Actiune in regres. Sentința nr. 3326/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3326/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 3326/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr. 3326/2015

Ședința publică de la 20 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. C.

GREFIER A. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C. și pe pârât S. DE A. REASIGURARE - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., intervenient S. A. D., având ca obiect actiune in regres

La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde reclamanta prin avocat cu delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului

Reclamanta prin apărător solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în temeiul art.258 NCPC. încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamanta având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței constatarea faptului că cererea a rămas fără obiect precum și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere precum și a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și onorariu de avocat. Totodată, reclamanta depune în acest sens concluzii scrise precum și dovada achitării onorariului de avocat.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 20.11.2014 sub nr. dosar_, reclamanta S.C. A.-Ț. Asigurări S.A. a chemat în judecată pe pârâta S. de A.-Reasigurare City Insurance S.A. și pe intervenientul forțat S. A. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 7.066,37 lei, din care 7.038,22 lei cu titlu de despăgubire și 28,15 lei penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data introducerii acțiunii. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în esență, la data de 30.06.2014 S. A. D., conducând auto cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație.

A susținut că în urma accidentului a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița nr._.

A precizat că dosarul de daună a fost înregistrat la societatea reclamantă sub nr. CK109763/4452, în baza căruia a plătit indemnizația în cuantum de 7.038,22 lei.

A arătat că deținătorul autovehiculului al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiat la pârâta S. de A.-Reasigurare City Insurance S.A. asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule, și anume polița nr._. Prin urmare, în temeiul art.49 din Legea nr.136/1995, pârâta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi.

A susținut că după plata indemnizației asiguratului reclamantei, aceasta s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă, suma de 7.038,22 lei.

A învederat că pârâta avea obligația să achite în termen de 15 zile suma plătită de către S.C. ALIANZ-Ț. ASIGURĂRI S.A., cu titlu de indemnizație, motiv pentru care datorează și 0,1% penalități pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței, respectiv de la data de 15.11.2014 până la data plății efective.

A arătat că pârâta în mod nejustificat a refuzat plata sumei mai sus menționate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.2210 C.civil, art.49 și art.54 din Legea nr.136/1995, art.64 alin.2 din Ordinul C.S.A nr.14/2011.

În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, anexând la dosar, în copie, înscrisuri (f.6-47).

Reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru de 458,32 lei.

În data de 20.02.2015, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că în data de 06.02.2015 pârâta a achitat suma de 7.038,22 lei.

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în data de 30.06.2014, în jurul orelor 20.12, în municipiul F., intervenientul forțat S. A. D., în timp ce conducea autoturismul având nr. de înmatriculare_, asigurat la S. de A.-Reasigurare City Insurance S.A., pe fondul neatenției, la efectuarea manevrei de întoarcere prin viraj la stânga a intrat în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat facultativ la S.C. A.-Ț. Asigurări S.A, motiv pentru care s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ (f.10, 16, 21).

Potrivit devizului de reparație nr.CK109763 din 09.07.2014, necontestat de niciuna dintre părțile litigante, reiese că, în speță, valoarea despăgubirii la care putea fi obligata reclamanta, în calitate de asigurător facultativ al autoturismului_, a fost în valoarea de 8.253,02 lei (f.23).

În data de 07.08.2014, reclamanta a achitat în interesul asiguratului său, prin virament bancar, suma de 7.038,22 lei, în considerarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu nr. de înmatriculare_ (f.30).

Având în vedere faptul că pârâta a achitat debitul principal datorat, instanța reține că pârâta a recunoscut atât vinovăția asiguratului său, cât și dreptul de reclamantei de a formula prezenta acțiune în regres.

În drept, instanța retine ca, în materia asigurării de răspundere civila, Legea nr. 136/1995 stabilește existenta unor raporturi juridice între asigurator și terța persoana păgubită, născute prin subrogare, raporturi juridice ce izvorăsc ex delictu.

Astfel, art. 2210 din noul C.civil reglementează subrogarea asiguratorului în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. In plus, art. 57 din Legea nr.136/1995 prevede ca drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.

Față de cele expuse mai sus, instanța, reține că, în speță, reclamanta, achitând în baza poliței auto – CASCO nr._ din 21.07.2011 în interesul persoanei păgubite contravaloarea reparațiilor efectuate, potrivit extrasului de cont atașate acțiunii, a preluat acțiunea de care acesta beneficia, în baza art. 2210 din noul C.civil.

Pe fondul cauzei instanța urmează să analizeze dacă în ce îi privește pe intervenientul forțat, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform dispozițiilor art.1357 din C.civ.

Cu privire la fapta ilicita instanța constată că aceasta exista și constă în faptul că în data de 30.06.2014, în jurul orelor 20.12, în municipiul F., intervenientul forțat S. A. D., în timp ce conducea autoturismul având nr. de înmatriculare_, pe fondul neatenției, la efectuarea manevrei de întoarcere prin viraj la stânga a intrat în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, nesocotind astfel obligațiile prevăzute de O.U.G. nr.195/2002, republicată.

Cu privire la vinovăția intervenientului forțat, instanța reține fapta a fost comisă din culpă, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în special procesul-verbal de constatare a contravenției.

Referitor la prejudiciul cauzat, instanța retine ca acesta este, de asemenea, dovedit din probele aflate la dosarul cauzei, acesta îndeplinind si condițiile cerute de lege pentru a se putea obține repararea lui, și anume de a avea un caracter cert, constând în avariile aduse autoturismului cu nr._ .

În ceea ce privește cea din urmă cerință a angajării răspunderii civile delictuale, acea a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, instanța constată că și aceasta este îndeplinită, întrucât reclamanta a produs probe în sensul că avariile suferite de autoturismul, cu nr. de înmatriculare_ s-au produs urmare a încălcării de către intervenientul forțat a prevederilor O.U.G. nr.195/2002, republicată.

Față de cele mai sus menționate, se reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a intervenientului forțat.

Potrivit art.49 prima teză din Legea nr.136/1995, “asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil”.

Având în vedere prevederile art.49 din Legea nr.136/1995, reiese că la data de 15.10.2014 reclamanta S.C A. TIRIAC S.A. era îndreptățită să solicite pârâtei S. de A.-Reasigurare City Insurance S.A plata sumelor achitate de societatea reclamantă în interesul asiguratului său, și anume suma de 7.038,22 lei.

Totuși, văzând faptul că în data de 06.02.2015 pârâta a achitat debitul principal, instanța constată că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, având în vedere faptul că, pe de-o parte, în data de 15.10.2014 societatea pârâta a primit fără obiecțiuni cererea de despăgubire formulată de societatea reclamantă, iar, pe de altă parte, că debitul principal a fost achitat în data de 06.02.2015, instanța apreciază că societatea reclamantă a fost îndreptățită să primească penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 15.11.2014 și până la data achitării debitului principal, respectiv 06.02.2015, în condițiile art.64 alin.2 raportat la art.64 alin.4 din Ordinul C.S.A. nr.14/2011.

În lumina acestor considerente, văzând că pârâta a achitat penalitățile calculate pâna la data introducerii acțiunii, precum și cheltuielile de judecată avansate de reclamanta, instanța urmează să admită cererea precizată având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamanta S.C. A.-Ț. ASIGURĂRI S.A., în contradictoriu cu pârâta S. de A.-Reasigurare City Insurance S.A și intervenientul forțat, să oblige pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere de 0,1% aferente sumei de 7.038,22 lei, calculate de la data de 15.11.2014 până la data de 06.02.2015.

În temeiul art.453 C.pr.civilă, văzând că pârâta a căzut în pretenții, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1.766,52 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care taxă judiciară de timbru în valoare de 458,32 lei și onorariu avocat în cuantum de 1.308,20 lei.

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea precizată privind pe reclamant S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A., cu sediul ales în București, sector 1, .. 80-84, ..C.A. „C. & C.”, pe pârât S. DE A. REASIGURARE - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. București, sector 1, .. 5-7, . intervenient S. A. D., F., .. 26, jud. B..

Obligă pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere de 0,1% aferente sumei de 7.038,22 lei, calculate de la data de 15.11.2014 până la data de 06.02.2015.

Obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1.766,52 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care taxă judiciară de timbru în valoare de 458,32 lei și onorariu avocat în cuantum de 1.308,20 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.C.A./tehn. C.A/H.A.

5 ex./24.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 3326/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI