Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 11178/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentinta civila nr._/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE P. C. D.

Grefier D. V.

Pe rol se afla pronuntarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. A. T. ASIGURĂRI S.A. - SEDIUL ALES LA SCA C. & C. și pe pârât S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., intervenient S. M., având ca obiect actiune in regres .

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 26.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 02.06.2015 si 09.06.2015.

INSTANȚA

Deliberând, constatata:

Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2015 pe rolul acestei instanțe, sub nr._ ,reclamanta . SA a chemat în judecată pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE SA și intervenientul forțat S. M.,solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 2.246,80 lei reprezentand contravaloare indemnizatie achitata asiguratului sau CASCO,la plata sumei de 29,21 lei reprezentand penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma de 2.246,80 lei pentru perioada 10.01._15,precum si la penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere calculate in continuare pana la data achitarii integrale a debitului,cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în fapt că la data de 16.07.2014 s-a produs un accident de circulație din culpa intervenientului forțat S. M.,care conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în urma căruia a fost avariat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ asigurat CASCO la data accidentului la societatea reclamantă conform politei nr._ in vigoare la data producerii accidentului.Pentru repararea autoturismului asigurat, reclamanta a deschis dosarul de dauna nr. CK157890/5285 in care a achitat suma de 2.246,80 lei.

Autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de intervenientul forțat avea incheiata asigurare de raspundere civila RCA,polita nr._ la societatea parata.

Parata nu a plătit despăgubirea pretinsă de reclamantă,desi a fost convocata la conciliere directa.

A fost achitata taxa judiciara de timbru in cuantum de 182,28 lei.

In drept a invocat dispozitiile art. 2210 Civ (art. 22 din Legea nr. 136/1995), art. 49 din Legea nr. 136/1995,Ordinul nr. 14/2011 al CSA.

A anexat cererii de chemare în judecată, actele din dosarul de daună și dovada convocării pârâtei la conciliere.

Pârâta a depus întâmpinare la data de 06.03.2015,solicitand respingerea cererii,ca neintemeiata.

Intervenientul forțat nu a depus întâmpinare.

Reclamanta a depus raspuns la întâmpinare la data de 16.04.2015

Instanța a încuviințat pentru reclamantă si parata proba cu acte.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanța reține:

In fapt, la data de 16.07.2014 s-a produs un accident de circulație din culpa intervenientului forțat S. M.,care conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în urma căruia a fost avariat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ asigurat CASCO la data accidentului la societatea reclamantă conform politei nr._ in vigoare la data producerii accidentului.Pentru repararea autoturismului asigurat, reclamanta a deschis dosarul de dauna nr. CK157890/5285 in care a achitat suma de 2.246,80 lei.

Autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de intervenientul forțat avea incheiata asigurare de raspundere civila RCA,polita nr._ la societatea parata.

Conform art. 22 din Legea nr. 136/1995 reclamanta s-a subrogat, urmare a plății efectuate, în limitele indemnizației plătite, în drepturile persoanei păgubite în urma accidentului rutier, putând pretinde repararea prejudiciului inclusiv de la asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului, în cauză de la pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE SA.

Art. 49 alin. 1 și 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la data producerii accidentului de autovehicule stipulează că asigurătorul de răspundere civilă pentru pagubele produse terților prin accidente de autovehicule acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

Pârâta, în calitate de asigurător de răspundere civilă pentru pagubele produse terților prin accidente de autovehicule, pentru autoturismul condus de șoferul vinovat de producerea accidentului rutier, intervenientul forțat, nu a restituit reclamantei suma plătită de aceasta cu titlu de despăgubire asiguratului său CASCO,in cuantum de 2.246,80 lei.

Raportat la aceste considerente, instanța apreciază că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, stabilite potrivit Ordinului CSA pentru aprobarea Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2014, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care prevede că: “Față de termenele prevăzute mai sus asigurătorul de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule va reactualiza cuantumul despăgubirii cu o cotă procentuală de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăților “,este intemeiata.

Față de cele reținute, instanța va admite cererea reclamantei, urmând a obliga pârâta la plata sumei de 2.246,80 lei reprezentand contravaloare indemnizatie achitata asiguratului sau CASCO,la plata sumei de 29,21 lei reprezentand penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma de 2.246,80 lei pentru perioada 10.01._15,precum si la penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere calculate in continuare pana la data achitarii integrale a debitului.

În temeiul art. 453 C. instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru in cuantum de 182,28 lei si onorariu de avocat in cuantum de 423,34 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . SA cu sediul in sector 1, București, .. 80-84, . în judecată pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE SA cu sediul in sector 1, București, .. 5-7, . intervenientul forțat S. M. cu domiciliul in R., ./14 .

Obligă pârâta la plata sumei de 2.246,80 lei reprezentand contravaloare indemnizatie achitata asiguratului sau CASCO,la plata sumei de 29,21 lei reprezentand penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma de 2.246,80 lei pentru perioada 10.01._15,precum si la penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere calculate in continuare pana la data achitarii integrale a debitului,

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru in cuantum de 182,28 lei si onorariu de avocat in cuantum de 423,34 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red/D.P.C./th.ed./D.P.C.

03 August 2015/ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI