Pretenţii. Hotărâre din 25-03-2015, Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 798
Dosar nr._ - pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
SNTINȚA CIVILĂ NR. 798
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. B.
Grefier E. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâtul N. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă avocat F. M. C., cu împuternicire avocațială aflată la fila 10 dosar, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței de judecată următoarele:
- obiectul judecății – pretenții,
- stadiul judecății – fond – primul termen de judecată,
- alte aspecte procedurale –
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii, în baza înscrisurilor depuse la dosar, astfel cum a fost formulată în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 5142,75 lei reprezentând contravaloarea vânzare mijloace de producție, actualizată la data achitării debitului cu dobânda legală, precum și la plata taxei de timbru în sumă de 362 lei.
În temeiul art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 21.11.2014 reclamanta ., cu sediul în ., jud. N., Cod fiscal RO_ înreg. sub nr. J27/669/05.06.2006 l-a chemat în judecată pe pârâtul N. V., domiciliat în ., jud. N., solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 5142,75 RON, cu titlu de preț reprezentând contravaloare mijloace de producție, sumă actualizată la data plății cu dobânda legală. Cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta motivează că a livrat pârâtului sămânță de porumb și erbicide conform facturii nr. 3311/22.05.2012 în sumă de_ lei, marfa fiind ridicată de pârât personal, conform avizelor de însoțire a mărfii nr. 7142/01.05.2012, 7246/11.04.2012 și 7348/18.05.2012. De asemenea pârâtului i-au fost livrate și erbicide, conform avizului de însoțire a mărfii nr. 7488/28.05.2012, mărfuri care au făcut obiectul facturii nr. 3496/25.06.2012 în cuantum de 1270,75 lei. În total i-au fost livrate pârâtului mărfuri în valoare de 15.782+1270,75 lei = 17.142,75 lei. Din marfa livrată în anul 2012 pârâtul a achitat în numerar suma de 12.000 lei, rămânând un rest de plată de 5142,75 lei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile disp. art. 1178, 1270, 1523, 1535 NCC...
Reclamanta a achitat suma de 362 lei, taxă judiciară de timbru, potrivit disp. din OUG 80/2013.
În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 4-9).
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a contestat debitul prin chemarea sa în judecată, ceea ce echivalează cu o achiesare tacită.
Pârâtul nu a solicitat administrarea de dovezi.
Având în vedere că cererea introductivă a fost înregistrată la Judecătoria R. ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, noul Cod de procedură civilă (NCPC) este aplicabil ratione temporis.
În condițiile art. 94 NCPC judecătoria este competentă material să soluționeze prezenta cauză. Conform art. 107 NCPC, având în vedere domiciliul pârâtului, Judecătoria R. este competentă și din punct de vedere teritorial.
Examinând lucrările dosarului instanța reține în fapt că, în baza relațiilor comerciale ce au avut ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse, s-au emis facturi acceptate la plată de către debitor, iar acesta nu a înțeles nici până la această dată să achite diferența de debit de 5142,75 lei. Cum pârâtul nu s-a mai achitat de obligația contractuală asumată, de plată a prețului produselor livrate, creanța totală rezultată din factura fiscală nr. 3496/26.06.2012,( fila 4) devenind certă, lichidă și exigibilă, reclamanta solicită obligarea pârâtului-debitor la plata debitului restant ca și la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Acțiunea reclamantei este întemeiată și în consecință va fi admisă pe următoarele considerente: În drept, instanța reține aplicabile dispozițiile art. 1178, 1270 din noul cod civil (act normativ sub imperiul căruia s-au derulat relațiile contractuale), texte care consacră principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți și principiul executării cu bună credință a convențiilor. Instanța reține că în materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, revine debitorului sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art. 1270 Cod civil. Aplicând aceste principii la speța de față, instanța apreciază că facturile fiscale, unite cu avizele de însoțire a mărfii, fac dovada deplină a existenței creanței solicitate de reclamantă prin acțiunea introductivă, creanță lichidă și exigibilă, astfel încât sarcina probei în sensul stingerii ei prin plată s-a transferat asupra pârâtului. Reține instanța că pârâtul nu a făcut dovada că ar fi achitat sumele pretinse de reclamantă și implicit a recunoscut debitul.
În ceea ce privește accesoriile calculate la debitul principal, instanța reține că neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații contractuale atrage răspunderea contractuală a părții care în mod culpabil nu și-a îndeplinit întocmai obligația și a cauzat un prejudiciu celeilalte părți. Potrivit art. 1523, 1535 Cod civil în cazul neexecutării la termen a obligației, creditorul poate cere de la debitor pe lângă obiectul obligației principale și penalitatea, dacă aceasta a fost stipulată pentru simpla întârziere. Așa fiind pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 5142,75 RON, cu titlu de preț reprezentând contravaloare mijloace de producție, sumă actualizată la data plății cu dobânda legală.
Văzând și dispozițiile art. 466 NCPC,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanta ., cu sediul în ., jud. N., Cod Fiscal RO_ înreg sub nr. J27/669/05.06.2006 împotriva pârâtului N. V., domiciliat în ., jud. N. și, în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 5142,75 RON, cu titlu de preț reprezentând contravaloare mijloace de producție, sumă actualizată la data plății cu dobânda legală.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N. – Secția I Civilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2015.
Președinte,Grefier,
Red./Tehnored./jud. B.L./B.E.
05.06.2015/09.07.2015, 4 ex
.
← Reziliere contract. Sentința nr. 797/2015. Judecătoria ROMAN | Plângere contravenţională. Sentința nr. 818/2015.... → |
---|