Actiune in regres. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 17824/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. B.

GREFIER: A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. Ț. Asigurări S.A., pe pârâta S. de A. Reasigurare City Insurance S.A. și pe intervenientul G. A., având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, în ordinea listei, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 05.10.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus cerere concluzii scrise, după care,

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 131 C.pr.civ., constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k și art. 107 C.pr.civ.

Instanța, față de dispozițiile art. 238 C.pr.civ., raportat la actele și lucrările din prezentul dosar, estimează durata cercetării procesului la 6 luni.

Instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.pr.civ., încuviințează, pentru reclamantă și intervenient, proba cu înscrisuri, considerând-o admisibilă și de natură să ducă la soluționarea cauzei.

Instanța respinge, pentru reclamantă, proba cu expertiză tehnică, având în vedere că, în raport de înscrisurile depuse la dosar, nu este utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de soluționat sau probe de administrat, instanța dispune închiderea cercetării judecătorești și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.05.2015, sub nr._, reclamanta S.C. Allianz-Țiriac Asigurări S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S. de A. - Reasigurare City Insurance S.A. și intervenientul G. A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6.069,33 lei reprezentând indemnizația de asigurare plătită de societatea sa asiguratului CASCO pentru autovehicul cu număr de înmatriculare_, respectiv la plata penalităților în cuantum de 60,69 lei, calculate de la data de scadenței (08.05.2015) până la data introducerii cererii (18.05.2015), precum și în continuare, până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 08.10.2014, intervenientul G. A., conducând autovehicul cu număr de înmatriculare_, a produs din culpa sa un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatarea amiabilă de accident. Reclamanta a menționat că în urma accidentului a fost avariat autoturismul marca Volkswagen cu număr de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea sa cu polița nr._, în baza căreia a achitat despăgubirea cuvenită în cuantum de 6.069,33 lei, conform extrasului de cont anexat (dosar de daună înregistrat sub nr. CK450896/1704).

De asemenea, reclamanta a precizat că, întrucât deținătorul autovehiculului înmatriculat cu nr._ avea încheiată la pârâtă asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule (polița RCA nr._), în temeiul art. 49 din Legea nr. 136/1995, aceasta răspunde pentru pagubele produse de asigurații săi. A mai menționat că, în temeiul art. 2210 C.civ. și Ordinul CSA nr. 14/2011, după plata indemnizației asiguratului CASCO, așa cum rezultă din cererea de despăgubire înregistrată la societatea pârâtă la data de 07.04.2015, s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat suma de 6.069,33 lei, neachitată până în prezent.

Reclamanta a invocat prevederile art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2001, arătând că pârâta avea obligația să achite suma datorată, în termen de 15 zile, motiv pentru care, în temeiul art. 64 alin. 4 din același normă, datorează penalități în cuantum de 60,69 lei pentru perioada 08.05.2015 – 18.05.2015 (10 zile).

În drept, au fost invocate prevederile art. 2210 C.civ., Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2001.

În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: cerere de despăgubire (filele 5-6), proces-verbal de predare-primire a planșelor foto (fila 7), proces-verbal . nr._/29.10.2014 (fila 8), autorizație de reparații . nr._ (fila 9), avizare daune auto (filele 10-11), polița CASCO nr._ (fila 12), certificat de înmatriculare (fila 13, 15), carte de identitate (fila 13), permis de conducere (fila 13), polița RCA .._ (fila 14), notă constatare (fila 15), dosar daună nr. CK450896 (filele 19-23), factura nr. FSM_/20.11.2014 (fila 24), factura nr._ (fila 25), factura nr._/25.11.2014 (fila 26), factura nr._ (fila 27), aviz expediție nr. 53/_ (fila 28), factura nr._ (fila 29), factura nr. KMG2961/19.12.2014 (fila 30), extras de cont și borderou (filele 31-51), cerere de despăgubire (fila 52).

Cererea a fost legal timbrată, conform ordinelor de plată depuse la dosar (filele 59-60).

La data de 06.07.2015, prin serviciul registratură, intervenientul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii față de aceasta întrucât avea încheiată polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./25/C25/HP nr._, iar valoarea despăgubirilor solicitate este mai mică decât valoarea înscrisă în polița de asigurare.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 136/1995.

În susținerea întâmpinării, intervenientul a depus, în copie: carte de identitate (fila 67), certificat de înmatriculare (fila 68), proces-verbal . nr._/29.10.2014 (fila 69), polița RCA .._ (fila 70).

La data de 05.10.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că pârâta a achitat debitul principal, motiv pentru care solicită plata penalităților de întârziere în cuantum de 60,69 lei calculate la suma de 6.069,33 lei pentru perioada 08.05.2015 – 18.05.2015, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 6.069,33 lei de la data introducerii cererii și până la data achitării integrale, 09.06.2015, cu cheltuieli de judecată taxă de timbru (428,65 lei) și onorariu avocat (1.140,18 lei).

Pârâta nu a depus întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.

Instanța a încuviințat, pentru reclamantă și intervenient, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/29.10.2014 (fila 8), intervenientul forțat a fost sancționat cu amendă contravențională pentru nerespectarea dispozițiilor art. 54 alin. 1 și art. 100 alin. 2, art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că, la data de 08.10.2014, a condus auto cu număr_ pe . și 69D din direcția . . nu s-a asigurat temeinic la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu auto_ pe care l-a proiectat în autoturismul cu număr_ .

De asemenea, așa cum rezultă din avizarea de daună auto (fila 11), conducătorul autoturismului cu număr de înmatriculare_, autoturismul cu număr_, schimbând direcția de mers fără să se asigure, a intrat în coliziune cu auto cu nr._, lovindu-l în partea din dreapta față și proiectându-l în auto cu nr._ .

Instanța constată că, la data producerii accidentului, autovehiculul înmatriculat sub nr._, număr de șasiu WVWZZZ1KZCP060076, ce aparține numitului R. G. C. (certificat de înmatriculare – fila 13), era asigurat CASCO la societatea reclamantă, conform poliției nr._ (fila 12), valabilă pentru perioada 28.02.2014 – 27.02.2015.

Așa cum rezultă din mențiunile autorizației de reparații . nr._ (fila 9), au fost produse următoarele daune autoturismului asigurat la societatea reclamantă: bară față, aripă dreapta față + spate, portieră dreapta față + spate, jantă dreapta față + spate.

Urmare a acestui accident, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. CK450896/1704, în cadrul căruia a achitat suma totală de 6.069,33 lei reprezentând contravaloare reparații autoturism, potrivit facturilor nr. FSM_/20.11.2014 (fila 24), nr._ (fila 25), nr._/25.11.2014 (fila 26), nr._ (fila 27), nr._ (fila 29) și nr. KMG2961/19.12.2014 (fila 30), necontestate de către pârâtă.

Potrivit art. 2210 alin. 1 C.civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubelor. Astfel, instanța, reține că, în speță, reclamanta, achitând, în baza poliței auto – CASCO nr._, în interesul persoanei păgubite, contravaloarea reparațiilor efectuate, potrivit extraselor de cont și borderourilor (filele 31-51), a preluat acțiunea de care acesta beneficia, în baza art. 2210 alin. 1 C.civ.

Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă că persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului este intervenientul G. A., fiind întrunite în persoana sa condițiile pentru angajarea răspunderii delictuale.

Conform art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligație răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, instanța reține că, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să existe vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane.

În ceea ce privește vinovăția, potrivit art. 1357 alin. 2 C.pr.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (fișa de constatare amiabilă de accident – fila 10), accidentul a fost produs din culpa intervenientului forțat, pe fondul nerespectării de către acesta a dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002 cu privire la asigurarea la schimbarea direcției de mers.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului, ceea ce presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Astfel, prejudiciul constă în avariile aduse autoturismului cu nr._, costurile aducerii autovehiculului la starea tehnică și estetică dinaintea accidentului fiind în cuantum total de 6.069,33 lei.

Instanța constată că și cea din urmă cerință a angajării răspunderii civile delictuale, aceea a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, este îndeplinită în cauză, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile administrate, efectul produs, adică prejudiciul cauzat, a fost provocat de acțiunea cauzatoare, în speță fapta ilicită a conducătorului autoturismului cu număr de înmatriculare_ .

Potrivit art. 49 prima teză din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că autoturismul condus de către intervenientul forțat, cu număr de înmatriculare_, avea încheiată poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA la societatea pârâtă, valabilă pentru perioada 01.05.2014 – 31.10.2014, deci și la data producerii accidentului (polița nr._ - fila 14).

Instanța constată că debitul în cuantum de 6.069,33 lei a fost achitat de către pârâtă la data de 09.06.2015, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (filele 80-81).

În ceea ce privește plata penalităților, instanța reține că, potrivit art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. De asemenea, așa cum rezultă din art. 64 alin. 4 din același act normativ, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. 2 sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Astfel, având în vedere că societatea pârâta a primit fără obiecțiuni cererea de despăgubire formulată de către societatea reclamantă (adresa nr. 5846/07.04.2015 – fila 5), instanța apreciază că aceasta din urmă este îndreptățită să primească penalități în cuantum de 60,69 lei, calculate de la data de 08.05.2015 până la data de 18.05.2015, precum și în continuare, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 6.069,33 lei, calculate de la data introducerii acțiunii și până la data de 09.06.2015 (data achitării debitului principal).

Pe cale de consecință, pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea astfel cum a fost precizată și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 60,69 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data de 08.05.2015 până la data de 18.05.2015, precum și în continuare, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 6.069,33 lei, calculate de la data introducerii acțiunii și până la data de 09.06.2015.

În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Așa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorarii avocați sau experți, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Astfel, fiind în culpă procesuală, pârâtul urmează a fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 1.428,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru (428,65 lei – ordine de plată – fila 59-60) și onorariu avocat (ordin de plată – filele 82-83), pe care, însă, îl va reduce de la 1.140,18 lei la 1.000 lei, în conformitate cu alin. 2 al art. 451 C.pr.civ., ținând cont de complexitatea redusă a cauzei, numărul termenelor de judecată (un singur termen la care nu s-au prezentat părțile) și de munca efectiv prestată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea astfel cum a fost precizată de reclamanta S.C. A. Ț. Asigurări S.A., cu sediul în București, .. 80-84, sector 1 și cu sediul ales la S. Civilă de Avocați „C. & C.” din București, .. 80-84, pater, sector 1, J40/_/1994, CUI_, în contradictoriu cu pârâta S. de A. Reasigurare City Insurance S.A., cu sediul în București, .. 5-7, parter – demisol, sector 1, J_, CUI_, și cu intervenientul G. A., cu domiciliul în București, .. 11, ., ., CNP_.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 60,69 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data de 08.05.2015 până la data de 18.05.2015, precum și în continuare, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 6.069,33 lei, calculate de la data introducerii acțiunii și până la data de 09.06.2015.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.428,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

S. B. A. M.

Red./Thred.: SB

5ex/06.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI