Acţiune în constatare. Sentința nr. 8643/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8643/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 8643/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 8643/2015
Ședința publică de la 08 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. V. și pe pârât P. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul prin avocat și pârâta prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța acordă cuvântul părților pe excepția tardivității modificării cererii.
Apărătorul pârâtului susține că în cursul procedurii de regularizare s-au trimis adrese reclamantei pentru a preciza acțiunea, însă aceasta nu s-a conformat, iar modificarea la acest termen se poate face cu acordul tuturor părților.
Apărătorul reclamantei arată că, potrivit art.204 Cod procedură civilă se obligă să se depună precizarea până la primul termen la care acesta este legal citat.
Instanța admite excepția tardivității formulării cererii depășindu-se primul termen când reclamanta a fost legal citată. În acest moment conform art.204 Cod procedură civilă, modificarea se poate face cu acordul celeilalte părți.
Apărătorul pârâtei solicită suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea obligației de către reclamant.
Apărătorul reclamantei solicită respingerea cererii de suspendare.
Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuție competența de soluționare a cauzei.
Apărătorul reclamantei arată că Judecătoria Sectorului 1 este ne competentă material în soluționarea cererii conform art.94 pct.1 Cod procedură civilă având în vedere punctul 3 al petitului cererii de chemare în judecată, în sensul că nu este o clauză evaluabilă în bani și se solicită să se constate caracterul abuziv al clauzei pct. 13.6, iar competent să soluționeze acest petit este Tribunalul București și se impune declinarea.
Instanța față de precizările depuse inițial la cererea de chemare în judecată, apreciază că s-au îndeplinit obligațiile stabilite de instanță.
Apărătorul pârâtului arată că cererea de chemare în judecată este neclară și se impune suspendarea cauzei. Consideră că nu se poate pronunța instanța pe competența cauzei, având în vedere că obiectul cererii nu este precizat clar.. Este o cerere insuficient precizată și se urmărește tergiversarea cauzei.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 29.08.2014 sub nr._, reclamantul C. V. a chemat în judecată pe pârâta S.C. P. B. ROMÂNIA S.A, solicitând instanței să constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul de credit nr. 420602DO_ din 11.09.2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că clauzele contractului, printre care și clauza prevăzută la art. 3.2 din contractul de credit nr. 420602DO_ din 11.09.2007 sunt abuzive.
Pentru susținerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, expertiză tehnică de specialitate.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, art. 969, art. 963, art. 970, art. 983 C.civ.
La data de 08.12.2014, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, excepția lipsei de interes, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția netimbrării, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În ședința publică din data de 08.05.2015 după punerea în discuția părților instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale, invocată din oficiu.
Analizând actele dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Având în vedere că excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, conform art. 130 alin. (2) rap. la art. 129 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ., constituie o excepție de procedură, absolută și dilatorie, de natură a face de prisos cercetarea fondului de către instanța ce ar urma să se dezînvestească, instanța, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., o va cerceta cu prioritate.
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal menționat anterior consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
Față de motivele de fapt și temeiul de drept invocat de reclamant, instanța reține că acesta a formulat o acțiune cu mai multe capete de cerere principale constând în constatarea nulității mai multor clauze din contractul de credit, printre care și art. 3.2 din contractul de nr. 420602DO_ din 11.09.2007 referitor la posibilitatea băncii de a modifica ratele de dobândă.
Văzând motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată și analizând prevederile clauzelor contractuale indicate anterior în cele două contracte de credit, instanța constata ca, prevederile clauzelor prevăzute la articolele art. 3.2 din contractul de nr. 420602DO_ din 11.09.2007, nu sunt evaluabile în bani, de sine stătător. De asemenea, fără a mai reda in continuare conținutul lor, instanța retine ca aceste clauze care permit modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vederea și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, stabilirea valutei în care urmează a fi restituit împrumutul fără a fi precizat cursul valutar care urmează a fi avut în vedere, fără posibilitatea formulării obiecțiunilor și fără îndeplinirea niciunei formalități, stabilirea dobânzilor penalizatoare, stabilirea în sarcina împrumutatului a obligației de a-și asuma riscul politic, de forță majoră, nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de credit, care în sine are, desigur, natură patrimonială.
Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
De asemenea, instanța constată incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) C.proc.civ. potrivit căruia ,,În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt’’.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Concluzionând, capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.2 din contractul de nr. 420602DO_ din 11.09.2007, sunt neevaluabile în bani, iar capetele de cerere ale acțiunii sunt întemeiate pe un titlu comun.
Conform art. 95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului, ca instanță de drept comun.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.94, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant C. V. cu domiciliul in . jud. Dambovita și pârât P. B. ROMÂNIA SA cu sediul în sector 1, București, .. 29-31, având ca obiect acțiune în constatare, în favoarea Tribunalului București.
F. cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.05.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. AndrescuMarius T.
Red.TehRed.A.A.
28.05.2015/4Ex
ROMÂNIA JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI |
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 |
București, .. 2 - 4, sector 4, Tel. :_,
Fax :_, e-mail: _
DOSAR NR._
CATRE,
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 8643 din data de 08.05.2015 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind reclamant C. V. și pe pârât P. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. AndrescuMarius T.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 9885/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 9883/2015. Judecătoria... → |
|---|
