Contestaţie la executare. Sentința nr. 3291/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3291/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 3291/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 3291/2015
Ședința din camera de consiliu de la 20 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimat J. V., G. M., J. I., V. N., L. E., J. I., J. C. C., J. A. M., având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrată din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 30.01.2015, apoi pentru 13.02.2015 si pentru astăzi, 20.02.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.10.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub numărul_, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, a formulat, în contradictoriu cu intimații J. V., G. M., J. I., V. N., L. E., J. I., J. C. C., J. A. M. contestație la executare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea executării silite dispusă prin dosarul de executare nr. 405/2014; anularea Încheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare de către B.E.J. D. C. și D. A. C.; anularea Încheierii pronunțate in data de 02.09.2014, de către Judecătoria Sectorului
1 in dosarul nr._/299/2014 de încuviințare a executării silite; suspendarea executării silite dispusă prin dosarul nr._, întocmit de către B.E.J. D. C. și D. A. C., in temeiul ari. 700 alin. (1) și (3) Cod proc. civ., până la soluționarea prezentei cauze; suspendarea popririi înființate in dosarul nr. 405/2014 asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București.
În motivare, contestatoarea a arătat că, prin somația emisă în dosarul nr. 405/2014 și înregistrată la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu nr._/RG/24.09.2014, B.E.J. D. C. și D. A. C. a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorilor J. V., G. M., J. I., V. N., L. E., J. I., J. C. C. și J. A. M., suma de 35.354,40 lei reprezentând totalul compensaților bănești acordate, în cuantum actualizat și cheltuieli de executare în cuantum de 5.554,12 lei, titlul executoriu invocat fiind Hotărârea nr. 5483/26.02.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului C..
În data de 31.03.2014, prin O.P_, din conturile subscrisei, deschise la Trezoreria sector 1 București au fost retrase la dispoziția B. E.J D. C. și D. A. C., suma de 40.908,52 lei reprezentând totalul compensaților bănești acordate, în cuantum actualizat și cheltuieli de executare (atașăm în copie O.P._/31.03.2014).
A precizat contestatoarea faptul că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 în sensul că articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
A mai precizat contestatoarea faptul că înțelegerea procedurii de realizare de unei creanțe împotriva statului sau a unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a obligațiilor stabilite în sarcina statului, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate, iar în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituția publică care trebuia să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept. În acest context, doar în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (conform art. 1, din O.G. nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul În care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă, având astfel nu numai posibilitatea de a popri conturi ale instituției, ci și de a executa silit bunuri mobile și imobile ale instituției publice.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începem sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului".
Contestatoarea a învederat că executorul judecătoresc avea obligația emiterii către debitoare a unei somații de plată întemeiate pe dispozițiile legale menționate, ulterior putând proceda la executarea silită a titlului executoriu, astfel că în vederea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, este obligatorie emiterea unei somații de către executorul judecătoresc, în cadrul procedurii de executare silită, în cauză executorul judecătoresc procedând direct la înființarea popririi, omițând să emită somația prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
De asemenea, contestatoarea a mai precizat că, Curtea Constituțională a statuat că acest act normativ (O.G. nr. 22/2002) are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiții optime a activității acestora și, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului.
Totodată, contestatoarea a adus la cunoștință instanței faptul că procedura executării silite s-a realizat cu in călcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 9/1998, republicată, coroborate cu dispozițiile art. 351 alin. 2 din H.G. 753/1998 modificată și completată prin H.G. nr. 1277/2007.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1), "Comisiile județene și a municipiului București primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărâri le privind acordarea compensațiilor se dau În termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale (în concret ANRP, prin preluarea activității acestei comisii), spre validare, precum și solicitantului" .
Conform dispozițiilor art. 351 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007, "Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 are următoarele atribuții principale: (…) b) analizează hotărârile primite de la comisiile județene și a municipiului București și, În cazul hotărârilor care Întrunesc condițiile cerute de lege, propune vicepreședintelui plata despăgubiri/or acordate În conformitate cu Legea nr. 9/1998, iar În cazul hotărârilor care nu Întrunesc condițiile cerute de lege, propune invalidarea sau rectificarea acestora ( ...).
Potrivit dispozițiilor art. 351 alin. 3 din H.G. 753/1998 modificată și completată prin H.G. nr. 1277/2007, În cazul neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 351 alin. (1), hotărârea comisiei județene sau a Municipiului București este invalidată prin decizie a ANRP, iar dosarul este transmis către comisia județeană sau a Municipiului București, în vederea reanalizării acestuia.
Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că A.N.R.P. are atribuții de verificare și control cu privire la aceste hotărâri.
A mai precizat contestatoarea și faptul că prin Hotărârea nr. 5483 din 26.02.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului C. s-a aprobat cererea formulată de - creditori și s-au calculat compensații pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, această hotărâre nu a fost validată de către ANRP. Prin Hotărârea nr. 5483 din 26.02.2010 s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Direcția pentru aplicarea Tratatelor Internaționale, respectiv data emiterii Deciziei de plată a Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
În aceste condiții, a precizat contestatoarea că încuviințarea executării silite se poate face numai în baza deciziei emise de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, decizie care reprezintă titlu executoriu ce poate face obiectul unei cereri de încuviințare a executării silite.
Față de această situație, contestatoarea a precizat că intimații trebuiau să solicite pe calea contenciosului administrativ obligarea instituției la emiterea deciziei de validare/invalidare, iar numai ulterior, având drept titlu o decizie de validare, prin care să se consfințească dreptul acestora la despăgubiri, ar fi avut la îndemână procedura executării silite de drept comun.
Totodată, contestatoarea a învederat și faptul că la data de 12.03.2014 a fost publicată in Monitorul Oficial al României, OUG nr.10/2014 cu modificările ulterioare privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase În Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. Între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din același act normativ „Începând cu data intrării În prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărâri le comisiilor județene respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006".
A mai precizat contestatoarea și faptul că onorariul de avocat în cuantum de 1.000 lei, ce a fost solicitat pentru îndeplinirea formalităților, este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită.
A mai precizat contestatoarea că suma de 30.415 lei reprezentând totalul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 5483 din 26.02.2010 a fost actualizată de către executor cu indicele de inflație pe perioada februarie 2010-august 2014fără a fi respectate dispozițiile legale în materie.
În drept, ne întemeiem cererea pe dispozițiile art. 711, și următoarele C. proc. civ, art. 700 alin. 1 și 3 C. pr. civ., Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007, H.G. 286/2004.
În susținerea cererii de chemare în judecată au fost depuse, în fotocopie, înscrisuri (filele 8-15).
Legali citați intimații, nu au formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare nr. 405/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc D. C. și D. A. C..
La data de 05.02.2015, intimații au depus concluzii scrise prin care au arătat următoarele:
Potrivit art. 2 din Ordonanța de Guvern (OG) nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri ( motiv pentru care trebuie sa se si faca dovada), instituția debitoare este obligata ca, in termen de șase luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului, astfel că contestatoarea nu ar putea beneficia de un nou termen de 6 luni pentru a executa obligația stabilita in sarcina sa, in conditiile in care titlul executoriu a fost emis la data de 26.02.2010, cererea de executare silita fiind formulata in data de 27.07.2014, somatia fiind comunicata contestatoarei la data de 23.09.2014, la care s-a adaugat timpul necesar pentru solutionarea contestatiei la executare, perioada mai indelungata decat cele 6 luni prevazute de OG nr. 22/2002, in care contestatoarea avea posibilitatea sa-si execute obligatia de bunavoie si in care trebuia sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata.
Au mai precizat intimații și faptul că Legea nr. 9/1998 nu prevede in mod explicit ca Decizia ANRP este actul administrativ ce constituie titlu executoriu, asa cum in mod eronat sustine contestatoarea deoarece in continutul Legii nr. 9/1998 nu se regaseste niciun art. care sa prevada expres ca titlu executoriu il constituie doar Decizia ANRP si nu Hotararea Comisiei Judetene/municipiului Bucuresti, art. 1 din OUG nr. 10/2013 ( pe langa modalitatea de plata a despagubirilor) a venit in completarea Legii speciale, facand distinctia clara intre Decizie si hotarare.
Astfel potrivit art. 1 alin (3) din O.U.G. "prin titlu de plata se intelege hotararea Comisiei Judetene sau a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 respectiv Decizia emisa de catre vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor care coordoneaza aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 si a Legii nr. 393/2006".
Au mai precizat și faptul că Decizia nr. 528/12.12.2013 a Curtii Constitutionale potrivit careia prevederile O.u.G. nr. 10/2013 pentru plata esalonata a despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr. 9/1998. ale Legii nr. 290/2003 si ale Legii nr. 393/2006 sunt neconstitutionale.
Prin Hotărârea nr. 5483/26.02.2010 emisa de catre Comisia Judeteana Constanta pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr.290/203 si a Legii nr.393/2006 s-au stabilit despăgubiriie cuvenite intimatilor in calitate de mostenitor ai defunctului I. HR. Jaguru pentru bunurile acestuia trecute in proprietatea statului bulgar.
Au preciza tcă hotararea mentionata anterior reprezinta un act administrativ in sensul prevederilor art. 2, alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativa nr. 554/2004, lege ce stabileste ca dispozitiile actului administrativ sunt executorii. Caracterul executoriu al actelor administrative rezulta din interpretarea sistematica a dispozitiilor legii nr. 554/2004, care reglementeaza posibilitatea persoanei vatamate de a cere instantei competente, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond.
In conditiile in care Legea nr. 9/1998 care a stat la baza emiterii actului nu confera caracter de titlu executoriu deciziei emise de catre A. N. pentru Restituirea Proprietatilor, sau hotararii emise de catre Comisiile de aplicare a Legii nr. 9/1998, rezulta ca, in tacerea legii speciale, urmeza a se aplica regula generala, respectiv cea potrivit careia actul administrativ este executoriu. Daca legiuitorul ar fi dorit sa deroge de la caracterul executoriu al actelor administrative in situatia analizata, ar fi trebuit sa prevada expres acest lucru, simpla tacere constituind premisele pentru aplicarea regulii generale. Prin urmare, apartine institutiei publice emitente obligatia de a crea conditiile punerii in executare a Hotararii, in caz contrar partea avand posibilitatea de a solicita incuviintarea executarii silite in vederea valorificarii creantei dobandite pe cale dreptului comun. A nega intimatilor aceasta posibilitate, inseamna a limita accesul la justitie in mod nejustificat si a lasa la discretia statului executarea drepturilor recunoscute printr-un act administrativ necontestat.
Prin respectiva hotarare li s-au recunoscut intimatilor dreptul la despagubiri, astfel incat a li se pretinde sa urmeze o noua procedura judiciara pentru valorificarea aceluiasi drept constituie o sarcina excesiva, ceea ce este de natura sa contravina exigentelor instituite de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului.
De asemenea, intimații au învederat faptul că detin un titlu executoriu, creanta este certa, lichida si exigibila, in sensul prevederilor art. 662 alin. (1) C. Proc. Civ., iar dispozitia cuprinsa in titlu poate fi adusa la indeplinire pe cale de executare silita.
Motivul de nelegalitate bazat pe lipsa investirii cu formula executorie a hotararii mentionate este neintemeiat atata timp cat, in cauza de fata, nu era necesara parcurgerea acestei proceduri pentru declansarea executarii silite. Astfel, in conformitate cu disp. Art. 632 alin (l) C. Proc. Civ., executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotarari judecatoresti ori a unui alt inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Avand in vedere ca hotararea emisa de contestatoare este un act administrativ care beneficiaza de putere executorie per se, in baza normei generale cuprinse in Legea nr. 554/2004, rezulta ca aceasta este susceptibil a de executare silita fara parcurgerea formalitatii investirii cu formula executorie. Hotararea nr. 5483/26.02.2010 emisa de catre Comisia Judeteana Constanta pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr.290/203 si a Legii nr.393/2006 este un act administrativ în sensul dispozitiilor art.2 alin.I lit.c) din Legea nr. 554/2004, fiind executoriu de drept.
Ca atare, având valoarea de titlu executoriu în puterea legii, devin aplicabile dispozitiile art. 632 Cod procedură civilă, conform cărora nu este necesară învestirea cu formula executorie pentru a putea fi pus în executare.
În acest sens s-a exprimat si Curtea de Apel Bucuresti prin minuta din 29.06.2010 a intalnirii dintre conducerea Curtii de Apel Bucuresti si judecatorii instantelor arondate, avand ca obiect discutarea problemelor de drept ce au generat practica neunitara, semnalate de instantele de judecata din raza Curtii de Apel Bucuresti in trimestrul II/2010, prin care s-a stabilit că: Solutionarea cererilor de încuvintare a executarii silite in cazul in care se invoca drept titlu executoriu decizia emisa de A. N. pentru Resituirea Proprietatilor in baza Legii nr. 9/1998 sau a Legii nr. 290/2003, ori hotararea Comisiei de aplicare a celor doua acte normative.
In practica instantei, au fost conturate trei opinii:
a) executarea silita nu poate fi incuvintata. Decizia si ordinul nu sunt titluri executorii in lipsa unei prevederi exprese in Legea nr. 9/1998, Legea nr. 290/2003 sau Legea nr. 274/2005;
b) decizia/hotararea sunt titluri executorii intru cat sunt un acte administativ, iar Legea nr. 554/2004 prevede ca dispozitiile actelor administrative sunt executorii.
c ) incuviintarea executarii silite va fi dispusa intrucat A. N. pentru Restituirea Proprietatilor s-a obligat, prin decizia emisa, sa plateasca despagubiri si ar fi abuziv sa se pretinda titularului dreptului recunoscut prin decizie sa urmeze o procedura judiciara pentru valorificarea aceluiasi drept.
In urma dezbaterilor, in unanimitate s-a concluzionat ca poate fi dispusa încuvintarea executarii silite in cazul in cazul in care se invoca drept titlu executoriu decizia emisa de A. N. pentru Restituirea Proprietarilor, in baza Legii nr. 9/1998 sau a Legii nr. 290/2003, ori hotararea Comisiei de aplicare a celor doua acte normative, in variantele b) si c) exprimate in cadrul spetei.
Intimații au mai învederat că la data de 19.03.2007, prin Decizia nr.XXI a fost admis Recursul in Interesul Legii declarat de catre Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in sensul ca: data stabilirii compensatiilor este aceea a emiterii Hotararii comisiei judetene, respectiv a Municipiului Bucuresti, pentru aplicarea disoozitiilor Legii nr. 9/1998. iar validarea de catre contestatoarea ANRP a Hotararilor comisiilor teritoriale cu denasirea termenului de 60 de zile orevazut de arte 7 alin (3) din aceeasi lege atrage actualizarea intregii sume in raport cu indicele de crestere a preturilor.
Imprejurarea invocata de catre contestatoare, in sensul ca Hotararea emisa de Comisia Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 poate fi contestata, invalidata, respectiva Hotarare nefiind un act insusit si opozabil ANRP (ce are atributii de verificare si control), nu constituie un impediment la executarea silita si nu lipseste respectiva Hotarare de calitatea de a fi titlu executor impotriva ANRP.
Potrivit O.U.G. nr. 10/2013(dealt(e1 singurul text de lege care face distinctie clara intre Decizie si Hotarare), Deciziile emise de catre A. N. pentru Restituirea Proprietatilor reprezinta Titlu de plata respectiv Titlu executoriu.
Insa, avand in vedere Decizia nr. 528/12.12.2013 a Curtii Constitutionale potrivit careitr prevederile O.U.G. nr.10/2014 sunt neconstitutionale, nu mai pot fi sustinute critic4rile contestatoarei in ceea ce priveste notiunea de titlu de plati titlu executoriu conform arte 1 alin 3 O.U.G. NR. 10/2013.
În ceea ce privește dispozitiile O.U.G. nr.l0/2014, intimații au arătat că in prezenta cauza nu pot fi aplicate prevederile OUG nr. 10/2014 invocate de către contesattoare intrucat Ordonanta se refera la "plati voluntare" imrejurare care nu poate fi retinuta in dosarul de fata, unde este vorba despre "plata fortata" - executare silita.
Mai mult decat atat prin legile reglementate anterior modificarilor aduse prin O.U.G. nr.14/2014, se prevedea o plata voluntara in cel mult doua transe anuale, consecutive, calculate dupa caz, fie la momentul emiterii de validare a deciziilor de validare, fie de la momentul emiterii hotararilor comisiilor locale. Prin art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014 legiuitorul a suspendat plata voluntara pe o perioada de 6 luni. Asa cum mai sus am aratat, termenele de plata voluntara au fost reglementate prin Legea nr. 9/1998, Legea nr.290/2003 si Legea nr. 360/2006.
Ca urmare, trebuie apreciat ca O.U.G. nr. l0/2014 nu se aplica titlurilor de plata cu scadenta ambelor transe implinita la data intrarii in vigoare a Ordonantei si nici titlurilor de plata a caror prima transa sau a doua transa era scadenta si neachitata la data intrarii in vigoare a Ordonantei.
Titlurile de plata la care se refera O.U.G. nr.l0/2014 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 112/2014 nu pot fi decat acele titluri de plata, astfel cum au fost enumerate la art. 2 din Ordonanta, pentru care scadenta transelor nu a fost inca implinita si pentru care debitoarea ANRP inca mai poate dispune plata lor voluntara.
Au mai precizat intimații că la data de 27.07.2014, s-au adresat executorului judecătoresc cu cererea de executare silită a dispozitiilor titlului executor reprezentat de Hotararea nr. 5483/26.02.2010 emisa de catre Comisia Judeteana Constanta pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 si a Legii nr. 393/2006, formându-se dosarul de executare nr. 405/2014. În conformitate cu disp. art. 665 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 42/2009, executorul judecătoresc a solicitat instantei de executare încuviintarea executării silite, înaintând în copie cererea de executare însotită de celelalte înscrisuri depuse la dosar, precum si titlul executoriu. Prin încheierea din 02.09.2014 dată în dosarul nr._/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a încuviintat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Hotararea nr.5483/26.02.2010.
În ceea ce privește onorariului avocatului, in prezenta cauza intimații au precizat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecata, ori atata timp cat acestea nu au fost solicitate, nu pot fi anulate sau diminuate. Contestarea onorariului avocatial in cuantum de 1.000 lei apreciază ca nu este justificata, atata timp cat acestea au fost solicitate si incasate cu titlu de cheltuieli de executare in dosarul nr. 405/2014 SCPEJ D. C. si D. C. si nu cu titlu de cheltuieli de judecata. Dispozițiile art. 451 C.p.civ alin (3) C. p. civ. la care face referire contestatoare reglementeaza posibilitatea micsorarii cheltuielilor de judecata, ori de eate ori judecatorul constata motivat ca acestea sunt nepotrivit de mici dau de mari, fata de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat. Prevederile arte 451C. p. civ se refera doar la cheltuielile de judecata nu si la cele de executare.
În situația în care aceste argumente nu vor fi luate în considerare de către instanță, intimații au precizat ca includerea acestei sume in cuantumul de 1.000 lei reprezentand cheltuieli de executare, s-a facut in baza contractului de asistenta juridica si a fost achitat cu chitanta ( care se afla in dosarul de executare nr. 405/2014). Dreptul la aparare al partii in procesul civil este garantat de art.24 din Constitutia Romaniei si se manifesta inclusiv in faza executarii silite pentru ca drepturile recunoscute sa nu fie iluzori, astfel ca este posibila asistenta juridica prin avocat pe parcursul intregului proces pana la obtinerea concreta si efectiva a drepturilor recunoscute prin titlurii executorii.
Cuantumul onorariului avocatial respecta proportia rezonabila data de munca depusa de aparatorul ales si de valoarea obiectului litigiului.
Totodată, intimații au mai solicitat ca instanța să constate netemeinicia sustinerilor contestatoarei in privinta procesului-verbal de actualizare a creantei stabilite cu titlu de despagubiri. Astfel, potrivit dispozitiilor art.18 alin. 5 din HG.1120/2006 sumele stabilite cu titlu de despagubiri se achita in doua transe, pe parcursul a doi ani consecutivi si anume 40% in primul an, respectiv 60% in anul urmator, daca valoarea depagubirilor depaseste 100.001 lei. Avand in vedere imprejurarea ca este vorba despre o prevedere cu caracter derogator, un beneficiu acordat debitoarei, respectiva prevedere se aplica doar in situatia executarii voluntare a obligatiilor de plata nascute in temeiul Legii nr. 9/1998. Or, in situatia de fata, susțin intimații că debitoarea nu si-a executat obligatia la data scadentei obligatiei de plata, cu toate ca dispunea de fondurii necesare acoperirii creantei, nefiind facuta dovada contrara.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 5483/26.02.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județul C. a fost admisă cererea formulată de numitii Jugura D., Jeaguri H., V. P., L. E., J. I., J. C. C., J. A. M., pentru compensatii banesti in valoare totală de 30.415 lei.
Prin aceeași hotărâre se menționa la art. 5 că aceasta împreună cu documentația care a stat la baza adoptării ei, va fi înaintată Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, spre validare, aceasta urmând a fi comunicată și solicitantului.
La data de 29.07.2014, creditorii Jugura D., Jeaguri H., V. P., L. E., J. I., J. C. C., J. A. M., au depus la B.E.J. D. C. și D. A. C. o cerere de punere în executare silită a Hotărârii nr. 5483/26.02.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județul C.. Cu această ocazie, pe rolul B.E.J. C. B. M. s-a constituit dosarul de executare nr. 405/2014.
Prin încheierea din 02.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, a fost încuviințată executarea silită, prin toate formele de executare prevăzute de lege, în favoarea creditorilor Jugura D., Jeaguri H., V. P., L. E., J. I., J. C. C., J. A. M. împotriva debitoarei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, până la concurența sumei de 30.414 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare.
Prin încheierea din 23.09.2014, executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare la suma de 5.696,45 lei. De asemenea, prin încheiere din data de 23.09.2014, executorul judecătoresc a actualizat creanța din titlul executoriu la suma totală de 35.713,30 lei, conform ratei inflației pentru perioada februarie 2010–august 2014 comunicate de Institutul Național de S..
La data de 24.09.2014, debitoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost somată să achite creditorului suma totală de 35.713,30 lei debit si suma de 5.696,45 lei cheltuieli de executare.
In continuare, instanta va analiza pe rand toate argumentele invocate de catre contestatoare, urmand a le inlatura pe cele care sunt neintemeiate si a le retine pe cele intemeiate.
Astfel, instanta apreciaza ca sustinerile contestatoarei referitoare la nerespectarea termenului de 6 luni, prevazut de O.G. nr.22/2002, nu pot fi primite, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.1 alin.1 din O.G. nr.22/2002: „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.”
Potrivit art.2 din O.G. nr.22/2002: „daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Astfel, cronologia procedurii prevăzute în textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bunăvoie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
Astfel, debitoarea, tocmai în considerarea calității sale, are îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie un titlu executoriu ce îi este opozabil. Or, în cauză, se constată că nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, desi creditorul, anterior demararii procedurii executarii silite, a formulat o cerere in acest sens, asa cum rezulta din actele dosarului, astfel incat, simpla lipsă de lichidități învederata si nedovedita, nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Instanta retine ca, așa cum rezultă din cele arătate anterior, debitoarea nu poate opune cu succes in sprijinul contestatiei sale, termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege deoarece, pe de o parte, debitoarea nu a facut nicio probă din care sa rezulte intenția sa de executare benevolă a obligației, desi sustine acest lucru (situație în care prezumția de bună-credință nu poate fi reținută) și nici lipsa de lichidități învederată si dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligației, desi ratiuni ce tin de echitatea procedurii o obligau in acest sens.
Astfel, lipsa de lichidități învederată necesita cel putin sustineri pertinente din partea debitoarei, insotite de o prezentare comparativa a sumelor disponibile pentru plata titlurilor executorii, respectiv a sumelor pretinse de creditori precum si dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare.
Sub acest aspect se retine invocarea de catre contestatoare a dispoztiilor OUG 10/2014, potrivit căruia „ Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Cum Hotărârea a fost emisa inca din 2010, o nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 10/2014, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat. Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de OUG nr. 10/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar Legea specială și prin cele două hotărâri de guvern menționate, această eșalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea fiecărui titlu executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de Legea nr. 9/_ și de Legea nr. 290/2003, precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite. Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar OUG nr. 10/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă, pe o perioadă de 10 ani, a executării creanțelor. În sine, această perioada de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de OUG nr. 10/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 230/2003 din speță la executarea creanței stabilite, încă din anul 2010.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – Immmobiliare Saffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33).
Cat priveste onorariul de avocat, acesta nu este unul disproporționat sau exagerat.
Prin cheltuieli de executare neintelegandu-se doar cele efectuate de executor in legatura cu executarea, ci si cheltuielile in legătură cu aceasta, ocazionate asadar de executare, in speța o altfel de cheltuiala fiind, potrivit art 669 alin 3 pct 3 NCPC onorariu de avocat suportat de intimat, avand in vedere instanța si cuantumul debitului de executat.
Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de catre executorul judecătoresc, prin proces – verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesata, in conditiile legii. In plus executarea silita este o faza a procesului civil, iar partea este indreptatita sa recurga la reprezentare prin avocat, lucru pe care creditorii l-au si facut, aceasta neinsemnad ca se substituie executorului, fiecare avand atributii diferite stabilite de lege, fara ca aceasta sa insemne ca in faza executării silite nu se pot presta servicii de catre avocati.. De asemenea instanța mai retine ca pentru aceasta categorie profesionala nu sunt reglementate onorarii maximale, iar onorariul contestat il apreciaza ca fiind rezonabil in raport de valoarea pricinii, considerând ca activității desfășurate de avocat in cadrul fazei de executare nu trebuie sa i se minimalizeze importanta, acesta desfasurand activitatea importante si in aceasta etapa, nu trebuie avuta in vedere doar suma de bani ce trebuie recuperata, rolul avocatului neoprindu-se la formularea unei cereri către executor ci implicând si alte criterii ca de exemplu consulatiile acordate clientului in legătura cu modalitatea de executare pe care sa o adopte, redactarea de acte, deplasările efectuate in vederea obținerii de date cu privire la derularea acțiunii, demersurile necesare, toate implicând timp si munca ce trebuie corespunzător remunerata.
În ceea ce privește actualizarea creanței cu indicele de inflație, instanța reține Decizia nr.21/2007 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect examinarea recursului în interesul legii, referitor la aplicarea dispozițiilor art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998, privind modul de actualizare al sumelor stabilite ca despăgubiri conform legii menționate.
Astfel, in considerentele acestei decizii, s-a retinut ca, “interpretarea literală și sistematică-logică a dispozițiilor art.7 din Legea nr.9/1998, în vederea stabilirii momentului de la care sunt datorate compensațiile, în raport cu regulile privind plata eșalonată instituite prin art.8 alin.(2) din aceeași hotărâre, precum și cu cele cuprinse în art.5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004, impune să se considere că între operațiunile de "stabilire" și de "validare" a compensațiilor există o succesiune temporală și o evidentă diferență de conținut, determinate de raportul de condiționare dintre ele, caracterizat de efectul retroactiv, de consolidare, al validării asupra a ceea ce s-a stabilit inițial prin hotărârea comisiei.
În legătură cu efectuarea plății sumelor de bani reprezentând compensațiile acordate potrivit Legii nr.9/1998, este de observat că, în temeiul art.6 și 8 din aceeași lege, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.286/2004, în care s-a prevăzut, la art.5, achitarea eșalonată, către beneficiari, a compensațiilor stabilite prin hotărârea Comisiei centrale, pe parcursul a 2 ani consecutivi, din care "40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", precizându-se, în final: "cota de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr.9/1998".
Existența unei dispoziții de actualizare a sumelor numai pentru perioada ulterioară momentului validării lor de către Cancelaria Primului-Ministru impune să se considere că legiuitorul nu a socotit necesar să dea o reglementare similară și pentru intervalul cuprins între data stabilirii compensațiilor prin hotărâre adoptată de comisie și aceea a emiterii ordinului de validare, deoarece acest interval de timp a fost apreciat ca neglijabil față de cerința prevăzută la art.7 alin.(3) din Legea nr.9/1998, ca actul de validare să fie emis în cel mult 60 de zile de la data hotărârii comisiei.
În activitatea practică însă termenul de 60 de zile, indicat prin textul de lege menționat, nu a putut fi respectat, astfel că sumele stabilite prin rapoartele de evaluare nu au mai corespuns totdeauna, datorită evoluției prețurilor, valorii reale a bunurilor pentru care trebuiau acordate despăgubiri.
Or, principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului de la C. din 7 septembrie 1940, impune ca, în momentul validării compensațiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora.
De altfel, interpretarea de ansamblu a dispozițiilor legale emise în materie impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății.
Este de observat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/1998, au fost elaborate norme metodologice conținând criterii de evaluare și modalități concrete de stabilire a cuantumului compensațiilor, care conțin dispoziții menite să asigure repararea efectivă a prejudiciului cauzat, cu actualizarea prețurilor, potrivit principiului restitutio in integrum.
În acest sens, în art.8 alin. (2) și în art. 21 din Hotărârea Guvernului nr.753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1970 s-a prevăzut obligativitatea actualizării cuantumului compensației și, respectiv, al despăgubirii, iar în art. 4 lit. g) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, referitoare la măsuri de finalizare a aplicării Legii nr. 9/1998, s-a instituit atribuția Departamentului constituit ca structură în cadrul Cancelariei Primului-Ministru de a "propune reactualizarea despăgubirilor, conform prevederilor Legii nr.9/1998, la data emiterii ordinului de validare", precizându-se apoi la art. 7 că "propunerea de validare sau invalidare transmisă șefului Cancelariei Primului-Ministru poate fi însoțită de propunerea de reactualizare a despăgubirilor, dacă aceasta este necesară".
Cum, prin conținutul și sensul lor, toate aceste prevederi nu pot viza decât ipoteza în care validarea și, implicit, plata compensațiilor au loc în alt an decât cel în care au fost stabilite de către comisie, este evident că trebuie să se considere reglementată legislativ obligativitatea actualizării sumelor ce reprezintă compensații stabilite prin hotărârile adoptate de comisiile instituite în temeiul Legii nr.9/1998.
Față de această reglementare neîndoielnică, dată prin dispozițiile conținute în normele metodologice de aplicare a actelor normative adoptate succesiv, în materia acordării de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940, precum și de incidența principiului reparării integrale a prejudiciului, se impune ca art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 să fie interpretat în sensul că data stabilirii compensației este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului București, iar validarea de către Cancelaria Primului-Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art.7 alin. (3) din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor. “
Însă pentru a putea fi vorba de o actualizare a sumei plătită drept compensație, instanța reține că trebuie respectate dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.9/1998 R2, actualizată, potrivit cărora “Comisiile județene și a municipiului București primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărârile privind acordarea compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului”.
În prezenta cauză, instanța reține că Hotărârea nr. 5483/26.02.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județul C. nu a fost validată conform dispozițiilor legale indicate anterior.
În această situație, în mod nelegal s-a trecut la executarea contestatoarei fără a aștepta decizia de validare Comisiei centrale. Intimații aveau la îndemână o altă cale pentru a obține validarea Hotărârii nr. 5483/26.02.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județul C., și ulterior acestei etape să înceapă executarea silită împotriva debitoarei.
Având în vedere aceste ultime argument, instanța va admite contestația la executare și va anula executarea silita însăși precum și toate actele de executare emise de SCPEJ D. C. ȘI D. A. C. in dosarul de executare nr. 450/2014.
În ceea ce privește, solicitarea contestatoarei de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 02.09.2014 în dosarul nr._/299/2014, instanța reține că aceasta este întemeiată, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că în cauză creditorii au obținut validarea Hotărârii nr. 5483/26.02.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județul C..
În drept, art. 711 alin. 3 C.p.civ. dispune că după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă au fost date fără îndeplinirea condițiilor legale.
Față de considerentele de fapt și de drept prezentate, instanța, constatând că încuviințarea executării silite s-a realizat fără îndeplinirea cerințelor legale, va admite contestația la executare și va dispune anularea Încheierii de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 02.09.2014 în dosarul nr._/299/2014.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozitiile art.718 NC.proc.civ., conform cărora aceasta se poate dispune pana la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
De asemenea, instanța va lua act ca părțile nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202, în contradictoriu cu intimații J. V., G. M., J. I., V. N., L. E., J. I., J. C. C. si J. A. M., toti cu domiciliul ales în com. AFUMAȚI, .. 112, jud. Ilfov.
Anulează toate actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 405/2014 constituit la SCPEJ D. C. ȘI D. A. C..
Anulează încheierea de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 02.09.2014 în dosarul nr._/299/2014.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Ia act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. AndrescuMarius T.
Red.TehRed.A.A.
08.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3289/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3276/2015. Judecătoria... → |
|---|
