Pretenţii. Sentința nr. 822/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 822/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 822

DOSAR NR._ pretenții

Cod operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

JUDEȚUL N.

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.03.2015

SENTINȚA CIVILĂ NR. 822

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – C. D.

GREFIER -D. L.

La ordine venind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.96 în contradictoriu cu pârâtul F. C., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.02.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii ce face parte integrantă din prezenta cauză. În considerarea dispozițiilor art. 396 alin. 1 noul Cod procedură civilă, în vederea deliberării, instanța a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru astăzi, 06.03.2015.

După deliberare,

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 13.10.2014, sub nr. de dosar_, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.96 a solicitat obligarea pârâtului F. C., la plata sumei de 11.368,45 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere datorate și neachitate.

La data de 08.12.2014, a fost înregistrată cererea formulată de reclamantă prin care arată că pârâtul și-a îndeplinit obligația de plată care face obiectul litigiului, împrejurare față de care a precizat că renunță la judecarea cererii.

Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 1 noul Cod procedură civilă, potrivit cărora „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă”, față de opțiunea reclamantei și aplicând principiul disponibilității, instanța urmează a lua act de renunțarea la judecata cererii, în temeiul art. 406 alin. 6 Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 406 alin. 6 din noul Cod de procedură civilă, ia act de renunțarea reclamantei Asociația de proprietari nr. 96 Piatra N., cu sediul în Piatra N., ..6, .. A, județul N., la judecata acțiunii în pretenții formulată în contradictoriu cu pârâtul F. C., cu domiciliul în Piatra N., .. O.4, s. B, ..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs la Tribunalul N. în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 06.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. DUMITRIUDOINA L.

Red.C.D./ 24.08.2015;

Teh.D.L./24.08.2015;

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 822/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT