Acţiune în constatare. Încheierea nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 13229/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 16.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta T. A. F. în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanta prin apărător și pârâta prin apărător.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Reclamanta, prin apărător, depune la dosar o precizare, astfel cum s-a stabilit prin măsurile dispuse prin încheierea de ședință de la termenul anterior, pe care o înmânează și apărătorului pârâtei.
Instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Părțile prin apărători, având pe rând cuvântul asupra propunerii de probe, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor articolului 255 raportat la art. 258 din codul de procedură civilă o încuviințează și constată că aceasta a fost administrată prin înscrisurile de la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin apărător, având cuvântul, arată că nu știe dacă la termenul anterior au fost puse în discuție excepțiile.
Instanța învederează faptul că excepțiile au fost soluționate la termenul anterior, prin încheierea de ședință și că dosarul a fost amânat față de necesitatea depunerii precizărilor de către reclamantă, respectiv a graficului care era necesar pentru stabilirea competenței instanței.
Reclamanta, prin apărător, având cuvântul arată că prezenta acțiune vizează niște clauze prin care se instituie în sarcina consumatorului întregul risc valutar, clauze care prevăd că plata ratelor se va face în moneda de creditare dar la cursul acesteia de la data plății. Aceste tipuri de contracte au fost încheiate fără ca banca să respecte niște obligații pe care le avea, respectiv de avertizare, consiliere, informare, de a nu introduce clauze abuzive. Se mai arată că în perioada 2006-2008 piața imobiliară a cunoscut o creștere fără precedent, băncile încurajând acest tip de creditare iresponsabilă și că în perioada actuală consumatorii nu mai au aceeași încredere în bănci. Contractele respective au fost prezentate ca fiind cea mai bună alegere pentru consumatori printr-o . campanii agresive.
Instanța învederează faptul că ceea ce interesează este contractul din prezenta cauză.
Reclamanta, prin apărător având cuvântul, arată că banca a speculat riscul valutar și a încălcat obligația de informare și de avertizare. Sancțiunea pentru încălcare acestor obligații nu poate fi decât excluderea acestor clauze care sunt abuzive și care fac dintr-un contract de credit un contract aleatoriu. Contractul de credit este un contract comutativ și ambele părți trebuie să cunoască întinderea obligațiilor la data semnării contractului. În astfel de contracte de credit consumatorii doar au avut impresia că ei cunosc întinderea obligațiilor însă, profesionistul e prezumat că a cunoscut întinderea acestor obligații. Aceste aspecte au fost statutate de către CJUE într-o cauză împotriva O. - 26/2013. Informațiile relative la cursul valutar sau la stabilitatea unei monede sunt bine cunoscute de furnizorii din sectorul financiar dar nu sunt neapărat cunoscute de consumatorul mediu. De asemenea, trebuie menționat faptul că respectivii consumatori nu au ales în cunoștință de cauză respectivele produse de creditare. D. în perioada 2006-2008 s-au acordat aceste credite când cursul era unul foarte mic și când aceste credite le ofereau consumatorilor posibilitatea de a lua sume mai mari întrucât pentru alte credite în lei sau in euro consumatorii nu se calificau. Prin inserarea acestor clauze s-a demonstrat astfel dezechilibrul creat. Caracterul neneogociat al acestor contracte este evident, acestea sunt contracte standard, preformulate. A rezultat și reaua credință a băncii la momentul introducerii acestor clauze în contract. Se mai face referire la Regulamentul BNR nr. 3/2007 care impune ca activitatea de creditare să se facă prin clasificarea clientelei pe risc de nerambursare . Riscul valutar nu a fost inclus și niciun consumator nu a fost informat cu privire la această monedă, banca în momentul de față neavând nicio răspundere pentru această acțiune.
Pârâta prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei, arată că reclamanta a primit cu titlu de împrumut o sumă de bani în franci elvețieni astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar - extras de cont, cont credit, virament în franci elvețieni. Prin urmare, s-au primit franci elvețieni. Se face referire la principiul nominalismului monetar . Clauzele a cărora nulitate se cere vizează faptul că reclamantul trebuie să restituie exact ceea ce a luat, în aceeași sumă. Astfel, nu se poate considera ca fiind abuzivă o clauză care prevede faptul că trebuie să dai înapoi ce și cât ai luat. Consecința directă a acțiunii reclamantului, sau cu alte cuvinte ceea ce solicită reclamantul, este ca instanța să îi permită să dea mai puțin, din 86 000 franci cât a împrumut vrea să fie scutit de aproximativ 30 000 franci; prin urmare, asta înseamnă riscul valutar. Pe capitalul împrumutat consecința directă este că suma primită se diminuează cu aproximativ 36 000 franci . În ceea ce privește dezechilibrul trebuie menționat că nulitatea se apreciază la momentul încheierii contractului or, la momentul încheierii contractului reclamantului i-a fost virată o sumă de bani. Faptul că acum se încearcă valorificarea unor circumstanțe ulterioare încheierii contractului nu poate avea relevanță din perspectiva analizării dezechilibrului semnificativ, acesta din urmă trebuie analizat în raport de data încheierii contractului. În ceea ce privește presupusa nerespectare a obligației de informare arată că trebuie avute în vedere prevederile art. 13 din contract potrivit căruia reclamantul are cunoștință de faptul că acest curs valutar poate varia chiar și din perspectiva faptului că dânsul înregistrează venituri într-o altă monedă decât cea în care a contractat creditul. Reclamantul însuși a optat în cererea de credit pentru acordarea împrumutului în franci elvețieni, perioada, moneda etc. Anterior semnării contractului reclamantul s-a informat și a optat pentru acest tip de credit. Ca atare, art. 13 din contract este dovada clară a faptului că acea informare s-a făcut. În ceea ce privește teoria impreviziunii se face referire la faptul că aceasta ar presupune o lipsă a culpei; impreviziunea este exclusă de art. 13 și operează doar dacă părțile nu au dispus pe acele aspecte. Indiferent de clauzele de care se vorbește esența acestui litigiu este că, având în vedere că părțile prin voința lor au inserat principiul nominalismului, nu se poate admite o acțiune care are ca o consecință directă diminuarea sumei primită cu titlu de împrumut.
Reclamanta, prin apărător având cuvântul în replică, arată că atât ÎCCJ cât și CJUE au susținut faptul că dovada efectuării informării consumatorului nu se poate face prin simpla inserare a unei clauze în contract ci, ea trebuie să fie făcută prin înscrisuri anterioare semnării contractului. Totodată, arată că principiul nominalismului nu este aplicabil în prezenta cauză.
Instanța reține cauza în pronunțare și învederează faptul că pronunțarea va fi amânată pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise instanța în temeiul dispozițiilor articolului 396 din Codul de procedură civilă va amâna pronunțarea pentru data de 23.06.2015.
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 23.06.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.06.2015.
Președinte Grefier
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta T. A. F. în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive - obligația de a face.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise instanța în temeiul dispozițiilor articolului 396 din Codul de procedură civilă va amâna pronunțarea pentru data de 30.06.2015.
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 30.06.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.06.2015.
Președinte Grefier
Document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 30.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta T. A. F. în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive - obligația de a face.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise instanța a amânat pronunțarea pentru 23.06.2015 și ulterior pentru astăzi când,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._/3/2014 reclamanții A. A. M., D. A.-D., A. M. fosta Bosneagă, D. D., B. Cosntantin T., D. V. E., B. M. O., D. I., B. G., D. A., D. D., B. A. I., D. Lauras-I., B. A. M., D. C., F. A.-R., B. C. F., F. C., C. S., C. E., Foaltin M.-I., Gais I., C. P. L., C. M. I., G. C. C., G.-M. G., C. D. M., Colbeanu C., Golisteanu F., C. V., Hizanu C., I. V., I. G. M., R. D. G., I. L. C., R. C., I. A., M. M. M., R. A. I., M. R. D., Sarca A. V., S. Oscar G., S. O., M. M. M. fosta Goanta, M. N. I., Soponos -C. C., N. C., Tibrea F. M., N. M. G., P. I., T. A.-F., P. I. V., Totok A.-C., P. A., P. Z. A., U. L., R. M., R. C. F., R. M., U. N., V. C.-N., Vartej I., V. G., Zegleanu R. -V., M. A. D. au chemat în judecată pârâtele O. B. ROMANIA SA, O. B. UNGARIA prin O. B. ROMANIA SA, O. FINANCING SOLUTIONS B.V prin O. B. ROMANIA SA solicitând instanței să constate nulitatea absolută a clauzelor indicate în Anexa 1 coloana K a cererii de chemare în judecată din contractele de credit încheiate de către fiecare dintre reclamanți pentru încălcarea de către pârâtă a obligațiilor de informare, consultare și avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractelor de credit, pentru încălcarea obligației de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice), pentru încălcarea obligației de a nu utiliza practici comerciale înșelătoare, pentru încălcarea obligației de a nu introduce clauze abuzive in contractele de credit.
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecărui contract de credit care să prevadă restituirea creditului în lei, conversia sumei creditului din CHF în lei urmând a se face în funcție de cursul CHF – L. existent la data contractării fiecărui contract de credit.
Reclamanții au cerut ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 06.06.2014 reclamanții au depus o cerere prin care au arătat că o parte dintre reclamanți renunță la judecata în contradictoriu cu parata O. B. UNGARIA, iar altă parte dintre reclamanți renunță la judecata în contradictoriu cu parata O. FINANCING SOLUTIONS B.V. și, prin urmare, o parte dintre reclamanți se judecă doar cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA, o parte dintre reclamanți se judecă în contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMÂNIA SA și O. B. UNGARIA, iar o altă parte dintre reclamanți se judecă în contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMÂNIA SA și O. FINANCING SOLUTIONS B.V.
În ceea ce privește reclamanta T. A.-F., aceasta urmează să se judece, potrivit cererii mai sus menționate, cu O. B. ROMÂNIA SA.
La data de 15.07.2014 pârâtele O. B. ROMANIA SA, O. B. UNGARIA reprezentată prin O. B. ROMANIA SA, O. FINANCING SOLUTIONS B.V reprezentata prin O. B. ROMANIA SA au depus întâmpinare.
Reclamanții au înregistrat la data de 11.08.2014 răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din 30.09.2014 reclamanții au formulat cerere de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul cererii de chemare în judecată și cerere modificatoare, fiind invocate dispozițiile art.204 NCPC. Reclamanții au anexat un nou tabel prin care au fost indicate, pentru o parte dintre reclamanți, atât erorile materiale ale cererii de chemare în judecată, cât și o . clauze cuprinse în actele adiționale încheiate de către respectivii reclamanți și care astfel au fost atacate.
Prin încheierea din data de 11.11.2014 reclamanților li s-a pus în vedere să arate, fiecare, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată prin indicarea diferenței dintre valoarea creditului astfel cum aceasta a fost stabilită prin contract și valoarea creditului calculată în funcției de cursul de schimb CHF-L. la data încheierii contractelor de credit de către fiecare dintre reclamanți, pentru a se stabili care este suma pe care fiecare dintre reclamanți consideră că nu trebuie să o plătească băncii, respectiv folosul patrimonial urmărit prin promovarea acțiunii.
La data de 19.01.2015 reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare prin care a fost indicata, pentru fiecare reclamant, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, arătându-se că pentru o parte din reclamanți ( A. A. M., G. C. C., M. M. M. fostă G., Sarca A. V.) nu poate fi precizată cererea (fără a se arăta in ce constă această împiedicare) în funcție de cursul valutar al francului elvețian la data plății fiecărei rate.
Cererea precizatoare a fost comunicată apărătorului pârâtelor la termenul de judecată din 20.01.2015, acesta semnalând existența unor erori de calcul. Cauza a fost amânată pentru ca pârâtele să ia cunoștință de precizarea depusă cu doar o zi înainte de termenul de judecată și în vederea efectuării verificărilor referitoare la valorile indicate de reclamanți.
La data de 16.02.2015 reclamanții au înaintat la dosar anexa privind valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, fiind indicată de data aceasta și valoarea obiectului cererii pentru reclamanții A. A. M. (_,62 lei față de_,1 lei indicați inițial), G. C. C. (_,04 lei față de 217.136,42 lei indicați inițial), M. M. M. fostă G. (_,57 lei față de_,32 lei conform precizării inițiale), Sarca A. V. (pentru acesta a fost indicată aceeași valoare, de_,72 lei), arătându-se că și pentru acești reclamanți au fost făcute calculele avându-se în vedere, pentru ratele achitate până la data formulării acțiunii, cursul franc elvețian-leu valabil la data plății fiecărei rate. De asemenea a fost corectată și o eroare materială conținută în cererea din 19.01.2015 referitoare la reclamanta T. A. F. - valoarea indicată inițial fiind de_,98 lei, iar ulterior de_,8 lei.
La termenul de judecată din data de 17.02.2015 tribunalul a pus în discuția părților disjungerea cererilor, iar prin încheierea de ședință din 24.02.2015, dată la care a fost amânată pronunțarea cu privire la acest aspect, tribunalul dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanți și formarea de dosare distincte pentru fiecare, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.59 NCPC pentru ca aceștia să aibă împreună calitatea de reclamant în aceeași cauză deoarece obiectul procesului nu este un drept sau o obligație comună, drepturile sau obligațiile reclamanților nu au aceeași cauză, iar între drepturile și obligațiile părților nu există nici o legătură.
În urma disjungerii s-a format și dosarul nr._ privind pe reclamanta T. A.-F. și pârâta O. B. ROMÂNIA SA (potrivit cererii precizatoare privind cadrul procesual pasiv din data de 06.06.2014).
În acest din urmă dosar, prin sentința civilă nr. 1580 din 31.03.2015, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 09.10.2006 între reclamanta TIRSINA A. F. (în prezent T.), și . SA s-a încheiat contractul de credit C_ /09.10.2006 prin care împrumutatului i se acordă un credit în franci elvețieni (CHF) în cuantum de 86.898 CHF, pe o durată de 300 de luni.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat, caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind obligatia de restituire in aceeasi valuta a imprumutului in franci elvetieni considerandu-se ca reaua-credinta a bancii, pe de o parte, si dezechilibrul contractual, pe de alta parte, rezulta din caracterul toxic/defectuos/neconform/nesigur al produsului oferit de către bancă si neindeplinirea obligatiei de informare/consiliere, solicitandu-se, totodata, ca o consecinta a constatarii nulitatii absolute si eliminarii riscului valutar stabilit in sarcina reclamantilor, obligarea la emiterea unui nou grafic de rambursare in lei la cursul CHF-L. de la data incheierii contractului.
În speță suntem în situația unui împrumut în franci elvețieni, împrumutatul primind o sumă în această valută și fiind obligat să o restituie în aceeași valută. Contractul de credit valutar conține așadar un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și de cele ale art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului, aprecierea caracterului abuziv al unei clauze nu privește definirea obiectului contractului însă aceasta doar în măsura în care respectivele clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil (conform prevederilor din art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului) sau într-un limbaj ușor inteligibil (conform prevederilor din art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000).
În acord cu principiul interpretării conforme, prevederile actului normativ național prin care sunt transpuse în dreptul intern dispozițiile dintr-o directivă, trebuie interpretate, inclusiv în litigiile ce opun doi particulari, în lumina prevederilor directivei transpuse, iar nu în sens contrar. D. urmare, deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene care interpretează art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului prezintă relevanță pentru stabilirea sensului art. 4 din Legea nr. 193/2000
Pe cale de consecință, odată constatată încadrarea unei anumite clauze în cadrul obiectului principal al contractului, sunt excluse de la analiză condițiile prevăzute la art.4 alin.1 din legea nr.193/2000.
Totodată, trebuie avută în vedere la stabilirea obiectului principal al contractului natura juridică specifică a contractului de credit, care se deosebește de contractul de împrumut (ce creează obligații doar în sarcina împrumutatului), constând în restituirea sumei împrumutate și a dobânzii aferente. Natura juridică a contractului de credit este una mult mai complexă întrucât nu se limitează doar la acordarea împrumutului și restituirea acestuia cu dobândă, obligații care indiscutabil că fac parte din obiectul principal al contractului de credit, ci și la efectuarea unor alte prestații aflate în strânsă legătură cu acordarea creditului, astfel încât se poate considera și în privința acestora că au fost considerate ca fiind esențiale de către părți la încheierea contractului, astfel încât fac parte din obiectul principal al contractului.
Deși fac referire la exceptarea de la analiza caracterului abuziv al clauzei ce definește obiectul contractului, în condițiile în care sunt exprimate în mod clar și inteligibil, Directiva 93/13 nu defineste noțiunea de obiect al contractului. Însă, în cauza Kasler (C-26/13), CJUE a oferit unele criterii de interpretare a acestei noțiuni care trebuie avute în vedere ținând seama de cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, în măsura în care termenii unei dispoziții de drept ale Uniunii (respectiv Directiva 93/13) care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre în sensul de-a stabili domeniul de aplicare al acesteia trebuie să primească o interpretare autonomă și uniformă. În acest sens, CJUE a reținut că în fapt clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii de „obiect principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare îl caracterizează.
Având în vedere cele indicate mai sus precum și statuările CJUE, se apreciază că clauzele contestate de reclamantă au strânsă legătură cu acordarea creditului și fac parte din obiectul principal al contractului.
Se impune a se preciza însă că nici Legea 193/2000 și nici Directiva 93/13 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, cu condiția exprimării în mod clar și inteligibil a acesteia.
În cauza de față, se constată că a fost exprimată într-un mod clar și inteligibil, obligatia reclamantilor de restituire a imprumutului in moneda de acordare a creditului.
Potrivit contractului creditul a fost acordat în CHF, conform art. 1, moneda creditului fiind definită și în art. 9.4 din condițiile imprumutului ca fiind moneda în care este acordat creditul . Totodată, s-a convenit ca ratele să fie achitate în aceeași monedă pentru ca la finalul perioadei de creditare împrumutatul să restituie aceeași suma împrumutată plus dobânzi în moneda care i-a fost pusă la dispoziție de bancă.
Din simpla lectura a contractului rezultă că această clauză a fost exprimată clar și inteligibil, moneda în care s-a acordat creditul și în care trebuia restituit fiind indicată în mod expres prin contract. De asemenea, din dispozitiile contractuale rezulta in mod clar mecanismul de formare a pretului, respectiv calcularea pretului in functie de moneda in care s-a acordat imprumutul si efectele acestei dispozitii, respectiv suportarea riscului valutar de catre debitor in cazul cresterii cursului de schimb.
Instanța apreciază că nu se poate retine nici reaua-credinta a bancii, nici faptul ca serviciul de creditare prestat de către pârâtă în favoarea reclamantului este toxic, periculos, defectuos ori neconform, în sensul avut de prevederile legale citate de reclamant, in conditiile in care serviciile financiare nu pot fi incadrate in notiunea de produs „sigur”, „defectuos”, „neconform” sau „periculos” din Legea nr. 296/2004 si prin ipoteza nu sunt aplicabile spetei de fata dispozitiile art. 12 din OG nr. 21/1992. Reclamantul a depus la dosar mai multe oferte financiare sau articole din presă, care însă nu provin de la societatea pârâtă și, prin urmare, nu au nicio valoare probatorie în legătură cu răspunderea civilă a acesteia. A fost depusă o singură ofertă provenită de la pârâtă, care însă nu prezintă decât modalitatea de determinare a sumei maxime ce se poate acorda cu titlu de credit și a costurilor aferente, fără a cuprinde elemente de natură a induce în eroare în vreun fel consumatorii. De asemenea, se constată că reclamantul nu a dovedit că pârâta i-a recomandat contractarea creditelor în franci elvețieni și nici că i-a prezentat acest tip de credit ca fiind unul fără riscuri valutare majore sau că a exagerat beneficiile unui astfel de credit. Dimpotriva prin art. 13 pct. b din contract s-a prevazut ca reclamantul „ a luat cunostinta de faptul ca exista o fluctuatie permanenta a cursurilor de schimb valutar intre monede, fluctuatie determinata de conditiile pietei, banca neavand nici un control asupra acesteia. Prin urmare, clientul accepta toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractarii unui imprumut . de cea in care isi incaseaza venitul.”
Obligația băncii de informare a clientului la momentul acordării creditului vizează condițiile de creditare, adică dobânzile, comisioanele ori garanțiile puse în sarcina împrumutatului, viitoare depreciere ori apreciere a unei monede străine neputând fi inclusă în aceasta obligație, precum nici Regulamentului BNR nr. 3/2007, invocat de reclamanti, nu stabilea în sarcina băncilor obligația de a informa consumatorii în legătură cu riscul valutar. Reclamantul, desi arata ca banca avea obligatia de a il informa cu privire la riscul de hiper-valorizare a CHF, nu a formulat nicio cerere de anulare a contractului pentru dol si nu demonstreaza faptul ca banca detinea informatii in acest sens si ca ar fi ascuns aceste informatii cu rea-credinta fata de reclamanti, neputandu-se in orice caz pretinde bancii sa prevada viitoarele fluctuatii de curs valutar. Înscrisurile depuse la dosar de către reclamant sunt fie privitoare la alte instituții bancare, fie articole de presă. Or, articolele de presă nu reprezintă altceva decât opinia unor persoane, nefiind apte să dovedească faptul că pârâta cunoștea că CHF se va aprecia semnificativ față de leu.
Împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp într-o monedă străină, diferită de cea în care obținea veniturile din salariu, împrumutatul și-a asumat implicit și riscul fluctuațiilor cursului valutar, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului. În acest context, modificarea circumstanțelor invocate de către reclamanți – respectiv fluctuația monetară – a fost integrată în contract, cu consecințe asupra executării obligației contractuale astfel asumate, riscul creșterii cursului de schimb fiind suportat, pe cale de consecință, de către debitor, în lipsă de dispoziție contrară. De altfel, în materia contractului de împrumut, legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, fără ca evoluțiile economice să influențeze obligațiile asumate de împrumutat.
Executarea obligațiilor reclamantului, afectată de variația cursului de schimb, își găsește suportul atât în conținutul clauzelor contractuale, cât și în dispozițiile legale din materia contractului de împrumut.
Nu se poate aplica cursul de schimb CHF-leu la momentul contractarii creditului intrucat in art. 9.4 partile au stabilit ca orice plata se face in moneda creditului si nici nu se poate retine caracterul abuziv cu privire la restituirea creditului in moneda acordata, intrucat aceste dispozitii contractuale nu fac altceva decat sa reia prevederile art. 1584, 1578 V. Cod civil.
Semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art.1578) cât și noul cod civil (art.2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia, in conditiile in care prin conditia dezechilibrului semnificativ prevazuta de art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 se apreciaza „prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare.” (cauza Mohamed Aziz C-415/11 ).
Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea Curții Europene de Justiție din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C280/1, Barclays B. contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: ,,Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora”.
În al doilea rând, protecția consumatorilor poate să se realizeze și în contractul contractelor de credit în monedă străină. Calea nu este însă aceea a acțiunilor întemeiate pe Legea nr.193/2000. Întrucât principiul nominalismului este unul legal, excepțiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudențială, ci doar pe cale legală. Nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă măsuri speciale de protecție a consumatorilor în cazul creditelor în valută.
Prin urmare, în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluționată pe calea unor acțiuni întemeiate pe Legea nr.193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecința aplicării nominalismului consacrat de lege.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată. În baza art. 453 cod proc. civilă, față de modul de soluționare a cererii principale, va obliga reclamanta să îi plătească suma de 1651,50 lei cheltuieli de judecată pârâtei (onorariu de avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta T. A. F. cu domiciliul ales la SCA P. ȘI ASOCIAȚII - București, SPLAIUL UNIRII, nr. 223, . cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA cu sediul în sector 1, București, CALEA BUZEȘTI, nr. 66-68 ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1651,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâtă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la judecătoria sector 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2015.
Președinte Grefier
Red. G.C.N/Tehnored. G.C.N., H.A./4 ex, ./2015
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
