Pretenţii. Încheierea nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 12787/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 18.06. 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. G.

Grefier F. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. I. M. GROUP S.R.L. i pe pârât S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că reclamanta a depus la dosar dovada achitării onorariului de expert, majorat în cuantum de 450 lei, după care,

Constatând probatoriul complet administrat instanța declară cercetarea procesului încheiată, conform art. 244 Cod procedură civilă, și reține cauza în pronunțare, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C.p.c, va amâna pronunțarea, motiv pentru care,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Amana pronuntarea la data de 25.06.2015.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2015.

Președinte Grefier

R. GăniiFlorentina B.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. _/2015

Ședința publică de la 25.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. G.

Grefier F. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. I. M. GROUP S.R.L. si pe pârât S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 18.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 25.06.2015 când a hotărât:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la data de 04.10.2013 pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._, reclamanta S.C. I. M. GROUP S.R.L., în contradictoriu cu parata S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. a solicitat:

1) obligarea paratei la plata sumei de 3.009,48 lei reprezentând contravaloarea tuturor reparațiilor efectuate la următoarele autoturisme: -2.556,88 lei - reparațiile pentru autoturismul nr._, in dosarul de dauna cu numărul AVA/TM/_/11, societatea reparatoare (service) fiind S.C. RS S. M. S.A., conform facturilor de reparație: a) IMG FJ_ din 16 sep. 2011 (scadenta la 16 oct. 2011), in valoare de 1.006,88 RON si b) IMG_D_ din 14 oct. 2011 (scadenta la 13 nov. 2011), in valoare de 1.550,00 RON, in temeiul Contractului cadru de colaborare nr. 529/28.02.2011, incheiat cu fosta BCR Asigurări S.A., anterior fuziunii cu O. V.I.G. S.A.; - 452,6 lei - reparațiile pentru autoturismul nr._, in dosarul de dauna cu numărul AVF/MB/_/11, societatea reparatoare (service) fiind S.C. ELITE CARS S.R.L., in temeiul Contractului cadru, de colaborare nr.4023/07.10.2010, incheiat cu fosta BCR Asigurări S.A., anterior fuziunii cu O. V.I.G. S.A.;

2) Obligarea paratei sa ii plătească reclamantei dobânda legala pentru intarzierea achitării debitului principal, calculata de la data scadentei si pana la data achitării efective;

3) Obligarea paratei sa ii plătească reclamantei toate sumele solicitate prin prezenta cerere la valoarea actualizata cu indicele inflației pana la momentul plații efective ;

4) Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea în fapt, reclamanta a arătat în esență, ca intre aceasta, in calitate de IMPORTATOR, parata (pe atunci S.C. BCR Asigurări SA.), in calitate de ASIGURĂTOR si S.C. RS S. M. S.R.L., in calitate de UNITATE REPARATOARE s-a incheiat Contractul cadru de colaborare nr. 529/28.02.2011.

De asemenea, intre reclamanta in calitate de IMPORTATOR, parata, in calitate de ASIGURĂTOR si ELITE CARS S.R.L., in calitate de UNITATE REPARATOARE s-a incheiat Contractul cadru de colaborare nr. 4023/07.10.2010.

S-a mai învederat ca la data de 01.05.2012 S.C. BCR Asigurări S.A. a fuzionat cu S.C. O. V. Insurance Group S.A., fiind, așadar, preluate toate drepturile si obligațiile din contractele anterior incheiate de către S.C. BCR Asigurări S.A.

Ambele Contracte au ca obiect colaborarea intre părțile semnatare in domeniul constatării, evaluării, asigurării pieselor de schimb, reparării avariilor la autovehicule, operațiuni acoperite din asigurarea de răspundere civila auto obligatorie si asigurarea facultativa de avarii auto, emise de către ASIGURĂTOR (parata).

S-a mai aratat ca în temeiul contractelor, S.C. I. M. GROUP S.R.L., in calitate de importator, a furnizat unităților reparatoare piese de schimb si accesorii in regim de urgenta, conform comenzilor emise si conform dispozițiilor contractuale, in dosarele de dauna mai sus menționate (pentru repararea autoturismelor_ si_ ), ambele având asigurare facultativa de avarii auto (polița CASCO).

De asemenea, s-a precizat de catre reclamanta ca aceasta si fiecare dintre unitățile reparatoare S.C. RS S. M. S.A. si S.C. ELITE CARS S.R.L. a depus la Asigurător intreaga documentație necesara solutionarii dosarelor de dauna deschise in legătura cu aceste autovehicule, reclamanta a livrat livrat piesele de schimb in dosarele de dauna mai sus menționate in baza comenzilor emise de către unitățile reparatoare, procesului-verbal/notei de constatare a daunei după avizarea comenzii ferme de achiziție a pieselor de schimb, pe baza documentelor de introducere in reparație a autovehiculului, conform prevederilor contractuale.

In continuare, s-a aratat de catre reclamanta ca potrivit art. 3.2. punctul 4 din Contracte, Asigurătorul (parata) avea obligația sa anunte unitatea reparatoare de eventualele imposibilități de plata a dosarelor de dauna,înainte de a se aviza comanda ferma de achizitie a pieselor de schimb, în caz contrar urmand ca aceste piese sa fie achitate neconditionat. Parata nu a anuntat în nici un mod unitatile reparatoare de existenta vreunui astfel de caz, sustinand astfel ca atata vreme cat a fost avizata comanda ferma de achizitie si piesele au fost livrate si utilizate în procesul de reparare a autovehiculelor fara ca parata sa fi anuntat refuzul sau alt motiv care sa împiedice dezdaunarea înainte de avizarea comenzii atunci parata are obligatia de a achita contravaloarea acestora în mod neconditionat.

In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 1270, 1489, 1523 alin. 2 lit. c si d, 1530, 1535 Cod Civil, OG nr. 13/2011, art. 192 si urm. c.p.c., Legea nr. 32/2000.

In sustinerea actiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri în copie conforma cu originalul ( filele 5-45).

Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru în suma de 215,66 lei.

La data de 12.02.2014, parata a depus la dosar întampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata, motivat de faptul ca din analiza declaratiei de dauna si examinarea fotografiilor, s-a concluzionat de catre expertii . GROUP S.A ca avariile produse sunt identite cu cele din evenimentul produs în data de 03.09.2011 în municipiul D., din coliziunea cu Dacia L., difera doar declaratiile conducatorilor auto cu privire la modalitatea, împrejurarile si locul producerii evenimentelor rutiere reclamate.

In drept, întampinarea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 205 NCPC, Ordinul CSA 5/2010.

In sustinerea întampinarii, parata a depus la dosar dosarul de dauna nr. AVF/MB/_/11 si nr. RCA/HD/_ în copie conforma cu originalul ( filele 62-155).

La data de 18.03.2014, reclamanta a depus la dosar raspuns la întampinare prin care a solicitat respingerea apărărilor paratei ca neîntemeiate.

In cauza au fost administrate proba cu înscrisuri la solicitarea ambelor părți si proba cu expertiza tehnica auto la solicitarea paratei.

Raportul de expertiza a fost efectuat de catre expert A. I. M. si depus la dosar la data de 23.12.2014, si suplimentul la raportul de expertiza cuprinzand raspunsul la obiectiunile la raportul de expertiza a fost depus la data de 06.05.2015.

Analizând cererea si ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 07.10.2010, intre reclamanta in calitate de IMPORTATOR, parata, in calitate de ASIGURĂTOR si ELITE CARS S.R.L., in calitate de UNITATE REPARATOARE s-a incheiat Contractul cadru de colaborare nr. 4023, iar la data de 28.02.2011 a fost încheiat între reclamanta în calitate de importator, parata (pe atunci S.C. BCR Asigurări SA.), in calitate de ASIGURĂTOR si S.C. RS S. M. S.R.L., in calitate de UNITATE REPARATOARE s-a incheiat Contractul cadru de colaborare nr. 529, obiectul contractelor fiind colaborarea între părțile semnatare în domeniul constatării, evaluării, asigurarii pieselor de schimb, repararii avariilor la autovehicule, operațiuni acoperite din asigurarea de raspundere civila auto obligatorie și asigurarea facultativa de avarii auto emise de catre asigurator.

Prin cererea de față, reclamanta solicita obligarea paratei la plata sumei totale de 3009,48 lei reprezentand contravaloarea tuturor reparațiilor efectuate la următoarele autoturisme: -2.556,88 lei - reparațiile pentru autoturismul nr._, in dosarul de dauna cu numărul AVA/TM/_/11, societatea reparatoare (service) fiind S.C. RS S. M. S.A., in temeiul Contractului cadru de colaborare nr. 529/28.02.2011, incheiat cu fosta BCR Asigurări S.A., anterior fuziunii cu O. V.I.G. S.A.; - 452,6 lei - reparațiile pentru autoturismul nr._, in dosarul de dauna cu numărul AVF/MB/_/11, societatea reparatoare (service) fiind S.C. ELITE CARS S.R.L., in temeiul Contractului cadru, de colaborare nr.4023/07.10.2010, incheiat cu fosta BCR Asigurări S.A., anterior fuziunii cu O. V.I.G. S.A..

In urma evenimentului rutier din data de 05.09.2011 în care a fost implicat autoturismul cu numarul de înmatriculare_ apartinand . fost întocmit dosarul de dauna nr. AVA/TM/_/11.

In urma evenimentului rutier din data de 01.08.2011, numitul Zamfirachi A. a avizat societatea parata despre avarierea autoturismului_ proprietatea acestuia, urmare a acestei avizari fiind deschis dosarul de dauna AVF/MB/_/11.

Cu ocazia deschiderii dosarelor de dauna, BCR ASIGURARI V. INSURANCE GROUP a emis referatul cu refuzul acordarii despagubirilor în dosarul de dauna AVA/TM/_/2011.

Mai mult, acest aspect a fost de altfel confirmat prin raportul de expertiza tehnica de specialitate efectuat în cauza. Astfel, conform concluziilor raportului de expertiza se retine ca evenimentul din data de 05.09.2011 nu se putea produce astfel cum a fost declarat deoarece avariile reclamate sunt identice cu cele provenite din coliziunea cu autoutilitara DACIA L. V., în evenimentul din data de 03.09.2011.

De asemenea, instanta retine ca prin adresa nr._/25.06.2013 parata a comunicat societății reclamante ca dosarul AVA/TM/_/11 a fost respins.

Astfel, în speță, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se antrena raspunderea contractuala a paratei si astfel cum sustine reclamanta, având în vedere că se constată că parata a adus la cunoștința reclamantei faptul că dosarul de dauna respectiv a fost respins, iar pe de alta parte reclamanta nu a facut dovada că a fost avizata de catre societatea parata . GROUP SA comanda fermă pentru achiziționarea pieselor pentru reparația autoturismelor în discutie și pentru care au fost emise facturile fiscale menționate mai sus.

Avand în vedere considerentele mai sus expuse, instanța va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea privind pe reclamant S.C. I. M. GROUP S.R.L. cu sediul în sector 1, București, .. 12, . pârât S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A cu sediul în sector 1, București, .. 23 ca neîntemeiata.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sector 1 Bucuresti.

Pronuntata in sedinta publica, astăzi, 25.06.2015.

Președinte pt.Grefier

R. G. F. B.

transferata la alta instanta,

semneaza grefier șef sectie civila

E. H.

Red. G.R.

Tehnored. G.R./B.F.

4 ex/09.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI