Întoarcere executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 13201/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 30.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: P. P.

GREFIER: H. A.

Pe rol pronunțarea asupra cererii formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul P. V., având ca obiect întoarcere executare.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 26.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de 30.06.2015, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._/299/2014 la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta S.C. O. P. S.A. a solicitat instanței obligarea pârâtului P. V. la restituirea sumei de 5.447,93 lei, actualizată la data plății efective în raport de indicele de inflație.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 954/07.06.2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în dos. nr._, a fost obligată la plata către pârât a unor compensații bănești.

La data de 08.12.2011, reclamanta a achitat în mod voluntar suma de 3.772 lei, reprezentând contravaloarea drepturilor bănești, iar, la data de 19.01.2012, suma de 377 lei, reprezentând cheltuieli de executare.

La data de 09.12.2011, s-a executat în cadrul dos. de executare nr. 767/2011 al B. „P. N. D.” suma de 7.349 lei, alcătuită din suma de 5.583 lei, debit principal și 1.766 lei, cheltuieli de executare.

Prin dec. civ. nr. 1698/22.11.2011 a Curții de Apel Bacău, a fost admis, în parte, recursul promovat de către reclamantă împotriva titlului executoriu, care a fost schimbat în parte, fără însă a se dispune și întoarcerea executării.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 4041 - 4043 C. proc. civ.

La data de 16.12.2014, reclamanta a formulat precizări, prin care a arătat că solicită restituirea de către pârât a sumelor de 9.355 lei, reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă pentru anul 2008 și contravaloarea cotei de gaze naturale de 4000 mc pentru anul 2008 și 2.143 lei, cheltuieli de executare.

La data de 21.05.2015, reclamanta a precizat că plata sumei de 3.772 lei, prin oferta reală, a fost făcută cu titlu de cotă gaze, conform sentinței Tribunalului Bacău.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În dovedirea cererii, instanța a încuviințat pentru reclamantă administrarea probei cu înscrisuri.

La solicitarea instanței, B. „P. N. D.” a comunicat precizări cu privire la sumele executate silit în cadrul dos. de executare nr. 767/2011, anexând și înscrisuri din acest dosar (f. 86-97).

Analizând probatoriul administrat, instanța constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 954/07.06.2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în dos. nr._, s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârât, petent în acea cauză, a contravalorii drepturilor bănești reprezentând suplimentarea salarială – aprovizionare toamnă-iarnă pe anul 2008, în cuantum de câte un salariu minim la nivel de ramură, actualizate cu indicele de inflație, precum și a cotei de 4000 mc. de gaze naturale pentru anul 2008.

Pârâtul a sesizat B. „P. N. D.” pentru executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința sus-menționată, formându-se dos. de executare nr. 767/2011, iar, din relațiile furnizate de către executor rezultând că s-au executat silit următoarele sume: 4.210 lei, cotă gaz și 625 lei, cotă aprovizionare toamnă-iarnă, la care s-a adăugat indicele de inflație, rezultând suma totală de 5.582,61 lei. De asemenea, s-au mai executat sumele de 500 lei, onorariu de avocat și 1.266,28 lei, onorariu de executor și cheltuieli de executare, conform procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 17.10.2011.

De asemenea, la data de 08.12.2011, reclamanta a achitat în mod voluntar suma de 3.772 lei, reprezentând contravaloarea cotei gaz, iar, la data de 19.01.2012, suma de 377 lei, reprezentând onorariu pentru efectuarea ofertei de plată de către B. „B. E.”.

Prin Decizia nr. 1698/23.11.2011 a Curții de Apel Bacău, s-a admis în parte, recursul promovat de către reclamantă împotriva titlului executoriu, care a fost schimbat în parte, prin respingerea acțiunii pârâtului în ceea ce privește contravaloarea cotei de gaz pentru anul 2008.

În soluționarea prezentei cauze sunt incidente prevederile art. 3715, art. 372, art. 3791, art. 4041 și art. 4042 Cod procedură civilă.

Raportând textele legale la situația de fapt reținută, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată, în parte, pentru următoarele motive:

În speță, executarea silită a fost efectuată, în parte, cu încălcarea art. 372 C. proc. civ., întrucât dispozițiile executorii referitoare la obligația de plată a contravalorii cotei de gaz pentru anul 2008 din titlul executoriu reprezentat de sent. nr. 954/07.06.2011, pronunțată de Tribunalul Bacău au fost înlăturate prin Decizia nr. 1698/23.11.2011 a Curții de Apel Bacău.

Contravaloarea cotei gaz a fost, conform precizărilor executorului judecătoresc, în cuantum de 4.210 lei.

Modificarea parțială a sentinței care a reprezentat titlul executoriu produce efect retroactiv, astfel încât se socotește că dispozițiile modificate din titlul pus în executare nu au existat niciodată. În consecință, toate actele de executare care s-au efectuat în temeiul acestor dispoziții sunt lovite de nulitate, fiind subsecvente unui act care nu este valabil și sunt desființate de drept, potrivit art. 3791 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive, instanța va admite, în parte, cererea reclamantei de întoarcere a executării și, în conformitate cu prevederile art. 4042 alin. 1 Cod procedură civilă, observând că s-a modificat parțial titlul executoriu, prin înlăturarea dispozițiilor referitoare la plata cotei de gaz pentru anul 2008, precum și că executarea silită a fost finalizată în dosarul de executare nr. 767/2011 al B. „P. N. D.”, respectiv că reclamanta a achitat voluntar contravaloarea acestei cote, calculată la suma de 3.772 lei, va dispune întoarcerea executării.

Ca urmare, instanța va dispune restituirea de către pârât către reclamantă a sumelor de 3.772 lei, reprezentând contravaloare cotă gaze naturale pentru anul 2008, achitată prin procedura ofertei reale urmată de consemnațiune, actualizată în raport de indicele de inflație începând cu data de 08.12.2011 (a plății), până la data restituirii efective, 4.210 lei, reprezentând contravaloare cotă gaze naturale pentru anul 2008, executată silit în cadrul dosarului de executare nr. 767/2011 al B. „P. N. D.”, actualizată în raport de indicele de inflație începând cu data de 09.12.2011 (precizată la data de 21.05.2015 ca fiind data executării silite efective), până la restituirea efectivă și 954,93 lei, cheltuieli aferente de executare, achitate în cadrul aceluiași dosar de executare, calculate prin raportare la debitele de restituit, actualizată în raport de indicele de inflație începând cu data de 09.12.2011 (precizată la data de 21.05.2015 ca fiind data executării silite efective), până la restituirea efectivă.

Pârâtul este obligat să restituie sumele executate în plus în cadrul executării silite pe care a pornit-o, chiar dacă o parte din acestea au fost plătite cu titlu de cheltuieli de executare, întrucât plata acestora s-a făcut, în numele său, pentru achitarea datoriilor sale din faza de executare silită. Raporturile juridice dintre pârât și executor, care a perceput cheltuieli în faza de executare, nu sunt opozabile reclamantei, care este terț față de acestea și este îndreptățită să își recupereze întreaga creanță executată în temeiul unui titlu executoriu desființat parțial, de la cel care a solicitat începerea executării silite.

În ceea ce privește suma de 377 lei, solicitată cu titlu onorariu perceput de către executorul B. E. în vederea realizării ofertei reale urmată de consemnațiune, instanța constată că nu este datorată de către pârât, deoarece reclamanta nu a făcut dovada că acesta a refuzat plata voluntară, astfel încât să fie nevoită să recurgă la această procedură de plată, deci să fie necesară achitarea onorariului executorului judecătoresc, drept urmare instanța nu îl va obliga pe pârât și la restituirea acestei sume.

De asemenea, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. 1 C. proc. civ. și culpa procesuală a pârâtului, instanța îl va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite, în parte, cererea, precizată formulată de reclamanta . cu sediul ales la SCA D. ȘI ASOCIATII cu sediul în sector 1, București, ., nr. 59, . cu pârâtul P. V. cu domiciliul în MOINESTI, .. 1.

Obligă pe pârât să restituie reclamantei, ca urmare a desființării parțiale a titlului executoriu, sumele de 3.772 lei, reprezentând contravaloare cotă gaze naturale pentru anul 2008, achitată prin procedura ofertei reale urmată de consemnațiune, actualizată în raport de indicele de inflație începând cu data de 08.12.2011, până la data restituirii efective, 4.210 lei, reprezentând contravaloare cotă gaze naturale pentru anul 2008, executată silit în cadrul dosarului de executare nr. 767/2011 al B. „P. N. D.”, actualizată în raport de indicele de inflație începând cu data de 09.12.2011, până la restituirea efectivă și 954,93 lei, cheltuieli aferente de executare, achitate în cadrul aceluiași dosar de executare, actualizată în raport de indicele de inflație începând cu data de 09.12.2011, până la restituirea efectivă.

Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. PP

Tehnored. PP/AH

4 ex./16.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI