Plângere contravenţională. Sentința nr. 808/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 808/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 808

Dosar nr._ - plângere contrav. -

Cod operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA-N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 808

Ședința publică din data de – 05.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – F. C. I.

GREFIER – C. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentanții legali ai părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare legal îndeplinită.

- cauza se află la primul termen de judecată.

- prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, instanța, procedează la verificarea competenței, apreciind că potrivit prevederilor art. 10 indice 1 din O.G. nr. 15/2002, în raport de locul săvârșirii contravenției, este competentă teritorial, material și general să soluționeze prezenta cerere de chemare în judecată.

Ținând cont de cererea de judecare a cauzei și în lipsă, în temeiul art. 255 și 258 Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă în dezlegarea pricinii.

Față de probatoriul administrat și ținând cont că prezenta cauză nu se amână, apreciază că nu se impune estimarea duratei procesului, potrivit dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă.

Nemaifiind probe de administrat și excepții de invocat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 01.08.2014, sub nr._, petenta S.C. T. C. S.R.L. a chemat în judecată pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr.14_ din 08.07.2014.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că la data de 14.07.2014 a primit prin poștă procesul verbal ce face obiectul cauzei prin care societatea a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 3000 lei, reținându-se că autovehiculul proprietatea societății, cu nr. de înmatriculare_ a circulat fără rovinietă pe traseul Piatra N.-B..

Cu privire la legalitatea procesului verbal, este de menționat că agentul constatator nu a respectat condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de OG nr.2/2001. Astfel, deși este întocmit în absența reprezentantului societății, procesul verbal nu a fost semnat de niciun martor.

Sub aspectul temeiniciei, a arătat că în mod nejustificat agentul constatator a reținut că autovehiculul proprietatea societății ar fi circulat fără rovinietă pe traseul Piatra N.-B.. Conform devizului depus la dosar rezultă că în data de 08.07.2014 mașina se afla într-un service auto, situat în imediata apropiere a punctului de control, care la rândul său se afla înainte de primul Petrom de conducătorul auto avea posibilitatea să îți procure rovinieta.

Astfel, pe de o parte, șoferul nu a avut de unde să își procure rovinieta, iar pe de altă parte, distanța parcursă fără rovinietă este foarte scurtă.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

În susținere, petenta a depus la dosar procesul verbal de contravenție . nr.14_ din 08.07.2014, devizul nr.AAA001611 din 08.07.2014.

Intimata a formulat întâmpinare (filele 24-27 dosar), prin care a solicitat prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivare a arătat că procesul verbal contestat fiind legal și temeinic întocmit, fapta petrecându-se în condițiile descrise de agentul constatator, iar apărările petentei fiind nefondate. De asemenea, încadrarea juridică a fost făcută corespunzător, iar sancțiunea aplicată conform principiului individualizării acesteia în funcție de gradul de pericol social al faptei. A menționat că potrivit art.11 din OG nr.15/2002, prin rovinietă valabilă se înțelege rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea. La data ași ora controlului nu s-a prezentat agentului constatator nicio dovadă a achitării rovinietei. Cu privire la motivele de nulitate invocate de petentă a menționat că nu sunt fondate, lipsa semnării de către un martor a procesului verbal fiind cauzată de aceea că nu era nicio persoană care să poată dobândi această calitate, iar dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001 nu sunt edictate sub sancțiunea nulității absolute. Potrivit deciziei nr.XXII/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale ÎCCJ în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanță, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe legale la încheierea procesului verbal de contravenție atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt strict delimitate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din OG nr.2/2001.

În raport de acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal se ia în considerare din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de contravenție să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

A mai menționat că astfel cum rezultă din actul de contravenție, verificarea deținerii rovinietei s-a făcut cu ajutorul PAD-ului aflat în dotarea agenților constatatori. Acesta este un aparat ce permite interogarea bazei naționale electronice de date în baza numărului de înmatriculare al vehiculului. Atâta timp cât în urma acestei interogări a rezultat faptul că pentru vehiculul în cauză nu a fost achitată rovinieta, agentul constatator a aplicat în mod corect prevederile legale.

În drept a invocat dispozițiile OG nr.2/2001 și ale OG nr.15/2002.

Petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art.255-258 Cod de procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă în dezlegarea pricinii.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr.14_ din 08.07.2014, petenta S.C. T. C. S.R.L. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, reținându-se că în data de 08.07.2014 autovehiculul proprietatea societății, cu nr. de înmatriculare_ a circulat fără rovinietă valabilă pe traseul Piatra N.-B..

Împotriva procesului verbal anterior indicat, comunicat la data de 14.07.2014, petenta a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de dispozițiile art.31 din OG nr.2/2001, aceasta fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 01.08.2014.

Verificând legalitatea procesului verbal atacat, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art.17 și art.19 din O.G. nr.2/2001 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din același act normativ.

În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de petentă, instanța le consideră nefondate. În privința lipsei semnăturii unui martor asistent, din economia OG nr.2/2001 rezultă că acesta atestă numai împrejurarea refuzului de a semna procesul verbal de către contravenient sau a lipsei contravenientului, procesul verbal putând fi încheiat și în lipsa martorului asistent. Pe de altă parte, astfel cum a menționat și intimata, dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001 nu sunt edictate sub sancțiunea nulității absolute. Potrivit deciziei de recurs în interesul legii nr.XXII/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale ÎCCJ, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe legale la încheierea procesului verbal de contravenție atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt strict delimitate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din OG nr.2/2001.

În toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească procesul verbal de contravenție, nulitatea actului respectiv poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, iar acest aspect nu a fost probat în cauză.

În privința temeiniciei, instanța reține că art.7 din OG nr.15/2002 prevede în mod expres că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare în ceea ce privește tipul și valabilitatea rovinietei revine în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare. La data efectuării controlului, petenta nu a putut face dovada achitării acestei taxe, acesta fiind identificat în baza de date ca nedeținând o rovinientă valabilă pentru autovehiculul în cauză. Apărarea sa potrivit căreia în data de 08.07.2014 mașina se afla într-un service auto, situat în imediata apropiere a punctului de control, care la rândul său se afla înainte de primul Petrom de unde conducătorul auto avea posibilitatea să își procure rovinieta, nu poate fi primită. Petenta, societate comercială, iar nu șoferul, avea obligația achiziționării documentului în discuție pentru vehicul, anterior plecării în cursă, mai cu seamă că în prezent rovinieta se poate achiziționa și prin intermediul mijloacelor electronice (internet).

În aceste condiții, instanța apreciază că procesul verbal contestat este legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea se justifică, așa încât va respinge plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. T. C. S.R.L., CUI_, cu sediul în P. N., .. 8, .. A, . în contradictoriu cu intimata CNADNR, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, CUI_, cu sediul în Cluj – N., ., jud. Cluj.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul N. în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2015.

Președintept. Grefier în CM semnează

F. C. IonescuGrefier Șef

Red. F.C.I. – 17.06.2015

Tehn. F.C.I. – C.G. –17.06.2015 ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 808/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT