Plângere contravenţională. Sentința nr. 727/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 727/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 727

Dosar nr._ - plângere contravențională –

Cod operator 2720 (H.G. nr. 856/2002)

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA-N.

JUDEȚUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 727

Ședința publică de la 3 martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – L. M. - judecător

Grefier – F. B.

Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulate de petenta . SRL în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN IAȘI.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic O. G., pentru intimată, lipsă fiind reprezentantul petentei.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza este la primul termen de judecată.

D-na consilier juridic O. G. depune la dosarul cauzei împuternicire din partea intimatei (fila 27 dosar).

În considerarea dispozițiilor art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și se consideră competentă general, material și teritorial, în soluționarea cauzei, având în vedere dispozițiile art. 32 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, consilier juridic O. G., pentru intimată, fiind de acord.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat, instanța dă cuvântul părților asupra probatoriului:

Reprezentantul intimatei, d-na consilier juridic O. G., solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia depune la dosarul cauzei nota de constatare nr. 200 117 din data de 22.08.2014 (filele 28-31 dosar).

În considerarea dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 alin. 1 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei, solicitată atât de către societatea petentă, cât și de către intimată, prin depunerea lor la acest termen de judecată, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea prezentei pricini.

Instanța respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei proba testimonială solicitată de petentă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în dezbateri asupra fondului:

Reprezentantul intimatei, consilier juridic O. G., solicită instanței respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal. În urma unei acțiuni comune, la care au mai participat și alte instituții, au fost constatate o . contravenție privind depozitarea deșeurilor abandonate. Sancțiunea a fost corect aplicată și calculată, cu orientarea spre minimum, iar o sancțiune nepecuniară nu s-ar fi justificat, având în vedere și atitudinea de indiferență a societății petente și nu și-ar fi atins scopul preventiv.

În considerarea dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise, după care,

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.09.2014, sub nr._, petenta E. V. Forest S.R.L. a contestat procesul-verbal . nr._ din 22.08.2014 emis de G. Națională de Mediu SCJ Iași, solicitând anularea acestuia și implicit a sancțiunilor aplicate, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că, la data de 22.08.2014, s-a întocmit procesul-verbal susmenționat în care se consemnează că societatea nu a întocmit evidența de gestiune a deșeurilor. A precizat că, la data efectuării controlului, persoana însărcinată cu evidența deșeurilor se afla în concediu, motiv pentru care nu a putut să pună în momentul respectiv la dispoziție actele. A arătat că îndată ce această persoană revine la serviciu, peste câteva zile, va pune la dispoziție evidența respectivă. Nu s-a ținut cont de precizările sale și s-a întocmit procesul-verbal.

A subliniat că rolul agenților constatatori nu este doar acela de a aplica sancțiuni, ci există și un rol de prevenție și îndrumare a operatorilor economici. Ori, atât timp cât a arătat că acea evidență este întocmită, a opinat că se putea dispune un termen scurt până la care să prezinte evidența.

Ulterior revenirii din concediu, persoana desemnată a identificat respectiva evidență, depunând-o în copie. D. fiind că evidența exista, a opinat că a fost incorect sancționată.

În subsidiar, a solicitat a se avea în vedere că în parchetul expoatat „nu au fost constatate depozitări de deșeuri abandonate și nici urme de produse petroliere pe sol”. Aceste aspecte rezultă din însăși nota de constatare efectuată de către comisarii de mediu anterior întocmirii procesului-verbal contestat. Aceasta denotă că este o societate disciplinată ce lucrează în perfectă concordanță cu normele de protejare a mediului.

Având în vedere că nu a mai fost niciodată sancționată pentru abateri de la normele menționate, că, în conformitate cu art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 856/2002, obligația privind evidența gestiunii deșeurilor constă în a se centraliza și transmite anual aceste date, iar pentru anii precedenți a fost efectuată centralizarea și transmiterea, dar și că amenda are un cuantum ridicat și se profilează într-o sancțiune disproporționată în raport cu fapta, petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment, aceasta fiind în deplin consens cu atingerea scopurilor sancțiunilor contravenționale.

În drept, a invocat art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 856/2002.

În dovedire, petenta a solicitat proba cu înscrisuri și martorul Ghelasa D..

A fost anexat plângerii, în copie, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 22.08.2014.

Petenta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul legal, de 20 lei.

La data de 18.11.2014, intimatul Comisariatul General al Gărzii de Mediu a depus la dosar întâmpinare, fila 17, prin care a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică.

În fapt, intimatul a precizat că, la data de 21-22.08.2014, doi comisari din cadrul GNM - Comisariatul Județean Iași, în baza deciziei nr. 585/20.08.2014 a Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu privind efectuarea unui control la E. V. Forest S.R.L., cu activitate de exploatare forestieră pentru care deține autorizația de mediu nr. 308/18.12.2013, valabilă până la 18.12.2018. Controlul a fost efectuat împreună cu reprezentanți ai ITRSV B., Direcția Silvică N., IJ Jandarmerie Bacău, în baza protocoalelor încheiate, sub coordonarea IGPR – IPJ N..

În data de 21.08.2014 a avut loc deplasarea în teren la Partida_, UP III, u.a. 32 (CALUL), situată în extravilanul localității Poieni, .. N., aflată în administrarea Ocolului Silvic R. din cadrul Direcției Silvice N., în prezența reprezentantului E. V. Forest S.R.L., dl. G. D..

În parchet se efectuau atât lucrări specifice de tăiere a lemnului, cât și de transport al lemnului tăiat spre depozitul intermediar amplasat lângă drumul de legătură cu localitatea Poieni. În parchet nu au fost constatate depozitări de deșeuri abandonate și nici urme de produse petroliere pe sol.

La sediul OS R. a fost prezentată împuternicirea emisă de Kronospan România S.R.L. pentru efectuarea de lucrări de exploatare forestieră a masei lemnoase și pentru partida 747 din OS R..

Așa cum s-a menționat în Nota de constatare nr._/22.08.2014, întocmită în a doua zi de control, comisarii s-au deplasat la Agenția pentru Protecția Mediului N., unde s-a verificat existența avizelor NATURA 2000 pentru activitatea de exploatare forestieră desfășurată în ariile protejate „Munții G.” ROSCI0156 și „Piatra Șoimului Scorțeni-Gârleni” ROSPA0138.

Întorși la sediul social al E. V. Forest S.R.L. comisarii au verificat întreaga documentație deținută pe linie de legislație a mediului.

Conform procedurii de autorizare a tuturor parchetelor unde se efectuează exploatare forestieră, s-a solicitat operatorului verificat să depună la APM N. informare scrisă cu noile parchete licitate, inclusiv cu terții la care efectuează servicii de exploatare, în termen de 15 zile de la încheierea contractelor.

E. V. Forest S.R.L. Pângărați N. nu a putut prezenta la control evidența gestiunii deșeurilor, conform H.G. nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor pentru deșeurile produse în activitatea de exploatare forestieră. Urmare a constatării nerespectării legislației de mediu, așa cum este stabilit și în autorizația de mediu deținută, autorizația de mediu nr. 308/18.12.2013, cu valabilitate până la 18.12.2018, s-a stabilit că E. V. Forest S.R.L. se face vinovată de încălcarea legislației de mediu prin lipsa evidenței gestiunii deșeurilor, așa cum este consemnat în Nota de constatare nr._/22.08.2014. S-a stabilit sancționarea societății prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.08.2014 cu amenda contravențională în sumă de 3000 lei, în conformitate cu H.G. nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor pentru nerespectarea obligației imperative prevăzute de art. 9 prf. a coroborat cu art. 1 alin. 1 respectiv lipsa evidenței gestiunii deșeurilor pentru deșeurile produse în activitatea de exploatare forestieră desfășurată.

Față de motivarea plângerii contravenționale, intimatul a arătat că, în cauză, controlul comisarilor GNM – CJ Iași a fost un control neplanificat, în baza Deciziei GNM și a planului comun cu alte autorități, drept pentru care comisarii, conform H.G. nr. 1005/2012 privind organizarea GNM, au efectuat controlul solicitat, iar conform O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de contravenție se bucură de legalitate și temeinicie, prin prezumția de adevăr și legalitate, ca fiind întocmit de un agent constatator abilitat să facă aceasta, până la răsturnarea sa, iar cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, conform Codului de procedură civilă.

Neîndeplinirea obligațiilor și responsabilităților ce revin persoanelor juridice în domeniul protecției mediului este reglementată prin norma juridică în care s-a făcut încadrarea faptei, iar cel care a stabilit că se impune aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii pentru subiectul de drept care nu se conformează acestei obligații este legiuitorul, iar nu comisarul de mediu. Acesta a constatat doar fapta și a făcut o corectă încadrare.

Descrierea faptelor se regăsește în Nota de constatare nr._/22.08.2014 care constituie documentul de control. Plângerea contravențională se îndreaptă însă împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. D. instanța, prin rolul său activ din timpul judecății, este în măsură să se pronunțe atât asupra gravității faptei, cât și asupra încadrării ei, implicit asupra sancțiunii aplicate.

Având în vedere că a fost sancționată fapta de încălcare a obligațiilor de mediu, indiferent de producerea sau nu a altui rezultat decât starea de fapt constatată ca și consecință a încălcării normei de drept, intimatul a subliniat indulgența de care a dat dovadă agentul constatator care a aplicat sancțiunea la minim, tocmai pentru a da posibilitatea de intrare în legalitate din punctul de vedere al legislației de mediu.

Intimatul a considerat că nu se impune înlocuirea amenzii cu avertisment deoarece faptele au consecințe negative asupra celor corecți.

Petenta nu a făcut dovada nevinovăției sale, așa cum era stabilit prin măsura nr. 1, transmiterea la APM N. și GNM CJ iași până la 29.08.2014 a evidenței gestiunii deșeurilor. Simplele remarci asupra unei evidențe existente dar imposibil de prezentat la data controlului nu sunt suficiente. Ori, o depunere a unor documente, probabil ulterior întocmite, fără a fă văzute de comisari dacă sunt întocmite în conformitate cu cerințele H.G. nr. 856/2002 - Anexa 1, nu poate da credibilitate petentei.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, republicat în 2012, Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, nefiind însă anexate întâmpinării.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.

Petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea depusă de petentă la poștă, la data de 05.09.2014, a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal, la data de 22.08.2014.

Instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisurile aflate la dosar, menționate anterior.

La termenul de judecată din 03.03.2015, intimatul a depus, în copie, Nota de constatare nr. 200 117/22.08.2014 și Decizia privind delegarea atribuțiilor de control, în perioada 21 – 22 august 2014.

Examinând probele administrate în cauză și apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 22.08.2014 de către un comisar din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – SCJ Iași, petenta E. V. Forest S.R.L. a fost sancționat cu amendă în valoare de 3000 lei.

În urma controlului efectuat în data de 21 - 22.08.2014, la punctul de lucru UP III u.a. 32, partida_ de pe raza OS R. și studierii documentelor legale în baza cărora desfășoară activitatea de exploatare forestieră, s-a constatat că societatea nu a întocmit evidența gestiunii deșeurilor.

Fapta a fost încadrată juridic la art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 856/2002 și sancționată potrivit art. 9 prf. a din H.G. nr. 856/2002.

Petenta a fost de față la întocmirea procesului-verbal, menționând că va prezenta instanței obiecțiunile sale.

În plângerea formulată, petenta a susținut că exista evidența gestiunii deșeurilor, dar persoana care se ocupa cu aceasta se afla în concediu, acesta fiind motivul pentru care nu a fost prezentată la control.

În cuprinsul întâmpinării, intimatul a invocat prezumția de legalitate și prezumția de autenticitate și de veridicitate de care se bucură procesul-verbal.

În drept, instanța reține că, potrivit principiilor generale de drept administrativ, actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ, fiind emis pe baza și în executarea legii de o autoritate administrativă sau de alte structuri care înfăptuiesc administrația publică, cu scopul de a produce efecte juridice. În același timp, actul administrativ este cenzurabil de instanța de contencios administrativ, în primă instanță judecătoria. În acest sens, art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede că instanța administrează probele necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale „chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei.” (Decizia nr.1.353 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.822 din 9 decembrie 2010)

Examinând procesul-verbal contestat sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, societatea petentă neinvocând nici un motiv de nulitate.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța apreciază că apărările formulate de petentă sunt nefondate. Este de reținut că societatea contravenientă a recunoscut că nu a prezentat la control evidența gestiunii deșeurilor. Aceasta nu a fost depusă nici la dosar și nici nu a fost prezentată în termenul fixat prin Nota de constatare nr._/22.08.2014, respectiv 29.08.2014, semnată și ștampilată inclusiv de către petentă.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, „agenții economici care generează deșeuri au obligația să țină o evidență a gestiunii acestora, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1, pentru fiecare tip de deșeu.”

Potrivit art. 9 „Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 30 milioane lei la 75 milioane lei următoarele fapte: a) absența evidenței gestiunii deșeurilor”.

Cum societatea petentă nu a făcut dovada că a ținut o evidență a gestiunii deșeurilor generate prin activitatea sa, instanța reține că, în mod legal și temeinic, a fost sancționată.

Cum sancțiunea aplicată constă în amenda contravențională în limita minimă prevăzută de lege, instanța apreciază că aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, aspectele invocate de petentă în susținerea cererii subsidiare de înlocuire a amenzii cu avertisment nefiind confirmate de înscrisurile depuse la dosar.

În consecință, în temeiul art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, instanța va respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. E. V. Forest S.R.L. în contradictoriu cu intimata G. Națională de Mediu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. E. V. Forest S.R.L. (CUI RO_), cu sediul procedural ales în municipiul Piatra N., ., .. 16, județul N. în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU (Cod fiscal_), cu sediul procedural ales în municipiul Iași, ., județul Iași.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.

Președinte, Grefier,

L. M. F. B.

Red. & tehnored. L.M. & F.B. – 17.07.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 727/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT