Anulare act. Sentința nr. 1682/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1682/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 1682
Dosar nr._ - anulare act
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1682
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. B.
Grefier E. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. I. C. S.R.L. și pe pârâtul S. F. MUN. R., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței de judecată următoarele:
- obiectul judecății – anulare act,
- stadiul judecății – fond – primul termen de judecată pe rolul Judecătoriei R.
- alte aspecte procedurale –
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și, în temeiul art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 05.11.2014 contestatoarea ., cu sediul în ., ., jud. N., în contradictoriu cu intimatul S. F. Municipal R., cu sediul în mun. R., Piața R. – V., nr. 1, jud. N., a formulat contestație la executare și de asemenea a contestat și decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014 emisă de intimatul S. F. Municipal R., solicitând anularea acesteia. Întrucât s-a constat că, în speță contestația la titlu este de competența acestei instanțe, în dosarul nr._ al Curții de Apel Bacău, s-a pronunțat sentința civilă nr. 8/CC din 23.04.2015, care a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei R..
În soluționarea cauzei, pe fond, în motivarea contestației, s-a arătat că . i s-au comunicat de către intimat la data de 24.07.2014 decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014, potrivit cărora ar datora intimatului suma de 339.571 RON cu titlu de diferențe de impozit și 509.358 lei diferențe TVA. Mai arată că s-a emis adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești nr._ din 21.07.2014, procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._ din 21.07.2014. Contestatorul a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014 deoarece contestă cuantumul exagerat și natura sumelor datorate. Arată că la data la care a fost emisă decizia de instituire a măsurilor asiguratorii au fost depuse toate declarațiile fiscale, iar datoriile societății nu depășeau suma de 18.791( sumă incomparabil mai mică decât cea din decizia de instituire a măsurilor asiguratorii. Nu a primit nici o notificare, nici o decizie de recalculare a sumelor datorate, nici o somație, nici un titlu executoriu care să-l informeze că are de plătit la ANAF astfel de sume exorbitante. Arată că potrivit legii civile, decizia atacată este nulă și înțelege să o conteste.
Contestatorul a solicitat administrarea de dovezi, respectiv proba cu înscrisuri.
Legal citat, intimatul S. F. Municipal R. nu a fost reprezentat în fața instanței, dar a formulat întâmpinare și a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei R. de a soluționa contestația împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014 emisă de intimatul S. F. Municipal R.. Decizia atacată este o decizie de constituire a debitului și nu o decizie de impunere ( instrument financiar folosit de organele abilitate ale Administrațiilor Fiscale).
Având în vedere precizările contestatoarei în raport cu obiectul contestației sale, văzând că demersul său vizează atât formele de executare, cât și titlul executoriu însuși, instanța a dispus disjungerea celor două capete de cerere. În aceste condiții, s-a constituit dosarul nr._ având ca obiect contestația împotriva titlului executoriu – decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014 emisă de intimatul S. F. Municipal R.. În cadrul dosarului nr._ instanța a rămas învestită doar cu soluționarea contestației îndreptate împotriva formelor de executare silită, iar în dosarul de față doar cu contestația îndreptată împotriva titlului executoriu.
Din redactarea considerentelor cererii introductive instanța reține că în cauza de față contestatorul înțelege să conteste titlul emis.
Potrivit art.172 C. pr. fisc. împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor Codului de procedura fiscală (OG 92/2003) se poate face contestație la executare, aceasta putând fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost formulată executarea dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Potrivit art.205 Cod procedura fiscală împotriva titlului de creanță se poate formula contestație potrivit legii, art. 209 Cod procedura fiscală stabilind organele competente a soluționa contestațiile. Potrivit art. 215 Cod procedură fiscală introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. De asemenea dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În prezenta cauză titlul executoriu contestat, respectiv decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014 emisă de intimatul S. F. Municipal R. constituie titlul de creanță, care a devenit ope legis, în baza art.141 al.2 C. pr. fisc., titlu executoriu la data expirării termenului de plată stabilit de organul emitent și în baza căruia a fost începută executarea silită împotriva contestatorului, fiind emise somația si titlul executoriu menționate mai sus.
Motivele din contestația la executare vizează nu actele de executare, ci tocmai modul prin care s-au calculat suma datorată.
În acest context, instanța reține că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014 emisă de intimatul S. F. Municipal R. este o decizie de impunere. Instanța constată că, în speță, competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014 emisă de intimatul S. F. Municipal R. este Judecătoria R..
Contestatoarea arată că titlul executoriu emis de AFP R. este nul în considerarea prevederilor Legii nr. 95/2006.
Potrivit art.172 C. pr. fisc. împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală (OG 92/2003) se poate face contestație la executare, aceasta putând fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost formulată executarea dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Motivele din contestația la executare vizează nu actele de executare, ci tocmai modul prin care s-au calculat suma datorată, de 339.571 RON cu titlu de diferențe de impozit și 509.358 lei diferențe TVA, respectiv legalitatea și temeinicia titlului de creanță - decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014 emise de DGFP-R..
Din examinarea actelor de la dosar instanța reține că, referitor la titlul executoriu, se reține că, prin adresa nr. 2755 din 17.07.2014 înregistrată la AJFP N. sub nr._/17.07.2014, Activitatea de Inspecție Fiscală a transmis în conf. cu prevederile art. 129 din OG nr. 92/2003, Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014, pentru suma de 848.929 lei, asupra conturilor de disponibilități deschise la BCR R., a sumelor urmăribile datorate cu orice titlu de către terți, conform Anexei nr. 2.
Raportul de inspecție fiscală s-a încheiat la data de 24.10.2014. Prin inspecția fiscală, . a fost verificată pentru impozitul pe profit-perioada 01.05._09, TVA perioada 01.05._10, impozit pe venituri din salarii, contribuții sociale-perioada 01.05.2008-31.02/14.04.2010. Obligațiile fiscale stabilite au fost înregistrate în evidența contabilă a societății și au fost achitate. Cu ocazia inspecției fiscale s-a procedat la analiza modului de întocmire și depunere a declarațiilor informative privind livrările, prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național-cod 394, aferente perioadei supuse verificării și s-au constatat neconcordanțe între datele furnizate de . și diverși parteneri de afaceri ai societății. Ca urmare a acestui fapt au apărut suspiciuni cu privire la realitatea și legalitatea aprovizionărilor consemnate în facturile emise de furnizori, înregistrate în evidența contabilă a contribuabilului verificat și declarate la organul fiscal teritorial prin deconturile privind TVA și declarațiile informative 394 privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriu României. Cu ocazia inspecției fiscale la . a fost avută în vedere și situația fiscală a unor societăți comerciale, obținută din consultarea bazelor de date informatizate aflate la dispoziția Activității de Inspecție Fiscală N., în urma cărora a fost posibilă determinarea caracterului fictiv al tranzacțiilor comerciale desfășurate de contribuabilul verificat. S-a apreciat că aprovizionările declarate de . sunt de la societăți cu un comportament de firmă-fantomă, care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative față de organul fiscal teritorial, iar aprovizionările declarate de . sunt de asemenea operațiuni fictive prin care s-a încercat disimularea realității, prin crearea aparenței unor operațiuni care în fapt nu există și care nu reflectă realitatea.
Cu ocazia inspecției fiscale parțiale s-a constatat că . nu a declarat corect în Declarațiile 394 prestările de servicii facturate către . SRL.
Referitor la cele susținute de contestatoare că nu a primit nici o notificare, nici o decizie de recalculare a sumelor datorate, nici o somație, nici un titlu executoriu care să o informeze că are de plătit la ANAF astfel de sume exorbitante, în conformitate cu prevederile art. 107 din OG nr. 92/2003 privind Codul de proc. fiscală, rep., . a fost informată că are posibilitatea să-și exprime în scris punctul de vedere cu privire la constatările organelor de inspecție fiscală. Cu ocazia discuției telefonice purtată cu d-l I. D. în data de 21.10.2014, acesta a solicitat amânarea discuției finale pentru ziua de 24.10.2014, ora 9,00 motivând că nu este în localitate. Cu ocazia discuției finale din data de 24.10.2014, ora 9,00 administratorul ., la sediul organelor de inspecție fiscală nu a formulat obiecțiuni. Acesta a completat declarația pe proprie răspundere, în care a menționat că nu este de acord cu constatările inspecției fiscale și că refuză să semneze anexele 1-7. Conform declarației anexate la raport, . recunoaște că a pus la dispoziția organului de inspecție fiscală toate documentele și informațiile solicitate.
Față de cele reținute mai sus și întrucât decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost legal emisă, neexistând nici un motiv de nulitate, instanța va respinge, ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul-debitor urmărit . în ceea ce privește executarea silită începută în baza deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014 emisă de intimatul S. F. Municipal R..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul-debitor urmărit ., cu sediul în ., ., jud. N., reprezentată legal prin –d-l I. D., în contradictoriu cu intimatul S. F. Municipal R., cu sediul în mun. R., Piața R.-V., nr. 1, jud. N., privind executarea silită începută în baza deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 25/11.07.2014 emisă de intimatul S. F. Municipal R..
Cu apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul N. Secția II Civilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.06.2015.
Președinte,Grefier,
Red./Tehnored./jud. B.L./B.E.
30.09.2015/09.10.2015, 4 ex
.
← Reziliere contract. Sentința nr. 2193/2015. Judecătoria ROMAN | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1692/2015. Judecătoria... → |
---|