Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 22732/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2015
Instanta constituită din:
Președinte: F. M. P.
Grefier: I. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta I. M. C. și pârâta A. B. ROMANIA S.A. - SUCURSALA MILITARI, pârâta A. B. ROMANIA S.A. - PRIN SUCURSALA MILITARI, având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 20.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 27.11.2015:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.08.2014 sub nr. dosar_, reclamanta I. M. C. in contradictoriu cu pârâta A. B. ROMANIA S.A. - SUCURSALA MILITARI, a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunța, sa se dispună:
- constatarea nulitatii absolute a clauzelor din contractul de facilitate de credit nr._/17.08.2007, respectiv art.5.1. pct.a) si pct.b), referitor la calculul dobânzii variabile si la marja majorata, art.5.2. lit.b) si c) referitoare la comisionul pentru modificarea scadentarului de plata, art.5.2 lit.e) referitoare la modificarea unilaterala a comisionului de rambursare in avans, ca fiind clauze abuzive;
- obligarea paratei sa interpreteze dobanda prev. la art. 5.1. pct.a) din contractul de facilitate de credit nr._/17.08.2007, in euribor 6M plus marja fixa 2% p.a. mentionata in contract la art.5.1. pct.a);
- obligarea paratei sa interpreteze plata ratei la cursul valutar din momentul semnării contractului de facilitate de credit nr._/17.08.2007 si restituirea sumelor incasate abuziv constând in diferența de curs valutar;
- constatarea nulitatii absolute a clauzelor inscrise la art.3.2.-(i) din actul adițional nr.1/29.06.2010, precum si a clauzelor inscrise la art.2.2.-(i) din actul adițional nr.2/15.02.2012, privind aplicarea de dobanda la sumele amanate la plata care reprezintă o parte din dobanda creditului;
- constatarea nulitatii absolute a clauzelor inscrise la art.2 (i) - (iii) din actul adițional nr.3/30.04.2013, privind aplicarea unei marje reduse de 2,705%, respectiv de 3,395% si apoi de “revenire” la marja de 8,489% dupa expirarea perioadei de marja redusa, avand in vedere ca in art.5.1.a) din contract, este prevăzută o marja de 2% p.a.;
- obligarea paratei la restituirea sumelor incasate in baza clauzelor abuzive, de In semnarea convenției de credit pana in prezent, precum și orice altă sumă va mai incasa parata cu același titlu, până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, Hume actualizate cu indicele de inflație, precum si plata dobânzii aferente, calculata de Iu data plații sumelor nedatorate si pana la restituirea lor efectiva.
In motivare, s-a arătat că la data de 17.08.2007, reclamanta a încheiat cu parata, Contractul de facilitate de credit nr._, prin care a beneficiat de un imprumut bancar de 55.000 euro, pentru o perioada de 500 luni, reprezentând credit pentru nevoi personale. Acesta a fost insotit si de o Dovada de acoperire nr.920/17.08.2007 care a certificat faptul ca GARANTI ASIGURARI S.A. va prelua in eventualitatea decesului sau incapacitații reclamantei totala de munca, raspunderea achitarii integrale sau parțiale a sumei datorate către parata in baza contractului de credit.
La data de 29.06.2010, a semnat cu parata actul adițional nr. 1 la contractul de facilitate de credit nr._/17.08.2007, prin care a fost suplimentat soldul curent existent la data semnării actului adițional nr. 1/29.06.2010, cu suma de 5.365.30 euro, suma ce a avut ca obiect finanțarea sumelor datorate paratei la data semnării actului adițional nr. 1/29.06.2010, in urma acestei suplimentari valoarea totala a creditului ajungand la suma de 58.814,16 euro.
Prin actul adițional nr. 2/15.02.2012 la contractul de credit nr._/17.08.2007, a fost din nou suplimentat soldul curent cu suma de 2.842.58 euro. avand ca obiect finanțarea sumelor datorate băncii la data semnării actului adițional nr 2/15.02.2012, valoarea totala a creditului ajungand la suma de 64.614,54 euro.
La data de 30.04.2013, a semnat cu parata actul adițional nr. 3 la contractul de credit nr._/17.08.2007, prin care a fost suplimentat soldul curent cu suma de 1.779,73 euro, avand ca obiect finanțarea sumelor datorate băncii la data semnării actului adițional nr 3/30.04.2013, valoarea totala a creditului ajungand la suma de 68.428,13 euro.
Cocomitent cu semnarea contractului de credit si a fiecărui act adițional, au fost incheiate si contractele de garanție imobiliara care constituie ipoteca asupra imobilului situat in București, ..46, ., ., sector 5, respectiv nr.922/17.08.2007 aut. sub nr.1871/17.08.2007 (ipoteca rang I), nr.922/1/23.07.2010 aut. sub nr. 2253/23.07.2010 (ipoteca rang II), aut. sub nr.405/15.02.2012 (rang III), aut. sub nr. 370/30.04.2013 (rang IV).
Totodata, au fost incheiate contracte de garanție reala mobiliara asupra 1/3 din salariu si asupra altor venituri ale reclamantei si ale celor doi codebitori, dar si o polița de asigurare care a fost cesionata tot in favoarea băncii conform art. 8 din contractul de credit.
A invocat faptul că prin clauza de la art. 5.1 pct. a) s-a instituit un drept al pârâtei de a modifica unilateral conventia de credit, marja ajungând la 8,489%.
Consumatorul nu a avut posibilitatea de a negocia clauzele din contract, fiind impus de către bancă.
Prin clauza de la art. 5.1 pct. b) se impune o dublă sanctionare a plății cu intârziere a sumelor datorate.
Referitor la plata ratei la cursul valutar din momentul semnării contractului de facilitate de credit nr._/17.08.2007 si restituirea sumelor incasate abuziv constând in diferența de curs valutar, reclamanta a invocat C-26/13, Kasler vs.OTP.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările și completările ulterioare, Cod civil
În probațiune, au solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate în acest sens contractul de credit, actul adițional la contractul de credit, grafic de rambursare, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
La data 01.10.2014, pârâta A. B. ROMÂNIA SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
In apărare, a arătat faptul că clauzele contractuale nu au un caracter abuziv, că au fost negociate intre părti, că reclamanta a avut posibilitatea de a opta intre mai multe tipuri de credit pe piata financiar-bancara, că dobânda bancara împreună cu comisioanele contestate reprezintă pretul contractului de credit, că a fost respectat echilibrul contractual.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 si urm. Cod proc. civilă.
In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reciproc, proba cu expertiza specialitatea contabilitate, raportul de expertiză întocmit de expertul B. R. Hrisa fiind depus la filele 183-220 dosar.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
In fapt, la data de 17.08.2007, reclamanta I. M. C. a incheiat cu parata A. B. ROMÂNIA SA, Contractul de facilitate de credit nr._, prin care i-a fost acordat imprumut bancar de 55.000 euro, pentru o perioada de 500 luni, reprezentând credit pentru nevoi personale.
Acesta contract a fost insotit si de o Dovada de acoperire nr.920/17.08.2007 care a certificat faptul ca GARANTI ASIGURARI S.A., va prelua in eventualitatea decesului sau incapacitații reclamantei totala de munca, raspunderea achitarii integrale sau parțiale a sumei datorate către parata in baza contractului de credit.
La data de 29.06.2010, relcamnata a semnat cu parata actul adițional nr. 1 la contractul de facilitate de credit nr._/17.08.2007, prin care a fost suplimentat soldul curent existent la data semnării actului adițional nr 1/29.06.2010, cu suma de 5.365.30 euro, suma ce a avut ca obiect finanțarea sumelor datorate paratei la data semnării actului adițional nr 1/29.06.2010, in urma acestei suplimentari valoarea totala a creditului ajungand la suma de 58.814,16 euro.
Prin actul adițional nr. 2/15.02.2012 la contractul de credit nr._/17.08.2007, a fost din nou suplimentat soldul curent cu suma de 2.842.58 euro. avand ca obiect finanțarea sumelor datorate băncii la data semnării actului adițional nr 2/15.02.2012, valoarea totala a creditului ajungand la suma de 64.614,54 euro.
La data de 30.04.2013, reclamanta a semnat cu parata actul adițional nr. 3 la contractul de credit nr._/17.08.2007, prin care a fost suplimentat soldul curent cu suma de 1.779,73 euro, avand ca obiect finanțarea sumelor datorate băncii la data semnării actului adițional nr 3/30.04.2013, valoarea totala a creditului ajungand la suma de 68.428,13 euro.
Concomitent cu semnarea contractului de credit si a fiecărui act adițional, au fost incheiate si contractele de garanție imobiliara care constituie ipoteca asupra imobilului situat in București, ..46, ., ., sector 5, respectiv nr.922/17.08.2007 aut. sub nr.1871/17.08.2007 (ipoteca rang I), nr.922/1/23.07.2010 aut. sub nr. 2253/23.07.2010 (ipoteca rang II), aut. sub nr.405/15.02.2012 (rang III), aut. sub nr. 370/30.04.2013 (rang IV).
Totodata, au fost incheiate contracte de garanție reala mobiliara asupra 1/3 din salariu si asupra altor venituri ale reclamantei si ale celor doi codebitori, dar si o polița de asigurare care a fost cesionata tot in favoarea băncii conform art. 8 din contractul de credit.
Clauze contestate în prezenta cauza:
Art. 5.1. pct. a): Dobanda este compusa din dobanda de baza a Băncii care la data incheierii prezentului contract este 7,25 % p.a., plus marja de 2 % p.a. si este revizuibila periodic de către Banca pe toata perioada prezentului Contract, pana la rambursarea integrala a datoriilor in funcție de condițiile dominante ale pieței sau a modificărilor circumstanțelor in care aceasta a fost initial stabilita, precum si in raport de politicile de creditare ale Băncii. Dobanda este datorata si se plătește lunar, incepand cu data acordarii Facilitatii si pana la rambursarea integrala a sumelor datorate conform Scadențarului de Plata. Dobanda se calculeaza de către Banca la numărul efectiv de zile calendaristice raportat la un an de 360 de zile. Orice modificare a ratei dobânzii va fi adusa la cunostinta împrumutatului conform Art. 10.3.
Art. 5.1. pct.b): Pentru orice întârziere peste termenele stabilite in Articolul 4 si in Anexa 1 in rambursarea sumelor datorate, Împrumutatul datoreaza si va plati Băncii o marja majorata de 4% p.a. care se adauga la dobanda de baza prevăzută la paragraful 5.1 pct.a) si se calculeaza la soldul zilnic al contului de credit restant. Cuantumul marjei majorate perceput de Banca pentru intarzierea la plata poate depasi cuantumul sumei asupra careia este calculata.
Art. 5.2. lit. b): Comision pentru modificarea Scadentarului de Plata reprezentând 1%, dar nu mai puțin de echivalentul in lei a 3 EUR.
Art. 5.2. lit. c): Comision pentru modificarea Scadentarului de Plata reprezentând 1%, dar nu mai puțin de echivalentul in lei a 3 EUR, care se aplica la suma reincarcata, in cazul in care împrumutatul isi exercita opțiunea de reincarcare (modificând sau nu rata inițiala), comisionul va fi achitat înainte de exercitarea opțiunii de reincarcare.
Art. 5.2. lit. e): Rambursarea in avans: Împrumutatul are posibilitatea rambursarii in avans totale sau parțiale a Facilitatii in condițiile Art. 4.5. In cazul rambursarii in avans, Împrumutatul va plați Bancii un comision de plala in avans, stabilit la nivelul a 2% din suma plătită in avans, dar nu mai puțin de 3 EUR in echivalent LEI. Banca isi rezerva dreptul de a modifica valoarea acestui comision, caz in care Împrumutatul va fi informai corespunzător, prin notificare prealabila.
În drept, instanța reține faptul că Legea nr. 193/2000 transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia „persoanele care achiziționează mărfuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către cumpărător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esențiale din contracte”.
Prin urmare, reglementarea analizată asigură protecția a consumatorilor angajați în raporturi juridice generate de contracte de adeziune încheiate cu profesioniști, acestea având un conținut prestabilit și care se încheie în mod curent prin aderarea consumatorului la clauzele impuse, fără o negociere directă a acestora.
Art. 4 din Legea 193/2000 califică drept abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Ca atare, din textul normativ enunțat, reglementat de legislația românească în consens cu dispozițiile Directivei 13/93, rezultă că, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții:
(1) clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; (2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; (3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.
În privința caracterului nenegociat al clauzelor contractuale instanța are în vedere, în primul rând, dispozițiile legale din legislația specială internă (art. 4 alineatele 2 și 3 din Legea 193/2000) potrivit cărora o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Prin urmare, prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară.
În cauză pârâta a produs o asemenea dovadă.
De altfel, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, esențială pentru acest aspect este dovada asupra posibilității consumatorului de a influența natura ei (de a putea obține excluderea acestei clauze din convenția de credit). In acest sens, instanța are în vedere proba cu interogatoriu administrată coroborată cu cererea de creditare (fila 126-127 dosar) din care rezultă că reclamanta este de profesie contabil, ocupând functia de Director economic.
În privința condițiilor privind dezechilibrul contractual în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe, instanța reține că acest dezechilibru contractual presupune alterarea armoniei contractuale care este dată, în special, de echivalența și reciprocitatea prestațiilor; în analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum conținutul drepturilor sau obligațiilor părților, valoarea la care acestea se raportează, precum și existența clauzelor prin care nu se acordă aceleași drepturi ambelor părți contractante.
Cu referire la buna credință instanța are în vedere considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Prin urmare, în cauză trebuie analizat dacă, prin inserarea clauzelor contestate, au fost vătămate interesele legitime, patrimoniale ale reclamantei.
I.Astfel, o clauză contestată de către reclamantă este cea referitoare la Dobândă, respectivart. 5.1. pct. a) din contract si a prevederilor incidente din Actele Aditionale nr. 1, 2 si 3. Se solicită în acest context și obligarea pârâtei la interpretarea dobanzii în euribor 6M plus marja fixa 2% p.a. mentionata in contract la art.5.1. pct.a).
În primul rând, se consideră că, față de tipul de produs bancar oferit reclamantei și condițiile particulare stipulate, aceste clauze nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, și nu oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente și, implicit dreptul de a o încasa în detrimentul reclamantului.
Așa cum se arăta și în cuprinsul pct. I din considerentele prezentei hotărâri, pârâta a acordat reclamantei un credit de 55.000 euro, pe o durată de 300 luni, iar dobânda a fost stabilită de tip variabilă, la data contractării fiind în valoare de 9,25% (fila 20). Acest tip de dobândă – variabilă – a fost agreat de reclamant încă de la data depunerii cererii de creditare, având de ales între tip dobândă fixă, variabilă, respectiv mixtă (fila 128). Așadar, reclamanta a beneficiat de creditare, conform opțiunii sale, dobândă variabilă, iar formula de determinare a dobânzii a fost una explicită, fiind compusă din dobânda de bază si marja băncii (fila 13).
Cu privire la această din urmă componentă a dobânzii, reclamanta a cunoscut încă de la momentul contractării faptul că aceasta are un caracter variabil și a acceptat o astfel de ipoteză (fila 14).
Astfel, instanța apreciază că, în lipsa unor motive pertinente, instanța de judecată nu poate cenzura voința părților, respectiv caracterul variabil al marjei, ci poate doar eventual constata caracterului abuziv al unei astfel de clauze, cu consecința înlăturării acesteia din contract, urmând ca părțile, prin același acord de voință exprimat la încheierea contractului să negociere în continuare condițiile de derulare a contractului.
În niciun caz însă instanța de judecată nu se poate substitui voinței părților, prin determinarea unei noi formule de calcul, indiferent că se solicită acest lucru pentru trecut sau pentru viitor.
În același sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care în interpretarea dispozițiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, CJUE a pronunțat și Hotărârea din 14.06.2012, în cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA împotriva Joaquin Calderon Camino, statuând că „articolul 6 alin. 1 din Directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze”.
În motivarea acestei hotărâri, Curtea a reținut că din textul articolului 6 alin. 1 din Directivă rezultă că „instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzei abuzive, în masura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic”.
Din această interpretare dată de CJUE rezultă fără echivoc că, în situația în care instanța națională constată caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator, aceasta are doar posibilitatea de a înlătura aplicabilitatea acelei clauze, contractul urmând să continue fără respectiva clauză, în măsura în care este posibil. În niciun caz reglementările comunitare nu permit instanțelor naționale să modifice clauzele contractuale considerate abuzive.
Or, în speță, conform probelor administrate, Banca nu a majorat marja, aceasta a rămas fixă, iar prin Actul adițional de aliniere la prevederile OUG nr. 50/2010, instanța constată că în prezent există definită o formulă clară de calcul a dobânzii și anume „indicele de referință, Euribor la 3 luni, la care se adaugă marja fixă a Băncii, pe toată durata derulării contractului de credit, marja valabilă la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, respectiv la data de 21.06.2010”.
Pentru considerentele expuse, instanța constată ca fiind neîntemeiate capetele cererii de chemare in judecată cu privire la dobândă/recalculare dobândă/marja fixă de la încheiere contract credit, respectiv restituirea sumelor inscasate in plus in baza clauzelor contestate.
II.In ce privește art. 5.1. pct. b) din contract, referitor la marja majorata, instanța reține faptul că, în cauză, reclamanta nu a probat dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, față de prevederile art. 969 C.civil, și libertatea părților de a conveni reglementarea unor clauze penale. În plus, prin actul adițional de aliniere la prevederile OUG nr. 50/2010, s-a adus și reglementări distincte, privind plafonarea dobânzii penalizatoare pentru anumite cazuri justificate, conform art. 38 (3) din OUG nr. 50/2010.
Mai mult, instanța are in vedere si caracterul sanctionator al acestei clauze penale determinând in concret sumele datorate in caz de intârziere la plată, nefiind așadar respectată scadența asumată expres prin contractul de credit de către reclamant.
III.In ce privește art.5.2. lit.b) si lit.c) referitoare la comisionul pentru modificarea scadentarului de plata, instanța constată că acest comision este perceput pentru o contraprestie a băncii constând in modificarea scadentarului de plată la cererea imprumutatului. Dar, față de prevederile OUG nr. 50/2010 și Actul Aditional, art. 4, acest comision a rămas fără obiect, deoarece pentru serviciile prestate la cererea clientului (inclusiv modificarea scadentarului de plată) se va percepe doar comisionul unic de 50 euro.
IV.Cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.2 lit.e) din contract,referitoare la perceperea unui comision de rambursare în avans, instanța o va respinge, având în considerare prevederile art. 36 alin. (l) din OUG nr. 50/2010. Față de Actul Aditional de Aliniere la prevederile OUG nr. 50/2010, instanța constată rămasă fără obiect solicitarea de eliminare din contract a acestei clauze abuzive. In acest sens, instanța reține faptul că reclamanta nici nu a achitat un asemenea comision, precum și că, anterior formulării cererii de chemare în judecată, unitatea bancară a eliminat comisionul de rambursare anticipată pentru creditele cu dobândă variabilă, acesta neputând fi pretins de la client nici pentru viitor.
V. Referitor la solicitarea de interpretare a ratei la cursul valutar din momentul semnării contractului de facilitate de credit nr._/17.08.2007 si restituirea sumelor incasate abuziv constând in diferența de curs valutar, instanța retine că, între părțile litigante s-a încheiat o convenție de credit, prin care pârâta, in calitate de bancă împrumutătoare, a împrumutat reclamantei suma de 55.000 euro, prin urmare este vorba despre un contract de împrumut de consumație, având ca obiect o sumă de bani.
In conformitate cu prevederile art. 1584 din Codul civil 1864 (aplicabil in speță in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate si de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului si acela al plății.
Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat in moneda ,,EURO’’, la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeași monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 din Codul civil vechi). Atât Vechiul cod civil (art. 1.578), cât și Noul Cod civil (art. 2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."
Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: „(1) În lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel."
Creditul în litigiu a fost acordat/tras efectiv în EURO, astfel încât si rambursarea sa se va face în moneda în care s-a acordat creditul (EURO), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piață (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de EURO de la banca împrumutătoare. Prin urmare, nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" în EUOR, cum se încearcă în mod voit și tendențios să se inducă ideea în actiune. ,,Denominat’’ înseamnă că suma creditului a fost înregistrată și calculată în valuta creditului (EURO), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) și restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda națională.
Aceasta este de altfel diferența esențială dintre situația dedusă judecății în prezentul dosar și situația din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva băncii. În timp ce în Ungaria reclamanții au primit împrumutul în moneda națională (forinți), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referință, în România, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operațiuni, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.
În concluzie, instanța constată că nu există temei legal ori contractual pentru ca instanța de judecată să intervină în contractul dedus judecății prin modificarea monedei creditului, astfel cum s-a solicitat prin intermediul capătului trei de cerere.
În final, se constată că prin formularea acestor capete de cerere se solicită instanței o intervenție nepermisă în contract, cu consecința modificării acestuia în ceea ce privește obiectul său, situație care pune în discuție toate elementele esențiale convenite de părți, respectiv moneda contractului, dobânda aferentă și perioada de rambursare. Aceste elemente creează un tot unitar, pe piața bancară moneda creditului influențând nivelul dobânzilor și al comisioanelor, precum și perioada de rambursare. Din această perspectivă, schimbarea monedei creditului în sensul solicitat de reclamantă, fără a se realiza o analiză obiectivă a impactului unei asemenea intervenții în contract ar rupe echilibrul contractual în defavoarea băncii, care a încheiat contractul de credit în considerarea monedei euro, ceea ce a condus, la momentul semnării contractului, la acordarea unor condiții mai avantajoase pentru împrumutat față de alte produse financiare existente pe piață.
Pentru toate argumentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare in judecată, iar cu respectarea principului disponibilității, instanța va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. M. C., cu domiciliul ales la S.C.A. P. & ASOCIATII în București, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta A. B. ROMANIA S.A. - SUCURSALA MILITARI, cu sediul în București, Calea Dorobanti, nr. 237B, sector 1, ca neîntemeiată.
Constată că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 27.11.2015.
Președinte, Grefier,
P. F. M. D. I. I.
Red:P.F.M/Th.red:P.F.M/D.I.I
4EX /23.02.2016
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 18/2015. Judecătoria... | Obligaţia de a nu face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
