Contestaţie la executare. Sentința nr. 3941/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3941/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 3941/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3941
Ședința publica de la 27.02.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: I. E. L.
GREFIER: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR și pe intimatii J. M., M. A., S. I., F. F., V. M., G. A. și CAPUȘAN F., având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea in mod succesiv, pentru data de 30.01.2015, pentru data de 06.02.2015, pentru 20.02.2015 iar apoi pentru astazi, data de 27.02.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile înfățișate, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la data de 13.11.2014 sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a solicitat în contradictoriu cu intimații J. M., M. A., F. F., S. I., V. M., G. A. și C. F. suspendarea executării silite dispusă în dosarul nr. 367/2014 până la soluționarea prezentei cauze, suspendarea tuturor actelor de executare silite, anularea încheierii din data de 05.11.2014 întocmită de B. Raportoru G., anularea executării silite dispuse în dosarul de executare nr. 367/2014.
În motivarea contestației, ANRP a învederat că prin somația emisă în dosarul nr. 367/2014 de către B. Raportoru G., a fost înștiințată că s-a luat măsura înființării popririi la cererea intimaților, în vederea recuperării sumei de 184.147,64 de lei, sumă alcătuită din 121.156,07 lei debit, 1.240 lei cheltuieli de judecată în fond, 1.240 lei cheltuieli de judecată în recurs, 8.766,71 lei cheltuieli de executare, titlul executoriu fiind reprezentat de sentința civilă nr. 477/22.02.2012 pronunțată de Tribunalul T.-secția civilă de contencios administativ și fiscal în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 4188/20.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara-secția de contencios administrativ și fiscal.
De asemenea, contestatoarea a arătat că poprirea a fost înființată cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002, nerespectându-se termenul de 6 luni în care instituția era obligată să ia toate măsurile pentru îndeplinirea obligațiilor.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 650 alin. (1) și (2), art. 700, art. 711 și urm. C.proc.civ., Legea nr. 9/1998, HG nr. 1277/2007, OG nr. 22/2002, OUG nr. 80/2013, OUG nr. 10/2014. În baza art. 223 alin. (3) C.proc.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedirea susținerilor sale, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În drept, intimații au invocat dispozițiile art. 205 C.proc.civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
A fost emisă adresă către B. Rapostoru G. în vederea depunerii în copie a dosarului de executare nr. 367/2014.
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 477/22.02.2014 a Tribunalului T.-secția de contecios administrativ și fiscal (filele nr. 33-34), rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 4188/R/20.11.2012 a Curții de Apel Timișoara (filele nr. 37-45), la cererea creditorilor intimați s-a format pe rolul B. P. C. G. dosarul de executare nr. 90/2014 (filele nr. 10-11).
La data de 05.11.2014 s-a emis către contestatoare somația de plată (fila nr. 9), executorul judecătoresc dispunând. De asemenea, la data de 07.11.2014 s-a emis către contestatoare înștiințarea privind înființarea popririi pentu suma de 184.147,64 de lei (fila nr. 7).
În drept, având în vedere că cererea de începere a executării silite a fost înregistată la data de 22.09.2014, prevederile aplicabile acestui litigiu sunt cele ale Codului de procedură civilă în vigoare la acel moment, potrivit dispozițiilor art. 25.
Instanța constată că prezenta acțiune este neîntemeiată și o va respinge cu următoarele argumente:
Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor O.G. nr.22/2002, din coroborarea dispozițiilor art. 2,3 din OG nr.22/2002 si art. 666 C.proc.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică dovedește că se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmarită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seama a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecatorești, imperativ derivat din art. 6 CEDO, art.11, 20, 21 din Constituția României.
În lumina celor de mai sus, făcând din nou trimitere la art. 2 și 3 din OG nr. 22/2002 și art.666 C.proc.civ., reiese că somația la care se referă art.2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art.666 C.proc.civ., adică este actul începator al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr. 22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecatorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate. De asemnea, în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului. Pe de altă parte, instituția publică (parte in litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept, și doar în acest context, în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, perioadă în care se înțelege că aceasta va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit sa continue executarea silita potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
Așadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar și în considerarea interesului public pe care se presupune ca îl servește instituția publică, acest tip de debitor trebuie sa depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / și prin executare mobiliară/imobiliară.
În cazul de față, A.N.R.P. nu a executat de bunăvoie obligația executorie stabilită prin sentința civilă nr. 477/22.02.2014 a Tribunalului T.-secția de contecios administrativ și fiscal (filele nr. 33-34), rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 4188/R/20.11.2012 a Curții de Apel Timișoara (filele nr. 37-45), iar creditorii intimați s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumei ce îi era datorată de către contestatoare, în deplină concordanță cu dispozițiile OG nr. 22/2002.
În speță, instanța constată că, față de cele ce preced, nu există niciun motiv pentru ca debitoarea-contestatoare să refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa, câtă vreme nu a făcut nicio probă - deși rațiuni ce țin de echitatea procedurii o obligau în acest sens - că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul menționat în titlul executoriu, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din OG nr.22/2002 și că în aceste condiții orice întârziere în executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 CEDO.
Art.6 paragraful 1 din Conventia Europeană a Dreptuurilor Omului protejează dreptul la un process echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar ramâne iluzoriu daacă nu ar include și faza de executare a hotarârilor judecatorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, asa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Art. 6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotarârilor judecatorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentruî ntârziere.
Aceste statuări trebuie respectate în privința oricăror titluri executorii care nu mai pot fi contestate și prin care autoritățile administrative ale statului recunosc drepturi de creanță persoanelor; dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească (ori un titlu executoriu necontestat) ori întârzie în executarea acestora, garanțiile art. 6 care includ și dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătorești sau ale administrației publice, își pierd orice rațiune de a fi (M. I. P. împotriva României par. 40, 29 septembrie 2005), iar mai mult, nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului ori în urma unei proceduri administrative a obținut o hotărâre definitivă, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Ș. împotriva României, 24 martie 2005, A. împotriva României, par. 39, 15 iunie 2006, Metaxas c. Greciei, par. 19, 27 mai 2004, Öneryildiz c. Turciei, 30 noiembrie 2004).
Așa cum rezultă din jurisprudența CEDO, statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie titlurile executorii prin care au fost obligați în calitate de debitori.
Curtea Europeană a statuat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33). Atunci când autoritatea obligată face parte din administrație, aceasta constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiției (cauza M. I. P. c României par. 40, 29 septembrie 2005 ). Or, dacă administrația refuză sau omite să execute, ori întârzie să o facă, garanțiile art. 6 își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby c. Greciei, par. 41, 19 martie 1997, D. și alții c. României, par.26,7 aprilie 2005).
În lumina celor de mai sus, instanța constată că nu există niciun motiv pertinent, juridic, exonerator care să justifice întârzierea contestatoarei în ceea ce privește plata creanței intimaților.
Având în vedere considerentele menționate anterior, instanța urmează să respingă contestația la executare ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea contestatoarei de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art. 718 C.proc.civ., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că prin prezenta sentință contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202 în contradictoriu cu pe intimatii J. M. cu domiciliul în ., J. T., M. A. cu domiciliul în ., J. T., S. I. cu domiciliul în ., J. T., F. F. cu domiciliul în ., J. T., V. M. cu domiciliul în ., J. T., G. A. cu domiciliul în ., J. T. și CAPUȘAN F. cu domiciliul în ., J. T., ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere având ca obiect suspendare executare silită ca rămas fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. E. L. A. D.
Pentru Președintele completului
demisionat, semnează,
în baza disp. art. 426 alin. 4 N.C.P.C.,
Președintele Judecătoriei Sectorului 1 București
Red./15.12.2015/ 10 ex.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3702/2015. Judecătoria... → |
|---|
