Plângere contravenţională. Sentința nr. 812/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 812/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 812

Dosar nr._ - plângere contrav. -

Cod operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA-N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 812

Ședința publică din data de – 05.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – F. C. I.

GREFIER – C. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de petentul B. V. în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA V. ȘI PESCARILOR SPORTIVI BRADUL, având ca obiect plângere contravenționala (Lg. 407/2006).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul personal și asistat de avocat Pilan D., lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare legal îndeplinită.

- cauza se află la primul termen de judecată.

Instanța procedează la identificarea petentului B. V. – legitimat cu CI ., nr._, CNP-_.

Avocat Pilan D. pentru petent, depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială ., nr._ din 5.03.2015.

Instanța constată că în cuprinsul procesului – verbal nu s-a indicat locul săvârșirii contravenției.

Avocat Pilan D. pentru petent, solicită a i se lua interogatoriul petentului în vederea indicării locului unde pășuna oile.

La întrebarea instanței, petentul, arată că pășunează oile în localitatea Ș. cel M., . pe Dealul Morii.

Instanța, procedând la verificarea competenței, apreciază că potrivit prevederilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001, în raport de cele învederate oral la acest termen de către petent, este competentă teritorial, material și general să soluționeze prezenta cerere de chemare în judecată.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Avocat Pilan D. pentru petent, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în temeiul art. 255 și 258 Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă în dezlegarea pricinii.

Nemaifiind probe de administrat și excepții de invocat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat Pilan D. pentru petent, solicită admiterea plângerii și constatarea nulității procesului – verbal de constatare a contravenției, având în vedere că nu s-a consemnat de către agentul constatator în cuprinsul actului sancționator ziua, luna, anul ora și locul săvârșirii contravenției, cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 C.p.c., s-au declarat dezbaterile închise, după care:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 13.10.2014, sub nr._, petentul B. V. a chemat în judecată pe intimata Asociația Vântărilor și Pescarilor Sportivi Bradul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 01.10.2014, să se constate nulitatea comunicării procesului verbal anterior menționat și prescripția aplicării și executării sancțiunii contravenționale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că în data de 01.10.2014 a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 6000 lei pentru motivul că ar fi permis însoțirea turmei de oi cu un număr de 3 cîini, în mod repetat, fără a avea carnete de sănătate din care să rezulte vaccinarea și dehelminitizarea acestora și fără să poarte jujeu.

Agentul constatator nu a consemnat ziua, luna, anul, ora și locul săvârșirii contravenției. Deși a pretins că abaterile au fost săvârșite în mod reptate, în realitate acesta s-a deplasat o singură dată în zona în care pășunau oile petentului sub supravegherea unei persoane care îl ajută. Pe drumul de întoarcere, agentul constatator l-a întâlnit pe petent și i-a solicitat buletinul de identitate, fără să îi dea amănunte suplimentare. Procesul verbal a fost înmânat petentului de o funcționară care lucrează în cadrul primăriei Ș. cel M., care l-a anunțat telefonic că le-a fost comunicat un act care-l privește personal pe petent.

Procesul verbal este nul deoarece nu este consemnată datei săvârșirii contravenției, în conformitate cu dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001. de asemenea, actul de contravenție este nul având în vedere că petentul a fost lipsit de posibilitatea de a formula obiecțiuni. În mod abuziv, s-a procedat la întocmirea procesului verbal de contravenție, fără justificare legală. Dacă agentul constatator ar fi întocmit procesul verbal în prezența petentului, acesta ar fi prezentat carnetele de vaccinare pentru câinii de stână și ar fi solicitat inserarea următoarei mențiuni: femela maidaneză, în vârstă de 1 an, de culoare roșcată, era în perioada de împerechere și a atras în preajma ei câini care nu sunt arondați stânei petentului.

Pe de altă parte, art.23 lit.k din Legea nr.407/2006 stabilește răspunderea contravențională în funcție de locul săvârșirii faptei: zonă de munte, de deal sau de câmpie. De vreme ce locul săvârșirii faptei este necunoscut, descrierea faptei este insuficientă pentru a constitui abatere.

Întrucât nu se poate stabili data contravenției, petentul a invocat și împlinirea prescripției aplicării sancțiunilor contravenționale. Iar pentru faptul că procesul verbal nu a fost comunicat prin poștă, cu aviz de primire și nici prin afișare dovedită cu proces verbal de afișare semnat de un martor, a invocat lipsa comunicării valabile și prescripția executării sancțiunilor contravenționale în data de 30.03.2014.

În drept au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001 și ale Legii nr.407/2006.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

În susținere, petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenție . nr._ din 01.10.2014, carnete de sănătate pentru câini și pisici nr._, nr._, nr._.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art.255-258 Cod de procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă în dezlegarea pricinii.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 01.10.2014, petentul B. V. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 6000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art.23 alin.1 lit.k, i, g din Legea nr.407/2006, reținându-se că a pășunat și a permis însoțirea turmei de oi cu un număr de trei câini, în mod repetat, fără a avea carnete de sănătate din care să rezulte vaccinarea și dehelminitizarea acestora și fără să poarte jujeu.

Împotriva procesului verbal mai sus indicat, petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de dispozițiile art.31 din OG nr.2/2001, aceasta fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 13.10.2014.

Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța constată că este întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale. Astfel, acesta nu cuprinde ziua, luna, anul, ora și locul săvârșirii contravenției. În conformitate cu dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. De data săvârșirii contravenției sunt legate aspecte ce țin de verificarea prescriptibilității aplicării și executării sancțiunii contravenționale, textul de lege mai sus evocat fiind neechivoc.

Pe de altă parte, deși au fost reținute în sarcina petentului trei fapte contravenționale, astfel cum sunt descrise la art.23 alin.1 lit.g, i, k, nu a fost individualizată pentru fiecare din aceste fapte sancțiunea aplicată, fiind menționată numai o amendă de 6000 lei. În consecință, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.10 din OG din OG nr.2/2001 nu este legală aplicarea unei amenzi globale pentru două sau mai multe contravenții, se justifică anularea actului și pentru acest motiv. Această soluție se impune atâta timp cât instanța nu poate verifica legalitatea aplicării fiecăreia dintre sancțiuni în parte, iar cerința impusă în mod imperativ de art.10 alin.2 din OG nr.2/2001 ce prevede că fiecare faptă trebuie sancționată în mod distinct, iar în cazul în care constatarea se realizează prin același act, să se procedeze la evidențierea cumulului sancțiunilor aplicate, nu a fost respectată de către organul constatator, lipsă ce atrage de asemenea anularea procesului verbal de contravenție contestat.

Nu în ultimul rând, locul săvârșirii contravenției era important de a fi menționat nu numai pentru ca instanța să își poată verifica competența, să poată verifica competența organului constatator, ci chiar de a putea analiza dacă textele de lege au fost încălcate. Literele g) și i) ale art.23 din Legea nr.407/2006 fac vorbire de săvârșirea faptelor respective în fondurile de vânătoare, iar litera k) a aceluiași articol de zonele de munte, deal și câmpie, așa încât în lipsa mențiunii privind locul săvârșirii contravenției, actul este nelegal întocmit. Chiar dacă pentru lipsa acestei mențiuni, nu există sancțiunea expresă a nulității, vătămarea petentului există în condițiile în care numai legat de locurile anterior menționate, faptele săvârșite de acesta sunt contravenții sancționabile în baza legii nr.407/2006.

Pentru toate aceste motive, instanța va admite plângerea formulată și va anula procesul verbal contestat ca nelegal întocmit.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de petent, instanța le va acorda, având în vedere că intimata se află în culpă procesuală, însă numai în parte. Petentul a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 1020 lei reprezentând taxa de timbru și onorariul avocațial, însă având în vedere dispozițiile art.451 alin.2 Cod de procedură civilă, complexitatea cauzei, faptul că plângerea a fost soluționată la primul termen de judecată, fără a se administra un probatoriu amplu, instanța apreciază că suma globală de 500 lei reprezintă un cuantum adecvat pentru aceste cheltuieli, motiv pentru care va dispune în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. V., CNP-_, cu domiciliul în ., . în contradictoriu cu intimata Asociația V. și Pescarilor Sportivi B., cu sediul în P. N., .. 7, .. B, ..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 01.10.2014 ca nelegal întocmit.

Reduce cheltuielile de judecată solicitate de petent și dispune obligă intimatul la plata către petent a sumei de 500 lei cu acest titlu.

Cu drept de apel la Tribunalul N. în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2015.

Președintept.Grefier în CM, semnează

F. C. IonescuGrefier Șef,

Red.F.C.I.- 17.06.2015

Tehn. F.C.I.- C.G. – 17.06.2015, ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 812/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT