Acţiune în constatare. Sentința nr. 5639/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5639/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 5639/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI.
Sentința civilă Nr. 5639/2015
Ședința publică de la 27 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. R.
GREFIER – M. U.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. I. CU D. ALES LA C. AV B. V. și pe pârât R. B. SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 06.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 27.03.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2014 sub nr._, reclamanta P. I. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta R. B. SA, să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute în art. 2 al Actului Adițional la Contractul de credit nr. RM_ și pe cale de consecință anularea acesteia; obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite suplimentar în baza noului plan de rambursare; să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 6.3 din Contractul de credit nr. RM_ și obligarea pârâtei la restituirea sumelor datorate cu titlu de comision de administrare; ca urmare a anulării și eliminării din contract a clauzelor abuzive, să se anuleze planul de rambursare cu obligarea pârâtei la emiterea un nou plan de rambursare.
În motivare s-a arătat că între reclamanta P. I. și pârâta R. B. SA, a fost încheiat Contractul de credit nr. RM_ care ulterior a fost modificat prin Act Adiționalul adițional din data de 06.06.2012, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de_ franci elvețieni, pe o durată de 360 de luni. Contractul de credit încheiat din 19.11.2007, prevedea la art. 6.3 dreptul pârâtei de a încasa un comision de administrare lunar, în cuantum de 0,2% aplicabil la soldul creditului.
Astfel conform art. 1 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori: (1) Orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. (2) in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului (3) Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Totodată în art. 4 se prevede că “(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”. La momentul încheierii contractului acest articol nu a fost negociat cu reclamanta.
Ulterior încheierii contractului profitând de situația patrimonială a reclamantei și faptul că aceasta nu avea posibilitatea achitării ratelor sub amenințarea că urmează să fie declanșată procedura de executare silită a imobilului, reclamanta a încheiat un act adițional prin care comisionul de administrare a fost înlocuit și mai mult a fost introdusă o nouă dobândă prin art. 2 al Actului Adițional la Contractul de credit nr. RM_ cu o nouă formulă de calcul, și acest articol din urmă fiind abuziv. Instanța urmează să constate că această clauză cuprinsă invariabil în contracte preformulate îi lipsește caracterul negociat. Totodată această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei – credințe.
Modalitatea de calcul a dobânzii prevăzută la art. 2 din actul adițional permite băncii ca în mod arbitrar să modifice cuantumul dobânzii, afectând astfel interesele legitime ale reclamantei, întrucât nu se poate ști cu precizie prețul produsului cumpărat, acest preț nefiind predictibil.
Reclamanta consideră că această clauză este abuzivă având în vedere că noua rată nu a fost negociată cu clientul în acest mod a fost crescută dobânda de la nivelul de 3,9% pe an la nivelul de 6,79% pe an.
La momentul încheierii convenției, reclamanta a acționat pe o poziție inegală în raport cu banca, actul adițional încheiat la contractul inițial, fiind unul de adeziune și profitând de situația reclamantei clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractanților de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze.
Clauza prin care a fost schimbată formula de calcul nu a fost negociată direct cu consumatorul. Dezechilibrul pe care-l generează este evident, rata dobânzii dublându-se prin această clauză abuzivă. Disproporția dintre drepturile și obligațiile contractuale ale părților este cu ușurință demonstrată întrucât până la acest moment, consumatorii au suportat pe de o parte creșterea ratei lunare, iar pe de altă parte, banca abuzând de dreptul de a cere executarea silită a reclamantei, a determinat-o pe aceasta să încheie un act adițional prin care rata dobânzii era majorată, considerând că a fost viciat consimțământul acesteia la momentul încheierii actului adițional.
În temeiul principiului restitutio in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic lovit de nulitate să fie restituit, părții vătămate fiindu-i reparat întreg prejudiciul numai prin revenirea la situația anterioară emiterii actului nul.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000, art. 36, 38, 40 alin. 4 lit d din OUG nr. 50/2010, art. 1026 C.civ.
Pârâta a formulat la data de 12.05.2014 întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției, a lipsei de interes și de obiect, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În motivarea excepției prescripției s-a arătat că potrivit art. 1 alin. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, „termenul de prescripție este de 3 ani”.
Având în vedere că obligațiile de plată a sumelor a căror restituire este solicitată de reclamant cu titlu de comision de administrare credit, întemeiate pe Contractul de credit nr. RM_/19.11.2007, curg lunar conform dispozițiilor contractuale, pârâta apreciază că la data introducerii cererii de chemare în judecată, intervenise prescripția extinctivă pentru restituirea sumelor plătite de la data primei rate și până la data de 12.02.2011.
Întrucât prin Actul adițional din data de 06.06.2012, la Contractul de credit nr. RM_/19.11.2007, clauza prevăzută la art. 6.3 din Contractul de credit a fost eliminată, conform art. 3 din Actul adițional „Începând cu data încheierii prezentului act adițional, Banca renunță la încasarea comisionului de administrare datorat de împrumutat conform Contractului”, capătul 3 de cerere este lipsit de interes și de obiect, în prezent nemaiexistând o astfel de clauză aplicabilă în raporturile dintre părți.
Pe fondul cauzei s-a arătat că între pârâtă și reclamantă a intervenit Actul adițional din data de 06.06.2012 încheiat în urma cererii de restructurare a reclamantei nr. 301/24.05.2012. Restructurarea reprezintă o ofertă personalizată, adaptată nevoilor clientei și discutată cu aceasta și nu poate avea caracterul unui contract standardizat.
S-a precizat faptul că în cazul restructurării s-a adăugat la soldul creditului din data restructurării restanțele și orice sume neachitate până la acea dată, astfel încât suma totală de plată la data încheierii Actului adițional era de 107.845,86 CHF. Reclamanta a înregistrat 415 zile de restanțe cu privire la achitarea ratelor în valoare de 10.767,68 CHF în perioada 20.02.2011 – 20.04.2012, efectuând doar o rambursare de 760 CHF în data de 26.04.2012.
În art. 1 al Actului adițional se menționează că suma totală de plată de 107.845,86 CHF „se reeșalonează la plată conform graficului de rambursare anexă la prezentul act adițional, parte integrantă din Contract, în care se regăsesc specificate în mod clar și concis suma, numărul și frecvența plăților care urmează să fie efectuate de împrumutat”.
Clauzele art. 2 din Actul adițional sunt exprimate în mod clar și inteligibil, neputând fi reținute afirmațiile reclamantei în sensul că la momentul încheierii contractului, acest articol nu a fost negociat cu reclamanta.
Actul adițional a fost însușit de reclamantă prin semnătură, banca nu a obligat-o pe aceasta să îl semneze, clienta putând refuza semnarea acestuia sau îl putea semna cu obiecțiuni dacă ar fi calificat oferta băncii ca fiind abuzivă.
Referitor la clauza privind comisionul de administrare, pârâta a arătat că prin Actul adițional din data de 06.06.2012 la Contractul de Credit nr. RM_/19.11.2007, clauza prevăzută la art. 6.3 din Contractul de credit a fost eliminată, conform art. 3 din Actul adițional.
Contrar susținerilor reclamantei, dobânda stabilită în cuprinsul actului adițional reprezintă un nou preț al contractului și este independentă de clauzele anulate din Contractul de Credit nr. RM_/19.11.2007, care nu au mai produs efecte de la momentul intrării în vigoare a Actului aditional.
Clauzele privind comisionul de administrare nu sunt abuzive, întrucât cuantumul acestuia a fost prestabilit încă de la data întocmirii și semnării contractului de credit, clauza fiind clară, fără echivoc și pe înțelesul consumatorului mediu.
În drept s-au invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu respectarea dispozițiilor art. 248 alin. 4 C.pr.civ instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Instanța urmează să respingă excepția prescripției ca nefondată, întrucât acțiunea în restituirea prestațiilor, întemeiată pe plată nedatorată este asimilabilă, din punctul de vedere al începutului prescripției extinctive, cu acțiunea în răspundere civilă delictuală, fiind incidente dispozițiile art. 8 din Decretul nr.167/1958 (aplicabil în cauză potrivit art.5 și 223 din Legea nr. 71/ 2011). Ca atare, termenul de prescripție a dreptului de a solicita restituirea sumelor începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor și, implicit, al declarării nulității absolute a acestora prin hotărâre judecătorească definitivă, neîncepând să curgă în prezent.
Instanța reține că inserarea unei clauze abuzive în contractul de credit constituie încălcarea unei norme imperative care interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Pe de altă parte, un contract cu titlu oneros va fi nul dacă nu există o proporționalitate între contraprestații. Cauza este obiectivul urmărit la încheierea acestuia, fiind o condiție de fond, esențială, de validitate a actului juridic. Conform art. 966 C. civ., cauza trebuie să fie licită și morală, conținutul acestei cerințe fiind precizat de art. 968 C. civ., potrivit căruia, cauza este nelicită când este prohibită de legi, este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. Clauza abuzivă privează contractul, parțial sau total, de cauză, privită ca și cauză mediată și, implicit, compromite, grav, echilibrul contractual. Sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, acțiunea în declararea nulității absolute fiind imprescriptibilă, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Norma protectivă cuprinsă în lege nu ocrotește numai interese personale, ale fiecărui consumator individual, ci reprezintă o normă de ordine publică, ce ocrotește un interes colectiv, astfel că sancțiunea este nulitatea absolută.
Pe de altă parte, legea abilitează anumite instituții, respectiv instanțele de judecată să cenzureze contractul, în acest sens legea prevede că verificarea contractelor se poate face și din oficiu, or, o asemenea manieră de control este specifică regimului juridic al nulității absolute.
În jurisprudența comunitară este recunoscut dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, ceea ce întărește concluzia aplicării sancțiunii absolute a clauzelor abuzive (Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000).
Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective. În ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară. În acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, sunt de ordine publică.
Față de cele arătate, având în vedere obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, instanța apreciază că reclamanta justifică un interes legitim, actual personal și direct chiar și în condițiile încheierii Actului adițional din data de 06.06.2012 la Contractul de credit nr. RM_/19.11.2007, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes și de obiect față de solicitarea din capătul 3 de cerere cu privire la constatarea caracterului abuziv și restituirea sumelor privind comisionul de administrare.
Clauza prin care a fost perceput comisionul de administrare și-a produs efectele până la momentul în care această clauză a fost exclusă din contract. În baza acestei clauze abuzive, pârâta a încasat de la reclamanta suma de bani reprezentând comision de administrare. Apare astfel ca având interes reclamanta în a se constata că aceste sume au fost percepute în baza unei clauze abuziv introduse de către pârâta. Chiar dacă la acest moment, această clauză nu mai este inserată în contract, totuși efectele ei s-au produs iar singura modalitate de recuperare a acestor sume de bani poate avea loc numai pe calea unei acțiuni în justiție.
Pe fondul cauzei se va reține că între reclamanta P. I. în calitate de împrumutat și P. G. în calitate de codebitor, obligat în solidar și indivizibil cu împrumutatul, pe de o parte și pârâta R. B. SA, pe de altă parte s-a încheiat Contractul de credit nr. RM_/19.11.2007 prin care Banca a acordat împrumutatului un credit în valoare de_,75 CHF, credit folosit exclusiv pentru achiziționarea unui imobil cu destinația de locuință.
Ca urmare a cererii împrumutatului de restructurare nr. 301/24.05.2012, părțile au încheiat la data de 06.06.2012 Actul Adițional la Contractul de Credit.
In primul rand se impune precizarea ca, având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute în art. 2 al Actului adițional la Contractul de Credit nr. RM_ și pe cale de consecință anularea acesteia.
În art. 1 al Actului adițional se menționează că suma totală de plată de 107.845,86 CHF se reeșalonează la plată conform graficului de rambursare anexă la actul adițional, parte integrantă din Contract, în care se regăsesc specificate suma, numărul și frecvența plăților care urmează să fie efectuată de către împrumutat.
În art. 2.3 al Actului adițional se menționează faptul că se aplică o dobândă fixă până la data de 06.06.2014, iar după această dată dobânda devine variabilă și se calculează conform formulei prevăzute la art. 2.1 din Actul adițional.
Formula de calcul a ratei dobânzii este potrivit art. 2.2 din Actul adițional: LIBOR 6 luni (CHF) + marja băncii, marja băncii fiind stabilită la valoarea de 6,62 puncte procentuale și este fixă pe toată durata derulării Contractului.
Instanța reține că pentru a se constata existența unei clauze abuzive, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; prin ea însăși o astfel de clauză să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul creat să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.
În Actul adițional a fost exprimat consimțământul ambelor părți în sensul aplicării unei dobânzi fixe doar pentru 24 de luni, iar ulterior a fost stabilită o dobândă variabilă în funcție de un indice verificabil (LIBOR) și a unei marje fixă (6,62 puncte).
De altfel, actul adițional a urmărit să creeze împrumutaților o situație mai favorabilă, reeșalonându-se creditul la plată și prevăzându-se în mod clar formula de calcul a dobânzii, ceea ce denotă previzibilitatea și claritatea clauzelor contractuale dar și negocierea acestuia, astfel că instanța reține că stabilirea dobânzii în acest sens exclude caracterul abuziv al clauzei respective din actul adițional.
Restructurarea creditelor este o opțiune pe care Banca o poate oferi clienților săi care se confruntă cu dificultăți financiare însă, în vederea aprobării unei astfel de solicitări, clienții trebuie să îndeplinească anumite condiții impuse de Bancă. Restructurarea reprezintă o ofertă personalizată, adaptată nevoilor cliente și discutată cu aceasta și nu poate avea caracterul unui contract standardizat.
Trebuie precizat faptul că în cazul restructurării s-a adăugat la soldul creditului din data restructurării restanțele și orice sume neachitate până la acea dată, astfel încât suma totală de plată la data încheierii Actului adițional era de 107.845,86 CHF.
Reclamanta a înregistrat 415 zile de restanțe cu privire la achitarea ratelor în valoare de 10.767,68 CHF, în perioada 20.02.2011 – 20.04.2012, efectuând doar o rambursare de 760 CHF în data de 26.04.2012.
Instanța nu va reține afirmațiile reclamantei în sensul că la momentul încheierii contractului, art. 2 din Actul adițional nu a fost negociat cu reclamanta.
În cuprinsul actului adițional de restructurare se menționează „Banca mi-a oferit pe suport de hârtie, în limba română și într-o formă clară informații complete, corecte și precise privind acest Act adițional la contractul de credit și toate costurile aferente lui, am fost informat despre întreaga documentație necesară încheierii prezentului Act Adițional prin intermediul formularului „Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”. Am fost informat despre termenul de 15 zile pe care îl am la dispoziție pentru a decide dacă accept încheierea Actului adițional. Ca urmare a faptului că am citit, am înțeles și sunt de acord cu informațiile prealabile puse la dispoziție de bancă, îmi exprim acordul expres cu privire la reducerea termenului de 15 zile și doresc semnarea Actului Adițional la Contract azi. Am beneficiat de termenul prevăzut de lege în favoarea mea deoarece Banca mi-a oferit în urmă cu 15 zile pe suport de hârtie, informațiile complete corecte și precise în legătură cu acest Act adițional la contractul de credit și m-a informat în legătură cu toate costurile aferente acestuia și m-a informat despre întreaga documentație necesară încheierii prezentului Act adițional prin intermediul formularului „Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori””.
Actul adițional a fost însușit de reclamantă prin semnătură, aceasta având posibilitatea să refuze semnarea contractului sau să îl semneze cu obiecțiuni dacă ar fi calificat oferta băncii ca fiind abuzivă, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.
În conformitate cu dispozițiile art. 969 alin. 1 C.civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar ambele părți trebuie să respecte și să-și îndeplinească cu bună – credință, obligațiile asumate prin contractul de credit.
Costurile sunt transparente și clare și este normal ca valoarea ratei după perioada de restructurare să fie mai mare deoarece se recuperează diferența de dobândă care nu s-a plătit de client în perioada de restructurare, în care reclamanta a plătit o rată mult mai redusă față de cea datorată inițial, astfel încât la finalul perioadei de creditare Banca să își recupereze integral costurile cu care a acordat creditul.
Instanța apreciază că această clauză nu este abuzivă, întrucât se indică formula de calcul a dobânzii, iar stabilirea marjei băncii la 6,62 puncte nu creează o disproporție vădită, actul adițional fiind semnat fără obiecțiuni de reclamantă, ceea ce înseamnă că aceasta a fost de acord cu marja băncii. Părțile contractante, banca și consumatorul și-au asumat, la încheierea Actului adițional de restructurare, atât beneficiile rezultate din aducerea la îndeplinire a acestuia cât și riscurile pe care le presupune.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 6.3 din Contractul de credit nr RM_.
Cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța reține că potrivit art 1 alin 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Conform art 4 din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
Instanța reține că lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea clauzei în mod unilateral de către comerciant și imposibilitatea de a influența natura clauzei.
Cea de-a două condiție pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referă la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune contrar principiului bunei credințe, la momentul semnării contractului, clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului.
Principiul bunei credințe a fost preluat din art. 3 pct. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE și desemnează respectul reciproc al părților contractante, adoptarea unui comportament onest și rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului, fundamentând chiar o abordare obiectivă a dezechilibrului contractual ce poate fi apreciat ca rezultat al unui dezechilibru în puterea de negociere a părților.
Potrivit jurisprudenței constante a CJCE, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere cât și nivelul de informare, situație care îl conduc la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influența asupra conținutului acestora.
Instanța consideră că disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision de administrare este o dovadă a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât pe de o parte reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acționau pe aceeași piață relevantă cu banca respectivă și pe de altă parte reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.
Pe de altă parte, prezentarea costurilor băncii în acest mod este cel puțin confuză pentru consumatori, care atunci când doresc obținerea unui credit își direcționează atenția asupra dobânzii, cost care ar trebui să fie cel principal și care diferențiază ofertele de creditare din piața bancară.
În conformitate cu art. 6.3 din Contractul de credit nr RM_ ″Pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,2% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a Băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului″.
Potrivit clauzei enunțate, împrumutatul datorează băncii un comision de administrare de 0,2% plătibil lunar în zile de scadență, fără a indica durata perceperii acestui comision ce a fost aplicat, fără să se arate în funcție de ce a fost stabilit, cum a fost negociat, de ce comisionul este nerambursabil la finalul creditului în situația neproducerii riscului sau dacă se poate restitui în anumite situații.
În ceea ce privește clauza prevăzută de art. . 6.3 din Contractul de credit nr RM_, referitor la comisionul de administrare, instanța reține că aceasta este o clauză abuzivă, în raport de prevederile art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Legea 193/2000, deoarece nu fost negociată iar această clauză, prin ea insăși, creează un dezechlibru semnificativ între drepturile ș obligațiile părților, nefiind indicate în contract toate elementele necesare pentru perceperea acestui comision, în cuprinsul convenției de credit neexistând o definire a activităților pe care pârâta le prestează în schimbul comisionului de administrare, precum și faptul că nu respectă cerințele bunei credințe, inserarea comisionului de administrare vătămând interesele patrimoniale ale reclamantei,urmărindu-se în realitate obținerea unui avantaj disproporționat față de prestația efectuată de pârâtă, stabilirea comisionului în discuție reprezentând o modalitate de percepere a unei dobânzi mai mari decât cea menționată cu acest titlu în contract în detrimentul reclamantei.
De asemenea, terminologia folosită-comision de administrare - nu este descrisă nici în cuprinsul condițiilor speciale nici al celor generale ale convenției, astfel încât reclamantul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care este perceput acest comision. Condițiile perceperii comisionului de administrare trebuie să fie suficient de clar determinate ori în speță, nu au fost indicate elemente precise și individualizate cu privire la comisionul de administrare.
Față de constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.3 din Contractul de Credit nr. RM_, urmează să constate nulitatea absolută a acesteia, având în vedere caracterul general public al interesului protejat (protecția consumatorului). Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000, dacă un consumator sau autoritățile competente în domeniu constată că o clauză este abuzivă, atunci consumatorul poate considera clauza respectivă ca fiind fără efect față de el.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv și al declarării nulității absolute al clauzei menționate, urmează să dispună repunerea părților în situația anterioară cu privire la restituirea prestațiilor efectuate de reclamantă în baza clauzei abuzive, în aplicarea principiului retroactivității (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) și a principiului restabilirii situației anterioare (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulate, trebuie restituit, în temeiul dispozițiilor art.992 și 1092 și urm. C.civ, care reglementează instituția plății nedatorate.
Ca urmare a caracterului abuziv al clauzei menționate, instanța urmează să dispună obligarea pârâtei să restituie reclamantei suma de 11.323,61 CHF, plătită cu titlu de comision de administrare credit, în mod nedatorat.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în prezenta cauză, urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată; să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.3 din Contractul de Credit nr. RM_ și să dispună obligarea pârâtei să restituie reclamantei suma de 11.323, 61 CHF cu titlu de comision administrare credit; urmând a respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate, cu privire la anulara planului de rambursare și obligarea pârâtei la emiterea unui nou plan de rambursare, față de modul de soluționare a cererii de chemare în judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției, ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei de interes și de obiect.
Admite în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamant P. I. CU D. ALES LA C. AV B. V. sector 5, București, ., .. 1, ., și pe pârât R. B. SA sector 1, București, CALEA FLOREASCA CLĂDIREA SKY TOWER, nr. 246 C.
Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.3 din Contractul de Credit nr. RM_.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 11.323, 61 CHF cu titlu de comision administrare credit.
Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
RedRL/tehnRL/MU/22.06.2015
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 5617/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 5647/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
