Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 10304/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 28.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. G.
GREFIER: E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. I. și pe pârâții B.- G. SOCIETE GENERALE SA, B.- G. SOCIETE GENERALE SA PRIN SUCURSALA UNIREA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 08.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea in mod succesiv, pentru data de 21.05.2015, astazi, data de 28.05.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANTA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.08.2014, sub nr. de dosar_ reclamanta D. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. - G. Société Generale S.A., constatarea clauzelor abuzive din contractele încheiate cu pârâta și nulitatea absolută a acestora respectiv:
1. Constatarea plății nedatorată a comisionului de administrare a creditului în cuantum de 0,16% lunar din soldul creditului și să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat cu titlu de comision de administrare a creditului, începând cu luna septembrie 2010 și până la data formulării prezentei acțiuni;
2. Constatarea nulității absolute a clauzei contractuale cuprinsă în prevederile art. 8 din Actul Adițional încheiat în luna august 2010 privitoare la a introducerea unor comisioane suplimentare in cazul nerespectării de către subsemnata a obligațiilor de plată si să dispună eliminarea acesteia din Contractul de credit;
3. Să se constate lovită de nulitate absolută clauza contractuală cuprinsă in prevederile
art. 7 din Contractul de credit - Condiții Generale, privitoare la posibilitatea declarării unilaterale de către pârâtă a scadenței anticipate a creditului și să dispună eliminarea acesteia din Contract;
4. Obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului.
In fapt, s-a arătat că la data de 04.02.2010 reclamanta a incheiat cu pârâta B. - G. Societe Generale SA Contractul de credit nr. 10/04.02.2010, având ca obiect acordarea către aceasta (având la acea dată calitatea de angajat al B. - G. Societe Generale SA) a unui credit in sumă de 53.000 euro.
Cu această ocazie au fost semnate atât Condițiile Generale ale Contractului de credit cât și Condițiile Particulare ale acestuia, acestea formând împreună Contractul de credit nr.10/04.02.2010.
In vederea garantării obligației de restituire a creditului acordat, la data de, 04.02.2010 a fost incheiat intre B. G. Societe Generale SA și părinții reclamantei un Contract de ipoteca privitor la imobilul proprietatea acestora situat in București, . V. nr. 1, ., apt. 3, sector 4.
S-a mai arătat că întrucât raporturile de muncă dintre reclamantă si pârâta B. - G. Societe Generale SA urmau să înceteze începând cu luna septembrie 2010, in luna august 2010 reprezentanții pârâtei i-au comunicat faptul că trebuie încheiat un act adițional la contractul de credit.
Așa fiind, in luna septembrie 2010 s-a prezentat la sediul sucursalei Unirea al pârâtei unde a semnat împreună cu părinții săi și fără a negocia in prealabil, mai multe documente.
S-a mai arătat faptul că, întrucât la acel moment Directorul sucursalei nu era prezent in unitate, întreaga documentație a rămas la sediul băncii, reclamanta urmând a fi anunțată când poate ridica aceste documente.
La data de 31.08.2011 a fost încheiat Actul Adițional nr. 1 la Contractul de credit nr. 10/04.02.2010 prin care s-a convenit reeșalonarea întregii datorii, cu o perioada de grație de 12 luni la dobândă.
Ulterior, la data de 22.10.2012 a fost încheiat un alt nou Act Adițional la Contractul de credit nr. 10/04.02.2010 prin care s-a stabilit reeșalonarea întregii datorii, cu o perioadă de grație Parțială de 12 luni.
Nu în cele din urmă, la data de 05.12.2013 a fost încheiat un nou Act Adițional la Contractul de credit nr. 10/04.02.2010 prin care s-a stabilit reeșalonarea întregii datorii pe o perioadă de 253 luni, inclusiv o perioadă de grație parțială de 12 luni la dobândă.
S-a apreciat că toate aceste reeșalonări ale rambursării împrumutului au fost urmarea împrejurării că atât reclamanta cât și părinții săi și-au pierdut locul de muncă, fiind astfel in imposibilitate de a ne achita obligațiile asumate.
Întrucât a observat in cuprinsul Contractului de credit nr. 10/04.02.2010 mai multe prevederi pe care le-a considerat ca fiind abuzive, pentru a putea formula prezenta cerere de chemare in judecată, reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei să îi transmită actul adițional ce a fost semnat in luna septembrie 2010 și care nu îmi fusese comunicat anterior.
In luna octombrie 2013 pârâta i-a comunicat prin email actul adițional la Contractul de credit nr. 10/04.02.2010 ce fusese încheiat în luna august 2010.
Reclamanta a arătat că a observat cu această ocazie faptul că, în realitate, in luna august 2010 fuseseră încheiate două acte adiționale, ambele având același conținut dar purtând date diferite, respectiv 24.08.2010 si 27.08.2010 și fiind semnate de reprezentanți diferiți ai pârâtei.
În această situație, a solicitat pârâtei la data de 10.01.2014, prin intermediul unui avocat, să îmi comunice în copie certificată Actul adițional ce îmi fusese transmis anterior prin email.
Prin Adresa nr. 378/07.02.2014 pârâta a comunicat faptul că in dosarul subsemnatei nu a fost regăsit un alt act adițional, încheiat anterior datei de 27.08.2010.
Prin Adresa nr. 110/14.02.2014 amreiterat pârâtei aceeași solicitare, respectiv de a-i comunica in copie certificată, Actul adițional din data de 24.08.2010 (și care îmi fusese transmis anterior prin email de către pârâtă).
Prin Adresa nr. 683/06.03.2014 pârâta B. - G. Societe Generale SA i-a comunicat faptul că, "Ia dosarul subsemnatei a fost regăsit un singur act adițional "oficial".
Reclamanta a arătat că față de această situație, în care pârâta B. - G. Societe Generale SA i-a transmis prin email un act adițional iar prin adresele menționate a precizat că de fapt nu există respectivul act adițional, prin Adresa nr. 126/07.03.2014 a solicitat acesteia să îmi precizeze dacă pe parcursul derulării Contractului de credit nr. 10/04.02.2010 au fost încheiate și alte acte adiționale "neoficiale".
La data de 18.03.2014 a primit din partea pârâtei Adresa nr. 838 din aceeași dată, prin care i-a fost adus la cunoștință faptul că "în urma verificării documentelor aflate la dosarul de credit nr. 10/04.02.2010 a fost regăsită o copie a draftului actului adițional încheiat in data de 24.08.2010, . de reclamantă si consilierul de clientelă; mai mult, in conținutul draftului actului adițional din data de 24.08.2010 este menționat un comision de administrare a contului curent, comision ce nu se regăsește în Actul adițional încheiat în data de 27.08.2010, astfel că modificarea contractului de credit s-a produs in condițiile mai favorabile ale Actului adițional din 27.08.2010."
Prin Adresa nr. 131/20.03.2014 reclamanta a solicitat din nou pârâtei să îi comunice actul încheiat la data de 24.08.2010, in opinia sa fiind lipsită de relevanță împrejurarea că acest act a produs/produce/va produce efecte juridice.
Prin Adresa nr. 917/26.03.2014 pârâta i-a comunicat împrejurarea că i-au fost transmise toate copiile actelor adiționale aferente Contractului de credit și că pe viitor nu îmi vor mai fi comunicate niciun fel de documente privind aspect.
Reclamanta a mai arătat că în această situație, in cursul lunii martie 2014 a solicitat pârâtei, prin intermediul unui mediator, să îi pună la dispoziție Actul Adițional din data de 24.08.2010 însă în urma procedurii de informare prealabilă desfașurată de către mediator pârâta a înțeles să îi pună la dispoziție doar o copie lizibilă, dar necertificată a acestui act adițional, fără însă a se mai prezenta in vederea semnării Certificatului de Informare.
Reclamanta a mai învederat instanței că potrivit art. 8 (comisioane) din Condițiile Particulare ale Contractului de credit nr. 10/04.02.2010 încheiat cu pârâta, la data semnării acestui contract, a stabilit faptul că nu va fi obligată la plata vreunui comision (nici de administrare a creditului și nici de gestionare a acestuia).
Mai mult, in cuprinsul art. 11 pct. 4 si 5 din Condițiile Particulare ale Contractului de Credit nr. 10/04.02.2010 este prevăzut faptul că "condițiile prevăzute de prezentul contract sunt preferențiale si se datorează îndeplinirii de către împrumutat a calității de salariat B.; în cazul in care împrumutatul a încetat să mai aibă calitatea de salariat B., acesta accepta pentru creditul aflat in sold la acea dată aplicarea condițiilor de dobânzi, asigurări și comisioane standard, conform instrucțiunilor de creditare in vigoare Ia acea dată. Banca va înștiința împrumutatul asupra acestor modificări printr-o notificare scrisă înmanată personal odată cu foaia de lichidare ".
S-a precizat faptul că, la momentul încetării raporturilor de muncă dintre reclamantă si pârâtă, aceasta nu a înțeles să se conformeze prevederilor contractuale antemenționate, în sensul de a o înștiința cu privire la aceste modificări sau măcar cu momentul intrării acestora in vigoare.
Așa fiind, reclamanta a apreciat că în mod unilateral și fără o minimă negociere prealabilă, prin actele adiționale din datele de 24.08.2010 și respectiv 27.08.2010, pârâta a introdus în Contractul de credit nr. 10/04.02.2010 în sarcina sa o noua obligație, și anume aceea de a plăti un comision lunar de administrare/gestionare in valoare de 0,15 % lunar (și ulterior majorat la 0,16 % lunar) calculat la valoarea soldului rămas neachitat.
Actele adiționale menționate mai sus au fost semnate, fără nicio minimă negociere, sub presiunea împrejurării că, potrivit prevederilor contractuale, pârâta putea in orice moment declara scadent împrumutul.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, "o clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților"".
Este de observat așadar împrejurarea că pârâta, pe de-o parte nu și-a respectat obligațiile asumate contractual în sensul de a notifica cu privire la modificările contractului intervenite ca urmare a pierderii de către reclamantă a calității de salariat B. sau cu privire la momentul intrării în vigoare a acestor modificări, iar pe de altă parte, a înțeles să adauge în sarcina sa o noua obligație, fără ca în prealabil aceasta să fi fost in vreun mod negociată.
Astfel, în total dezacord cu prevederile legale, pârâta a înțeles să încalce și dispozițiile art. 35 alin. 1 lit. b din OUG nr. 50/2010, introducând si percepând un comision suplimentar, fără însă ca în prealabil să își fi îndeplinit obligația de a-i aduce la cunoștiință în vreun mod această modificare a costurilor Contractului de credit încheiat între părți ori de a-i oferi posibilitatea de a negocia clauzele contractuale.
Mai mult, deși în cuprinsul Actelor adiționale la care s-a făcut anterior referire se prevede că reclamanta va achita un "comision lunar de administrare", in realitate scopul perceperii acestui comision este neclar; am în vedere aceea că, din cuprinsul extrasului de cont, rezultă că acest comision este denumit uneori "comision de gestionare a creditului" iar alteori este denumit "comision administrare credit" iar in cuprinsul graficului de rambursare acesta este denumit "comision".
Lipsa unei minime motivații privitor la perceperea acestui comision, atât în cuprinsul Condițiilor Generale cât și în cuprinsul Condițiilor Particulare ale Contractului de credit precum și denumirea acestuia fie "comision de gestionare a creditului", fie "comision administrare credit" fie "comision" reprezintă o clauză contractuală abuzivă ce intra sub incidența Legii nr. 193/2000 astfel încât este nulă absolut.
S-a mai arătat că comisionul la care s-a făcut referire mai sus reprezintă o majorare a costurilor inițiale ale contractului, fiind astfel în situația în care achită în prezent, lună de lună, un dublu cost al împrumutului, respectiv atât dobanda creditului cât și comisionul de administrare a acestuia.
Prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive in contractile comercianților cu consumatorii (și care transpune conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din data de 05.04.1993), s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte, în măsura în care este investită cu formularea unei cereri întemeiate pe aceste prevederi legale.
Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial SA versus Rocio Murciano Quintero faptul că, "protecția conferită consumatorului de acest act normativ permite judecătorului național să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale".
Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat care își produce în continuare efectele, faptul că prezentul contract este în curs de derulare nu echivalează în vreun mod cu acceptarea în integralitate a conținutului acestuia, câtă vreme conține clauze abuzive.
S-a arătat că reclamanta dorește să continue contractul încheiat cu pârâta și să achite ratele împrumutului, dar in limitele rezonabile pe care le-a putut concepe la momentul contractării și nu astfel cum au fost modificate pe parcursul derulării acestuia și fără a fi in prealabil negociate.
Atât dispozițiile art. 4 cât și cele ale art. 13-14 din Legea nr. 193/2000 permit instanței de judecată să intervină în contract, pentru a-1 revizui sau reconstrui, după ce în prealabil a fost constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicând sancțiunea nulității absolute a acestor clauze.
Astfel, s-a apreciat ca fiind nulă absolut clauza contractuală cuprinsă în prevederile art. 8 din Actul Adițional din august 2010 referitoare la introducerea comisioanelor de administrare.
Cu privire la clauza contractuală cuprinsă în prevederile art. 7 din Contractul de credit - Condiții Generale, privitoare la posibilitatea declarării scadenței anticipate a creditului, s-a apreciat că și aceasta este o clauza abuziva înserată în cuprinsul Contractului.
Am in vedere în principal, faptul că aceasta reprezintă prin ea însăși, o dovada a lipsei solidarismului contractual care ar fi trebuit în mod normal să guverneze acest contract.
Fiecare parte a contractului ar trebui sa aibe dreptul, in contraprestație, la aceeași atitudine din partea celuilalt. Solidarismul contractual pretinde o conciliere a intereselor pârtilor, ceea ce presupune o justă repartiție între părți a sarcinilor și riscurilor contractului. Astfel, conținutul contractului și clauzele acestuia ar trebui să răspundă exigențelor proporționalității și principiului coerenței.
S-a apreciat astfel asupra injusteței și inechității posibilității bănci de a denunța unilateral contractul de credit fără ca respectivul consumator să dețină aceleași prerogative.
În concluzie, s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
B. Apărări - întâmpinare
La data de 13.10.2014 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat, respingerea cauzei ca fiind în parte prescrisă pentru comisioanele percepute pentru perioade mai vechi de 3 ani de la data introducerii cererii și ca neîntemeiată pentru comisioanele plătite ulterior acestei date, iar în subsidiar respingerea cererii ca fiind neîntemeiată (f. 125).
S-a mai invocat și excepția netimbrării acțiunii.
Pârâta a arătat în ceea ce privește fiecare din contractele încheiate cu reclamanții că au acceptat oferta de credit fără a mai propune alte modificări și fără a fi solicitate alte explicații sau lămuriri.
S-a considerat că excepția prescripției extinctive este una întemeiată în ceea ce privește sumele plătite cu mai mult de 3 ani în urmă cu titlu de comision de gestionare/administrare credit precum și cu titlu de comision de întocmire dosar, considerând că dreptul material la acțiune a început să curgă de la momentul la care consumatorii puteau să denunțe caracterul abuziv, adică momentul fiecărui dintre contracte, astfel la data introducerii acțiunii, 08.08.2014 o parte din sume erau prescrise.
S-a arătat că respectivele clauze nu sunt unele abuzive, banca fiind de bună-credință la momentul încheierii contractului, fiind deschisă la orice propunere de modificare a contractului, însă clienții nu și-au manifestat această dorință la momentul încheierii contractului.
Totodată s-a apreciat că buna-credință a Băncii reiese și din faptul că a aplicat prevederile OUG nr. 50/2010 în ciuda faptului că acestea nu erau aplicabile contractelor care se aflau deja în derulare, dorind să se alinieze dispozițiile contractului prevederilor favorabile consumatorului din respectivul act normativ.
S-a mai învederat instanței că respectivele comisioane pretins abuzive și care nu au fost negociate cu consumatorul nu creează un dezechilibru contractual semnificativ, fiind proporționale cu valoarea creditului.
C. Răspuns la întâmpinare
La data de 28.10.2014 reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției prescripției extinctive ca fiind neîntemeiată, căci momentul de la care curge acest termen nu este momentul încheierii contractului de credit, ci momentul constatării caracterului abuziv al respectivei clauze.
Pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea cauzei așa cum a fost formulată, arătându-se că apărările pârâtei sunt neîntemeiate.
S-a mai arătat că banca a creat o confuzie la semnarea contractului atunci când s-a discutat dobânda, iar tipul de redactare al contractului de credit este de natură să atragă o posibilă înțelegere trunchiată a prevederilor contractuale.
Totodată, s-a mai arătat că reclamanții apreciază că banca nu a fost de bună-credință la momentul încheierii contractului, folosindu-și poziția de superioritate în know-how față de client.
D. Probe
În temeiul art. 255 rap. la art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamanți și pârâtă proba cu înscrisuri.
Instanța la termenul din 12.12.2014 a respins ca fiind neîntemeiată excepția netimbrării. (f. 204).
La același termen s-a încuviințat pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtei, interogatoriul fiind depus la dosarul cauzei la termenul din 12.12.2014 (f. 210).
La termenul din 30.01.2015 instanța a încuviințat proba cu expertiza tehnică, specialitate contabilitatea. (f. 227), iar la termenul din 27.02.2015 s-au stabilit obiectivele (f. 234)
La data de 30.04.2015 dna. expert ILIUTA V. L. a depus la dosarul cauzei expertiza tehnică de specialitate (f. 250).
II. ÎN FAPT
La data de 04.02.2010 reclamanta a incheiat cu pârâta B. - G. Societe Generale SA Contractul de credit nr. 10/04.02.2010, având ca obiect acordarea către aceasta (având la acea dată calitatea de angajat al B. - G. Societe Generale SA) a unui credit in sumă de 53.000 euro.
Cu această ocazie au fost semnate atât Condițiile Generale ale Contractului de credit cât și Condițiile Particulare ale acestuia, acestea formând împreună Contractul de credit nr.10/04.02.2010.
In vederea garantării obligației de restituire a creditului acordat, la data de, 04.02.2010 a fost incheiat intre B. G. Societe Generale SA și părinții reclamantei un Contract de ipoteca privitor la imobilul proprietatea acestora situat in București, . V. nr. 1, ., apt. 3, sector 4.
La data de 24.08.2010 a fost negociat un draft de act adițional de contract rezultând în acceptarea condițiilor de către reclamantă. (f. 25).
La data de 27.08.2010 a fost încheiat actul adițional la Contractul de credit nr. 10/04.02.2010 (f. 27) prin care s-a dispus reeșolanarea împrumutului pe o perioadă de 294 luni începând cu data de 27.08.2010 și până la data de 04.02.2035.
Prin același contract s-a stabilit un comision lunar de administrare a creditului în valoare de 0,15% din soldul Creditului.
La data de 31.08.2011 a fost încheiat actul adițional nr. 1 prin care s-a dispus reeșalonarea contractului de credit pe o perioadă de 281 luni (f. 29) până la 31.01.2035.
Totodată, prin acest act adițional s-a mărit comisionul lunar de administrare a creditului la 0,16% din soldul Creditului.(f. 33)
O a altă reeșalonare a creditului s-a produs prin actul adițional nr. 2/22.10.2012 încheiat în urma cererii de reeșalonare formulată de către reclamantă în data de 14.08.2012.
De asemenea, încă o reeșalonare s-a produs prin actul adițional nr. 3 din 05.12.2013 încheiat în urma cererii de reeșalonare din 24.09.2013 actualizată la 03.12.2013.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 19.09.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 08.08.2014 prin urmare procedura se va desfășura conform Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
Instanța reține că la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Codul civil 2009 – Legea nr. 287/2009, publicată în M. Of. nr. 505/19.09.2012, republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil (publicată în M.Of. nr. 409 din 10 iunie 2011).
Potrivit art. 6 din Codul civil 2009 raportat la art. 103 din Legea nr. 71/2011, „Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.”.
Ținând cont că respectivul contract de credit nr. 10/04.02.2010 ce formează fundamentul juridic al cauzei de față a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Codului civil 2009, instanța reține că aplicabil în cauza de față va fi Codul civil 1864 și legislația conexă.
B. Soluția instanței
B.1. Soluția instanței asupra excepției prescripției extinctive
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive instanța nu poate reține susținerile pârâtei căci momentul începutului termenului prescripției extinctive cu privire la sumele respective nu îl poate constitui momentul încheierii contractului de credit dintre profesionist și consumator, ci momentul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale în temeiul Legii nr. 193/2000.
O altă interpretare ar învinge scopul legiuitorului în instituirea caracterului imprescriptibil al constatării clauzelor abuzive dacă finalitatea acestei constatări, restituirea sumelor percepute în mod nelegal de profesionist, nu ar mai putea fi obținută pe calea constrângerii statale prin obligarea consumatorului de către o instanță de judecată.
Pe cale de consecință, instanța va respinge excepția prescripției extinctive ca fiind neîntemeiată, reținând că termenul de restituire a sumelor încasate în mod abuziv de profesionist în virtutea unor clauze pretins abuzive nu a început să curgă.
B.2. Soluția instanței asupra pretențiilor principale
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât reclamantul are calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. 1 din Lege, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activităților sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta are calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din Lege, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
De asemenea, instanța reține caracterul derogator, special al dispozițiilor acestei Legi, raportat la prevederile Codului civil / Codului de procedură civilă.
In cauză, reclamanții au invocat caracterul abuziv, din perspectiva Legii nr. 193/2000:
- Comisionului de administrare a creditului în cuantum de 0,16% lunar din soldul creditului, începând cu septembrie 2010;
- Comisioanele impuse prin art. 8 din Actul adițional din august 2010;
- Prevederile art. 7 din Contractul de credit – Condiții generale referitoare la posibilitatea declarării unilaterale de către pârâtă a scadenței anticipate a creditului.
Instanța învederează părților hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene C - 484/08 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, arătând că prin considerentele expuse, practica Curții de Justiție nu se opune unei reglementări naționale, în materia controlului caracterului abuziv al clauzelor contractuale, care să permită analiza clauzelor ce țin de obiectul principal al contractului.
Legiuitorul național a ales să nu acorde o protecție mai largă consumatorului din această perspectivă, normele europene fiind preluate ca atare și excluzând din categoria clauzelor ce pot fi evaluate din perspectiva caracterului abuziv pe cele circumscrise obiectului principal al contractului, atâta timp cât acestea au caracter inteligibil. Astfel, conform art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000: „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
Va fi avut în vedere faptul că reglementarea a realizat transpunerea prevederilor Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. în scopul lămuririi sensului unor prevederi ale acestei directive Curtea de Justiție a Uniunii Europene mai multe de hotărâri. Astfel, prin hotărârea Curții din 30 aprilie 2013, C- 26/13, Ârpâd Kâsler împotriva OTP Jelzâlogbank Zrt s-a apreciat asupra noțiunii de obiect principal al contractului arătându-se că „ținând seama și de caracterul derogatoriu al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii de „obiectul principal al contractului", în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează."
Având în vedere cele menționate, instanța apreciază că în ceea ce privește comisionul de administrare a creditului acesta constituie o prestație esențială ale contractului, constituind, alături de dobânda percepută, contraprestația pe care reclamanții o datorează pârâtei în schimbul creditului acordat. Astfel, încă de la momentul încheierii contractului intervine în mod automat obligația de plată a comisionului, comision ce va fi datorat pe toată durata rămânerii în ființă a contractului, valoarea sa fiind clar determinată.
Aceleași concluzii pot fi reținute și asupra clauzei referitoare la posibilitatea declarării unilaterală de către pârâtă a scadenței anticipate a creditului, aceasta fiind o clauză esențială în desfășurarea contractului.
În conformitate cu dispozițiile art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Potrivit alin.(2) al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. De asemenea dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului ; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Așadar, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuia să verifice următoarele condiții:
1) clauza contractuală să nu fie fost negociată:
2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia ;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului ;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Contractele de credit încheiate în ordinea cronologică prezentată sunt într-adevăr contracte de adeziune, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanta, ci au fost preformulate de către bancă.
Însă pentru a fi considerată abuzive, clauzele contractuale trebuie în același timp să fie nu fie negociate cu consumatorul, dar și să creeze în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, perceperea comisionului de administrare apare menționat în mod clar în Actul adițional din din 27.08.2010 (comision lunar de administrate) cuantumul său fiind evidențiat în mod clar – 0,15% din soldul creditului, asemenea celuia din Actul adițional din 31.08.2011 (comisionul lunar de administrare a creditului), cuantumul său fiind clar evidențiat ca de altfel și modul în care se va percepe (comisionul de administrare a creditului apare ca plătibil lunar și fiind în cuantum de 0,16 % din soldul debitului).
Argumentele aduse de reclamanți în sensul că nu există definită în contract contraprestația datorată de către bancă în schimbul comisionului plătit urmează a fi înlăturate de către instanță. Se va constată că și în lipsa unei mențiuni exprese cu privire la contraprestația efectivă a băncii, scopul său reiese cu evidență chiar din denumirea acestora, neputându-se consideră că acest aspect ar putea conduce automat la dobândirea caracterului de clauze neclară.
Mai mult, chiar și în ipoteza în care un control al clauzei menționate ar fi permis, acesta nu ar conduce la reținerea caracterului său abuziv.
Potrivit art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Lege, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților", o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă „aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv." Prin urmare, simpla dovadă a faptului că o clauză nu a fost direct negociată cu consumatorul nu este de natură a conduce prin ea însăși la reținerea caracterului abuziv al unei clauze contractuale.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanța reține că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte; existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.
Convenția de credit in discuție, încheiată între părți, are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, anterior menționate: între reclamantă, partea contractantă aflată în nevoia obținerii unei sume de bani, și pârâtă, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanta; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamantul doar manifestându-și voința de a încheia convenția.
Cu toate acestea, nu este identificată cu privire la clauza în discuție cea de-a doua condiție cerută de textul legal pentru calificarea sa drept abuzivă respectiv, crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Astfel, chiar dacă se reține că, astfel cum susțin reclamanții, clauza nu ar fi fost negociată direct, aceasta a fost clar redactată rezultând atât din cuprinsul Actului adițional, atât sub aspectul motivului pentru care este perceput (administrarea lunară a creditului), cât și a procentului aplicabil (0,15% în perioada septembrie 2010 – august 2011, respectiv 0,16% din valoarea soldului creditului pentru perioada august 2011 - prezent) și a perioadei.
Mai mult decât atât, prin art. 36 din OUG nr. 50/2010 a fost prevăzută expres posibilitatea perceperii comisionului de administrare credit. Textul legal antemenționat nu a validat practica unor instituții bancare privind perceperea unui comision de administrare, dar reprezintă un element demn de luat în considerare, neputându-se face abstracție de faptul că acest comision nu a fost interzis de legiuitor, spre deosebire de comisionul de risc.
Instanța urmează a reține faptul că, prin raportare la valoarea totală a creditului (53.000 euro), valoarea comisionului nu este una de natură a conduce la apariția unui dezechilibru contractual între părți (cuantumul acestuia fiind de 0,15% din valoarea soldului creditului, respectiv 0,16% și urmând a fi plătit lunar). Așa cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în cuprinsul Hotărârii C-226/12, Constructora Principado SA împotriva José Ignacio Menéndez Alvarez, din 16 ianuarie 2014: „în scopul aprecierii existenței eventuale a unui dezechilibru semnificativ, instanța trebuie să țină seama de natura bunului sau a serviciului care face obiectul contractului, raportându-se la toate circumstanțele care au însoțit încheierea acestui contract, precum și la toate celelalte clauze ale acestuia" ori, din ansamblul contractului nu se poate deduce apariția, urmare a existenței comisionului de administrare, unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților.
Aceste constatări reprezintă tot atâtea argumente pentru care nu pot fi reținute susținerile reclamanților, clauza în discuție nefiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
De asemenea cele învederate de către reclamanți referitoare la includerea acestui tip de comision în categoria clauzelor cuprinse în Anexa Legii nr. 193/2000, la lit. b, nu sunt întemeiate, astfel cum rezultă din expunerea de mai sus, reclamanta având posibilitatea concretă să ia cunoștință despre conținutul prevederilor contractuale la data încheierii contractului.
Instanța constată că între comisionul de administrare credit, așa cum acesta apare descris în cuprinsul contractului încheiat între părți, și comisionul de risc, tip de clauză ce, urmare a neincluderii în categoria clauzelor permise în contractele de credit și enumerate în art. 36 din OUG 50/2010, apare ca nemaifiind legal, nu există elemente comune. Astfel, comisionul pentru administrare credit este menit să acopere o . cheltuieli pe care banca le efectuează periodic în ceea ce privește gestionarea creditului accesat. Nu există în cauză vreo probă care să indice faptul că scopul comisionului ar consta în acoperirea riscului de credit. Chiar în absența unei liste detaliate a operațiunilor pe care banca le desfășoară cu titlu de prestații aflate la baza perceperii comisionului menționat, instanța va constata că este rezonabil a se presupune că sensul termenului „de administrare" folosit este cel din limbajul comun, din această perspectivă comisionul perceput apărând a fi justificat. Prin urmare, prestația reclamanților constând în suma de bani percepută cu titlu de comision pentru administrare credit are ca și corespondent o contraprestație a băncii constând în realizarea de operațiuni specifice precum monitorizarea creditului acordat respectiv a rambursării acestuia.
Faptul că, pe lângă comisionul pentru administrare credit se percepe de către bancă un comision suplimentar pentru operațiunile solicitate de către debitor, nu lipsește de fundament perceperea acestuia. Instanța va constata că la baza celor două costuri stau tipuri de prestații diferite ale pârâtei. La baza comisionul de administrare, așa cum s-a arătat mai sus, se află o . operațiuni cu caracter periodic și necesar pentru monitorizarea creditului ale căror costuri pot fi estimate de către bancă la momentul semnării contractului de credit, în timp ce operațiunile ce pot fi solicitate de către împrumutat generează costuri distincte de cele dintâi, costuri al căror cuantum nu ar putea fi estimat la momentul inițial de către bancă. Chiar OUG 50/2010 permite includerea acestui tip de comision în contractele de credit. Acesta este denumit „comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor" și apare evidențiat în cuprinsul art. 36 distinct de comisionul pentru administrarea creditului, ceea ce relevă scopurile lor diferite.
Aplecându-se în continuare asupra situației specifice a reclamantei instanța reține că la momentul încheierii Contractului de credit nr.10/04.02.2010 aceasta deținea calitatea de angajat al băncii, aspect netăgăduit de niciuna din părțile litigiului de față.
Din înscrisurile depuse în probațiune de pârâtă rezultă că reclamanta D. I. deținea funcția de ”Cadru administrativ superior”, având sectorul de activitate în activități financiare (f. 137 și urm) evidențiindu-se și aspectul că are profesia de economist.
Astfel această stare personal de fapt a reclamantei întărește convingerea instanței că aceasta a contractat creditul în deplină cunoștință de cauză, fiind conștientă de toate clauzele contractuale fiind un specialist în acest domeniu.
Mai mult, instanța consideră că nici aspectele învederate de reclamantă nu pot fundamenta o soluție contrare, aceasta afirmând caracterul abuziv al introducerii clauzelor privitoare la comisionul de administrare prin contractele adiționale ulterioare, la momentul încetării relațiilor de muncă între aceasta și petentă.
Aspectul că aceasta a beneficiat de pe urma unor avantaje semnificative la momentul încheierii contractului care la un moment ulterior, pe calea unui act adițional încheiat în mod voluntar și convențional cu petenta, a pierdut anumite beneficii nu pot fi impuse băncii și nu pot fi considerate ca fiind nerezonabile și abuzive.
Instanța subliniază că toate actele adiționale au fost acceptate de reclamantă prin semnare, fiind totodată un specialist în domeniul economic.
Mai mult, în ceea ce privește draft-ul de act adițional din 24.08.2010 neacceptat de bancă, dar semnat de consumator acesta reprezintă esențialmente un înscris care evidențiază negocierea prealabilă încheierii oricărei convenții civile, înțelegerea părților materializându-se în actul adițional din 27.08.2010 semnat și acceptat de ambele părți.
Totodată, lipsa caracterului abuziv și nenegociat al actelor adiționale rezultă și din aspectul că reclamanta în mod repetat de-a lungul executării contractului, respectiv în 2011, 2012 și 2013 a solicitat reeșalonarea datoriei sale pe o perioadă mai lungă de timp în timp ce trecea printr-o perioadă financiară nefastă.
Instanța apreciază că banca și-a manifestat acordul în acest sens, acceptând renegocierea contractului, din această renegociere rezultând actele adiționale deschise la situația faptică.
Din aceste considerente instanța reține că banca, în derularea contractului, a manifestat bună-credință în raport de interesele consumatorului, care a încheiat în deplină cunoștință de cauză o . acte adiționale care, pe de o parte, i-au îngreunat executarea obligațiilor prin introducerea unor comisioane, dar, pe de altă parte, au fost esențiale pentru buna desfășurare a contractului în condițiile în care reclamanta manifesta o vulnerabilitate financiară în respectiva perioadă.
Din toate aceste rațiuni instanța va respinge și capătul II de cerere privitor la constatarea caracterului caracterului abuziv al clauzelor din actul adițional încheiat în luna august 2010 de la art. 8, reținând că, pe de o parte, acestea vizează, în principal comisionul lunar de administrare, ia pe de altă parte vizează penalitate de 10 Euro pentru înregistrare pe cont de credit restant și penalitate de 5 Euro pentru recuperare precontencios.
Instanța va reține că aceste clauze nu sunt unele abuzive, fiind acceptate în cunoștință de cauză și datorită naturii lor pecuniare și de valoare mică raportat la soldul principal al creditului instanța reține că a fost respectat echilibrul contractual esențial pentru orice contract dintre profesioniști și consumatorii.
Privitor la capătul III de cerere referitor la anularea constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale cuprinsă în prevederile art. 7 din Contractul de credit – Condiții Generale privitoare la posibilitatea declarării unilaterale de către pârâtă a scadenței anticipate a creditului și să dispună eliminarea acesteia din Contractul de credit.
Analizând respectivele prevederi ale Condițiilor Generale ale contractului instanța reține că argumentația anterioară este valabilă și în ceea ce privește această clauză.
Esențial pentru bunul mers al întregului civil este principiul libertății contractuale, părțile putând încheia orice convenție civilă care nu e prohibită de lege, iar părțile ulterior vor fi ținute de acest contract ca și cum ar fi o adevărată lege a părților.
Instanța trebuie să procedeze cu rezervă, astfel încât intruziunile sale în contractele civile încheiate între subiectele circuitului civil să fie minime și să nu provoace repercusiuni negative asupra circuitului economic pe piața liberă.
Clauzele cuprinse în acest articol relevă faptul că în situația în care împrumutatul nu își îndeplinește obligația asumată potrivit contractului, în opinia băncii, face să devină improbabil că împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, banca are dreptul să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri datorate conform contractului.
Sintagma cuprinsă în această clauză – „în cazuri justificate” nu conduce la ideea unei autorități absolute a băncii, nu urmează ideea de impunere, de lăsare la aprecierea exclusivă a băncii în considerarea oricărei situații pe care o consideră că se încadrează în aceste clauze:
Este evident, în opinia instanței, că situațiile la care se referă banca pentru declararea anticipată a scadenței creditului, în afara nerespectării obligațiilor contractuale, vizează imposibilitatea împrumutatului de a restitui creditul precum și situația în care garanțiile aduse sunt afectate.
De altfel, obligațiile împrumutatului sunt reglementate în mod clar și neîndoielnic la art. 13 din Condițiile Generale.
Instanța reamintește părților implicate în litigiul de față că respectivul Contract de credit bancar alături de actele sale adiționale reprezintă un contract civil de împrumut de natură specială datorită implicațiilor sale deosebite pentru bunul mers al economiei.
Contractele de credit nu sunt simple contracte de împrumut, ci reprezintă adevărate mecanisme esențiale pentru organizarea economică de tip capitalist. Bunul mers al instituției creditării, instituție care este un pilon al dezvoltării economice sustenabile este esențială pentru bunul mers al întregii societăți.
Totodată instanța reține că există o diferență semnificativă între obligațiile consumatorului care accesează un contract de credit și obligațiile băncii în respectivul contract.
Dacă respectivul consumator primește uno ictu și de îndată beneficiul contractului, împrumutul bănesc pentru satisfacerea nevoilor și trebuințelor personale sau profesionale, banca se angajează de cele mai multe ori într-un raport de lungă durată, 10 ani, 20 de ani sau chiar 30 de ani, urmând ca persoana care a contractat cu bancă să returneze suma de bani respectivă alături de dobânda în sens de beneficiu al contractului, plus valoarea născută din folosirea capitalului.
În această perioadă pot interveni, în mod plauzibil, varii schimbări economice care pot afecta în mod substanțial desfășurarea creditului.
Astfel, instanța apreciază că banca, raportat la acest dezechilibru inițial contractual, trebuie să poată să-și ia toate asigurările necesare pentru a-și acoperi riscul contractual prin instituirea unor mecanisme eficiente pentru urmărirea sumelor bănești ce i se cuvin într-un termen scurt de timp.
Imposibilitatea băncii de a putea declara scadent anticipat creditul ar rezultă într-o politică de creditare care ar fi dezavantajoasă chiar pentru clienții băncilor care vor fi puși în situația de a achita rate mai mari de dobândă datorită riscului ridicat asumat de bancă în situația în care aceasta ar putea să execute doar fiecare rată pe măsura ajungerii ei la scadență. Aceste distorsiuni ale mecanismului de creditare ar crește costul creditării și pe cale de consecință ar frâna dezvoltarea economică, aspect ce nu poate fi admis.
Pe cale de consecință instanța va respinge și ultimul capăt de cerere, raportat la faptul că analizându-se contractul acesta nu conține clauze abuzive.
Astfel, instanța va respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției extinctive invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta D. I. cu domiciliul ales in sector 3, București, Calea Victoriei, nr. 21-23, . contradictoriu cu pârâții B.- G. SOCIETE GENERALE SA cu sediul in sector 1, București, .. 1-7, B.- G. SOCIETE GENERALE SA PRIN SUCURSALA UNIREA cu sediul in sector 3, București, .. 2, . neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. A. G. E. A.
Data redactării: 12.10.2015
Redactor: D. A.-G.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
