Fond funciar. Sentința nr. 3415/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 3415/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 3415
Dosar nr._ fond funciar – modificare titlu de proprietate
Cod operator date 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3415
Ședința publică din data de 27.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. - DUMITRIȚA M.
GREFIER - C. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei minori și familie privind pe reclamanții V. G., M. A., T. E., B. M. și V. I. și pe pârâtele C. Județeană N. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și C. L. D. Roșie pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, având ca obiect fond funciar-modificare titlu de proprietate.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
S-a expus referatul cauzei, grefierul de ședință învederând instanței următoarele:
- stadiu procesual: primul termen de judecată;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
- judecata a fost suspendată la data de 20.01.2015, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, până la această dată neefectuându-se nici un act de procedură cu caracter contradictoriu între părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării Compartimentului arhivă – registratură al Judecătoriei Piatra N., privind constatarea din oficiu a perimării cererii.
După deliberare,
INSTANȚA,
Asupra sesizării Biroului Arhivă pentru constatarea ca perimată a acțiunii civile, înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. sub nr._ din data de 27.01.2014, reține următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 27.01.2014 sub nr._, reclamanții V. G., M. A., T. E., B. M. și V. I.au chemat în judecată instituțiile pârâte C. Județeană N. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și C. L. D. Roșie pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, solicitând instanței modificarea Titlului de proprietate nr. 28/297/23.06.1994, în sensul înscrierii corecte a amplasamentului suprafeței de 0,3916 ha, în pct. „Boțoaia”, cu cheltuieli de judecată.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 20.01.2015, când prin încheierea instanței judecarea cauzei a fost suspendată în baza dispozițiilor art. art. 242 alin. 1 noul Cod procedură civilă.
De la data anterior menționată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.
Având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 416 noul Cod procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”, .iar potrivit art. 420 alin. 1 din același cod, perimarea se poate constata și din oficiu și, ținând seama de faptul că nu s-a formulat o cerere de redeschidere a judecății și nu s-a mai împlinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța urmează a constata perimată acțiunea cu a cărei soluționare a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea având ca obiect fond funciar, formulată de către reclamanții V. G., CNP_, cu domiciliul în Piatra N., ., ., ., M. A., CNP_, cu domiciliul în ., ., județul N., T. E., CNP_, cu domiciliul în ., ., județul N., B. M., CNP_, cu domiciliul în Piatra N., . nr. 7, ., . și V. I., CNP_, cu domiciliul în Piatra N., .. 1, ., . în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană N. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și C. L. D. Roșie pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor .
Cu drept de recurs la Tribunalul N. în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.
Președinte Grefier
A.-Dumitrița M. C. B.
Red./Tehn. A.D.M./09.12.2015
Tehn. C.B./09.12.2015
Ex. 8
← Stare civilă. Sentința nr. 3241/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT | Pretenţii. Sentința nr. 3056/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
---|