Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2660/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2660/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 2660
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
-
Sentința civilă nr.2660
Ședința publică de la 14 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I.-S. S.
Judecător L. B.
Grefier V. - G. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant F. S. SRL, C._, J_, cu sediul în Mun. R., ..87, jud. N. și pe pârât T. A. SERVICE TECHNIK SRL, CUI_, J_, cu sediul în București, . A, sector 6, având ca obiect anulare somație de plată.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din data de 07.10.2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare pronunțarea s-a amânat la data de 14.10.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cereri constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. la data de 30.04.2015 sub numărul_ debitoarea ., C._, J_, cu sediul în Mun. R., .. 87, jud. N. a solicitat ca în contradictoriu cu creditoarea T. A. SERVICE TECHNIK SRL, CUI_, J_, cu sediul în București, . A, sector 6,să se anuleze sentința civilă nr.389 din 18.02.2015 ,prin care a fost somată sa plătească acesteia suma de 4.644,5 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate și a sumei de 12.422,9 lei, reprezentând penalități de întârziere, în termen de 30 de zile de la data comunicării ordonanței.
În motivarea cererii s-a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, nu există debitul solicitat, iar situația de fapt expusă de creditoare nu corespunde cu actele înregistrate în contabilitatea firmei.
Cererea fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
Legal citată intimata-creditoare, reprezentata în instanță a solicitat respingerea acțiunii.
Din oficiu s-a dispus atașarea dosarului nr._ .
Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.389 din 18.02.2015 pronunțată in dosarul nr._ a fost admisă cererea de emitere a somației de plată formulată de creditoarea T. A. SERVICE TECHNIK SRL, CUI_, J_, cu sediul în București, . A, sector 6, împotriva debitoarei ., C._, J_, cu sediul în Mun. R., .. 87, jud. N., fiind obligată debitoarea să plătească suma de 4.644,5 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate și a sumei de 12.422,9 lei, reprezentând penalități de întârziere, în termen de 30 de zile de la data comunicării ordonanței.
S-a reținut de către instanță că îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute în mod expres de art. 1 alin 1 din OG 5/2001, respectiv: izvorul creanței bănești îl constituie un contract; contractul este constatat printr-un înscris semnat de părți sau însușit de acestea prin alt mod admis de lege iar creanța pretinsă în baza înscrisurilor arătate are caracter cert, lichid și exigibil conform art.379 C.proc.civ.
În fapt, creditoarea S.C. T. A. SERVICE TECHNIK S.R.L. a derulat relații comerciale cu debitoarea S.C. F. S. S.R.L., încheind cu aceasta contractul de vânzare-cumpărare nr. 325/30.10.2012, în baza căruia debitoarea a achiziționat diverse piese și accesorii auto. Creditoarea a emis facturile fiscale de la filele 12-45 din dosar.
Cererea de emitere a unei ordonanțe de plată din prezenta cauză, se referă la obligarea debitoarei la plata facturilor fiscale menționate.
Instanța are în vedere, în raport de cele expuse mai sus, că procedura ordonanței de plată reglementează o modalitate simplificată și accelerată de obținere a titlului executoriu.
Această procedură permite creditorului care are o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce reprezintă o obligație de plată a unor sume de bani, asumată prin contract sau prin alt înscris însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea unor servicii, lucrări sau alte prestații, să-și recupereze creanța (art. 1013 C.proc.civ.).
Creanța, în speță, are caracter cert în raport de dispozițiile art.662 alin.(2) C.proc.civ. potrivit cărora, „creanța este certă când existență ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu”, deoarece facturile au fost acceptate la plată prin semnarea și ștampilarea acestora de către debitoare.
Asupra plății penalităților aferente debitului, instanța reține că potrivit art.7 pct. 1 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între cele două părți, până la achitarea integrală a debitului datorat, cumpărătorul va plăti penalități de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere, calculate la valoarea facturii.
De asemenea, potrivit art.1270 alin.1 C.civ, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Totodată, față de dispozițiile art.662, alin.(3) C.proc.civ., creanța este lichidă, facturile conținând elemente care permit stabilirea debitului.
Nu în ultimul rând, creanța este exigibilă, termenul de plată stabilit de părțile contractante fiind de 30 de zile de la data recepției mărfurilor, potrivit art. 5 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 325/30.10.2012.
În consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1021 C.proc.civ, s-a admis cererea și a fost obligată debitoarea la plata sumei de 4.644,5 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate și a sumei de 12.422,9 lei, reprezentând penalități de întârziere. Totodată, s-a stabilit un termen pentru plată de 30 de zile de la data comunicării ordonanței, potrivit art.1021 alin.(3) C.proc.civ.
Raportat la cele anterior menționate instanța reține că intimata-creditoare a făcut dovada creanței solicitate, revenind debitoarei sarcina probei în sensul stingerii ei prin plată (conform art.1169 C.civ.) - probă pe care aceasta nu a făcut-o deși a fost legal citată în fața instanței pentru explicații și lămuriri.
În consecință, instanța constată că acțiunea în anulare este neîntemeiată, urmând a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în anulare a somației de plată ,formulată de debitoarea ., C._, J_, cu sediul în Mun. R., ..87, jud. N. în contradictoriu cu creditoarea T. A. SERVICE TECHNIK SRL., CUI_, J_, cu sediul în București, . A, sector 6, împotriva sentinței civile nr.389 din 18.02.2015 a Judecătoriei R..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.10.2015.
Președintejudecătorgrefier
red. Sis/02.02.2016
tehnored. mv/02.02.2016
4ex.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 235/2015. Judecătoria ROMAN | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2522/2015.... → |
---|