Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 11241/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 09.06.2015
Instanta constituita din:
Președinte A. A. P.
Grefier E. A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. A. domiciliu ales la av. C. M. și pe pârâta P. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
Dezbaterile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din 02.06.2015, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26.05.2015, 09.06.2015 când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 18.11.2014, sub nr._ /2015, reclamanta S. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SA, să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze, cuprinse în contractul de credit încheiat cu pârâta: art. 5.1, art. 5.3, art. 5.4, art. 1.3; să dispună restituirea tuturor sumelor achitate în plus, nedatorat; să dispună refacerea planului de rambursare a creditului luând în considerare o marjă fixă și indicele LIBOR CHF; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 4 din Legea 193/2000, clauzele punând probleme sub aspect echilibrului contractual. S-a arătat că clauza prev. de art. 5.2 dă dreptul băncii de a modifica după bunul plac dobânda, deși marja băncii este un element de cost ce influențează în mod direct dobânda, astfel încât trebuie să respecte disp. art. 9 indice 3 lit. g din O.G. 21/1992. S-a mai arătat că este nelegală stabilirea unei dobânzi penalizatoare de 45 anual, raportat la decizia nr. XI din 24.10.2005 și art. 5 al. 1 din O.G. 9/2000.
Referitor la comisionul de administrare, reclamanta a arătat că acesta este stabilit ca un procent de 0,03% aplicat la valoarea de evaluare a imobilelor aduse drept garanție și perceput lunar, la data scadenței, o dată cu rata lunară, nefiind specificat la ce moment al evaluării imobilului se raportează, la cel al contractări sau cel al perceperii. De asemenea, s-a susținut că în cazul în care comisionul este perceput la valoarea imobilului de la data perceperii, nu mai prezintă utilitate asigurarea imobilului. Reclamanta a mai arătat că nicăieri în cuprinsul contractului nu este descrisă motivarea comisionului și nici terminologia folosită. În ceea ce privește comisionul de acordare, s-a susținut că nu sunt identificate serviciile oferite de bancă pentru perceperea acestui comision și mai mult, acesta nu a fost stabilit raportat la volumul de muncă ci la suma acordată cu titlu de împrumut.
Reclamanta a susținut că la momentul încheierii contractului de credit contractarea unui credit în CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă, acest aspect constituind motivul determinant pentru perfectarea contractului. Ulterior, cursul valutar s-a dublat cu consecințe grave asupra capacității reclamantei de a îndeplini obligațiile contractuale. Astfel, s-a susținut că schimbarea cursului valutar CHF L. a determinat o modificare a contractului și a condițiilor avute în vedere la data încheierii acestuia, plasând în sarcina consumatorului o sarcină excesivă.
În drept au fost invocate disp. art. 1707 C.civ, Legea 193/2000, art. 411 C.proc.civ iar în probațiune au fost anexate înscrisuri.
La data de 22.12.2014, pârâta a formulat întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepția lipsei de obiect a cererii privind comisionul de rambursare anticipată iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării s-a arătat că anterior alinierii contractului de credit la prevederile O.U.G. 50/2010 valoarea procentuală a dobânzii a fost stabilită ca fiind compusă din indice de referință și marja variabilă a băncii, de 4 puncte procentuale pe an. Ulterior, la data de 25.02.2010 părțile au încheiat actul adițional prin care au stabilit o marjă fixă a băncii, a fost eliminată dobânda penalizatoare de 4% și au fost înlocuite valorile procentuale ale comisioanelor de administrare cu valori fixe, fiind totodată eliminat și comisionul de rambursare anticipată.
Pârâta a arătat că la încheierea contractului, aceasta a îndeplinit obligația de informare, consiliere și avertizare astfel încât alegerea tipului de contract și aplicarea unei dobânzi variabile a fost făcută de reclamantă în considerarea tuturor condițiilor contractuale implicate de un astfel de produs de creditare. S-a susținut că în fapt, creșterile de dobândă permise de contractul de credit și operate de societatea bancar au avut drept scop acoperirea costurilor de refinanțare de pe piața internațional bancară iar ulterior intrării în vigoare a O.U.G. 50/2010 banca a aliniat contractul la noua legislație iar marja băncii a devenit fixă. De asemenea, reclamanta a avut posibilitatea legală ca în termen de 30 de zile de la primirea notificării să declare băncii că nu acceptă noile condiții și să restituie creditul utilizat.
Referitor la caracterul clauzelor invocate, pârâta a arătat că aceste clauze privesc prețul contractului și sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv, având în vedere că sunt clar și inteligibil exprimate. Mai mult, clauzele nu pot fi considerate abuzive nici din perspectiva art. 4 din legea 193/2000, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile acestui text legal. S-a mai arătat că riscul valutar este o componentă esențială a oricărui credit acordat într-o monedă străină iar suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, în conformitate cu art. 1578 C.civ – principiul nominalismului monetar.
Pârâta a mai susținut că anularea de către instanța de judecată a clauzelor ar conduce la nerespectarea dreptului la proprietate privată al băncii. Mai mult, s-a arătat că raportat la principiul forței obligatorii a contractului, instanța nu are posibilitatea de a modifica contractul de credit prin intervenția în convenția părților. De asemenea, față de caracterul succesiv al prestațiilor, anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive.
În drept au fost invocate disp. art. 205 și urm C.proc.civ, legea 193/2000, O.G. 21/1992, O.U.G. 99/2006, O.U.G. 50/2010 și art. 969 C.civ iar în probațiune au fost anexate înscrisuri și s-a solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamantei și a probei testimoniale.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
La data de 24.05.2007, s-a încheiat între pârâta S.C. P. B. ROMANIA S.A și reclamanta AROBOAIEI A. – în prezent S. A., Contractul de credit nr._14092/24.05.2007 având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 41.000 CHF, pentru o perioadă de 12 ani.
Prin clauza cuprinsă la art. 5.1 corelat cu 1.2 din Contractul de credit s-a prevăzut că dobânda este variabilă, aceasta urmând a fi revizuită la fiecare 3 luni în funcție de indicele de referință și marja variabilă a băncii care la data încheierii contractului era de 4 procente pe an.
Contractul de credit este însușit de pârâtă, prin semnătura Directorului Agenției și a ofițerului de credit, precum și de reclamanți, prin semnătură.
Prioritar analizei caracterului abuziv al clauzelor menționate în acțiune, instanța reține, în contextul protecției recunoscută consumatorilor prin Directiva 93/13/C.E.E. privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (Directivă transpusă și reprodusă relativ în dreptul român prin Legea nr.193/2000), că în raporturile de consum, inegalitatea economică dinte părți a determinat legiuitorul să restrângă libertatea contractuală a comercianților, prin interzicerea inserării în contracte de clauze considerate abuzive.
În ceea ce privește Contractul de credit nr._14092/24.05.2007, instanța reține că acesta reprezintă o convenție de adeziune, standard, astfel cum aceasta a fost definită prin Ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr.92, fiind redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu. Așadar voința clientului se rezumă la a semna sau nu contractul, având singura opțiune de a alege între diferite tipuri standard de contracte.
Negocierea unui contract presupune oferirea unei ocazii efective de a discuta o anumită clauză ori mai multe și de a le modifica în urma negocierii și nu poate fi echivalentă cu posibilitatea consumatorului de a alege între diferite tipuri de contracte. Prin urmare, instanța înlătură susținerile pârâtei referitor la negocierea clauzelor contractuale, având în vedere faptul că pârâta nu a probat faptul că reclamanta a avut alte posibilități în afara faptului de a accepta în întregime actul sau de a-l refuza în întregime, cu toate că sarcina probei îi revenea acesteia, conform art. 4 al. 2 din Legea 193/2000. Pârâta avea astfel posibilitatea de a dovedi negocierea contractului prin înscrisuri, respectiv de a depune contracte de credit asemănătoare, cu evidențierea diferențelor existente între aceste contract. Referitor la susținerea pârâtei în conformitate cu care reclamantul a avut posibilitatea de a realiza o comparare a condițiilor de finanțare, instanța reține că simplul fapt al încheierii unui anumit tip de contract de credit cu o anumită societate bancară nu face în sine dovada negocierii efective a clauzelor contractuale ci numai a scopului pentru care a fost încheiat acest contract. De altfel atât din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție cât și jurisprudența C.J.U.E., rezultă cu evidență că simpla citire a contractului și existența unui limbaj corect din punct de vedere gramatical, nu conduce la concluzia existenței unei negocieri efective ori a caracterului inteligibil sau negociat al informațiilor furnizate în cuprinsul contractului.
Clauzele contractuale al căror caracter abuziv se invocă:
- Art. 5.1 ”în cazul în care indicele de referință variază cu minim 0,25 puncte procentuale față de valoarea inițială, banca poate modifica dobânda în consecință, în orice moment, conform deciziei sale” și art. 5.3 ”în cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rata a dobânzii va fi comunicată împrumutatului prin scrisoare împreună cu noul grafic de rambursare”
În ceea ce privește Contractul de credit ce face obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 1 din 17.09.2010, instanța stabilește că acesta este un contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementează desfășurarea relațiilor contractuale, acestea fiind preformulate de către bancă.
Însă, pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei în art. 5.1 și 5.3 era necesar ca reclamanta să justifice și să probeze faptul că aceste clauze prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În speță, reclamanta nu a făcut decât să invoce lipsa negocierii directe a clauzelor privind dobânda și celelalte comisioane, fără a dovedi îndeplinirea tuturor condițiilor cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000. Instanța constată că reclamantul a acceptat în mod expres caracterul variabil al marjei băncii care intră în formula de calcul a ratei dobânzii anuale (acesta fiind expres prevăzută de art. 5.1) și a stabilite prin Actul adițional nr. 1 din 24.11.2010, în conformitate cu art. 36 și art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010.
Analizând clauzele cuprinse la art. 5.1 și 5.3 din Contractul de credit, instanța constată că acestea nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, având în vedere că modificarea ratei dobânzii anuale nu a fost lăsată la latitudinea unilaterală a băncii, împrumutatul având posibilitatea de a accepta sau de a refuza modificarea, precum și de a denunța unilateral contractul de credit. În această modalitate, echilibrul contractual a fost menținut, unitatea bancară având dreptul de modificare a costului creditului numai ținând cont de indicele de referință, în caz contrar, împrumutatul având posibilitatea de a rambursa creditul prin obținerea unei refinanțări de la o unitate bancară care ar fi oferit o dobândă mai mică.
Analizând modalitatea de executare a acestor clauze contractuale care nu se mai află în vigoare, instanța constată că nu s-a produs un dezechilibru contractual între drepturile și obligațiile părților. Ceea ce ar fi putut avea caracter abuziv ar fi fost un eventual comportament al societății bancare de a nu modifica rata dobânzii în cazul modificării indicelui de referință. Or, un astfel de comportament nici nu a fost invocat și implicit nici dovedit. Mai mult, presupunând că o astfel de atitudine a băncii ar fi existat, aceasta nu conferă clauzei în sine caracter abuziv, putând fi eventual analizată în cadrul capătului de cerere privind restituirea prestațiilor.
De altfel reclamanta nu a indicat instanței dacă, anterior modificării intervenite prin actul adițional încheiat în 2010 a existat o modificare a ratei dobânzii care să nu respecte fluctuația indicelui de inflație.
Faptul că reclamanta nu a comunicat refuzul său cu privire la modificarea contractului, precum și că nu a denunțat unilateral contractul de credit, dovedește că modificarea ratei dobânzii anuale a fost în acord cu evoluția indicelui de referință din acea perioadă și a marjei băncii, aplicarea clauzelor cuprinse la art. 5.1 și 5.3 neputând fi considerată abuzivă.
Instanța mai reține că modificarea ratei dobânzii anuale din data de 21.06.2008 era permisă de legislația privind protecția consumatorului aflată în vigoare la acel moment, la lit. a din Lista-anexă la Legea nr. 193/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 363/2007, menționându-se în mod expres că prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
În consecință, posibilitatea instituției de finanțare de a proceda la modificarea unilaterală a ratei dobânzii anuale nu era contrară cerințelor bunei-credințe, fiind permisă expres de lege și urmărind un scop legitim, respectiv menținerea unui nivel unitar al ratei dobânzilor variabile pentru creditele acordate de unitatea bancară, în funcție de evoluția pieței bancare din România.
- Art. 5.4”pentru orice sume datorate și neplătite la scadență împrumutatul va plăti băncii penalități stabilite sub forma unor dobânzi penalizatoare de 4% anual, peste dobânda curentă pentru creditul restant și de 4% anual pentru dobânda restantă”
Analizând aceste dispoziții contractuale și văzând prevederile art. 1 al. 3 din Legea 193/2000, conform căruia ”Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii” precum și ale art. 4 al. 1 din Legea 193/2000, potrivit căruia ”O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împerună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților” instanța apreciază că acest articol nu reprezintă o clauză abuzivă, ci manifestarea dreptului părților de a stabili o clauză penală pentru executarea cu întârziere a obligațiilor. De altfel aceste penalități sunt excluse de la aplicarea O.G. 9/2000. Mai mult, reclamanta nu a dovedit în ce constă dezechilibrul semnificativ presupus a fi generat de această clauză iar modalitatea de calcul a penalităților a fost modificată de societatea bancară, prin actul adițional nr. 1/2010.
Față de aceste aspecte se reține că această clauză nu întrunește condițiile prev. de art. 4 din legea 193/2000.
- Art. 1.3 privind comisionul de acordare de 0,50% euro, comisionul de administrare de 0,03% aplicat la valoarea imobilelor aduse drept garanție, comisionul de rambursare anticipată de 2%
Perceperea de către bancă a comisionului de acordare a creditului de 0,5% CHF, în funcție de valoarea creditului acordat, nu creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, plata sumei fiind justificată de serviciile pe care le-a presupus deschiderea contului de credit, virarea în acest cont a sumei împrumutate și emiterea graficului de rambursare. Totodată, instanța constată că valoarea comisionului de acordare este redusă, neputându-se susține cu succes că a fost creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin plata sumei de 205 CHF pentru încheierea unui contract având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 41.000 CHF. Mai mult, instanța apreciază că simpla determinare a comisioanelor sub formă procentuală nu conferă de drept clauzei un caracter abuziv, în lipsa existenței unui dezechilibru semnificativ. De altfel, nici prin reglementările ulterioare legiuitorul nu a exclus perceperea unui comision de acordare aspect ce rezultă din disp. art. 36 din O.U.G. nr.50/2010.
Referitor la comisionul de rambursare anticipată de 25 prevăzut de art. 1.3 lit. d) din contractul de credit, se reține că acesta a fost eliminat prin actul adițional nr. 1/2010 iar acesta nu a fost perceput anterior înlăturării sale, motiv pentru care solicitarea reclamantei de eliminare a acestuia din contract și exonerare de la plata acestui comision este lipsită de interes.
În ceea ce privește comisionul de conversie de 3%, instanța reține că schimbarea valutei, duratei sau altor condiții contractuale reprezintă un beneficiu conferit de bancă, la solicitarea consumatorului. Prin urmare, schimbarea valutei nu este un drept prevăzut de lege în favoarea consumatorului ci reprezintă un beneficiu conferit de către societatea bancară, iar procentul de 3% aplicat la soldul creditului este în primul rând justificat de o eventuală solicitare de reconversie a creditului, acceptată de bancă și în al doilea rând în acord cu activitățile necesar a fi efectuate pentru a realiza conversia. De altfel, instanța apreciază că procentul de 3% nu este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, mai ales în contextul în care corelativ dreptului băncii la perceperea acestui comision există și obligația acesteia de a realiza o nou calcul al întregului credit într-o altă valută, preferată de consumator.
În conformitate cu disp. art. 1.3 lit. c) din contract părțile au stabilit un comision de administrare stabilit ca procent de 0,03% aplicat la valoarea de evaluare a imobilelor aduse drept garanție, acesta urmând a fi perceput lunar, la data scadenței, o dată cu rata lunară.
Analizând această clauză prin raportare la prevederile Legii 193/2000, instanța apreciază că acestea determină un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților. Cu privire la buna credință, instanța are în vedere că potrivit considerentului 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
per a contrario, față de considerentele mai sus expuse se reține că furnizorul de servicii, în speță pârâta, nu a acționat corect și echitabil, în condițiile în care nu a explicat reclamantei pentru ce se datorează comisionul de administrare și a încercat mascarea unei alte dobânzi prin intermediul acestui comision. Mai mult, se reține că în timp ce dobânda și marja au fost exprimate în procente anuale, comisionul de administrare a fost exprimat în procent lunar însă fără a se folosi aceeași sintagmă ”0,45% pe an” (pentru identitate de rațiune și pentru o înțelegere mai ușoară a clauzei) ci o altă sintagmă respectiv ”împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,03%” fiind creată astfel impresia consumatorului, la prima vedere a contractului, că acest comision se va achita anual, asemenea dobânzii.
De asemenea, terminologia folosită - comision de administrare - nu este descrisă în contract, astfel încât reclamanta să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care este perceput acest comision. Condițiile perceperii comisionului de administrare trebuie să fie suficient de clar determinate ori în speță, nu au fost indicate elemente precise și individualizate cu privire la comisionul de administrare. Prin urmare, față de caracterul neclar al clauzei, nici aceasta nu este exceptată de la aplicarea art. 4, contrat susținerilor pârâtei. De altfel, nu rezultă care este valoarea la care se raportează comisionul de administrare, anume valoarea imobilului de la data încheierii contractului sau cea de la data achitării fiecărui comision. Astfel se constată că deși comisionul de administrare este inclus în prețul contractului, aceasta nu este exclusă de la aprecierea caracterului abuziv întrucât pentru a beneficia de disp. art. 4 al. 6 din Legea 193/2000, este necesar ca aceasta să fie clară. Or, astfel cum mai sus s-a arătat, o astfel de clauză nu este clară, inteligibilă, fără echivoc, întrucât consumatorul nu are posibilitatea de la început de a-și prefigura condițiile de modificare a dobânzii. Din contră, o astfel de clauză permite pârâtei să modifice după bunul plac dobânda, invocând existența unor schimbări la nivelul pieței financiare sau bancare, pe care de altfel nici până în prezent nu le-au indicat, ce exced controlului unui consumator neprofesionist. Acest aspect, apreciază instanța că este contrar exigenței principiului bunei credințe.
Imperativul protecției consumatorilor impune eliminarea unor clauze care atrag costuri considerabile și disproporționate cu serviciile prestate, cu atât mai mult cu cât acestea au fost deja cuantificate în calculul dobânzii variabile. Totodată, se reține că specificul activității unui profesionist îl reprezintă organizarea pe riscul său. Or, comisionul de administrare exprimat procentual lunar introdus printr-o clauză a cărei negociere nu este posibilă transferă practic asupra consumatorului în integralitate costurile de activitate a băncii legată de activitatea de creditare.
Rațiunea de a exista a unui profesionist este de a organiza o activitate periodică în urma căreia să obțină profit dobândit în urma prețurilor practicate, astfel încât în prezenta cauză comisioanele nu trebuie să înglobeze o parte a prețului creditului întrucât acestea nu sunt negociabile și implicit nici negociate.
În concluzie, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 1.3 litera c) din contract va dispune înlăturarea sa din Contractul de credit mai sus menționat.
În ceea ce privește susținerea pârâtei referitoare la imposibilitatea de restituire a prestațiilor, se reține că actele juridice cu executare succesivă sunt definite ca fiind actele a căror executare presupune mai multe prestații eșalonate în timp din partea debitorului. Convenția de credit având un caracter sinalagmatic, ambele părți au calitatea de debitor și, respectiv de creditor. În aceste condiții, pentru a fi acte juridice cu executare succesivă, ar trebui ca prestațiile ambilor contractanți (debitori) să aibă această trăsătură.
În cauză, prestația la care pârâta s-a obligat – acordarea unei sume de bani către reclamant – a fost executată dintr-o dată. În consecință, convenția de credit nu este un contract cu executare succesivă, ci dintr-o dată (uno ictu) motiv pentru care se înlătură susținerile pârâtei referitoare la acest aspect. Având în vedere caracterul de act juridic cu executare dintr-o dată al convenției de credit, în cauză este posibilă și permisă restituirea prestațiilor efectuate de reclamant în temeiul clauzelor privind majorarea marjei ca urmare a deciziei băncii care urmează a fi anulată, potrivit principiului restitutio in integrum.
Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la art. 1.3 lit. c din contractul de credit încheiat între părți – nulitatea absolută parțială a acestei prevederi – în aplicarea principiului retroactivității (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) și a principiului restabilirii situației anterioare (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulat(e) trebuie restituit), instanța va dispune restituirea prestațiilor efectuate de către reclamant în baza acestei clauze abuzive anulate. În cazul contractelor sinalagmatice, restituirea prestațiilor executate are la bază instituția plății nedatorate, reglementată de art.1092 din C.civ.
Instanța constată întrunirea în cauză a condițiilor plății nedatorate, în cazul executării unei obligații nule: existența unei plăți – sumele achitate de solvens (reclamant) ca urmare a majorării marjei inițiale cu două puncte procentuale; și inexistența datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată – prevederea contractuală anulată apare ca și când nici nu ar fi existat. De asemenea, instanța reține faptul că accipiensul (pârâta) a fost de rea – credință, cunoscând caracterul abuziv parțial al clauzei stipulate la art. 1.3 și prevederile Legii nr.193/2000 (nemo censetur ignorare legem.
În consecință, în temeiul art. 1092 din C.civ., instanța va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 1517,CHF, plătibili în lei la cursul valutar de la data achitării, cu titlu de comision de administrare perceput în perioada 30.07.2007 – 17.11.2014.
Dând eficiență considerentelor mai sus expuse instanța va admite în parte acțiunea, va constata caracterul abuziv al clauzei prev. de art. 1.3 lit. c în ceea ce privește comisionul de administrare și va dispune înlăturarea clauzelor sau părților de clauze constatate abuzive din contractul de credit nr._/24.05.2007. Totodată va dispune obligarea intimatei să restituie reclamantei suma de 1517,45 CHF plătibili în lei la cursul valutar de la data achitării, cu titlu de comision de administrare calculat de la data de 30.07.2007 și până la data de 17.11.2014, perceput în mod abuziv. Totodată, pentru motivele mai sus expuse, va respinge în rest pretențiile ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea privind pe reclamanta S. A. domiciliu ales la av. C. M. în sector 5, București, CALEA RAHOVEI. ELECTROMAGNETICA BUSINESS PARK, nr. 266-268, .. 2, . pârâta P. B. ROMÂNIA SA cu sediul ales în sector 1, București, . America House vest, nr. 4-8, .> Constată caracterul abuziv al următoarelor clauze, prevăzute în contractul de credit nr._/24.05.2007:
- art. 1.3 lit. c în ceea ce privește comisionul de administrare
Dispune înlăturarea clauzelor sau părților de clauze constatate abuzive din contractul de credit nr._/24.05.2007.
Obligă intimata să restituie reclamantei suma de 1517,45 CHF plătibili în lei la cursul valutar de la data achitării, cu titlu de comision de administrare calculat de la data de 30.07.2007 și până la data de 17.11.2014, perceput în mod abuziv.
Respinge în rest pretențiile ca neîntemeiate.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astazi, 09.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. A. P. E. A. S.
Red/dact A.A.P/E.A.S
4 ex 02.11.2015
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2015/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
