Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3390/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 3390/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 3390

DOSAR NR._ /2015Ordonanță de plată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3390

Ședința publică din data de 02.12.2015

Instanța constituită din:

PreședinteA. B.-C.

GrefierN. M.

Pe rol fiind, soluționarea „ Ordonanței de plată „ ce formează obiectul dosarului cu nr. de mai sus, formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea SC A. TRAN..

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile, pentru creditoare se prezintă av. E. G. în substituire pentru av. O. B.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat:

- obiectul judecății: Ordonanță de plată

- stadiu procesual: fond, al doilea termen.

- alte aspecte: -

Av. E. G., pentru creditoare, depune la dosar delegație de substituire pentru av. O. B. și extras din Registrul Comerțului cu privire la sediul debitoarei.

Instanța, având în vedere și informațiile din Registrul Comerțului, invocă prevederile art. 1016 alin. 2 Cod proc. civilă, în sensul că debitoarei nu i-a fost comunicată legal somația prev. de art. 1014 Cod procedură civilă, dovada de înmânare întorcându-se la dosar cu mențiunea „ firmă necunoscută”, respectiv fila 10 dosar.

Având cuvântul pe excepție, av. E. G. arată că avocatul titular a notificat debitoarea la adresa din fișa fiscală.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2015 sub nr._, creditoarea ., cu sediul în com. SAGNA, ., în contradictoriu cu debitoarea SC A. TRAN., cu sediul în ., nr. 45A, J. BIHOR, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea ordonanței de plată pentru suma de 4.294,30 lei.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între aceasta și debitoare s-au derulat relații comerciale în urma cărora a fost emisă factura fiscală nr._/14.11.2014, când a fost ștampilată CMR, în temeiul căreia ni s-a solicitat prestarea unor servicii de către debitor. Mai precis, a transportat în Slovenia mărfuri aparținând debitoarei, îndeplinindu-și obligația astfel cum rezultă din înscrisul pe care este aplicată ștampila firmei destinatare din Germania.

A apreciat că datoria este certă, lichidă și exigibilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013-1024 C.proc.civ.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar un set de înscrisuri (filele 6-10).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei, potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 (fila 14).

La termenul de judecată din 02.12.2015, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității, în temeiul art. 1017 alin. 2 coroborat cu art. 1015 alin. 1 C.proc.civ.

Conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei și ținând cont de excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1017 alin. 2 C.p.civ., “La cerere se anexează înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate și orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Dovada comunicării somației prevăzute la art. 1.015 alin. (1) se va atașa cererii sub sancțiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă.“, iar conform art. 1015 alin. 1 din același act normativ “Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.“.

Instanța, analizând înscrisurile depuse de către creditoare la fila 10 din dosar, constată că aceasta nu a comunicat în mod legal somația prevăzută de art. 1015 alin. 1 C.proc.civ. către debitoare, confirmarea de primire întorcându-se cu mențiunea “Firmă necunoscută la adresa indicată“. Nelegala comunicarea echivalează practic cu lipsa acesteia.

De asemenea, instanța reține că debitoarea are sediul social la adresa din ., nr. 45A, J. BIHOR, și nu la adresa la care creditoarea a încercat inițial, fără succes, să comunice somația, respectiv Salonta, ., jud. Bihor, aspecte care rezultă din informațiile furnizate Registrul Comerțului și depuse de creditoare la ultimul termen de judecată, la solicitarea instanței.

Mai mult, nici după aflarea sediului actual și corect al debitoarei, creditoarea nu a încercat să-i comunice în mod legal somația prevăzută de art. 1015 alin. C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, instanța urmează a admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și să respingă ca atare cererea având ca obiect ordonanță de plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu.

Respinge ca inadmisibilă cererea având ca obiect ordonanță de plată, formulată de creditoarea ., cu sediul în com. SAGNA, ., împotriva debitoarei SC A. TRAN., cu sediul în ., nr. 45A, J. BIHOR.

Cu drept de a promova cerere în anulare, care se va depune la Judecătoria R. în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2015.

Președinte,Grefier,

Red/ABC/27.01.2016

tehnored/NM/28.01.2016

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3390/2015. Judecătoria ROMAN