Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 11937/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._
Ședința din camera de consiliu de la 17.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. B.
GREFIER: F. Ț.
Pe rol se află soluționarea cererii privind petenta FUNDAȚIA "A. VOLONTARIATO GUANELLANO - FILIALA BUCUREȘTI", având ca obiect acordarea personalității juridice.
Fără citare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.10.2013, sub nr._, petenta FUNDAȚIA "A. VOLONTARIATO GUANELLANO - FILIALA BUCUREȘTI", solicitând instanței acordarea personalității juridice.
Prin încheierea de ședință de la 11.12.2013 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin. 1 C..
În ședința din camera de consiliu din 17.06.2015, instanța a invocat excepția perimării cererii petentei.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției invocate, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 416 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni și potrivit prevederilor art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se constată și din oficiu. În cauză, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură de la termenul din 11.12.2013, când s-a dispus suspendarea judecății, conform art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, suspendare determinată așadar de lipsa de stăruință a petentei în continuarea procesului. De la data dispunerii suspendării începe să curgă termenul de perimare de 6 luni, care este deja împlinit la 17.06.2015, când instanța a invocat din oficiu excepția perimării, fără a se putea reține vreo cauză de întrerupere sau suspendare a acestuia.
Văzând așadar că din vina petentei cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni, instanța va admite excepția perimării, invocată din oficiu, și va constata perimată cererea formulată de petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării.
Constată perimată cererea formulată de petenta FUNDAȚIA "A. VOLONTARIATO GUANELLANO - FILIALA BUCUREȘTI" cu sediul în București, sector 1, .. 7, ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 17.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red. R.B. /Dact. F.Ț.
4 Ex./ 06.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|