Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 418/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 418/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 418/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 418
Ședința publică de la 14.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. B. E.
GREFIER R. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. I. M. în contradictoriu cu pârâții G. P., V. G., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 14.01.2015, prin Serviciul Registratură, reclamantul a depus note scrise prin care invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, după care:
Instanța reține spre soluționare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr._ la data de 19.11.2013, reclamantul C. ILIUȚA M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții G. P. și V. GIORGETA să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru dreptul de proprietate privind suprafața de 2100 mp teren extravilan neagricol situat în comuna Potlogi, ., . 16, cu vecinii: nord/DE 38, est –M. G., sud-islaz comunal, vest M. D., conform titlului de proprietate_/19.02.2013 emis de CJPSDPAT Dâmbovița, înscris în Cartea Funciară nr._ a comunei Potlogi, județul Dâmbovița, număr cadastral_.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în data de 25.03.2013 a încheiat cu pârâții o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare sub semnătură privată prin care au convenit vânzarea cumpărarea terenului extravilan neagricol situat în comuna Potlogi, ., . 16. Reclamantul a susținut că a achitat integral promitenților vânzători prețul convenit în sumă de 2100 lei, iar aceștia i-au predat posesia terenului pe care o deține și în prezent. S-a menționat că, potrivit convenției, pârâții s-au obligat să se prezinte la notariat cu toate actele necesare vânzării și să încheie actele în formă autentică până la data de 25.08.2013 și, deși au fost invitați la notariat, pentru încheierea actelor în formă autentică, aceștia au refuzat.
În drept, au fost invocate disp. art. 1669, 1671-1672 și urm. C. civ., art. 1719 și urm. C. civ., art. 1516/1528 C. civ., art. 1179-1180 C. civ..
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților.
Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 153 lei.
Prin sentința civilă nr. 649/09.07.2014, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Răcari invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.11.2014 sub nr._/299/2014.
La data de 14.01.2015, reclamantul a depus note scrise prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
Având în vedere că excepția necompetenței teritoriale invocată constituie o excepție de procedură, relativă și dilatorie, de natură a face de prisos cercetarea fondului de către instanța ce ar urma să se dezînvestească, instanța, în temeiul art. 248 C.proc.civ., o va cerceta cu prioritate.
Astfel, în ceea ce privește determinarea competenței, prin raportare la obiectul cererii (pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare), rezultă că, competența de soluționare a cererii este reglementată de dispozițiile art. 107 C.proc.civ. și art. 113 alin. 1 pct. 3 C.p.c., fiind vorba, deci, despre o competență teritorială relativă care ar putea aparține atât instanței în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului, dar și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligației.
În ambele ipoteze, se constată faptul că, în cazul încălcării normelor referitoare la competența teritorială a instanței sesizate cu soluționarea cererii, necompetența este de ordine privată, conform art. 129 alin. (3) C.proc.civ., necompetență care nu poate fi invocată de instanță din oficiu, aspect ce rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 130 alin. (3) C.proc.civ. care stabilește că ,,necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Art. 131 alin. 1 C.proc.civ. instituie obligația judecătorului ca la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, să verifice din oficiu și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, or existența acestei obligații nu conferă judecătorului posibilitatea de a invoca din oficiu necompetența de ordine privată, în acest caz, excepția necompetenței teritoriale.
In concluzie, având în vedere cele reținute anterior, instanța constată că nu a fost în mod legal învestită prin sentința de declinare a competenței, urmând a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declina competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Răcari.
D. consecință, constatând ivit conflictul negativ de competență potrivit art. 133 pct. 2 C.proc.civ., va dispune suspendarea din oficiu a judecății și, prin raportare la faptul că cele două instanțe în conflict nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, instanța, în temeiul art. 135 C.proc.civ., va înainta dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C. I. M., cu domiciliul ales la C.I.A. V. V. în T., CARTIER SALCUTA, nr. 206, județul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții G. P., cu domiciliul în sector 1, București, .. 321, ., ., cu domiciliul în sector 5, București, .. 25A în favoarea Judecătoriei Răcari.
Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Răcari.
Suspendă judecata cauzei și înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14.01.2015 .
PREȘEDINTE GREFIER
Pentru grefier aflat în CM
semnează grefier șef
Red. RBE/Tehn. RBE/RD/5ex/24.04.2015
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 518/2015. Judecătoria... | Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr.... → |
---|