Plângere contravenţională. Sentința nr. 732/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 732/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 732

Dosar nr._ - plângere contravențională -

Cod operator 2720 (O.U.G. nr. 195/2002R)

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA-N.

JUDEȚUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 732

Ședința publică de la 3 martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – L. M. - judecător

Grefier – F. B.

Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul T. I. V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N..

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul, lipsă fiind reprezentantul intimatului.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza este la primul termen de judecată;

- după fixarea termenului de judecată, intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare cu înscrisuri anexă (filele 16-21 dosar), comunicată petentului.

În considerarea dispozițiilor art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și se consideră competentă general, material și teritorial, în soluționarea cauzei, având în vedere dispozițiile art. 118 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Instanța procedează la identificarea petentului T. I. V., fiul lui N. și L., născut în orașul B., județul Bacău, legitimat cu C.I. . nr._, CNP_, cu domiciliul în comuna Blăgești, . care învederează instanței că a fost să se programeze la R.A.R. Bacău, ocazie cu care a uitat acolo certificatul mașinii, fiind programat abia în după-amiaza aceleiași zile.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat, instanța dă cuvântul părților asupra probatoriului:

Petentul solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei.

În considerarea dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 alin. 1 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, solicitată atât de către petent, cât și de către intimat, prin întâmpinare și proba cu înregistrarea video, solicitată de intimat, apreciindu-le pertinente, concludente și utile pentru soluționarea pricinii.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în dezbateri asupra fondului:

Petentul învederează instanței că este de acord să plătească amenda pentru depășirea vitezei, în situația în care se confirmă această împrejurare, dar nu este de acord să plătească și pentru lipsa actelor.

În considerarea dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise, după care,

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2014, sub nr._, petentul T. I. V. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.11.2014.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat pentru lipsa certificatului de înmatriculare și a inspecției tehnice periodice, fiind sancționat cu amendă și reținerea certificatului de înmatriculare pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_ . A susținut că, la data întocmirii procesului-verbal, a uitat certificatul de înmatriculare la stația de inspecție RAR Bacău, având inspecția făcută la data constatării contravenției.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

În dovedire, nu a solicitat probe, dar a depus la dosar, în copie, procesul-verbal . nr._/14.11.2014, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate.

Petentul a achitat în mod legal taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 23.01.2015, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean N. a depus la dosar întâmpinare, fila 16, prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal.

În fapt, intimatul a arătat că, la data de 14.11.2014, ora 08:53, petentul a condus autoutilitara marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_, având viteza de 75 km/h, pe DN15, în loc. Zănești, jud. N.. De asemenea, acesta nu folosea centura de siguranță în timpul mersului, nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului, iar inspecția tehnică periodică ITP era expirată din data de 22.10.2014.

A precizat că faptele sunt prevăzute de art. 121 alin. 1 și art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, respectiv art. 36 alin. 1 și art. 10 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționate potrivit art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2, art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3, art. 101 alin. 1 pct. 18 și art. 102 alin. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, petentul fiind sancționat cu amendă în valoare de 1350 lei și cu sancțiunea complementară constând în aplicarea a 5 puncte de penalizare și reținerea certificatului de înmatriculare.

Intimatul a menționat și că petentul nu a formulat obiecțiuni, semnând de primire procesul-verbal.

S-a mai arătat că deși Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultând că procesul-verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. În plus, fapta este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ, actul fiind emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, coroborat cu prezumția de autenticitate și cu prezumția de veridicitate.

Intimatul a mai precizat că, sub aspectul individualizării sancțiunii, au fost respectate prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de urmarea produsă.

Intimatul a arătat că, potrivit Deciziei nr. 183/08.05.2003, prevederile O.G. nr. 2/2001 sunt constituționale și în acord cu dispozițiile art. 6 din CEDO deoarece permit persoanei interesate să se adreseze justiției și să îi fie respectate garanțiile procesuale.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 2/2001 și art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2, art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3, art. 101 alin. 1 pct. 18 și art. 102 alin. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv întâmpinarea, actul sancționator, cu atestatul de operator radar și buletinul de verificare metrologică. Totodată, a solicitat administrarea probei cu înregistrarea video și planșa foto.

Au fost anexate întâmpinării procesul-verbal . nr._/14.11.2014, în copie, buletin de verificare metrologică, atestat, planșă fotografică și CD.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Potrivit art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, instanța a constatat că plângerea depusă de petent la data de 19.11.2014 a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal, 14.11.2014.

Instanța a administrat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, menționate anterior.

Examinând probele administrate în cauză și apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 14.11.2014 de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului N., Serviciul Rutier, petentul T. I. V. a fost sancționat cu amendă în valoare de 1350 lei, cu avertisment, cu aplicarea a 5 puncte de penalizare și cu reținerea certificatului de înmatriculare.

S-a constatat că, la aceeași dată, ora 0853, a condus autoutilitara marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_, având viteza de 75 km/h, pe DN15, în loc. Zănești, jud. N.. De asemenea, acesta nu folosea centura de siguranță în timpul mersului, nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului, iar inspecția tehnică periodică ITP era expirată din data de 22.10.2014.

Faptele au fost încadrate juridic la art. 121 alin. 1 și art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, respectiv art. 36 alin. 1 și art. 10 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, fiind sancționate potrivit art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2, art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3, art. 101 alin. 1 pct. 18 și art. 102 alin. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. Petentul nu a formulat obiecțiuni și a semnat de primire procesul-verbal.

În plângerea formulată, petentul a susținut că a uitat certificatul de înmatriculare la stația RAR Bacău, având la data controlului inspecția tehnică periodică realizată. Așadar, numai aceste două fapte contravenționale sunt contestate și fac obiectul analizei instanței.

În cuprinsul întâmpinării, intimatul a invocat prezumția de legalitate și prezumția de autenticitate și de veridicitate de care se bucură procesul-verbal.

În drept, instanța reține că, potrivit principiilor generale de drept administrativ, actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ, fiind emis pe baza și în executarea legii de o autoritate administrativă sau de alte structuri care înfăptuiesc administrația publică, cu scopul de a produce efecte juridice. În același timp, actul administrativ este cenzurabil de instanța de contencios administrativ, în primă instanță judecătoria. În acest sens, art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede că instanța administrează probele necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal.

În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale „chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei.” (Decizia nr.1.353 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.822 din 9 decembrie 2010)

De asemenea, instanța reține că procedura de soluționare a plângerilor contravenționale în dreptul românesc a fost analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze, precum A. contra României, N. contra României, I. P. contra României, A. contra României, H. și alții contra României, N. G. contra României.

Potrivit jurisprudenței europene, din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere.

În materie de circulație rutieră, Curtea Europeană a precizat că art. 6 § 2 din Convenția europeană nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră.

Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că, în principiu, convenția nu se opune acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare.

Curtea a mai subliniat că prezumția de răspundere a petenților stabilită prin procesul-verbal este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională.

Instanța a analizat situația particulară a petentului T. I. V. în lumina principiilor de drept sus-enunțate.

Examinând procesul-verbal contestat sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Petentul nu a invocat nici un motiv de nulitate.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că petentul nu a făcut dovada celor afirmate în cuprinsul plângerii contravenționale.

Din cuprinsul certificatului de înmatriculare, depus în copie, la fila 7 din dosar, rezultă că inspecția tehnică periodică a autoutilitarei conduse de petent a fost efectuată chiar la data întocmirii procesului-verbal, respectiv 14.11.2014. Or, petentul a fost oprit în trafic la ora 08:53, în localitatea Zănești, ceea ce face neveridică susținerea sa întrucât este puțin probabil ca petentul să fi fost cu autoutilitara la Bacău, să fi așteptat pentru a se face inspecția tehnică periodică și să ajungă până la Zănești, la ora la care a fost sancționat. Este mai probabil că petentul s-a prezentat pentru efectuarea inspecției tehnice ulterior sancționării.

Dincolo de acest aspect, instanța reține că oricum inspecția tehnică periodică era expirată din data de 22.10.2014.

În consecință, constatând că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, în temeiul art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, instanța va respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul T. I. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul T. I. V. (CNP_), cu domiciliul în comuna Blăgești, . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N. (Cod fiscal_), cu sediul în municipiul Piatra N., ., județul N..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.

Președinte, Grefier,

L. M. F. B.

Red. & tehnored. L.M. & F.B. – 17.07.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 732/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT