Anulare act. Sentința nr. 5768/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5768/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 5768/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 5768/2015
Ședința publică din data de 31 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. E. V. și A. G.-D. în contradictoriu cu pârâta I. B. N.V. AMSTERDAM – SUCURSALA BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prin Serviciul Registratură la data de 19.02.2015, pârâta a depus cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea constatării perimării, după care:
Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției perimării, invocată de pârâtă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra capătului disjuns din cererea de chemare în judecată privind pe reclamanții A. E. V. și A. G.-D. și pe pârâta I. B. N.V. AMSTERDAM – SUCURSALA BUCUREȘTI, introdus prin cererea completatoare formulată la data de 11.10.2011, în Dosarul nr._, având ca obiect restituirea sumelor de bani suplimentare plătite nejustificat începând cu data de 3.01.2008;
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 6.12.2011, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr._ ;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data de 8.05.2013, când a fost soluționată în mod irevocabil cererea formulată în Dosarul nr._, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților care nu au depus copie legalizată de grefa instanței de pe hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată în dosarul până la soluționarea căruia a fost dispusă suspendarea, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării, invocată de pârâtă.
În baza art. 248-art. 252 Cod procedură civilă, constată perimată judecarea cauzei privind pe reclamanții A. E. V. și A. G.-D., ambii cu domiciliul în București, .. 92, ., ., sector 6, și cu domiciliul ales la S.C.A. R., I., M. & Asociații, în București, .. 123, ., în contradictoriu cu pârâta I. B. N.V. AMSTERDAM – SUCURSALA BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., nr. 48, Clădirea Crystal Tower, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. S. M. B.
Se comunică:
- reclamanților A. E. V. și A. G.-D., la domiciliul ales la S.C.A. R., I., M. & Asociații, în București, .. 123, .;
- pârâtei I. B. N.V. AMSTERDAM – SUCURSALA BUCUREȘTI, la sediul din București, ., nr. 48, Clădirea Crystal Tower, sector 1.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./4 ex./04.05.2015
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 18/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4668/2015. Judecătoria... → |
---|