Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 268/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 268/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 268/C
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR.268/C
Ședința publică din data de 04.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. C. I.
GREFIER- I. O.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr.26în contradictoriu cu pârâții I. P. și I. D. având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a lipsit reprezentantul legal al reclamantei și pârâții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- stadiul procesual: al 2-lea termen de judecată;
- prin compartimentul Arhivă al instanței, S.P.C.L.E.P. a depus la dosar adresa nr.8/659/20.03.2015, prin care aduce la cunoștința instanței faptul că pârâții I. P. și I. D., sunt decedați – fila 40 dosar.
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților, raportat la adresa depusă la dosar de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor și raportat la data deceselor celor doi pârâți, 09.06.2012, respectiv 30.06.2013 și data promovării prezentei acțiuni, 20.10.2014 și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții procesuale.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.10.2014 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 26 a chemat în judecată pe pârâții I. P. și I. D., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 1357,14 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei iulie 2013-august 2014 și penalități de întârziere, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că pârâții, în calitate de proprietari ai apartamentului nr.61, sunt membri ai asociației de proprietari, iar în această calitate deși au obligația de a achita cotele de întreținere restante nu și-au îndeplinit această obligație acumulând restanțe în cuantum de 1357,14 lei și la care s-au calculat penalități de întârziere de 186,73 lei.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Anexat cererii, în cadrul probei cu înscrisuri, a depus la dosar fișa proprietarului, împuternicire avocațială modul de calcul al penalităților de întârziere, listele de plată a cotelor de întreținere f.12-24.
La termenul din 23.02.2015, întrucât dovezile cu privire la îndeplinirea procedurii de citare cu cei doi pârâți au fost restituite la dosar cu mențiunea –
destinatar decedat, instanța a emis adresa la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei, care prin adresa depusă la dosar la data de 30.03.2015 au arătata că pârâtul I. P. figurează ca decedat de la data de 09.06.2012 și I. D., apare decedată de la data de 30.06.2013.
Instanța,la termenul din 04.05.2015, raportat la adresa depusă la dosar de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din oficiu, raportat la data deceselor celo doi pârâți, 09.06.2012, respectiv 30.06.2013 și data promovării prezentei acțiuni, 20.10.2014, a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților.
Analizând actele și lucrările, sub aspectul excepției invocate,, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 56 alin. 1 Cod de procedură civilă, „Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”.
Capacitatea de folosință reprezintă, în accepțiunea dispozițiilor art. 34 din Noul Cod Civil, aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații.
Cum, în considerarea prevederilor art. 35 din același act normativ, moartea persoanei fizice constituie cauza de încetare a capacității de folosință, având în vedere adresa depusă la dosar f.40 de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din care rezultă că, la data formulării acțiunii, pârâții erau decedați, se poate conchide că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu persoane decedate( deci lipsită de aptitudinea evocată ) la data sesizării instanței.
Prin urmare, instanța va admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâților și, pe cale de consecință va respinge acțiunea ca fiind promovată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților I. P. și I. D., invocată din oficiu.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.26, cu sediul în Piatra N., ..9, ., jud. N. în contradictoriu cu pârâții I. P. și I. D., cu ultimul domiciliu în Piatra N., ..9, ., jud. N. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. I. I. O.
Ptr. Judecător aflat în c.o.
Semnează președintele instanței.
Red.Tehnored.M.C.I./I.O/28.07.2015/04.08.2015
Ex.5
← Pretenţii. Sentința nr. 1496/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1526/2015.... → |
---|