Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 490/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 490/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 490/C
Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -
cod operator 2720 ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 490/C
Ședința Camerei de consiliu din 16.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: P. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. A. SA și pe pârâtul G. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-cauza este la primul termen de judecată.
Verificându-și competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 din codul de procedură civilă instanța constată, prin raportare la art.107 și 1028 din Codul de procedură civilă că Judecătoria Piatra N. este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța constată că nu se impune estimarea duratei procesului în conformitate cu dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat instanța reține cauza spre soluționare.
In baza dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă s-au declarat dezbaterile închise.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N., la data de 28.04.2015, sub nr._, reclamanta ..A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. C. ca, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtului la suma de 4.733,37 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri precum și dobânda legală.
Totodată, a solicitat plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit procesului verbal . nr._/26.07.2013, pârâtul ,conducând un vehicul cu tracțiune animală pe DJ 156 A a acroșat autoturismul marca Renault cu număr de înmatriculare_ ce se afla staționat. Întrucât la data producerii evenimentului rutier, autoturismul, proprietatea lui S. B. A., era asigurat cu poliță CASCO la societatea reclamantă,aceasta a regularizat dauna, achitând suma de 4.533,37 lei. A mai precizat că în conformitate cu dispozițiile art.2210 din Codul Civil,s-a subrogat în drepturile asiguratului, a încercat rezolvarea amiabilă a litigiului, prin conciliere directă cu pârâtul, fără nici un rezultat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
În susținerea cererii, au fost depuse, în copie,următoarele înscrisuri: invitație, convocare la conciliere și dosarul de daună nr.AVZ-_.(filele 8-36 dosar).
Acțiunea fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 200 lei.
Procedând potrivit art. 1.029 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, după primirea formularului de cerere, instanța a comunicat pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului cerere, precum și de copii ale înscrisurilor depuse în susținerea cererii, punându-i-se în vedere cam în termen de 30 de zile de la comunicare, să trimită formularul de răspuns completat corespunzător și documente de care înțelege să se folosească.
Pârâtul nu a răspuns solicitării instanței, deși comunicarea prevăzută la art. 1.029 alin. (3) din Codul de procedură civilă s-a făcut potrivit dispozițiilor legale, respectiv,potrivit art. 162 alin. (1) din Codul de procedură civilă .
Având în vedere faptul că nu s-a primit nici un răspuns din partea pârâtei, instanța a procedat la soluționarea cererii în cameră de consiliu, în raport de actele de la dosar, potrivit art. 1.030 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
În temeiul art. 255 și 258 din Codul de procedură civilă, apreciind proba cu înscrisurile existente la dosar ca fiind legală, pertinentă și concludentă, instanța a încuviințat această probă în favoarea reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 26.07.2013, pârâtul, conducând un vehicul cu tracțiune animală pe DJ 156 A a acroșat autoturismul marca Renault cu număr de înmatriculare_ ce se afla staționat, culpa exclusivă a pârâtului în producerea accidentului reieșind din cuprinsul procesului verbal . nr._/26.07.2013 încheiat de Inspectoratul de Poliție al județului N.,necontestat.
Pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era încheiată polița de asigurare CASCO nr._ cu ..A.
În baza poliței de asigurare nr._ a cărei valabilitate este cuprinsă între 14.04.2013 și 13.04.2014 a fost întocmit de către reclamantă dosarul de daună nr. nr.AVZ-_ și acordată asiguratului, pentru daunele survenite la autovehiculul număr de înmatriculare_ o despăgubire în cuantum de 4.733,37 lei achitată cu ordinul de plată nr._ la data de 2.12.2013 reprezentând valoarea pagubelor pricinuite prin accident.
În drept, potrivit art. 2210 din Codul civil, în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei. Situația reglementată de art.2210 din Codul civil, fiind un caz de subrogație, pentru existența dreptului asiguratorului este necesar ca asiguratul despăgubit să aibă împotriva celui chemat în judecată o acțiune în răspundere civilă, ceea ce înseamnă implicit îndeplinirea cumulativă a condițiilor acestei forme de răspundere civilă delictuală prevăzute de art. 1349 Cod civil. Totodată, în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală, reclamantei îi revine sarcina probei privind toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate concretă dintre faptă și prejudiciu, astfel cum rezultă acestea din dispozițiile legale menționate anterior.
În cauză, instanța reține că reclamanta a facut dovada tuturor elementelor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului.
Reclamanta a dovedit fapta ilicita culpabilă a pârâtului precum și existența prejudiciului aflat în legatură de cauzalitate cu fapta,
Instanța reține că în cauză reclamanta a solicitat pârâtului la achitarea sumei de 4.733,37 lei și deși a fost notificat în mai multe rânduri,acesta nu a înțeles să își îndeplinească obligația. Mai mult decât atât, instanța reține astfel că pârâta nu a formulat obiecțiuni la modul de calcul prezentat de reclamantă fiind incidente dispozițiile legale menționate anterior.
Totodată, reținând principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, instanța va obliga pârâtul și la plata dobânzii legale în conformitate cu disp.art.6 din OG 13/2011 garantând posibilitatea creditoarei de a-și asigura recuperarea creanței la valoarea ei reală.
Având în vedere aceste considerente, urmează a fi admisă acțiunea, astfel cum a fost formulată, iar pârâtul va fi obligat la plata sumelor pretinse prin acțiune.
În temeiul art. 1.031 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Admite acțiunea precizată având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de către reclamanta ., cui_, cu sediul în B., .. 24C, județul B., în contradictoriu cu pârâtul G. C., cnp –_, domiciliat în comuna Negrești, ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4533,37 lei reprezentând contravaloare despăgubiri precum și dobânda legală .
Obligă pârâtul la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09. 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. R. P. S.
Red.MR/02.12.2015
Tehnored.MR,MPS/07.12.2015
Ex. 4
← Pretenţii. Sentința nr. 2720/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT | Succesiune. Sentința nr. 2700/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
---|