Acţiune în constatare. Sentința nr. 3188/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3188/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 3188/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința Civilă Nr. 3188/2015
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant D. V. M., reclamant D. V. și pe pârât . SA, având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.02.2015 când a hotărât următoarele
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 16.10.2014, sub nr._, reclamanții D. V. M., reclamant D. V. au chemat în judecată pârâta P. B. ROMÂNIA SA solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să:
- constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la capitolul II, art.3 și art. 8 din contractul de credit nr._10822/22.04.2008
- convertirea în lei a creditului acordat în franci elvețieni
- oblige pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;
Cererea a fost motivată în fapt și în drept, prin susținerea caracterului abuziv al prevederilor contractuale care permit băncii: modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vederea și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, stabilirea valutei în care urmează a fi restituit împrumutul fără a fi precizat cursul valutar care urmează a fi avut în vedere, stabilirea dreptului necondiționat al băncii de a încasa toate veniturile împrumutatului, fără posibilitatea formulării obiecțiunilor și fără îndeplinirea niciunei formalități, stabilirea în sarcina împrumutatului a obligației de a-și asuma riscul politic, de forță majoră,stabilirea unei dobânzi penalizatoare.
În dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri, în copie(4-32).
La data de 04.06.2014 pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În data de 08._ reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.
În ședința publică din data de 12.02.2015 după punerea în discuția părților instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale, invocată din oficiu.
Analizând actele dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete de cerere, principalul capăt al cererii de chemare în judecată este reprezentat de constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la capitolul II art.3 și capitolul III art. 8 din contractul de credit nr._10822/22.04.2008, care permit bancii: modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vederea și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, stabilirea valutei în care urmează a fi restituit împrumutul fără a fi precizat cursul valutar care urmează a fi avut în vedere, stabilirea dreptului necondiționat al băncii de a încasa toate veniturile împrumutatului, fără posibilitatea formulării obiecțiunilor și fără îndeplinirea niciunei formalități, stabilirea în sarcina împrumutatului a obligației de a-și asuma riscul politic, de forță majoră,stabilirea unei dobânzi penalizatoare etc.
Vazând motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată și analizând prevederile clauzelor contractuale stabilite la art.3 și art. 8 din contractul de credit nr._10822/22.04.2008, instanta constata ca, prevederile clauzelor prevăzute la articolele art.3 și art. 8, nu sunt evaluabile în sine. De asemenea, fara a mai reda in continuare continutul lor, instanta retine ca aceste clauze care permit modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vederea și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, stabilirea valutei în care urmează a fi restituit împrumutul fără a fi precizat cursul valutar care urmează a fi avut în vedere, stabilirea dreptului necondiționat al băncii de a încasa toate veniturile împrumutatului, fără posibilitatea formulării obiecțiunilor și fără îndeplinirea niciunei formalități, stabilirea dobânzilor penalizatoare, stabilirea în sarcina împrumutatului a obligației de a-și asuma riscul politic, de forță majoră, nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de credit, care în sine are, desigur, natură patrimonială.
Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
În continuare, instanța reține că, reclamantul solicită și obligarea pârâtei la convertirea în lei a creditului acordat în franci elvețieni.
Pe cale de consecință, analiza competentei materiale trebuie efectuată prin raportare la capătul principal al cererii de chemare în judecată, prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractuale care permit băncii modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vederea și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, stabilirea valutei în care urmează a fi restituit împrumutul fără a fi precizat cursul valutar care urmează a fi avut în vedere, stabilirea dreptului necondiționat al băncii de a încasa toate veniturile împrumutatului, fără posibilitatea formulării obiecțiunilor și fără îndeplinirea niciunei formalități, stabilirea în sarcina împrumutatului a obligației de a-și asuma riscul politic, de forță majoră, clauze care în esență nu sunt evaluabile din punct de vedere pecuniar.
Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului, ca instanță de drept comun.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.94, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția necompetentei materiale, privind pe reclamant D. V. M., reclamant D. V., ambii cu domiciliul în VOLUNTARI, .. 38 A, J. ILFOV și pe pârât . SA, cu sediul în sector 1, București, .. 29-31.
Declină competența de soluționare a dosarului nr._ în favoarea Tribunalului București.
Dispune transmiterea dosarului către Tribunalul București.
Fără cale de atac.
Pronunțată in ședința publica, azi 19.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.M.A.11.03.2015
TEH.M.M. 06.03.2015 /4 ex + 2 .>
← Actiune in regres. Sentința nr. 3184/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3175/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|