Plângere contravenţională. Sentința nr. 862/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 862/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 862

Dosar nr._ -plângere contravențională-

cod operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA-N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 862

Ședința publică din 11.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. R.

GREFIER: P. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. I. V. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

-procedura de citare este legal îndeplinită;

-cauza este la primul termen de judecată.

Verificându-și competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 din codul de procedură civilă instanța constată că Judecătoria Piatra N. este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză conform dispozițiilor art. 94 alin.1 Codul de procedură civilă și art.32 din OG 2/2001.

În baza dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează administrarea probei cu înscrisuri, propusă în condițiile prevăzute de art. 255 Cod procedură civilă, reținând că aceasta este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat instanța reține cauza spre soluționare.

In baza dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă s-au declarat dezbaterile închise.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 9.09.2014, sub nr._, petentul M. I. V. a arătat că înțelege să conteste procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.08.2014 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N. .

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost oprit în trafic la data de 27.08.2014 pe . motiv că nu purta centura de siguranță însă aceasta era atașată dar purtând un tricou negru nu a fost observată. Deasemenea, când agentul de poliție i-a solicitat actele,a constatat că nu le are și i s-a comunicat că se va aplica amendă pentru neportul centurii de siguranță.

În dovedire, a fost anexate, în copie: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.08.2014,carte de identitate și permis de conducere.

Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 11.12.2014, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, arătând că procesul-verbal de contravenție . nr._/27.08.2014 a fost legal și temeinic întocmit.

Se arată că din cuprinsul procesului verbal rezultă că la data de 27.04.2014, petentul a condus autoturismul marca Audi cu număr de înmatriculare_ pe . municipiul Piatra N. fără purta centura de siguranță în timpul mersului. Deasemenea, acesta nu avea asupra sa actul de identitate și permisul de conducere.

Totodată precizează că faptele comise sunt prevăzută de art. 36 alin.1 din OUG 195/2002 și de art.147 alin.1 din HG 1391/2006 iar petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 180 lei și 2 puncte penalizare.

Intimatul a mai arătat că petentul nu a formulat obiecțiuni cu ocazia aducerii la cunoștință a conținutului procesului verbal, semnând de luare la cunoștință și de primire exemplarul nr. 2 al procesului verbal.

De asemenea, intimatul a precizat că procesul verbal este temeinic și legal întocmit, iar din economia textului art. 34, în acord cu practica judiciară în domeniu, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, faptele descrise în procesul verbal contestat fiind probate cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ, a prezumției de autenticitate și a prezumției de veridicitate.

Sub aspectul individualizării sancțiunii, intimatul a menționat că au fost respectate prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și urmarea produsă.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 2/2001 și ale art. 108 alin.1 pct.3 și art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr. 195/2002.

Odată cu întâmpinarea ,la dosarul cauzei au fost depuse: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.08.2014 și raportul agentului constatator.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.08.2014 petentul M. I. V. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 180 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002 și avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzute de și de art.147 alin.1 din HG 1391/2006 și i-au fost aplicate 2 puncte de penalizare, respectiv pentru faptul că la data de 27.04.2014, petentul a condus autoturismul marca Audi cu număr de înmatriculare_ pe . municipiul Piatra N. fără purta centura de siguranță în timpul mersului. Deasemenea, acesta nu avea asupra sa actul de identitate și permisul de conducere.

Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

Sub aspectul legalității, instanța constată că, în cauză, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, pe parcursul judecății, petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție .

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin.1 din OUG 195/2002: „conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie sa le poarte in timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.”

Totodată, potrivit art.147 alin.1 din HG 1391/2006: „Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare

Prin plângerea formulată,petentul s-a rezumat să precizeze că datele consemnate în procesul verbal sunt neconforme realității fără însă a le proba în vreun mod.

De asemenea, din raportul agentului constatator rezultă împrejurările în care a fost comisă de către petent fapta contravențională iar în cuprinsul acestuia se menționează că petentul nu a formulat obiecțiuni față de cele reținute. Astfel, mențiunile din cuprinsul procesului verbal potrivit cărora petentul nu a avut de formulat obiecțiuni,recunoscând cele consemnate în actul administrativ sancționator, semnat de către acesta,se coroborează cu cele din raportul agentului constatator infirmând susținerile din plângere potrivit cărora purta centura de siguranță.

Atât timp cât constatarea directă a agentului de poliție nu a fost infirmată de nici o altă dovadă, iar din mențiunile procesului verbal rezultă că petentul a recunoscut săvârșirea faptei, instanța reține că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Instanța amintește că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului. În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care ar fi purtat centura de siguranță, nu fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului

Totodată, instanța constată ca sancțiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ, că este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Pentru considerentele expuse, instanța urmează să respingă plângerea petentului formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/27.08.2014, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul M. I. V., cnp –_, domiciliat în ., împotriva procesului - verbal de contravenție . nr._/27.08.2014, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N.- Biroul Rutier, CF_, cu sediul în Piatra N., ., județul N., ca nefondată.

Cu drept de apel la Tribunalul N. în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. R. P. S.

Red.MR/02.07.2015

Tehnored.MR,MPS/02.07.2015

Ex. 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 862/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT