Plângere contravenţională. Sentința nr. 1947/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 1947/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 1947

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1947

Ședința publică din data de 27.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – O. A.

GREFIER – A. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională (O.U.G. nr. 195/2002 ®), formulată de petentul I. G. V. în contradictoriu cu intimatul I. DE POLIȚIA AL JUDEȚULUI N..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Prin referat oral, grefierul a învederat instanței următoarele:

- dosarul este la al doilea termen de judecată;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- la data de 27.05.2015 intimatul a comunicat la dosar atestatul de operator radar al agentului constatator de pe autoturismul MAI_ din ziua de 15.06.2014.

Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale pricinii, în considerarea dispozițiilor art. 394 alineat 1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.11.2014, sub nr._, petentul I. G. V. a contestat procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 15.06.2014 de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului N. – Serviciul Poliției Rutiere, solicitând anularea acestuia.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că în procesul verbal a fost consemnată obiecțiunea sa că nu a circulat cu viteza de 72 km/h în localitate, întrucât nu a circulat cu această viteză. A invocat nulitate procesului verbal pentru nerespectarea dispozițiilor art.181 alin 1 din HG nr.1391/2006, respectiv a formei tipozate din anexa 1D. A concluzionat solicitând ca intimatul să depună la dosar materialul probatoriu care a stat la baza încheierii procesului verbal.

În drept, plângerea contravențională a fost motivată pe dispozițiile HG nr.1391/2006 și OUG nr.195/2002.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art.19 din OUG nr.80/2013.

Au fost anexate plângerii, în fotocopie, procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 15.06.2014 și plicul de corespondență.

La data de 30.12.2014, cu respectarea termenului prevăzut de art.201 cod proc civ, intimatul a depus la dosar întâmpinare (filele 14-17) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivare, intimatul a arătat că, sub aspectul legalității, au fost respectate prevederile O.G. nr. 2/2001, nu lipsește nici un element care să atragă nulitatea absolută a procesului-verbal, iar faptele au fost comise în împrejurările descrise de agentul constatator, care nu sunt de natură a înlătura caracterul lor contravențional. A concluzionat arătând că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate.

A susținut că vinovăția petentului este dovedită cu procesul-verbal de constatare care se coroborează cu înregistrarea video, buletinul de verificare metrologică și atestatul operatorului radar.

Au fost anexate întâmpinării următoarele acte: procesul-verbal, (fila 15), înregistrarea video(fila 17), buletinul de verificare metrologică nr._/02.04.2014 (fila 16).

Pentru termenul de astăzi, la solicitarea instanței, intimatul a depus atestatul operator radar nr.40/14.04.2010 -f.27

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, menționate anterior și cea cu înregistrarea video ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal .._, încheiat la data de 15.06.2014 de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului N. – Serviciul Poliției Rutiere, petentul I. G. V. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei, ca sancțiune complementară aplicându-i-se și 3 puncte de penalizare. S-a reținut că, la aceeași dată, ora 12.30, petentul a condus autoturismul marca Seat, cu numărul de înmatriculare_ pe . viteza de 72 km/h, abatere filmată video. Fapta a fost încadrată juridic în dispozițiile art.121, alin.1 din H.G. nr. 1391/2006, fiind sancționată potrivit art. 108, alin.1, lit. b, pct.2 din OUG nr. 195/2002.

Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

În motivare instanța va reține dispozițiile art.17 din OG 2/2001, care prevăd: „ Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”

Motivul de nelegalitate invocat de petent referitor la faptul că modelul de proces verbal pe care s-a constatat presupusa contravenție nu corespunde modelului prevăzut de art.181(1) din HG 1391/2006 nu se circumscrie motivelor de nulitate absolută expres și limitativ prevăzute de lege, putând fi cel mult un motiv de nulitate relativă, care nu este de natură să atragă nulitatea decât în condițiile art. 175 C. pr. cv, în măsura în care acesta ar fi dovedit o vătămare care nu ar putea fi înlăturată altfel. Or în prezenta speță instanța constată că dreptul la apărare al petentului nu a fost încălcat, aspect relevat de formularea prezentei plângeri, nici o altă vătămare care să nu poată fi înlăturată, astfel încât să atragă nulitatea în condițiile art.175 cod proc. civ. nefiind indicată de petent.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța apreciază că procesul verbal a fost corect întocmit.

În drept, instanța reține că dispozițiile Art. 108 alin.1, lit. b, pct.2 din OUG nr. 195/2002 sancționează „depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”

În speță, petentul a circulat în localitatea Piatra N., împrejurarea că se afla în interiorul localității nefiind contestată de aceasta în plângerea formulată. Conform art. 49 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, „Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Din înregistrarea video depusă la dosar, fila 16, rezultă că în ziua de 15.06.2014, petentul a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 72 km/h, deci cu 22 km peste limita maximă admisă. Având în vedere că această viteză a fost înregistrată cu cinemometrul montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI_ și verificat metrologic, potrivit buletinului de la fila 16, de către un agent care este atestat să utilizeze acest aparat, potrivit atestatului de la fila 27, instanța apreciază că, în speță, măsurarea vitezei s-a realizat în condițiile stabilite de lege. Instanța mai constată că din analiza înregistrării video la momentul 12.30.30 L=viteza maximă la care a fost blocat cinemometrul și T=viteza curentă erau aceleași, respectiv 72 km/h, ceea ce confirmă veridicitatea celor menționate în procesul verbal.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, atât cea principală a amenzii, cât și cea complementară a punctelor de penalizare, raportat la gradul ridicat de pericol social al faptei, la scopul punitiv dar mai ales preventiv al sancțiunii, instanța apreciază că agentul constatator a făcut o justă individualizare, motiv pentru care va reține că și sub acest aspect procesul verbal este temeinic și legal întocmit.

În consecință, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, constatând că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul I. G. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul I. G. V. (CNP_) cu domiciliul în Piatra N., ., ., jud. N., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 15.06.2014, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Conform art. 471 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2015.

Președinte, Grefier,

O. A. A. G.

Red. O.A./27.07.2015

Tehnored. A.G./27.07.2015

4 ex. / 2 ex. .>

Cod operator 2720

Dosar nr._

Emisă la data de 15.04.2015

Termen de judecată la 27.05.2015

CĂTRE,

INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională (O.U.G. nr. 195/2002 ®), formulată de petentul I. G. V. în contradictoriu cu intimatul I. DE POLIȚIA AL JUDEȚULUI N. privind procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 15.06.2014.

În vederea verificării legalității și temeiniciei actului constatator, revenim și vă solicităm ca până la termenul din data de 27.05.2015 să comunicați atestatul de operator radar al agentului constatator de pe autoturismul MAI_ din ziua de 15.06.2014 (la care se face referire în cuprinsul întâmpinării), sub sancțiunea aplicării unei amenzi judiciare în caz de neconformare.

Președinte, Grefier,

O. A. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1947/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT