Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 12714/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 25.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. H.
GREFIER: E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. . contradictoriu cu pârâta C. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin reprezentant convențional, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul convențional al reclamantei depune dovada notificării pârâtei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Reclamanta, prin reprezentant convențional, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 255 și art. 258 C.proc.civ. instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, ca fiind legală, utilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, asupra fondului cauzei
Reclamanta, prin reprezentant convențional, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și ulterior modificată, obligarea pârâtei la plata debitului restant și la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial.
Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, în conformitate cu art. 394 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 23.02.2015 reclamanta Asociația de proprietari . a chemat în judecată pe pârâta C. V. solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:
- 907,06 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei noiembrie 2014-decembrie 2014;
- 185,44 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru lunile aprilie 2014-octombrie 2014 (diferențe dosar_/299/2014), calculate până la data de 22.01.2015;
- 183,36 lei reprezentând restanță fond rulment,
- 100 lei reprezentând restanță fond reparații.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătată că pârâta nu a mai achitat cotele de întreținere aferente apartamentului 31 din imobilul situat în ., . datorează un debit total de 1375,86 lei.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 230/23.07.2007 și ale Hotărârii 1588/2007.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.
Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei la data de 09.03.2015, reclamanta a arătat că fondul de reparații solicitat a fost calculat pentru perioada iulie 2014-decembrie 2014, iar fondul de rulment a fost calculat pentru perioada iulie 2014-decembrie 2014.
Prin cererea modificatoare depusă la termenul de judecată de la 28.05.2015, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:
- 1415,23 lei, reprezentând cote de întreținere aferente perioadei martie 2015-aprilie 2015;
- 185,44 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru lunile mai 2014, iulie 2014 și august 2014 (diferențe dosar_/299/2014);
- 20 lei, reprezentând restanță fond reparații calculat pentru perioada martie-aprilie 2015;
Reclamanta a reiterat solicitarea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta nu a formulat întâmpinare la cererea introductivă și nici ulterior, la cererea modificatoare, deși a fost legal citată cu un exemplar al cererii modificatoare și al înscrisurilor depuse de reclamantă, cu mențiunea de a depune întâmpinare, așa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare a citației depus la fila 76.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, pentru reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Din coroborarea extraselor listelor lunare de plată a cotelor de contribuție la întreținere depuse de reclamantă – a căror valoare probatorie este stabilită de dispozițiile art. 28 alin. 4 din HG 1588/2007 – cu atitudinea procesuală a pârâtei, instanța reține că acesta este proprietara apartamentului nr. 31 din imobilul situat în București, sector 1, ., ..
Față de dispozițiile art. 3 lit. i) și j) raportat la art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
În temeiul prevederilor art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul să acționeze în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
În plus, instanța mai reține și împrejurarea că, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 lit. A lit. d) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1588/2007, proprietarii membri ai asociației au dreptul să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată, iar președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.
Din întregul material probator administrat la dosarul cauzei, rezultă că pârâta nu a contestat listele de întreținere aferente perioadei în litigiu. În consecință, văzând listele de întreținere și fișa de client depuse de către reclamantă la dosar, precum și cererea modificatoare depusă de reclamantă, instanța constată că pârâta nu a achitat contravaloarea cotelor de întreținere lunară pentru perioada martie 2015 – aprilie 2015.
Totodată, pârâta are obligația, potrivit art. 45, art. 46 și art. 47 din Legea nr. 230/2007 de a achita suma de 20 lei reprezentând restanță fond reparații pentru perioada martie-aprilie 2015, astfel cum rezultă din calculele depuse la f. 60-64.
Referitor la capătul de cerere privind penalitățile de întârziere în cuantum de 185,44 lei, instanța reține că potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Pe cale de consecință, instanța reține că este întemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata acestei sume, penalitățile aferente lunilor mai 2014, iulie 2014 și august 2014 fiind calculate prin aplicarea cotei de penalizare de 0,2%/zi de întârziere conform procesului-verbal al Adunării generale din data de 30.06.2010 (f. 66-70).
Examinând situația de fapt reținută, prin prisma materialului probator administrat în cauză, instanța reține că reclamanta a făcut dovada existenței unei datorii a pârâtei către Asociația de Proprietari reclamantă, datorie necontestată de pârâtă.
Cum neexecutarea unor obligații de rezultat, precum cele din speță, este prezumată până la dovada contrarie, iar pârâta nu a adus nicio probă în acest sens, instanța constată că asociația de proprietari este îndreptățită să obțină obligarea acesteia la plata sumelor pretinse prin cererea modificatoare, necontestate de pârâtă.
În ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamantă referitor la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că acestea se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. În acest sens, analizând actele dosarului, instanța constată că reclamanta a depus o copie a unei chitanțe de onorariu de avocat reprezentând „diferență onorariu dosar nr._/299/2015” (f. 83). Având în vedere că onorariul menționat în chitanță a fost încasat pentru dosarul_/299/2015, acesta nu poate fi acordat cu titlul de cheltuieli de judecată în prezenta cauză, instanța urmând a obliga pârâta doar la plata sumei de 250 lei reprezentând onorariu avocațial ce a fost dovedit cu chitanța depusă la fila 82.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta A. DE P. . sediul în București, ., ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta C. V. cu domiciliul în București, ., ., ., astfel cum a fost modificată.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1415,23 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei martie 2015 – aprilie 2015, suma de 185,44 lei reprezentând penalități de întârziere aferente lunilor mai 2014, iulie 2014 și august 2014, precum și suma de 20 lei reprezentând restanță fond reparații pentru perioada martie – aprilie 2015.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 250 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I.-C. HlihorElena S.
Red ICH/tehnored ICH,ES/15.09.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|