Plângere contravenţională. Sentința nr. 537/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 537/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 537
Dosar nr._ plângere contravențională
Operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 537
Ședința publică din 18.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. T.
GREFIER: I. C.
Pe rol se află judecarea plângerii formulată de petentul N. M. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 10.07.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul N. M., legitimat cu CI . nr._, CNP_, domiciliat în Piatra N., ..57, ., lipsă fiind reprezentantul legal al intimatului.
În cadrul referatului cauzei, grefierul de ședință învederează instanței următoarele:
- procedura de citare legal îndeplinită.
- cauza este la primul termen de judecată; după desfășurarea procedurii prealabile;
- prin serviciul arhivă s-a depus la dosar un memoriu, formulat de către petent;
- se constată că s-a depus la dosar întâmpinare, ce a fost comunicată petentului.
Instanța pune în discuția părții, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Piatra N., invocată prin întâmpinare de către intimat.
Petentul solicită a fi judecată prezenta plângere, de către Judecătoria Piatra N..
Față de dispozițiile art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 17.07.2014, petentul N. M. a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/10.07.2014.
În motivarea plângerii, petentul a invocat, în esență, că nu a săvârșit fapta contravențională retinută in sarcina sa.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași a depus întâmpinare (fila 18) prin care s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Piatra N..
Instanța, analizând cu precădere excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.07.2014, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea unei contravenții în localitatea P. Iloaiei, jud. Iași.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. A.. (2) al aceluiași text legal menționează că, în acest sens, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).
Potrivit art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință, care are caracter interlocutoriu, temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.
De asemenea, art. 132 alin. (1) din codul de procedură civilă stabilește că, atunci când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
A.. (3) al articolului de lege menționat prevede că, dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.
Art. 129 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă stabilește că necompetența este ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar în conformitate cu art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Din procesul verbal de contravenție analizat, reiese că fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost săvârșită și constatată în localitatea P. Ilioaiei, localitate care, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, este situată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iasi.
Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că se impune admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Piatra N., invocată din oficiu, și declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială exclusivă, invocată de intimat.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul N. M., CNP_, domiciliat în Piatra N., ..57, ., ., împotriva procesului verbal . nr._/10.07.2014, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, cu sediul în Iași, jud. Iași, în favoarea Judecătoriei Iași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2015.
Președinte, Grefier,
E. T. I. C.
. .
Red. E.T./24.02.2015
Tehn.E.T./I.C./25.02.2015
Ex.3
Dosar nr._
Data: 24.02.2015
Către
JUDECĂTORIA IAȘI
Iași, .. 2, jud. Iași
În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr. 537 pronunțate la data de 18.02.2015 în acest dosar de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind plângerea formulată de petentul N. M. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 10.07.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând 40 file.
Președinte, Grefier,
E. T. I. C.
. .
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 604/2015.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 504/2015. Judecătoria... → |
---|