Acţiune în constatare. Sentința nr. 518/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 518/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 518/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința Civilă Nr. 518/2015
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B. S. și pe pârât O. B. ROMANIA SA, având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. în data de 23.07.2014, sub nr._, reclamantul B. S. a chemat în judecată pârâta O. B. ROMÂNIA SA solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să:
- constatarea caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art.6.5, din contractul de credit nr.C2204/1000/_/26.09.2008
- să dispună anularea clauzelor abuzive
- să dispună emiterea unui nou grafic de rambursare care să nu cuprindă comisionul de administrare credit
- restituirea prin deducerea din sold a sumelor achitate cu titlu de comision de administrare aferente perioadei 26.09._14,
- restituirea prin deducerea din sold a dobânzii legale aferente comisionului de credit
- constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar
- stabilizarea/înghețarea cursului de schimb CHF-L. la momentul semnării contractului
- denominarea în moneda națională a plăților
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;
Cererea a fost motivată în fapt și în drept, prin susținerea caracterului abuziv al prevederilor contractuale care permit băncii stabilirea unui comision de administrare și stabilirea clauzei de risc valutar în sarcina exclusivă a împrumutatului, solicitându-se totodată emiterea unui nou grafic de rambursare, stabilizarea/înghețarea cursului de schimb CHF-L. la momentul semnării contractului și denominarea în moneda națională a plăților.
În drept au fost invocate prevederile Legii 193/2000, art.1270 si urm. din C.civ.
În dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri, în copie(11-32).
La data de 16.08.2014 pârâta a depus întâmpinare.
În data de 07.07.2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.
Prin sentința nr.1364/2014 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul C.-S. a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2014 sub nr._ .
La termenul din data de 15.01.2015 instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Analizând actele dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
În acest sens, instanța reține că, principalul capăt al cererii de chemare în judecată este reprezentat de constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la 6.5, precum și cele care stabilesc clauza de risc valutar în sarcina exclusivă a împrumutatului conținute în contractul de credit nr.C2204/1000/_/26.09.2008, care permit băncii stabilirea unui comision de administrare, stabilirea valutei în care urmează a fi restituit împrumutul fără a fi precizat cursul valutar care urmează a fi avut în vedere la rambursarea creditului, astfel încât riscul valutar să fie suportat în exclusivitate de către împrumutat.
Văzând motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată și analizând prevederile clauzelor contractuale care stabilesc comisionul de administrare și stabilirea riscului valutar în sarcina împrumutatului, instanța constata ca, cel puțin dispozițiile privind riscul valutar nu sunt evaluabile în sine. De asemenea, fără a mai reda in continuare conținutul lor, instanța retine ca aceste clauze care permit modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate exact și explicit criteriile avute în vedere și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de credit, care în sine are, desigur, natură patrimonială.
Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
În continuare, instanța reține că, în urma constatării caracterului abuziv al prevederilor contractului de credit, reclamantul solicită prin capetele accesorii: anularea clauzelor și repunerea părților în situația anterioară, prin înlăturarea prevederilor despre care se susține că sunt abuzive, precum și restituirea sumelor achitate în baza presupuselor clauze abuzive, emiterea unui nou grafic de rambursare, stabilizarea cursului de schimb și denominarea în moneda națională a plăților.
Pe cale de consecință, analiza competentei materiale trebuie efectuată prin raportare la capătul principal al cererii de chemare în judecată, prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractuale care permit băncii modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate exact și explicit criteriile avute în vedere și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, astfel încât riscul valutar să fie suportat în exclusivitate de către împrumutat, clauze care în esență nu sunt evaluabile din punct de vedere pecuniar.
În ceea ce privește capetele de cerere prin care se solicită anularea clauzelor și repunerea părților în situația anterioară, prin înlăturarea prevederilor despre care se susține că sunt abuzive, precum și restituirea sumelor achitate în baza presupuselor clauze abuzive, emiterea unui nou grafic de rambursare, stabilizarea cursului de schimb și denominarea în moneda națională a plăților, instanța reține că, acestea sunt capete accesorii constatării caracterului abuziv, astfel încât vor urma soarta capetelor principale de cerere.
Conform art.99 alin. 2 C.p.c., când reclamanții au sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe cauze comune, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, așa cum s-a reținut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Concluzionând, o parte dintre capetele cererii de chemare în judecată sunt neevaluabile în bani, însă acestea sunt întemeiate pe titluri și cauze comune. Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului C.-S..
În temeiul art. 133 alin.2 coroborat cu art.135 alin.1 C.proc.civ., instanța reține că, atât Tribunalul C.-S. cât și Judecătoria Sectorului 1 București s-au declarat necompetente de a judeca această pricină, astfel încât va constata ivit un conflictul negativ de competență și pe cale de consecință va dispune ca dosarul să fie înaintat Înaltei Curții de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetentei materiale, invocată din oficiu, privind pe reclamant B. S., cu domiciliul ales în TIMIȘOARA, ., ., . și pe pârât O. B. ROMANIA SA, cu sediul în sector 1, București, .-68.
Declină competența de soluționare a dosarului nr._ în favoarea Tribunalului C.-S..
Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Tribunalului C.-S., pe cale de consecință, dispune ca dosarul să fie înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.M.A.15.01.2015
TEH.M.M. 24.01.2015 /2 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 420/2015. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
