Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 11209/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. A. C.

GREFIER A. A. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind creditorii T. P. E., S. S. I., S. C. A., S. I., S. S. T., C. M., G. V. G., G. T., A. D. SULTANICA, T. V. și pe debitoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, terț poprit T. M. BUCURESTI, având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 25.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 09.06.2015.

INSTANȚA

Prin cererea având ca obiect validare poprire înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2015 sub nr._, creditorii Ț. P. E., S. S. I., S. C. A., S. I., S. S. T., C. M., G. V. G., G. T., A. D. S., TETEU V. au solicitat în contradictoriu cu debitoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR si terțul poprit T. M. BUCUREȘTI validarea popririi înființată în dosarul de executare nr. 99/2014 al B. I. R. până la concurența sumei de 2.797.840 lei reprezentând despăgubiri și 33.393 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

În motivarea cererii, creditorii au învederat în esență faptul că executorul judecătoresc a înființat poprirea la data de 06.02.2015, iar terțul poprit avea obligația ca în termen de 5 zile să consemneze suma de bani și să trimită executorului dovada îndeplinirii acestei obligații, conform art. 786 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., dar că termenul a expirat iar terțul poprit nu și-a îndeplinit nici până în prezent această obligație.

Mai arată că terțul poprit face, în mod eronat, referire la Legea nr. 164/2014 întrucât aceasta nu este aplicabilă în speță întrucât despăgubirile la care a fost o0bligată debitoarea au fost acordate în baza Legii nr. 10/2001 iar nu în baza Legii nr. 9/1998 sau a Legii nr. 290/2003.

În drept, creditorul a invocat art. 786 și 789 C.pr.civ.

În susținerea cererii, a depus înscrisuri.

La data de 26.03.2015 debitorul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că titlul executoriu nu este valabil, creanța neavând caracter cert, lichid și exigibil iar începând cu data de 18.12.2014 nu mai are calitatea de debitor urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, că prin această lege s-a instituit o nouă procedură de plată, iar executările silite au fost suspendate de drept.

În drept, debitorul a invocat art. 205-208 C.pr.civ., Legea 9/1998, HG 753/1998. HG 1277/2007.

La data de 30.03.2015, terțul poprit a formulat întâmpinare prin care a învederat că a respectat dispozițiile art. 789 Cod procedură civilă și a comunicat prin adresa nr._/10.02.2015 că a procedat la indisponibilizarea sumei de 2.831.233,40 lei și va vira suma indisponibilizată în măsura în care va exista disponibil în conturile debitorului, cu respectarea dispozițiilor OMFP nr. 2336/2011, conform cărora numai instituția publică debitoare stabilește și comunică terțului poprit sumele ce pot fi indisponibilizate.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 23.12.2014, creditorii au formulat cerere de executare silită, înregistrată pe rolul B. I. R. (f. 47), prin care au solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu Dispoziția nr. 1521 din 26.10.2001 emisă de Primăria M. B. prin care debitoarea a fost obligată la plata sumei de 2.797.840 lei reprezentând despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001.

La data de 06.02.2015 s-a înregistrat la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică adresa de înființat a popririi din dosarul de executare nr. 99/2014 pe rolul B. I. R. (f. 80).

Potrivit art. 789 alin. 1 C.pr.civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Potrivit art. 786 alin 1 pct. 1 C.pr.civ., în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2.

Instanța reține că s-a făcut dovada creanței pe care creditorii o dețin împotriva debitoarei A. NATIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, în baza titlului executoriu reprezentat de Dispoziția nr. 1521 din 26.10.2001 emisă de Primăria M. B..

Instanța reține că o condiție esențială pentru admiterea cererii de validare a popririi este aceea ca terțul poprit să nu-și îndeplinească obligațiile legale, ori, în cauză, terțul poprit a procedat la indisponibilizarea sumei de 2.831.23,40 lei, așa cum rezultă din Adresa nr._/04.03.2015 emisă de Ministerul Finanțelor Publice (fila 96).

Faptul că nu s-a încasat nicio sumă de bani până la acest moment nu echivalează cu o eventuală culpă a terțului poprit ci este consecința lipsei de disponibilități din contul debitoarei ca urmare a înființării mi multor popriri. Prin urmare, îndeplinindu-și obligațiile, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 789 Cod pr.civ pentru admisibilitatea cererii.

Cu privire la invocarea de către debitor a dispozițiilor Legii nr. 164/2014 ca argument pentru respingerea cererii de validare a popririi, instanța apreciază că analiza acestuia nu mai este necesară în contextul în care, neexistând un refuz al terțul poprit în executarea măsurii popririi, motivat de acest considerent, nu mai trebuie să analizeze caracterul justificat sau nu al acestui refuz iar, în ceea ce privește lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, acest aspect poate face obiectul contestației la executare împotriva popririi, procedură de care, de altfel, debitoarea a și uzat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditorii Ț. P. E., S. S. I., S. C. A., S. I., S. S. T., C. M., G. V. G., G. T., A. D. S., TETEU V., toți cu domiciliul ales la avocat P. Ș. C. în București, ., ., . in contradictoriu cu debitoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, CUI_ si terțul poprit T. M. BUCUREȘTI, cu sediul ales în București, ., sector 2.

Cu apel în in 5 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. A. C. A. A. V.

Red. M.A.C./Th.red.M.A.C../A.A.V./25.06.2015/ 14 exemplare

A fost comunicată creditorilor Ț. P. E., S. S. I., S. C. A., S. I., S. S. T., C. M., G. V. G., G. T., A. D. S., TETEU V., toți la domiciliul ales la avocat P. Ș. C. în București, ., ., ., sector 3, debitoarei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, la sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, CUI_ si terțul poprit T. M. BUCUREȘTI, la sediul ales în București, ., sector 2.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI