea perimării cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită.
- cauza este la primul termen de judecată, în vederea perimării.
Instanța constată pricina în stare de judecată și, în temeiul dispozițiilor articolului 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare asupra excepției de perimare.
INSTANȚA,
Cu privire la acțiunea civilă de față, formulată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâții C. D., C. G., C. V., C. C., C. J., C. M., C. G., M. T., C. L. CÎNDEȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. L. COSTIȘA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.10.2012, sub nr._, având ca obiect fond funciar, reține următoarele:
Din verificarea actelor aflate la dosarul cauzei, rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 16.07.2013, când pricina a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 din Codul procedură civilă, având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația care a fost stabilită în sarcina sa prin încheierea de ședință din 28.05.2013, obligație care i-a fost adusă la cunoștință potrivit adresei de la fila 67, respectiv să precizeze în mod clar și fără echivoc, obiectul cererii de chemare în judecată, motivele în fapt și în drept, pentru fiecare titlu de proprietate, obiectul modificării acestuia.
Astfel fiind, în conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimare care, potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, se poate constata și din oficiu.
Fiind o sancțiune procedurală, perimarea se răsfrânge asupra întregii activității judiciare și este determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului.
Întrucât de la data încheierii de suspendare, respectiv 16.07.2013, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților, nefiind îndeplinit în acest interval nici un act de procedură în vederea continuării pricinii, și observând că nu sunt incidente cazurile de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, în baza art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea având ca obiect fond funciar-modificare titlu de proprietate, formulată de către reclamanta P. E., cu domiciliul în ., județ N., în contradictoriu cu pârâții C. D., C. G., ambii cu domiciliul în ., C. V., C. C., C. J., C. M., - toți cu domiciliul în ., județ N., C. G., cu domiciliul în . M. T., cu domiciliul în B., ., județul Bacău, C. L. CÎNDEȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. L. COSTIȘA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-DUMITRIȚA MUNTEANUCOSTELA B.
Red. Tehnored. A.D.M./17.05.2015
Tehnored. C.B./17.05.2015
13 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1469/2015. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 1414/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
---|