Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 10266/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 28 Mai 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier G. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. LA F. S.R.L. și pe debitoarea D. I. P., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în temeiul art.131 NCPC, verificând competența de soluționare, constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art.1015 NCPC, după care, în temeiul art.255 rap.la art.258 NCPC încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 18.02.2015 sub nr._/300/2015, creditoarea ..R.L. a formulat prezenta cerere pentru emiterea ordonanței de plată prin care debitoarea D. I. P. să fie obligată la plata următoarelor sume: 513,08 lei, reprezentând contravaloarea facturilor restante emise în baza contractului de abonament nr. 5167 din data de 02.04.2014 și calculate conform Anexei 1 la cerere; 197,64 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,15% pe zi, evidențiate în Anexa 1 la cerere; la plata cheltuielilor de judecată, la plata sumei de 372 € reprezentând contravaloarea unui dozator nereturnat creditoarei, în valoare de 300 € + TVA/buc;.
În motivarea cererii, s-a învederat că debitoarea a semnat cu societatea creditoare un contract de abonament, iar prin semnarea contractului aceasta s-a obligat sa plătească o suma fixă, lunar, reprezentând contravaloarea abonamentului dar și a serviciilor aferente de igienizare și/sau întreținere a dozatoarelor.
S-a mai susținut că, potrivit contractului, achitarea facturilor emise de creditoare se face, conform art. 4, punctul 4.1, în maximum 7 zile de la data emiterii facturii; până la data cererii pârâta nu a achitat sumele aferente facturilor restante, evidențiate în Anexa 1.
Totodată conform contractului de abonament, la art. 4 alin. 4.3, pârâta s-a obligat la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,15% pe zi. După semnarea contractului, debitoarea a primit în custodie temporară bunurile specificate în petitul cererii, bunuri care nu au fost returnate.În conformitate cu art. 5, punctul 5.2, abonatul, la încetarea contractului, este obligat sa restituie în termen de 48 de ore, toate bunurile primite în custodie, în buna stare, în raport cu gradul normal de uzura al acestora. Această obligație nu a fost îndeplinită până în prezent.
S-a mai susținut că, deși S.C. LA F. S.R.L și-a îndeplinit întotdeauna obligațiile asumate față de pârâtă, aceasta nu a răspuns cu aceeași atitudine contractuală, încălcând prevederile contractuale.
În drept, au fost invocate disp art. 1013, art. 1014 și următoarele Cod procedura civila.
În dovedirea cererii creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și orice alte mijloace de proba a căror necesitate ar rezulta din dezbateri, interogatoriu, etc.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (f 4-21).
Debitoarea, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală.
Prin sentința civilă nr.3801/07.04.2015 Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale absolute și a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.05.2015 sub nr._ .
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între ., în calitate de furnizor, și debitoarea D. I. P., în calitate de abonat, s-a încheiat contractul de abonament nr 5167/04.02.2014 (filele 7-13), prin care cea dintâi s-a obligat să desfășoare serviciul de abonament în favoarea abonatului, respectiv să furnizeze produsul –apă marca”La F.”, produsă și ambalată de funizor în bidoane de 19 litri și/sau cutii de 10 litri, lunar, să vândă numărul de bidoane necesar în vederea efectuării schimbului plin pe gol, ce vor putea fi răscumpărate de furnizor la încetarea contractului la prețul de achiziție, cu condiția ca acestea să se afle în stare normală de folosință.
În temeiul acestui contract creditoarea a emis facturile fiscale nr. nr_, nr_/05.02.2014 și nr_/25.03.2014, în cuantum total de 513,08 lei.
Potrivit art 4.1 din contract, debitoarea si-a asumat obligatia de a achita contravaloarea abonamentului (în cuantum de 38 de euro) și a celorlalte obligații de plată anterior comnezii lunare, prin ordin de plată, cash, în momentul livrării produselor sau în maximum 3 zile de la data emiterii facturii lunare, în cazul în care abonatul a avut consum 0 în luna respectivă.
Instanta reține ca debitoarea nu si-a onorat obligatiile contractuale asumate, aspect ce rezulta implicit si din faptul ca nu a depus intampinare pentru a combate justețea cererii creditoarei si nici nu a facut dovada platii debitului.
In ceea ce priveste capatul accesoriu, instanta retine ca, potrivit art 4.3 din contract, s-a prevăzut obligația debitoarei de a achita penalități de 0,15% pe zi din suma restantă și neachitată.
În aceste conditii, fata de dispozitiile art 1535 NCC (aplicabile în raport de data încheierii contractului), potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, instanta urmeaza a constata ca debitoarea datoreaza creditoarei si penalitati, în cuantum de 197,64 lei, potrivit modului de calcul depus de creditoare, necontestat de debitoare.
Pentru aceste considerente, instanta apreciaza ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art 1013 NCPC. Astfel, creanța este certă, potrivita art. 662 alin 2 din NCPC., intrucat existența acesteia rezultă din contract si din facturile fiscale. Creanța este lichidă, în sensul art.662 alin 3 din NCPC., deoarece câtimea acesteia este determinată prin însuși actul de creanță, respectiv contract si facturi fiscale.
Creanța este exigibilă, deoarece scadența obligației de plată este prevazuta in contract.
In ceea ce priveste cererea de acordare a sumei de 372 euro, reprezentand contravaloarea unui dozator nereturnat creditoarei, instanta reține că, potrivit disp art 1013 din NCPC, pentru a putea fi aplicata procedura speciala a ordonanței de plata, creanta trebuie sa aiba ca obiect sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de către părți prin semnătură sau alt mod admis de lege.
Potrivit art 5.2 din contract, abonatul este obligat ca, la încetarea contractului, să restituie în termen de 48 de ore water-coolerele, precum și celelalte bunuri pe care le-a primit în folosință, în bună stare, cu gradul normal de uzură al acestora. În caz contrar, acesta se obligă să achite contravaloarea acestora.
Cum creditoarea nu a făcut dovada încetării contractului încheiat cu debitoarea, constatând că s-a solicitat emiterea unei ordonante de plată pentru o creanță care nu indeplineste conditiile prevazute de art 1013 Cod Pr civ, instanta va respinge acest capăt de cerere, ca inadmisibil, urmand ca, eventual, creditoarea sa actioneze pe calea dreptului comun.
F. de cele retinute, avand in vedere si disp art 1270 NCC, potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractate, coroborat cu art 1013 NCPC, instanta va admite în parte cererea, cu consecința obligării debitoarei la plata sumei de 513,08 lei, reprezentând debit principal și a sumei de 197,64 lei cu titlu de penalități de întârziere, in termen de 20 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe, urmând a respinge capătul de cerere privind obligarea debitoarei la plata sumei de 372 euro, ca inadmisibil.
În temeiul art. 451-453 NCPC instanța va obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 200 lei, reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de creditoarea S.C. LA F. S.R.L. cu sediul în sector 2, București, .. 8 C, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_ în contradictoriu cu debitoarea D. I. P., cu domiciliul în sector 1, București, ..
Obligă debitoarea sa achite creditoarei, in termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe, suma de 513,08 lei, reprezentând contravaloare facturi, precum și penalități de întârziere în cuantum de 197,64 lei.
Respinge capătul de cerere privind obligarea debitoarei la plata sumei de 372 euro, ca inadmisibil.
Obligă pe debitoare la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 200 lei.
Cu cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red: M.P/Th.red: M.P./G.R.
4ex/ 19.06.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|