Actiune in regres. Sentința nr. 533/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 533/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 533/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 533/2015
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. H.
Grefier M. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. A. T. ASIGURĂRI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C. și pe pârât E. R. asigurare REASIGURARE S.A., intervenient Ș. A., având ca obiect actiune in regres
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamanta, prin avocat, lipsind celelalte parti.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avand cuvantul asupra probatoriului, reclamanta, prin avocat, solicita incuviintarea probei cu inscrisuri.
Instanta incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri apreciind-o utila, pertinenta si concludenta solutionarii cauzei.
Constatand cauza in stare de judecata instanta acorda cuvantul asupra fondului.
Reclamanta, prin apărător, solicita admiterea in parte a actiunii, obligarea paratei la plata penalitatilor si a cheltuielilor de judecata, cu mentiunea ca debitul principal a fost achitat. Depune concluzii scrise.
Instanta declara inchise dezbaterile si retine cauza in pronuntare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 06.10.2014 sub nr._ reclamanta S.C. A.-Ț. ASIGURĂRI S.A. a chemat în judecată pe pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE SA cu citarea persoanei vinovate de producerea accidentului, S. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1883,29 lei, reprezentând contravaloare indemnizatie de asigurare si 9,42lei penalitati de intarziere calculate de la scadenta pana la data introducerii actiunii si in continuare penalitati de 0,1% pe zi pana la achitarea integrala a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 17.03.2014 numitul S. A., conducând autovehiculul cu_, a produs din culpa sa un accident de circulație.A mai arătat reclamanta că în urma acestui accident a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 1883,29 lei. A menționat reclamanta că prin plata despăgubirii, asigurătorul CASCO se subrogă în drepturile asiguratului său, astfel încât, suma plătită drept despăgubire urmează a fi recuperată de la pârâtă, întrucât deținătorul auto cu nr._, al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule la pârâta.
Prin concluziile scrise depuse in sedinta publica de la 15.01.2015 reclamanta a invederat ca parata a achitat debitul principal la data de 10.12.2014.
Sub aspectul probatoriului a fost încuviințată la cererea reclamantei proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 17.03.2014 numitul S. A., conducând autovehiculul cu_, a produs din culpa sa un accident de circulație. In urma acestui accident a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._ în baza căreia reclamanta a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 1883,29 lei. Instanta retine ca deținătorul auto cu nr._, al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule la pârâta.
Se reține de către instanță existenta faptei ilicite a numitului S. A., prejudiciul cauzat și persoana în patrimoniul căreia s-a produs, legătura de cauzalitate și vinovăția, deci toate elementele răspunderii civile delictuale care justifică dreptul persoanei păgubite de a obține de la acesta sau de la asigurătorul RCA plata despăgubirilor.
La suma ce este datorată și care se ridică la cuantumul despăgubirilor plătite de asigurătorul Casco se adaugă în speță penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi.
In cauza de fata, instanta constata ca parata a achitat debitul principal la data de 10.12.2014, motiv pentru care va respinge primul capat de cerere ca fiind ramas fara obiect, urmand a admite in parte actiunea si a obliga parata la plata sumei de 9,42 lei reprezentand penalitati de intarziere aferente perioadei 28.09._14 si in continuare penalitati de intarziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 1883,29 lei pana la 10.12.2014.
În temeiul art.453 C.pr.civ. instanța va obliga pârâta și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 484,69 lei, reprezentând taxa de timbru si onorariul avocatial, achitate in cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte actiunea privind pe reclamant S.C. A. T. ASIGURĂRI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C. in și pe pârât E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul in, intervenient Ș. A. domiciliat in .
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 9,42 lei aferente perioadei 28.09._14 si in continuare penalitati de 0,1% pe zi aferente sumei de 1883,29 lei pana la 10.12.2014.
Respinge primul capat de cerere ca fiind ramas fara obiect.
Obliga parata la 484,69 lei cheltuieli de judecata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
PRESEDINTEGREFIER
Red IH/tehn. MV
5ex/09.03.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1047/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 636/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|