Succesiune. Sentința nr. 1538/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1538/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 1538
DOSAR NR._ succesiune
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
JUDEȚUL N.
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.05.2015
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1538
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – O. A.
GREFIER -D. L.
La ordine venind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta A. A. T. în contradictoriu cu pârâții M. I. T., M. Ș. C., I. E., M. M., M. P. L., M. V., având ca obiect succesiune.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii ce face parte integrală din prezenta hotărâre. Pentru a da posibilitatea reclamantei de a depune dovada achitării diferenței de onorariu provizoriu în sumă de 200 lei, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 06.05.2015.
După deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 17.05.2012, sub nr._, reclamanta M. A. T. a chemat în judecată pârâții M. I. T., M. Ș. C., I. E., M. M., M. P. L. și M. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o pronunța, să dispună partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctului M. Ș., decedat la data de 03.10.2006 în ..
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că părțile sunt moștenitorii defunctului M. Ș., respectiv M. V., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de ¼ din moștenire, iar celelalte părți în calitate de copii, fiecare cu o cotă parte de 3/24 din masă. A mai arătat că masa succesorală este compusă din: ½ din suprafața de 628 mp teren curți construcții, situat în intravilan, înscris în TP nr._/04.04.2011, sola 3, . se învecinează cu: la N – drum comunal, la E – moșt.Mihăiesei S., la S – moșt.M. Șt.Ș. și la V – moșt.I. Gh.V. și ½ din imobilul casă de locuit edificat în anul 1974, construit din cărămidă, în suprafață de 120 mp. A menționat că posesia asupra bunurilor succesorale este exercitată de reclamantă împreună cu pârâta M. V..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 953 Cod civil.
La dosarul cauzei au fost depuse, în fotocopie: arbore genealogic, TP nr._/04.04.2011, certificat deces M. Ș. –f.7, certificat căsătorie, carte de identitate și certificat căsătorie M. V. –f.8, 15, 16, certificat de naștere și căsătorie I. E. –f.9, certificat naștere M. M. –f.10, carte de identitate și certificat naștere M. P. L. –f.11-12, certificat naștere și carte de identitate M. A. T. –f.13-14, certificat naștere M. I. T. –f.17, certificat naștere M. Ș. C. –f.17, încheierea nr.22/14.05.2012 eliberată de BNP B. D. –f.19.
La data de 05.09.2012 au fost depuse de către reclamantă: certificatul fiscal nr.3433/20.04.2012 și adeverința nr.3429/20.04.2012 – f.33-34.
Prin încheierea pronunțată la data de 19.09.2012 instanța a admis cererea de ajutor public formulată de reclamantă și a dispus scutirea acesteia de la plata sumei de 800 lei stabilită cu titlu de taxă judiciară de timbru. Ca urmare a respingerii cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantă, pentru termenul din data de 29.10.2014 aceasta a depus diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 360 lei.
Pentru termenul din 31.10.2012 pârâții M. I. T. și M. Ș. C. au depus întâmpinare în dosarul nr._, din care a fost disjunsă prezenta cauză, învederând că valoarea imobilului casă de locuit este mai mare decât cea arătată de reclamantă, valoare care va rezulta din raportul de expertiză ce se va dispune și că este compus din 4 camere, sală, cămară, hol și baie, având o suprafață construibilă de cca 200 mp și fiind edificați de bunicii materni, B. I. și N., care în perioada 1974-1977 dispuneau de mijloace materiale pe care părinții nu le aveau.
Pârâții I. E., M. M., M. P. L., M. V. nu au formulat întâmpinare, dar fiind prezenți la termenul din data de 31.10.2012, au arătat că sunt de acord cu acțiunea.
Prin precizările depuse pentru termenul din data de 31.10.2012 reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că defunctul M. Ș. și mama M. V. au dobândit un drept de proprietate asupra imobilului casă de locuit în suprafață de 120 mp, edificată în anul 1974, construită din cărămidă, prin efectul prescripției achizitive, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că imobilul menționat a fost edificat de către părinții săi, în timpul căsătoriei, începând cu anul 1974, așa cum atestă adeverința eliberată de Primăria Comunei Borlești, care au locuit permanent în această casă, continuu, public și sub nume de proprietar, fiind de notorietate că aceștia au fost proprietari, A concluzionat învederând că are interes în promovarea acestei acțiuni întrucât nu există acte de proprietate pentru acest imobil, care urmează a fi partajat.
În drept cererea nu a fost motivată
La termenul din data de 31.10.2012 instanța a disjuns capătul de cerere având ca obiect accesiune, dispunând formarea unui nou dosar ( cu nr._ ), dispunând suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a acestui dosar, în baza dispozițiilor art.244 alin.1, pct.1 cod proc civ.
Ca urmare a cererii de repunere pe rol formulată de reclamantă, prin încheierea pronunțată la termenul din data de 11.12.2013 a fost repusă cauza pe rol.
Pentru o justă soluționare a cauzei a fost atașat dosarul nr._ .
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și cu expertiza în specialitatea topografie ca fiind utile, concludente și pertinente cauzei. Pentru termenul din data de 03.09.2014 a fost depus raportul de expertiză în specialitatea topografie –f.114-115, la care nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni.
La termenul din data de 03.09.2014 reclamanta, prin avocat, a arătat că solicită atribuirea în lotul său a cotei de ½ din imobilul casă și imobilul teren.
Prin încheierea pronunțată în temeiul art. 6736 C.pr.civ. la data de 29.10.2014 , instanța a constatat că la data de 03.10.2006 s-a deschis succesiunea defunctului M. Ș., cu ultimul domiciliu în . și că masa succesorală, în valoare de 11.788,3 lei, se compune din: cota de ½ din terenul în suprafață de 628 mp teren curți construcții, situat în intravilanul . TP nr._/04.04.2011, sola 3, . se învecinează cu: la N – drum comunal, la E – moșt.Mihăiesei S. ( potrivit raportului de expertiză A. S. și A. C.F. ), la S – moșt.M. Șt.Ș. ( potrivit raportului de expertiză moșt def. B. A. ) și la V – moșt.I. Gh.V. ( potrivit raportului de expertiză V. Ghe.I. ), cu o valoare de 8289,6 lei, valoarea cotei de ½ fiind de 4144,8 lei și cota de ½ din casa de locuit situată în satul Borlești, ., compusă din 2 camere, o bucătărie, două cămări, două holuri și o terasă la intrare, în suprafață construită utilă de 120 mp și o suprafață utilă de 99,03 mp, cu fundație de beton și învelitoare din plăci de azbociment, edificată pe suprafața de 628 mp, categoria curți construcții, înscrisă în TP nr._/04.04.2011, cu o valoare de 15.287 lei, valoarea cotei de ½ fiind de 7643,5 lei.
Totodată, s-a constatat că au calitatea de moștenitori ai ai defunctului M. Ș.: pârâta M. V., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de ¼ (6/24) din masa succesorală și reclamanta A. ( fostă M. ) A. T. și pârâții M. P. L., M. I. T., M. Ș. C., I. E., M. M., în calitate de descendenți de gradul I, fiecare cu câte o cotă de 3/24 din masa succesorală.
Pentru formarea loturilor în cauză a fost efectuată o expertiză de lotizare de expert tehnic expert Pamp G.–f.18-21 vol II, la care nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni.
La data de 26.02.2015 pârâta M. V. a depus precizări, arătând că solicită a-i fi atribuită reclamantei cota de ½ din teren și imobilele construcții, iar ea să primească sultă –f.17 vol II
Din analiza actelor dosarului, cererea de chemare în judecată, probatoriul administrat în cauză, instanța constată că acțiunea este întemeiată, urmând a fi admisă în consecință, pentru următoarele considerente:
Conform disp. art. 728 C.pr.civ., părțile care au calitatea de coindivizari nu pot fi ținute a rămâne în indiviziune și, având în vedere voința liber exprimată de sistare a proprietății comune, instanța va dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la bunurile care fac parte din masa succesorală a defunctului M. Ș..
La formarea loturilor, vor fi avute în vedere criteriile prevăzute de art. 673 indice 9 C.pr.civ, respectiv voința părților litigante, modul în care au fost stăpânite pană în prezent bunurile succesorale, natura acestora.
Astfel, făcând aplicarea disp.art.736 Cod civil, instanța va efectua partajul în natură, atribuind loturile conform variantei nr.II din raportul de expertiză, reținându-se că o astfel de partajare este echitabilă, întrucât respectă voința părților care și-au exprimat opțiunea, pârâta M. V. solicitând în mod expres să-i fie atribuită reclamantei cota de ½ din teren și imobilele construcții, deși ea este titulara celeilalte cote de ½, ca bun propriu. Raportat la această manifestare neechivocă, apreciind că nu există impedimente de ordin obiectiv pentru a nu respecta opțiunea părților, instanța apreciază că varianta nr.II este cea mai echitabilă, corespunzând intereselor tuturor părților.
Activul succesoral brut este în valoare de 11.788,3 lei, fiecărui descendent de gradul I cuvenindu-i-se bunuri succesorale în cuantum de 1473,54 lei, iar soției supraviețuitoare în cuantum de 2947,06 lei inegalitatea valorică a loturilor urmând a fi compensată în conformitate cu disp.art. 742 C. civ., prin plata unei sume de bani numită sultă.
Reținând toate aceste aspecte, instanța va dispune ieșirea părților din indiviziune.
Va atribui reclamantei lotul nr.2 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., în valoare de 11.788,3 lei, compus din:
- cota de ½ din terenul în suprafață de 628 mp teren curți construcții, situat în intravilanul . TP nr._/04.04.2011, sola 3, . se învecinează cu: la N – drum comunal, la E – moșt.Mihăiesei S. ( potrivit raportului de expertiză A. S. și A. C.F. ), la S – moșt.M. Șt.Ș. ( potrivit raportului de expertiză moșt def. B. A. ) și la V – moșt.I. Gh.V. ( potrivit raportului de expertiză V. Ghe.I. ), cu o valoare de 8289,6 lei, valoarea cotei de ½ fiind de 4144,8 lei.
- cota de ½ din casa de locuit situată în satul Borlești, ., compusă din 2 camere, o bucătărie, două cămări, două holuri și o terasă la intrare, în suprafață construită utilă de 120 mp și o suprafață utilă de 99,03 mp, cu fundație de beton și învelitoare din plăci de azbociment, edificată pe suprafața de 628 mp, categoria curți construcții, înscrisă în TP nr._/04.04.2011, cu o valoare de 15.287 lei, valoarea cotei de ½ fiind de 7643,5 lei.
Va obliga lotul nr.2 să achite sultă în cuantum total de_,76 lei, astfel: lotului nr.1 suma de 2948,06 lei, lotului nr.3 suma de 1473,54 lei, lotului nr.4 suma de 1473,54 lei, lotului nr.5 suma de 1473,54 lei, lotului nr.6 suma de 1473,54 lei și lotului nr.7 suma de 1473,54 lei.
Va atribui pârâtei M. V. lotul nr.1 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 2948,06 lei, pe care o primește de la lotul nr.2.
Va atribui pârâtei M. P. L. lotul nr.3 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 1473,54 lei, pe care o va primi de la lotul nr.2.
Va atribui pârâtului M. I. T. lotul nr.4 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 1473,54 lei, pe care o va primește de la lotul nr.2.
Va atribui pârâtului M. Ș. C. lotul nr.5 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 1473,54 lei, pe care o va primi de la lotul nr.2.
Va atribui pârâtei I. E. lotul nr.6 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 1473,54 lei, pe care o va primie de la lotul nr.2.
Atribuie pârâtei M. M. lotul nr.7 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 1473,54 lei, pe care o va primi de la lotul nr.2.
În baza dispozițiilor art.502 OUG nr.51/2008, având în vedere valoare bunurilor atribuite, respectiv_,3 lei, va obliga reclamanta A. ( fostă M. ) A. T. să achite statului suma de 800 lei, reprezentând ajutorul public acordat sub forma scutirii de la taxa judiciară de timbru.
D. fiind că la procesul de partaj fiecare parte trebuie să contribuie la cheltuielile de judecată potrivit cotei ce i se cuvine din masa succesorală, instanța făcând aplicarea disp. art. 274 Cod pr.civ., având în vedere că reclamanta a efectuat cheltuieli în cuantum de 2962,24 lei, va obliga pârâții M. I. T., M. Ș. C., I. E., M. M., M. P. L. să achite, fiecare, reclamantei suma de 370,28 lei și pârâta M. V. suma de 740,56 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând diferența de taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta A. ( fostă M. ) A. T., cu domiciliul în ., județul N. în contradictoriu cu pârâții M. I. T., cu domiciliul în localitatea Filiași, ., județul D., M. Ș. C., cu domiciliul în comuna Silivești, ., I. E., cu domiciliul ales la Agenția S. ( S. Orbeni ), ., județul Bacău, M. M., cu domiciliul în ., M. P. L., cu domiciliul în . și M. V., cu domiciliul în ., având ca obiect partaj succesoral.
Dispune ieșirea părților din indiviziune, potrivit variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G..
Atribuie reclamantei lotul nr.2 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., în valoare de 11.788,3 lei, compus din:
- cota de ½ din terenul în suprafață de 628 mp teren curți construcții, situat în intravilanul . TP nr._/04.04.2011, sola 3, . se învecinează cu: la N – drum comunal, la E – moșt.Mihăiesei S. ( potrivit raportului de expertiză A. S. și A. C.F. ), la S – moșt.M. Șt.Ș. ( potrivit raportului de expertiză moșt def. B. A. ) și la V – moșt.I. Gh.V. ( potrivit raportului de expertiză V. Ghe.I. ), cu o valoare de 8289,6 lei, valoarea cotei de ½ fiind de 4144,8 lei.
- cota de ½ din casa de locuit situată în satul Borlești, ., compusă din 2 camere, o bucătărie, două cămări, două holuri și o terasă la intrare, în suprafață construită utilă de 120 mp și o suprafață utilă de 99,03 mp, cu fundație de beton și învelitoare din plăci de azbociment, edificată pe suprafața de 628 mp, categoria curți construcții, înscrisă în TP nr._/04.04.2011, cu o valoare de 15.287 lei, valoarea cotei de ½ fiind de 7643,5 lei.
Obligă lotul nr.2 să achite sultă în cuantum total de_,76 lei, astfel: lotului nr.1 suma de 2948,06 lei, lotului nr.3 suma de 1473,54 lei, lotului nr.4 suma de 1473,54 lei, lotului nr.5 suma de 1473,54 lei, lotului nr.6 suma de 1473,54 lei și lotului nr.7 suma de 1473,54 lei.
Atribuie pârâtei M. V. lotul nr.1 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 2948,06 lei, pe care o primește de la lotul nr.1.
Atribuie pârâtei M. P. L. lotul nr.3 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 1473,54 lei, pe care o primește de la lotul nr.1.
Atribuie pârâtului M. M. lotul nr.4 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 1473,54 lei, pe care o primește de la lotul nr.1.
Atribuie pârâtului M. Ș. C. lotul nr.5 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 1473,54 lei, pe care o primește de la lotul nr.1.
Atribuie pârâtei I. E. lotul nr.6 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 1473,54 lei, pe care o primește de la lotul nr.1.
Atribuie pârâtei I. E. lotul nr.6 al variantei a 2 a de lotizare, întocmită de expert Pamp G., compus din sultă în valoare de 1473,54 lei, pe care o primește de la lotul nr.1.
În baza dispozițiilor art.502 OUG nr.51/2008 obligă reclamanta A. ( fostă M. ) A. T. să achite statului suma de 800 lei, reprezentând ajutorul public acordat sub forma scutirii de la taxa judiciară de timbru.
Obligă pârâții M. I. T., M. Ș. C., I. E., M. M., M. P. L. să achite, fiecare, reclamantei suma de 370,28 lei și pârâta M. V. suma de 740,56 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând diferența de taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și onorariu de expert.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
O. A. D. L.
Red. O.A./13.07.2015
Teh.D.L./ 03.08.2015;
9 ex.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 274/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1500/2015.... → |
---|