Pretenţii. Sentința nr. 1542/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1542/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 1542
Dosar nr._ -pretenții-
cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1542
Ședința publică din 06.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: P. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. G53 și pe pârâtul R. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-cauza este la al doilea termen de judecată.
Instanța, în considerarea dispozițiilor art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, constată că Judecătoria Piatra N. este competentă general,material și teritorial, conform dispozițiilor art. 94 și 107 alin.1 Codul de procedură civilă.
Instanța constată că nu se impune estimarea duratei procesului în conformitate cu dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat instanța reține cauza spre soluționare.
In baza dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă s-au declarat dezbaterile închise.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.09.2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. G53 a chemat în judecată pe pârâtul R. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1978,90 lei reprezentând restanța la plata cheltuielilor de întreținere aferente perioadei noiembrie 2011 –aprilie 2014.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul,proprietar al apartamentului nr.17 situat în blocul G53, . N., nu a achitat cota parte la întreținere,acumulând un debit în sumă de 1978,90 lei din care suma de 1651,86 lei debit principal și 326,87 lei penalități de întârziere aplicate de furnizor. Faptul că pârâtul refuză să își îndeplinească obligațiile legate de plata cheltuielilor de întreținere aduce grave prejudicii în sensul imposibilității efectuării plăților către furnizorii de servicii și,pe cale de consecință,periclitării derulării contractelor încheiate cu aceștia.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 230 /2007 și ale HG 1588/2007.
În dovedire, reclamanta a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: contract de administrare nr.17/3.11.2008, centralizator debit, liste de plată.(filele 6- 41 dosar)
Conform dispozițiilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230 din 6 iulie 2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxă de timbru.
În cadrul procedurii verificării și regularizării cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, la solicitarea instanței contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5453/4.12.2007 la BNP I. A. și sentința civilă nr.163/11.09.1997 pronunțată de Judecătoria Piatra N..
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la judecata cauzei pentru a formula apărări și a răspunde la interogatoriu.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
La data de 25.02.2015,reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări prin care a învederat că își micșorează cuantumul pretențiilor având în vedere că ulterior introducerii acțiunii, pârâtul a efectuat plăți în contul debitelor restante indicate în acțiune. Prin urmare, suma totală de plată este de 178,90 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente intervalului februarie 2014-aprilie 2014,solicitând acordarea unui termen pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă.
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată și modificată la data de 25.02.2015, reclamanta Asociația de Proprietari G 53 Piatra N. a solicitat obligarea pârâtului R. C. la plata sumei de 178,90 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente intervalului februarie 2014-aprilie 2014.
Potrivit dispozițiilor art. 25 din HG 1588/2007: “ Cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.”
Instanța mai reține că,în conformitate cu dispozițiile art. 12 pct. A lit. d din HG nr. 1588/19.12.2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, contestarea listelor de plată afișate de asociația de proprietari se face în termen de 10 zile de la afișare.
Astfel, potrivit listelor de plată a cheltuielilor de întreținere atașate la dosar coroborat cu plata parțială efectuată de pârât rezultă un debit necontestat de către acesta către reclamanta creditoare Asociația de P., reprezentând cuantumul cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere pentru perioada decembrie februarie 2014-aprilie 2014, respectiv de 178,90 lei.
Instanța mai constată că pârâtul nu s-a prezentat la judecata cauzei pentru a răspunde la interogatoriu, nu a formulat apărări și nici nu a făcut dovada achitării restului debitului.
Astfel, în temeiul art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230 /2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Pentru considerentele expuse,constatând acțiunea reclamantei Asociația de Proprietari G 53 întemeiată, instanța o va admite și va obliga pârâtul la plata sumei de 178,90 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente intervalului februarie 2014-aprilie 2014.
În baza dispozițiilor art. 453 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Admite acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta Asociația De P. G53, cf_, cu sediul procesual ales la . - Piatra N., ., ., în contradictoriu cu pârâtul R. C., domiciliat în Piatra N., .. G53, ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 178,90 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere, aferente perioadei februarie 2014-aprilie 2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul N..
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. P. S.
Red.MR/21.08.2015
Tehnored.MR,MPS/21.08.2015
Ex. 4
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1558/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1581/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
---|