Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 12966/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 26 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. M. P.
Grefier: M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. M. I. si P. Z. G. și pe pârâta R. B. S.A., având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantii prin avocat si pârâta prin consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedeaza la verificarea competentei conform art. 131 C..
Apărătorul reclamantei arata ca Judecătoria Sectorului 1 este competenta sa judece prezenta cauza.
Pârâta, prin consilier juridic, lasă la aprecierea instantei asupra competentei.
Instanta invoca din oficiu exceptia necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, față de obiectul cererii de chemare in judecata.
Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 31.03.2015, sub nr._, reclamanții P. M. I. si P. Z. G. au chemat în judecată pe pârâta R. B. S.A., solicitând instanței să dispună următoarele: 1. Constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 4.1, 4.3 si art. 6.1 din contractul de credit nr. RM_, art. 2.2 si art. 2.3 din Actul aditional din 4.12.2009, art. 2.2 si art. 2.4 din Actul aditional din 23.12.2010, art. 2.2 si art. 3.1 din Actul aditional din 21.02.2013; 2. Obligarea pârâtei la recalcularea ratei dobânzii pe parcursul derulării cotnractului de credit si refacarea graficelor de rambursare raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului – 30.03.2007 si a indicelui de referință LIBOR actualizat periodic; 3. Restituirea tuturor sumelor incasate de către bancă fără titlu legal si contractual, în baza clauzelor abuzive mentionate; 4. Constatarea caracterului abuziv al clauzelor de risc valutar inserate în contractul de credit și eliminarea acesteia; 5. Stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; 6. Denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului de regulament valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională; 7. Restituirea tuturor sumelor incasate de bancă cu titlu de diferență de curs CHF-RON, ca urmare a suportării riscului valutar doar de către imprumutat, la care se vor adăuga dobânzile legale aferente calculate de la data încasării până la data restituirii integrale; 8. Plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 21.04.2015, în conformitate cu art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamantii au precizat caracterul evaluabil, respectiv neevaluabil al petitelor cererii, mentionând faptul că valoarea totală a contractului de credit este de 59.121 CHF, la data introducerii cererii – 31.03.2015, 1CHF fiind 4,21 lei, valoarea totală în lei fiind de 248.899 lei (filele 95-97).
La data de 05.05.2015, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta R. B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare, în termenul prevăzut de art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând cererile părților și înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Potrivit criteriului impus de art. 248 Cod procedură civilă, precum și în funcție de caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, având în vedere caracterul acesteia de excepție de procedură, dilatorie și absolută.
Potrivit art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, necompetența materială trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În conformitate cu art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă. În speță, excepția necompetenței materiale a judecătoriei a fost invocată de instanță, la primul termen de judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cererea de chemare în judecată dedusă judecății în prezentul dosar este evaluabilă în bani, întrucât reclamantii solicită constatarea caracterului abuziv și eliminarea unor clauze din contractele de credit, stabilizarea cursului valutar și denominarea plăților, ceea ce produce efecte asupra cuantumului obligației lor de plată a ratelor de credit și a dreptului pârâtei de a primi suma de bani stabilită prin contract. Conform art. 101 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură civilă, în cererile privind constatarea nulității absolute sau anularea unui contract, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.
În speță, sunt deduse judecății clauzele din contractul de credit nr. RM_ din 30.03.2007 privind modalitatea de rambursare a întregului împrumut (cursul de schimb aplicabil), solicitându-se și obligarea băncii pârâte la stabilizarea cursului de schimb aplicabil contractului, respectiv la denominarea plăților.
Valoarea obiectului cererii stabilită conform art. 101 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură civilă este egală cu valoarea contractului de credit la momentul introducerii acțiunii (59.121 CHF x 4,21 lei - 248.899 lei), întrucât clauzele din contract care au fost deduse judecății produc efecte cu privire la cuantumul obligației împrumutatului de rambursare a întregului credit.
În consecință, stabilindu-se că cererea este evaluabilă în bani și că valoarea acesteia depășește pragul de 200.000 lei prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. j Cod procedură civilă, competența materială de soluționare a cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit revine tribunalului, acesta având plenitudine de jurisdicție pentru soluționarea proceselor în primă instanță, potrivit art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă.
Mai mult, instanța are în vedere si dispozitiile art. 99 alin. (2) C.: În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Având în vedere normele legale imperative menționate care reglementează un caz de competență materială de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, instanța apreciază întemeiată excepția invocată din oficiu, urmând să o admită și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia necompetentei materiale.
Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanții P. M. I. si P. Z. G., ambii cu domiciliul ales la C.A. C. M. in București, Calea Rahovei, nr. 266 - 268, Corp 60, ., sector 5 si pe pârâta R. B. S.A., cu sediul în București, Calea Floreasca - Sky Tower, nr. 246 C, sector 1, în favoarea Tribunalului Bucuresti.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, astăzi, 26.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
F. M. PitulacMarius T.
Red./Tehnored: FMP/MT
5 EX / 01.07.2015
← Întoarcere executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|