Pretenţii. Sentința nr. 1549/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 1549/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 1549

Dosar nr._ - pretenții -

Cod operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA-N.

SENTINȚA CIVILĂ NR.1549

Ședința publică de la 07.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –V. V. C.

GREFIER – M. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.34 în contradictoriu cu pârâtul M. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

În cadrul referatului cauzei, grefierul de ședință învederează instanței următoarele:

- procedura de citare legal îndeplinită;

- cauza este la al doilea termen de judecată;

- s-au depus la dosar, prin serviciul corespondență, relațiile solicitate de instanță Municipiului Piatra N. cu privire la proprietarul imobilului și Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor cu privire la domiciliul actual al pârâtului.

Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului M. I. și reține cauza în vederea pronunțării.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1_ din data de 09.10.2014 reclamanta ASOCIAȚIA DE P. nr. 34C a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului M. I. la plata sumei de 15.114,7 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere datorate pentru perioada ianuarie 2000-august 2014.

În motivarea cererii formulate reclamanta a arătat că pârâtul este proprietar al imobilului situat în mun. Piatra N., .. 1, .. 19 și nu a achitat cota parte din cheltuielile de întreținere acumulând un debit de 15.114,7 lei din care suma de 11.571,6 lei debit principal iar suma de 3.543,1 lei penalități de întârziere aplicate de furnizori. Faptul că pârâtul refuză să-și îndeplinească obligațiile legate de plata cheltuielilor de întreținere aduce reclamantei grave prejudicii, în sensul imposibilității efectuării plăților către furnizorii de servicii astfel încât sunt periclitate derularea contractelor cu aceștia.

În drept reclamanta a invocat prevederile art. 46, art. 49 alin. 1, art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 din HG nr. 1588/2007 și art. 998 Cod civil.

În dovedirea cererii reclamanta a depus, în copie, următoarele înscrisuri: centralizator calcul penalizări,, fișa locatarului și listele lunare de plată.

La solicitarea instanței, la data de 15.04.2015 Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Mun. Piatra N. a comunicat faptul că pârâtul M. I. este decedat din data de 08.09.2006.

Prezenta cerere este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

La termenul de judecată din data de 07.05.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului cu privire la care reține următoarele:

Una din condițiile de exercitare a oricărei acțiuni civile este și capacitatea procesuală astfel cum dispun prevederile art. 40 Cod pr. Civ. Capacitatea procesuală este strâns legată de capacitatea de folosință în cazul persoanelor fizice. Art. 34 din Codul civil definește capacitatea de folosință ca fiind „aptitudinea persoanei de a acea drepturi și obligații civile”. Aceasta încetează potrivit dispozițiilor art. 35 cod civil odată cu moartea persoanei.

În prezenta cauză, conform înscrisurilor existente la dosar și dovezilor de citare pârâtul era decedat la momentul formulării cererii de chemare în judecată, fiind lipsit de capacitate procesuală de folosință astfel încât excepția invocată va fi admisă iar cererea de chemare în judecată respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință. Dealtfel, această stare de fapt rezultă și din evidențele și cererea reclamantei în care este menționat că pârâtul este decedat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului M. I. invocată din oficiu.

Respinge cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 34 – cu sediul în Piatra N., ..1, ..1 - uscător, județul N. în contradictoriu cu pârâtul M. I. – cu ultimul domiciliu în Piatra N., ..1, ..19, județul N. pentru lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. V. C. M. I.

Red.V.V.C./12.10.2015

Tehnored.M.I./12.10.2015

Ex.4.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1549/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT