Plângere contravenţională. Sentința nr. 547/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 547/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 547
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 547
Ședința publică din data de 18.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – O. A.
GREFIER – A. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională (O.U.G. nr. 195/2002 ®), formulată de petentul B. I. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., cealaltă persoană implicată în accident NICUȘOR G. și asigurătorul S.C. C. A. SIBIU S.A.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 04.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din sentința civilă, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2014, sub nr._, petentul B. I. D. a contestat procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 11.02.2014 de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului N. – Serviciul Poliției Rutiere, solicitând anularea acestuia.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că la data menționată în procesul verbal se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ spre domiciliul situat în satul Vad, . Piatra N. – H. A. și întrucât urma să efectueze o manevră de schimbare a direcției de mers spre stânga pentru a intra în locuința sa, a procedat la semnalizarea corespunzătoare cu 200 m, încetinind, iar la momentul efectuării acestei manevre, aflându-se după acostamentul marcat cu linie continuă de pe marginea drumului, a fost acroșat pe partea lateral stânga de autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul Nicușor G.. A mai arătat că în urma impactului autoturismul pe care îl conducea a fost avariat în proporție de 85%, fiind afectate pe partea stângă: portiera din spate, stâlpul, pragul, aripa din spate și șasiul, învederând că celălalt autoturism circula cu viteză mare. A menționat că la solicitarea celuilalt conducător auto a completat formularul de constatare amiabilă, în care a indicat și o parte din martorii care erau de față și că întrucât incidentul a avut loc duminica, urma ca a doua zi să se prezinte la sediul asigurătorului, însă între timp a fost chemat la Postul de Poliție Dragomirești, unde i-a fost comunicat că este în culpă și urmează a i se încheia proces verbal. A concluzionat că i s-a încheiat proces verbal fără a fi audiați martorii prezenți, întrucât celălalt șofer se prezentase deja cu un martor, care nu fusese prezent la producerea incidentului și că nu are nici o culpă, așa cum se poate observa din avariile produse la autoturismul său.
În drept, plângerea contravențională a fost motivată pe dispozițiile OG nr.2/2001.
A solicitat proba cu înscrisuri și cea testimonială, anexând: procesul verbal contestat, carte de identitate, permis de conducere și formular constatare amiabilă accident.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art.19 din OUG nr.80/2013.
Cu respectarea termenului legal prevăzut de art.201 alin 1 cod proc civ, intimatul IPJ a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că, sub aspectul legalității, au fost respectate prevederile O.G. nr. 2/2001, nu lipsește nici un element care să atragă nulitatea absolută a procesului-verbal, iar fapta a fost comisă în împrejurările descrise de agentul constatator, care nu sunt de natură a înlătura caracterul său contravențional. Din punctul de vedere al temeiniciei, sancționarea contravenientului a avut loc ca urmare a nerespectării prevederilor legale privind asigurarea la schimbarea direcției de mers. A concluzionat arătând că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate.
A susținut că vinovăția petentului este dovedită cu procesul-verbal de constatare care se coroborează declarațiile celor două persoane implicate în eveniment și ale martorilor prezenți și raportul agentului constatator, pe care le-a anexat.
În baza art.33, alin.2 din OG nr.2/2001 și art.119 din OUG 195/2002, la termenul din data de 11.06.2014 instanța a dispus introducerea în cauză a celeilalte persoane implicate în eveniment, Nicușor G. și a asigurătorului ..
Legal citat cu această mențiune, cealaltă persoană implicată în accident a formulat întâmpinare la data de 03.07.2014, solicitând respingerea plângerii. În motivare a arătat că evenimentul rutier în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea sa, a fost ca urmare că petentul nu a semnalizat, nu s-a asigurat și a efectuat viraj la stânga. A mai arătat că nu avea viteză, de altfel pe acel sector de drum nefiind limitată viteza la 30 km/h, că în formularul de constatare amiabilă este menționată numita F. A., care a fost martor la coliziune, aflându-se în dreapta sa, iar martorii trecuți de petent sunt localnici chemați pentru a-l intimida. A menționat că în urma impactului auto condus de petent a suferit avarii la portiera stângă față, stâlp portieră, prag stânga și nu în spate, așa cum rezultă din autorizația de reparații din data de 09.02.2014, că urmare a evenimentului a fost chemat un agent de poliția, care le-a sugerat să se înțeleagă amiabil, având în vedere că nu au rezultat victime, astfel încât sub presiunea petentului și a localnicilor a semnat formularul respectiv, completat de mama petentului. A concluzionat învederând că în data de 11.02.2014 s-a prezentat la Postul de poliție Dragomirești, împreună cu martorul.
A solicitat proba cu înscrisuri și cea testimonială, anexând: permis de conducere, carte de identitate, autorizație de reparații.
La termenul din data de 26.11.2014 cealaltă persoană implica în accident a depus precizări, reiterând aspecte invocate în întâmpinare și anexând planșe foto.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, menționate anterior, ca fiind utilă, pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei. Pentru petent a administrat și proba testimonială, fiind audiați martorii B. L. și C. D. L., declarațiile acestora fiind consemnate în procesele verbale depuse la dosar –f.71-72. Pentru persoana implicată în accident instanța a încuviințat proba testimonială și a dispus audierea martorului F. A. Helene, declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal depus la dosar –f.51.
Potrivit art. 31 alin. 1, art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, instanța constată că plângerea depusă de petent la data de 26.02.2014 a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal, respectiv de la data de 11.02.2012.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 11.02.2014 de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului N. – Serviciul Poliției Rutiere, petentul B. I. D. a fost sancționat cu avertisment. S-a reținut că, la data de 09.02.2014, ora 10.30, petentul circula cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în satul Vad, . Girov – Tupilați, iar în dreptul locuinței nu a semnalizat schimbarea direcției de mers pentru a intra în curte, intrând în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, care intenționa să-l depășească, semnalizând această intenție. Fapta a fost încadrată juridic în dispozițiile art.54, alin.1 din OUG nr.195/2002.
Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Examinând procesul-verbal contestat sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar petentul nu a indicat în cuprinsul plângerii nici un astfel de motiv.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța apreciază că acesta a fost corect întocmit.
În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.54, alin.1 din OUG nr.195/2002 Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic,
În privința probațiunii, instanța reține și jurisprudența CEDO aplicabilă în baza art. 6 din Convenție, potrivit căreia deși contravenientul se bucură de prezumția de nevinovăție, și petentul trebuie să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă așa cum a stabilit Curtea Europeana în mod constant în jurisprudența sa.( cauza N. c. României din noiembrie 2008). De asemenea, instanța reține că procesul verbal de contravenție întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. În acest fel, în condițiile în care prezumția poate fi răsturnată, nu este în nici un fel încălcat dreptul contravenientului la apărare și la un proces echitabil, de altfel și CEDO stabilind că folosirea prezumțiilor nu este contrară jurisprudenței sale.
În prezenta cauză, instanța reține că agentul constatator a încheiat procesul verbal în urma declarației celor doi conducători auto implicați în eveniment și a numitei F. A. Helene, prezentă în auto condus de petent în momentul impactului dintre cele două autoturisme, declarații datând 11.02.2014 –f.19, 27 și 31. Potrivit raportului agentului constatator, instanța reține că ulterior încheierii procesului verbal contestat au fost luate declarații și altor persoane aflate în acea zonă la momentul impactului.
Coroborând materialul probatoriu administrat în cauză, respectiv mențiunile din cele două autorizații de reparație –f.22 și 30 relativ la avariile constatate la cele două autoturisme cu planșele foto depuse de cealaltă persoană implicată în eveniment –f.57-64, instanța apreciază că se confirmă susținerile intimatului, infirmându-se susținerile petentului din cererea introductivă. Cu privire la depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța reține că depoziția martorului F. A. Helene, prezentă la momentul impactului în mașina intimatului, se coroborează cu poziția acestuia din urmă privind modalitatea în care au intrat în coliziune cele două autoturisme. Pe de altă parte, martorii audiați pentru petent se coroborează cu susținerile acestuia din cererea introductivă. Având în vedere cele anterior expuse, instanța va acorda valoare probatorie egală depozițiilor martorilor și prin coroborarea acestora cu înscrisurile aflate la dosar, va reține că situația de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității și că au fost încălcate de către petent dispozițiile art.54, alin.1 din OUG nr.195/2002. Cu privire la dispozițiile legale anterior menționate, instanța reține că se instituie în egală măsură nu numai obligația de semnalizare, dar și cea de asigurare, or chiar dacă s-ar admite că ar fi semnalizat intenția de a vira la stânga, din materialul probatoriu administrat s-ar desprinde mai curând concluzia că petentul a efectuat această semnalizare la finalul efectuării manevrei, nu la început, acesta fiind motivul pentru care celălalt conducător auto a fost surprins. Chiar în acest context, instanța apreciază că subzistă în sarcina petentului fapta reținută. În ceea ce privește faptul că impactul s-ar fi produs ca urmare a vitezei cu care circula autoturismul condus de Nicușor G., instanța apreciază că aceste susțineri se coroborează cu depozițiile martorilor audiați pentru petent, însă simpla afirmație că „circula cu viteză” nu este suficientă în contextul în care nu se coroborează cu alte probe, iar avariile produse nu confirmă o atare ipoteză.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, respectiv avertismentul, instanța apreciază că aceastaa fost corect individualizată raportat la gradul de pericol social al faptei și la scopul punitiv, dar mai ales preventiv al sancțiunii, reținând că și sub acest aspect procesul verbal este legal și temeinic.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, constatând că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B. I. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul B. I. D. (CNP_) cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat A. B. situat în Piatra N., ., ., jud. N., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 11.02.2014, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N. cu sediul în Piatra N., ., jud. N., ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Conform art. 471 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015.
Președinte, Grefier,
O. A. A. G.
Red. O.A. 15.05.2015
Tehnored. A.G./22.05.2015
6 ex. / 4 ex. .>
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1464/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 549/2015.... → |
---|