Anulare act. Sentința nr. 6250/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 6250/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 6250/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 6250/2015

Ședința publică din data de 7 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S.

GREFIER: M. B.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul V. M. în contradictoriu cu pârâții P. R. P. și S.C.P.A. P. SI B., având ca obiect anulare act.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 31 martie 2015, fiind consemnate în Încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta hotărâre. La data de 7.04.2015, prin Serviciul Registratură, pârâta S.C.P.A. „P. & B.” a depus concluzii scrise.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, la data de 27.09.2010, sub nr._, reclamanta C. HENGHELZ DE GROOT a chemat în judecată pe pârâții P. R. P. și S. P. ȘI B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: 1. constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică, fără număr, încheiat la data de 20.11.2007 între părți și, pe cale de consecință, constatarea nulității absolute a actului adițional al acestui contract, legalizat sub nr. 1530/26.06.2009 la biroul notarial Omnia; 2. anularea actului adițional menționat anterior și pentru motive independente de validitatea actului principal; 3. constatarea faptului că suma de 64.514 euro încasată cu titlu de onorariu de succes este o plată nedatorată, întrucât lipsește succesul preconizat în contractul de asistență juridică; 4. întoarcerea executării silite și restabilirea situației existente anterior acestei executări; 5. obligarea, în solidar, a pârâților la restituirea sumei de 64.514 euro încasați cu titlu de onorariu și a sumei de 12.118 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de executarea silită, sume actualizate până la data plății; 6. în subsidiar, reducerea onorariului de succes încasat, în conformitate cu succesul acțiunii pentru care a fost încasat, restul fiind o plată nedatorată, sau reducerea onorariului până la cota procentuală stabilită în contract, cotă raportată la prețul de vânzare a terenului ce a făcut obiectul acțiunii pentru care a fost încheiat contractul de asistență juridică.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esență, că a avut calitatea de pârâtă în Dosarul nr._ având ca obiect acțiunea în constatare formulată de fostul său soț privind o promisiune de vânzare a unui teren situat în com. Voluntari, ., nr. 48, în suprafață de 6.797 m.p. și pronunțarea de către instanță a unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. A precizat că, în fond, acțiunea a fost soluționată prin respingerea primului capăt de cerere și admiterea parțială a celui de-al doilea capăt în sensul obligării sale la plata către fostul soț a sumei de 300.000 lei. A învederat că împotriva acestei hotărâri a formulat apel numai pârâta, reclamantul formulând cerere de lămurire a dispozitivului și îndreptare a erorii materiale, iar Judecătoria B. a admis cererea de îndreptare a erorii materiale privind numele și amplasamentul terenului, respingând cererea privind valoarea de circulație ca fiind o cerere inadmisibilă pe această cale. A susținut că împotriva acestei încheieri a formulat apel reclamantul, iar ambele apeluri au fost respinse, astfel că hotărârea instanței de fond a rămas definitivă și irevocabilă, fiind respins și recursul declarat de reclamant. A mai arătat că, după hotărârea instanței de fond a fost nevoită să angajeze un alt apărător, astfel că a încheiat cu pârâtul avocat R. P. P. contractul de asistență juridică din data de 20.11.2007, convenind cu acesta ca onorariul să reprezinte un procent de 10% din ceea ce se obține în căile de atac față de dispozițiile instanței de fond, iar ulterior a semnat și actul adițional în care s-a menționat că valoarea de circulație a terenului este de 200 euro/m.p. astfel că onorariul cuvenit a fost calculat la suma de 64.514 euro.

Reclamanta a susținut că, dacă ar fi cunoscut la acel moment că s-ar putea prevala de vreun viciu cu privire la contractul de asistență, nu ar fi înțeles să invoce acest viciu și ar fi înțeles să plătească onorariul, spunându-i avocatului că este posibil să încaseze un preț mai mic pentru teren, iar acesta asigurând-o că este un om de onoare, iar onorariul va fi încasat după ce procentul care i se cuvine va fi raportat la prețul de vânzare. A menționat că, după apariția crizei economice, au fost întreruptă încheierea oricăror tranzacții imobiliare, precum și că nu a putut înstrăina bunurile imobile cu privire la care existau litigii cu fostul soț, motiv pentru care nu a putut achita suma la care a fost obligată de instanță și nici onorariul avocatului, situație cunoscută de pârât, acesta fiind și motivul pentru care au convenit achitarea onorariului după terminarea procesului, când putea înstrăina terenul care nu ar mai fi fost în litigiu. A precizat că, în aceste condiții, fostul soț a pus în executare silită hotărârea, executare ce s-a făcut asupra terenului și la care s-a alăturat și avocatul, solicitând plata onorariului raportat la valoarea de 200 Euro/m.p., menționată în actul adițional, deși valoarea de piață era departe de această sumă. A arătat că a găsit un cumpărător cu care a reușit să încheie contractul de vânzare-cumpărare și să stingă datoria la cei doi creditori, în preziua adjudecării terenului la licitație.

În continuare, reclamanta a invocat prevederile art. 135 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat în România, considerând că faptul că onorariul stabilit în anexa nr. 4 a contractului de asistență juridică este sub forma unui aport din activitatea realizată în acea cauză de către avocat contravine acestor dispoziții. A considerat că modul de stabilire a onorariului în contractul de asistență juridică este un pact de quota litis, pact interzis expres de art. 135 alin. 1 din Statut și de art. 3.3.1 din Codul Deontologic al Avocaților din Uniunea European. A afirmat că onorariul stabilit nu este onorariu de succes, nefiind vorba de o sumă fixă sau variabilă, ci de un procent din activitatea realizată de avocat, iar onorariul fix de 1.000 lei nefiind real, pentru că nu i s-a solicitat niciodată plata lui și are o pondere nesemnificativă din onorariul total. A concluzionat că, pentru încălcarea prevederilor de ordine publică cuprinse la art. 135 alin. 1, art. 135 alin. 3 din Statut și la art. 3.3.1 din Codul deontologic, clauzele cuprinse în anexa nr. 4 sunt lovite de nulitate absolută.

Reclamanta a mai susținut că obligația clientului de a achita acest onorariu are o cauză falsă și chiar inexistentă, acestea constituind motive de nulitate absolută. A arătat că dovada lipsei cauzei în ipoteza de la pct. nr. 2 al Anexei nr. 4 o reprezintă chiar situația de fapt existentă la data soluționării definitive și irevocabile a litigiului, reclamanta neobținând nimic peste suma ce reprezintă jumătate din valoarea terenului acordată în primă instanță. A considerat că, din cuprinsul anexei nr. 4, rezultă cât se poate de limpede că acordul de voință a fost în sensul că procentul de 10% se aplică diferenței dintre ceea ce avea după soluția în fond (300.000 lei, adică jumătate din valoarea terenului) și ceea ce se obține în căile de atac până la valoarea integrală a terenului, neexistând niciun succes al demersurilor avocatului, întrucât nu s-a obținut nimic în căile de atac. În susținerea acestui motiv de nulitate, reclamanta a invocat prevederile Statutului profesiei de avocat și ale Codului deontologic, precum și vulnerabilitatea clientului față de avocatul cu care a încheiat contractul de asistență juridică.

Ca efect al principiului „accesorium sequitur principale”, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a actului adițional, în integralitatea acestuia, precum și restituirea sumei încasate cu titlu de onorariu de succes, actualizată cu dobânda aferentă până la data plății. De asemenea, a solicitat restituirea onorariului ca urmare a lipsei succesului, chiar dacă se consideră că sunt valabile clauzele prin care acesta a fost stabilit.

În ceea ce privește actul adițional, reclamanta a susținut că acesta este anulabil și pentru alte motive decât ca urmare a constatării nulității actului principal, întrucât are o cauză imorală și ilicită în ce-l privește pe avocat, fapt ce rezultă atât din stabilirea aleatorie a prețului de 200 Euro/m.p., cât și din faptul că încheierea actului adițional a fost necesară. A afirmat că, în lipsa actului adițional, avocatul nu ar fi putut solicita plata onorariului de succes și că a încheiat actul adițional, dându-și seama că actul principal este nul, prin manopere dolosive, pentru a-l corija în acest mod. A considerat că vicierea consimțământului prin dol este evidentă, întrucât avocatul are obligația profesională de a apăra interesele clientului, chiar înaintea celor ale sale, ceea ce nu s-a întâmplat.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 135 alin. 1, 2 și 3 din Statutul profesiei de avocat, ale art. 3.3.1, 3.3.2 din Codul Deontologic al Avocaților, ale art. 948, art. 960, art. 961, art. 966-art. 968, art. 992, art. 1092 și art. 977 cod civil și ale art. 404¹ Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtului P. R. P..

La data de 13.04.2011, pârâta S.C.A. „P. & B.” a formulat întâmpinare, prin care a invocat caracterul inform al cererii de chemare în judecată, excepția netimbrării cererii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. P. P., excepția lipsei de interes a capătului 1 din cerere, excepția de necompetență referitor la capătul 4 din cerere, precum și excepția tardivității acțiunii.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând condițiile în care s-a încheiat contractul de asistență juridică, cu luarea în considerare a „situației disperate” invocată de reclamantă, precum și modalitatea de stabilire a onorariului de avocat, avându-se în vedere că reclamanta nu a omis să achite onorariul avocatului anterior. A mai precizat că, în condițiile în care dosarul nr._ a fost soluționat irevocabil în favoarea reclamantei, a stabilit de comun acord cu aceasta cuantumul determinat al onorariului de succes pentru acest dosar, motiv pentru care s-a încheiat actul adițional notarial din data de 26.06.2009, suma de 200 euro/m.p. fiind propusă de reclamantă și fiind convenabilă acesteia, având în vedere că refuza potențiali cumpărători ai terenului la prețul de 700-800 euro/m.p., iar valoarea terenului în luna septembrie 2009 a fost stabilită la 4.963.881 lei, de către expertul desemnat în procedura de executare silită. A susținut că inițierea procedurii de executare silită s-a făcut, inițial, cu acceptul reclamantei, aceasta dorind să își „securizeze” imobilul câștigat irevocabil față de alți creditori, inclusiv fostul soț al acesteia.

În continuare, pârâta a susținut că onorariul stabilit nu reprezintă un pact de quota litis, acest aspect fiind stabilit prin adresa nr. 2998/04.01.2011 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România și fiind contrazis de faptul că avocatul nu a primit o cotă-parte din afacerea clientului. A considerat că nu se poate reține inexistența oricărui succes, având în vedere că, în urma celor trei grade de jurisdicție, reclamanta a devenit unicul proprietar al terenului, demersurile fostului soț nefiind respinse ca inadmisibile, ci ca neîntemeiate, iar respingerea cererii acestuia de mărire a sultei la valoarea reală a terenului reprezentând un succes pentru fostul client. Referitor la argumentul că onorariul de succes ar fi trebuit să fie inferior celui fix de 1.000 lei, pârâta a invoca lipsa motivării în drept, existența clauzei exprese din contractul de asistență juridică ce explicitează caracterul modic al onorariului fix, precum și onorariul final pe care reclamanta ar fi înțeles să îl achite nu ar fi putut depăși 2.000 lei, din care nu a fost achitat nici onorariul fix. Pârâta a mai susținut că interpretarea convențiilor în modalitatea invocată de reclamantă nu corespunde voinței părților, societatea de avocatură neavând intenția de a presta servicii avocațiale în dosare de partaj, cu titlu gratuit. A considerat că a apărat interesele clientului, menținând soluția favorabilă reclamantei, precum și că aceasta are cunoștințe juridice. A susținut că nu se poate dispune reducerea onorariului de succes prin raportare la valoarea terenului din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă, instanța neavând atribuția de a reduce onorariile dintre avocați și proprii clienți. Cu privire la evaluarea terenului, pârâta a precizat că aceasta s-a făcut de comun acord, printr-un act notarial, precum și că aceasta era conformă valorii de piață de la data încheierii actului adițional, ulterioară începerii crizei imobiliare. Referitor la invocarea dolului de către reclamantă, pârâta a considerat că acesta nu este un caz de nulitate absolută, că reclamanta invocă leziunea, precum și că nu a demonstrat existența unui dol continuu, atât în momentul semnării contractului de asistență juridică, cât și la momentul semnării actului adițional.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă, ale Legii nr. 146/1997, ale art. 82 și art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 969, art. 977, art. 1191, art. 1165 Cod civil, ale art. 401 alin. 3 și art. 399 alin. 3, art. 400 alin. 2 teza a II-a raportat la art. 400 alin. 1 Cod procedură civilă, ale art. 159 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă și ale art. 134 alin. 6 din Statutul profesiei de avocat.

În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și martori.

Prin Încheierea din 10 iunie 2011, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 155¹ alin. 1 Cod procedură civilă, fiind reluată în urma cererii de repunere pe rol formulată la data de 12.09.2011.

Prin cererea de repunere pe rol depusă la data de 12.09.2011, reclamanta Henghelz De Groot C. și cesionarul de drepturi litigioase V. M. au precizat că motivele de nulitate absolută invocate pentru primul capăt de cerere rămân lipsa cauzei și încălcarea interdicției impuse de art. 135 alin. 1 din Statut și art. 3.3.1 din Codul deontologic al avocaților privind pactul de quota litis.

De asemenea, s-a întregit cererea cu privire la capătul nr. 2, solicitându-se să se constate că există motive de nulitate absolută a actului adițional, independente de cele care se referă la actul principal, respectiv o cauză ilicită și imorală în ceea ce îi privește pe cei doi pârâți, existând și motivul de nulitate relativă constând în vicierea prin dol a consimțământului clientului.

În argumentarea motivului de nulitate absolută suplimentar, s-a susținut că, prin art. 3.3.1 din Codul deontologic al avocaților, legea arată până unde se poate întinde interesul legal al avocatului la stabilirea onorariului, dincolo de această limită, interesul fiind nelegal, cu atât mai mult cu cât se opune interesului legal al clientului de a nu face o plată pentru care s-a convenit un rezultat care nu a fost obținut. S-a considerat că avocatul cunoștea, chiar de la data încheierii contractului că, legând succesul său de succesul împotriva apelului formulat cu privire la cererea de îndreptare a erorii materiale respinsă ca inadmisibilă, cauza obligației clientului de a plăti onorariul de succes lipsește, precum și că, prin încheierea actului adițional, își asigură realizarea folosului injust și își creează posibilitatea efectivă de a încasa o plată nedatorată, folosind cunoștințele juridice nu în interesul, ci în detrimentul intereselor clientului.

Referitor la al treilea capăt de cerere, s-a arătat că acesta are ca obiect solicitarea de a se constata că suma de 64.514 Euro încasată cu titlu de onorariu de succes este o plată nedatorată, întrucât succesul preconizat lipsește cu desăvârșire, reclamanta fiind unica proprietară a terenului înainte de proces și pierzând jumătate din valoarea acestuia, fără ca, în căile de atac, avocatul să recupereze ceva din această pierdere.

Referitor la capetele de cerere nr. 4 și nr. 6, s-a precizat că se renunță la susținerea acestora, iar privitor la capătul de cerere nr. 5 s-a considerat că nu sunt necesare precizări suplimentare.

Ținându-se cont de precizările făcute, capetele de cerere au fost reformulate, după cum urmează: 1. constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică, fără număr, încheiat la data de 20.11.2007 între Henghelz De Groot C. și Cabinetul Individual de Avocatură „R. P. P.”, respectiv a clauzelor cuprinse în anexa nr. 4 – „structura onorariului”, clauze care stabilesc onorariul de succes, pentru încălcarea interdicției impuse de art. 135 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat și de art. 3.3.1 din Codul deontologic al avocaților din U.E., nulitatea vizând și clauza cu privire la existența succesului în ipoteza „respingerii apelului fostului soț”, în cazul acesteia lipsind cauza obligației; 2. anularea contractului de asistență juridică și pentru cauză de nulitate relativă parțială ce vizează doar ultima dintre clauzele arătate anterior, consimțământul fiind viciat prin dol; 3. constatarea nulității absolute totale a actului adițional la contractul de asistență juridică, act adițional legalizat cu încheierea de legalizare de semnătură nr. 1530/26.2009 a Biroului Notarial „Omnia”, atât ca urmare a anulării actului principal, cât și pentru motive de nulitate independente, respectiv cauză ilicită și imorală; 4. anularea actului adițional ca urmare a existenței cauzei de anulabilitate constând în existența dolului ca viciu de consimțământ; 5. constatarea faptului că suma de 64.514 Euro, echivalentă în lei sumei de 271.806 lei, este o plată nedatorată, întrucât succesul preconizat în contractul de asistență juridică lipsește în totalitate; 6. repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de asistență juridică și obligarea pârâților, în solidar, la restituirea sumei de 271.806 lei încasată cu titlu de onorariu de succes, precum și a sumei de 12.118 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de executarea silită, sume actualizate până în ziua plății și cu dobânda aferentă.

În dovedirea cererii precizate, s-a solicitat încuviințarea probei cu alte înscrisuri decât cele enumerate, acestea urmând a fi prezentate în instanță cu prilejul interogatoriului.

Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 7.000 lei și timbru judiciar de 5 lei (fila 342, Vol. I).

Prin Încheierea din 25.11.2011, instanța a luat act de transmiterea drepturilor litigioase de la reclamanta C. Henghelz de Groot către cesionarul Vaetiși M., conform Contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat de Biroul Notarilor Publici Asociați „D.” sub nr. 592 din 22 martir 2011 (filele 231-232, Vol. I).

Prin Încheierea din 27.01.2012, instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. R. P., a respins excepția inadmisibilității și a luat act de precizarea de către reclamant a temeiului acțiunii în sensul că este vorba de răspundere civilă contractuală și delictuală. Totodată, instanța a luat act atât de renunțarea la judecată făcută de reclamant cu privire la capetele 4 și 6 referitor la reducerea onorariului de succes încasat, cât și de renunțarea pârâtei la excepțiile de netimbrare a cererii, a lipsei de interes și a tardivității acțiunii.

Prin aceeași Încheiere, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru părți, fiind respinsă proba cu martori, iar proba cu interogatoriu nemaifiind solicitată cu prilejul discutării probatoriului.

Prin Sentința civilă nr. 6785/13.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului P. R. P., totodată fiind respinsă ca neîntemeiată acțiunea introdusă de reclamant.

Instanța a reținut în considerente faptul că la data de 20.11.2007 a fost încheiat de pârâtul R. P. P. contractul de asistență juridică în calitatea acestuia de avocat și în îndeplinirea activității sale profesionale, calitate care nu a încetat prin transformarea cabinetului individual în societate civilă profesională de avocatură, acestea fiind forme legale de exercitare a profesiei de avocat, așa cum sunt enumerate de art. 5 din Legea nr. 51/1995, considerente în raport de care a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului P. R. P..

Referitor la excepția necompetenței instanței, raportat la capătul 4 din cerere, instanța a reținut că aceasta a rămas fără obiect, întrucât reclamantul a renunțat la judecata acestui capăt de acțiune.

În privința fondului cauzei, instanța a reținut că la data de 20.11.2007 între Cabinetul Individual de Avocatură R. P. P. în calitate de consilier pe de o parte și C. HENGHELZ DE GROOT, în calitate de client, pe de altă parte s-a încheiat contractul de asistență juridică având ca obiect asistența juridică și reprezentarea clientului în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului București, dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Cornetu, Dosarul nr._ aflat pe rolul Judecatoriei Cornetu și Dosarul nr._ aflat pe rolul Judecatoriei B..

Potrivit art. 4.1 din contract pretul servicilor juridice era compus dintr-un onorariu fix și dintr-un onorariu de succes.

Astfel, pentru activitatea desfasurata în legatura cu dosarele nr._ și nr._, s-a stabilit un onorariu fix de 1000 ron fara TVA și un onorariu de succes prevazandu-se în mod detaliat situatiile în care acesta urma sa fie achitat. Pentru varianta în care se respingea apelul declarat de Cornelius Christiaan de Groot impotriva incheierii din sedinta din data de 12.12.2007 și a respingerii apelului formulat de C. Henghelz de Groot impotriva Sentintei civile nr. 5335/17.10._, hotarare rămasa definitiva și irevocabila, urma sa se perceapa un onorariu de 10% din jumatate din diferenta dintre valoarea de circulatie a terenului în suprafata de 6797 m.p. situat în .> În situatia în care solutiile instantelor ar fi fost altele, onorariu urma sa fie stabilit în mod diferit.

Procesul s-a finalizat în varianta descrisa mai sus, motiv pentru care la data de 26.06.2009 partile au incheiat un act aditional prin care au convenit ca valoarea onorariului sa fie de 64.415 lei (prin stabilirea unui pret de 200 de euro/m.p. pentru terenul ce a facut obiectul litigiului).

S-a reținut că la data de 26.06.2009 solutia din dosare era definitiva prin respingerea la data de 17.12.2008 a apelului și prin respingerea la data de 22.05.2009 a recursului.

În vederea executarii contractului de asistenta juridica astfel cum a fost modificat prin actul aditional incheiat la data de 26.06.2009, paratii au solicitat executarea silita ce a facut obiectul dosarului de executare nr. 371/2009, reclamanta refuzand plata de buna voie a onorariului avocatial.

La data de 22.03.2011 reclamanta C. Henghelz de Groot a vandut drepturile litigioase ce decurg din prezentul dosar numitului Vaetisi M., prin contractul autentificat sub nr. 592/2011.

Instanța de fond a apreciat în sensul că așa după cum rezultă din contractul încheiat de părți, onorariul convenit de acestea este compus dintr-un onorariu fix și un onorariu de succes, constând într-o sumă variabilă, nefiind astfel încălcate Legea avocaților și statutul acestora, cu atât mai mult cu cât ulterior părțile au semnat un act adițional la contractul de asistență juridică prin care s-a stabilit în mod clar cuantumul sumei datorate cu titlu de onorariu.

Instanța a înlăturat ca fiind neîntemeiate susținerile reclamantului privind existența celorlalte motive de nulitate a contractului de asistență juridică și a actului adițional, respectiv aspectele referitoare la cauza actului juridic și la viciile de consimțământ eroare și dol, reținându-se în considerente aceste afirmații făcute de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul V. M. susținând că instanța de fond nu a soluționat toate capetele de cerere formulate și ulterior precizate, astfel că motivarea instanței cuprinsă în considerente este sumară și nu cuprinde referiri la cererea privind contractul de plată nedatorată a onorariului de succes și la aspectele care vizează cauza ilicită și imorală a contractului de asistență juridică și a actului adițional.

S-a susținut că instanța a motivat în sentința pe care a pronunțat-o respingerea capătului de cerere privind reducerea onorariului cu toate că reclamantul a arătat în cererea de redeschidere a cauzei că renunță la acest capăt de acțiune.

Semnarea actului adițional de către client reprezintă rezultatul manevrelor frauduloase ce au fost desfășurate de către avocat în acest sens.

Apelantul a mai arătat că în mod greșit instanța a procedat la respingere in corpore a tuturor capetelor de cerere fără să facă referire la probele invocate de reclamant și în aceste circumstanțe se impune anularea hotărârii pronunțare și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Potrivit unei alte critici s-a susținut că instanța de fond a înlăturat în mod eronat susținerile reclamantului referitoare la stabilirea onorariului din contractul și, respectiv, actul adițional, sub forma unui pact de forma „quota litis”, fiind astfel nesocotită interdicția impusă de art. 3.3.2. din Codul Deontologic al Avocaților din Uniunea Europeană.

Hotărârea primei instanței a mai fost criticată și în ceea ce privește respingerea motivului de nulitate a contractului de asistență juridică pentru lipsa cauzei obligației clientului, sens în care s-a arătat că, luându-se în considerare ca dată a încheierii contractului de asistență juridică data de 20.11.2007, nu se poate explica modalitatea în care un contract sinalagmatic este considerat încheiat înainte de a se realiza acordul de voință al părților, privitor la elementele esențiale ale convenției.

Conform unei alte critici, s-a susținut că prima instanță nu a avut în vedere nulitatea contractului de asistență juridică și a actului adițional pentru cauză ilicită și imorală, situație relevată chiar de menționarea nereală a datei de 20.11.2007 ca fiind cea la care s-a încheiat contractul sau legat de încheierea actului adițional într-un mod total atipic, respectiv după finalizarea litigiilor.

Apelantul reclamant a criticat hotărârea primei instanței și în ceea ce privește înlăturarea susținerilor făcute de parte referitor la nulitatea contractului de asistență juridică generată de manevrele dolosive utilizate de pârât și în lipsa cărora contractul nu ar fi fost încheiat în acea formă.

În cauză a fost formulată cerere de aderare la apel de către S.C.A. P. & B. prin care a solicitat schimbarea în parte a Sentinței civile nr. 6785/2012 în sensul admiterii excepției lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului P. R. P., totodată, modificarea în parte a încheierii de ședință din 27.01.2013 și, ca atare, să fie admisă excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului, acțiune informă și care nu a fost clarificată din punct de vedere al naturii juridice de către reclamant.

S-a arătat că din punct de vedere juridic acțiunea de față trebuia calificată drept o contestație la executare cu un capăt de cerere accesoriu privind întoarcerea executării silite și care este de competența în primă instanță a Judecătoriei B. ca instanță de executare, urmând ca dosarul să fie înaintat la respectiva instanță.

Prin Decizia civilă nr. 671/A/26.05.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant V. M. și a respins cererea de aderare la apel formulată de apelantul-intimat S.C.P.A. „P. ȘI B.”.

Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că prin acțiunea inițială, precizată ulterior la data de 13.09.2011, au fost formulate de către reclamant mai multe capete de cerere, fiind astfel invocate motive de nulitate absolută și de anulabilitate în privința contractului de asistență juridică și a actului adițional semnate de părți, urmând ca instanța să constate că reprezintă o plată nedatorată suma de 64.514 euro, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului prin obligarea pârâților la restituirea sumei menționate ce a fost încasată drept onorariu de succes, precum și a cheltuielilor ocazionate de executarea silită.

Tribunalul a considerat că instanța de fond a examinat cauzele de nulitate precizate de reclamant în cererile depuse la dosar și a soluționat toate capetele de acțiune cu care a fost învestită, hotărârea fiind motivată corespunzător, chiar dacă instanța nu a răspuns detaliat fiecărui argument invocat de reclamant, astfel că au fost înlăturate criticile formulate în apel pe acest aspect.

Neîntemeiată a fost apreciată și critica din apel conform căreia se susține că în mod greșit prima instanță a respins capătul de acțiune prin care s-a arătat că onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică și actul adițional îmbracă forma unui pact de „quota litis” ce este expres interzis atât de art. 135 alin.1 din Statutul Profesiei de Avocat în România, cât și de art. 33.1 din Codul Deontologic al Avocaților din Uniunea Europeană care se aplică în România de la 01.01.2007.

Potrivit art. 135 alin.1 din Statutul Profesiei de Avocat se prevede că „este interzis avocatului să-și fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis”, iar la alin. 2 se definește acest pact ca fiind „o convenție încheiată între avocat și clientul său înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare”.

Codul Deontologic interzice, de asemenea, avocatului să-și stabilească onorariile pe baza unui pact „de quota litis” (art. 3.3.1), iar la art. 3.3.2. este definit acest pact ca fiind „o convenție încheiată între avocat și clientul său înainte de încheierea definitivă a unei cauze de interes pentru respectivul client, convenție prin care clientul se angajează să-i verse avocatului parte din ceea ce rezultă de pe urma cauzei, fie că aceasta constă într-o sumă de bani, fie în orice alt bun sau valoare”.

Prima instanță a avut în vedere aceste prevederi la înlăturarea motivului de nulitate invocat de reclamant, totodată reținându-se în considerente că potrivit art. 134 din Statutul Profesiei de Avocat onorariile pot fi stabilite ca onorarii orare, onorarii fixe, onorarii de succes sau onorarii formulate din combinarea criteriilor menționate.

Examinând conținutul contractului de asistență juridică și a actului adițional, ambele semnate de părți, instanța de fond a constatat în mod judicios faptul că onorariul convenit de părți este alcătuit dintr-un onorariu fix și un onorariu de succes, constând dintr-o sumă variabilă, așa încât nu ne aflăm în prezența unui pact de „quota litis” cum se pretinde de către reclamant, pact care ar contraveni Statutului Profesiei de Avocat și Codului Deontologic.

În speță, se observă că actul adițional la contractul de asistență juridică a fost încheiat de părți ulterior finalizării irevocabile a litigiului, acest pact fiind întocmit pentru a se determina de comun acord onorariul avocațial datorat de către reclamant și pactul de „quota litis” presupune existența unui litigiu nefinalizat.

De altfel, atât reclamanta inițială, cât și cesionarul de drepturi litigioase, având studii juridice, erau în măsură să aprecieze în privința clauzelor inserate în contractul de asistență juridică și respectiv în actul adițional și, ca atare, să cunoască consecințele juridice care decurg din asumarea acestor obligații.

Cu privire la inexistența pactului de „quota litis” la întocmirea celor două contracte semnate de părți, sunt relevante și mențiunile inserate în adresa nr. 2998/2011 emisă de U.N.B.R. conform cărora clauza din contract de circumscrie art. 134 alin.6 din Statutul Profesiei de Avocat.

S-a susținut de către reclamant atât la instanța de fond, cât și în motivele de apel că data reală la care contractul de asistență juridică a fost semnat nu este 20.11.2007 și că pârâtul a antedatat contractul menționând această dată ca și dată a încheierii actului juridic, deci că ar fi avut loc falsificarea datei respective.

Tribunalul a înlăturat aceste susțineri, având în vedere aspectele care rezultă din contractul de asistență juridică depus la dosar și semnat de ambele părți, observându-se astfel că forma finală a contractului agreată de părți a fost semnată de acestea la data de 17.04.2008.

De altfel, aceste susțineri au fost expuse de reclamanta C. Henghelz De Groot în cuprinsul plângerii penale adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, plângere finalizată prin Rezoluția din 27.02.2012 de neîncepere a urmării penale față de avocatul P. R. P., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Nefondate au fost apreciate și criticile din apel care se referă la celelalte cauze de nulitate și respectiv de anulabilitate a contractului de asistență juridică și, respectiv, a actului adițional la acest contract, sub acest aspect constatându-se că prima instanță a analizat susținerile făcute de reclamant și a reținut în considerente faptul că în raport de prevederile legale în materie, nu pot fi primite aceste alegații, drept consecință instanța respingând cererile de constatare a nulității sau de anulare a celor două acte juridice.

Referitor la cauza actului juridic, tribunalul a avut vedere faptul că aceasta reprezintă una dintre condițiile esențiale ale unei convenții, potrivit art. 948 Cod civil, iar conform art. 966 Cod civil „obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau ilicită, nu poate avea nici un efect”.

Totodată, dispozițiile din codul civil anterior stabilesc că până la proba contrarie cauza este prezumată.

Instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut în mod judicios în considerente în urma analizei materialului probator existent la dosar că părțile implicate în acest proces au avut la momentul încheierii contractului de asistență juridică o reprezentare clară cu privire la contraprestația celeilalte părți, fiecare parte urmând să realizeze un beneficiu propriu, astfel că reclamanta trebuia să fie reprezentată în acele litigii, iar pârâtul să încaseze onorariul stabilit de comun acord – nu s-a dovedit astfel cauza ilicită și imorală la care se face referire în motivele de apel.

Tribunalul a înlăturat ca nefondate criticile formulate în apel care se referă la existența unor manopere dolosive utilizate de pârât pentru a determina încheierea contractului de asistență juridică și a actului adițional, situații de natură să condusă la anulabilitatea acestor acte juridice potrivit art. 960 Cod civil. Or, în speță, nu s-a probat de către reclamant existența dolului, întrucât acest viciu de consimțământ nu se presupune, așa după cum statuează prevederile art. 960 alin. 2 Cod civil.

În condițiile în care prin sentința apelată s-a reținut faptul că contractul de asistență juridică și actul adițional, semnate de părți, au fost întocmite în concordanță cu Statutul profesiei de avocat și Codul Deontologic, fiind înlăturate ca nefondate motive de nulitate și de anulabilitate invocate de pârâți, rezultă că în mod implicit prima instanță a stabilit că plata sumei de 64.514 euro a cărei restituire se solicită, nu reprezintă o plată nedatorată cum s-a pretins de către reclamant prin acest capăt de cerere subsidiar, astfel că a fost înlăturată critica din apel pe acest aspect.

Cu privire la respingerea de către prima instanță a excepției lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului avocat P. R. P., critica din apel a fost apreciată neîntemeiată, sub acest aspect instanța având în vedere că contractul de asistență juridică a fost încheiat și semnat de acest pârât în calitatea sa de avocat și pentru îndeplinirea activității sale profesionale, calitatea de avocat neîncetând prin transformarea cabinetului individual în societate profesională de avocatură.

Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârât la instanța de fond și respinsă la termenul de juridică din data de 12.01.2012, tribunalul a considerat că nu este întemeiată critica expusă în cererea de aderare la apel, întrucât nu ne aflăm în prezența unei contestații la executare cu un capăt de cerere accesoriu privind întoarcerea executării ci, așa după cum s-a precizat de către reclamant, acțiunea pe care a promovat-o are ca temei juridic răspunderea contractuală și totodată delictuală ce incumbă părților care au întocmit și semnat contractul de asistență juridică și actul adițional.

Date fiind considerentele arătate, întrucât criticile au fost apreciate neîntemeiate, tribunalul a respins apelul și cererea de aderare la apel, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul V. M. și pârâtă S.C.P.A. „P. & B.”.

Recurentul-reclamant a solicitat modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.

A susținut că lipsa motivelor pe care se sprijină soluția instanței de control judiciar, caracterizează atât decizia recurată, cât și sentința primei instanțe, fiind vorba de o cvasitotală lipsă de motivare, ceea ce face ca ambele hotărâri să fie, practic, niște hotărâri arbitrare.

În ambele cazuri, cele două instanțe s-au limitat la a cita, cel mult, textul de lege, fără a justifica aplicabilitatea acestuia cu trimitere la starea de fapt reținută în cauză, deși au fost invocate în mod constant aspecte ale stării de fapt ce conduc la concluzia că textul respectiv este inaplicabil, pe lângă faptul că această așa-zisă motivare nu se referă decât la o mică parte dintre temeiurile de fapt și de drept invocate în mod constant în cererea introductivă și în înscrisurile depuse ulterior.

În primul rând, a arătat că respectivul contract de asistență juridică la care se referă cauzele de nulitate și anulabilitate este un contract fără număr și care a fost datat 20.11.2007, deși la instanța de fond a depus înscrisuri care emană de la pârât, înscrisuri cu care a făcut dovada că data încheierii contractului este ulterioară datei de 16.04.2008 (corespondența purtată prin e-mail cu pârâtul). Cu toate acestea, în considerentele sentinței pronunțate de prima instanță se reține că acest contract a fost încheiat la 2.11.2007, fără a analiza în niciun mod înscrisurile depuse ca probă, care n-au fost nici măcar amintite, deși nu au fost tăgăduite de nici unul dintre pârâți.

Întrucât statutul profesiei de avocat și legea de organizare și exercitare a acestei profesii prevăd că data certă a contractului de asistență juridică este data la care acesta este înregistrat în registrul pe care avocatul este obligat să-l țină pentru evidența contractelor, reclamantul a cerut în probațiune ca avocatul să depună copia acestui registru.

Prima instanță nici măcar nu s-a pronunțat pe această cerere, deși contractul nu avea nici forma tipizată impusă de barou, iar în apel reclamantul a reiterat această cerere, proba fiind admisă de instanța de control judiciar, dar, cu toate acestea, instanța de apel a intrat în dezbateri și a cerut concluzii pe fond, deși pârâtul nu a depus copia registrului, probă admisă de instanță, dar neadministrată.

Întrucât a insistat în administrarea acestei probe, pârâta S.C.A. "P. și B." a recunoscut că data încheierii contractului este 17.04.2008 și nu 20.11.2007. Această recunoaștere a pârâtei cu privire la data reală la care s-a încheiat contractul de asistență juridică este una interesată, având în vedere momentul și conjunctura în care a fost făcută, pentru că face dovada, încă odată, a faptului că acest contract nu s-a încheiat la 20.11.2007, dar nu face dovada datei la care a fost el înregistrat de avocat în registrul său, iar în cazul în care acest contract a fost înregistrat la 20.11.2007, acest fapt face dovada deplină, atât a lipsei cauzei sau a unei cauze false, cât și a manevrelor dolosive folosite de avocat pentru inducerea în eroare a clientului său, astfel că negarea totală a înregistrării contractului, așa cum a procedat pârâta, este mai avantajoasă decât dovada înregistrării la 27.11.2007.

Recurentul a arătat că, în ce privește motivul pentru care instanța de apel reține că acest contract nu are clauze formulate sub forma unui pact de quota litis, pe lângă faptul că instanța nu face decât să citeze textele de lege și să arate că ele au fost respectate, fără nicio altă motivare, chiar și această pretinsă motivare este una contradictorie și fără o logică formală.

Astfel, încă de la început, reclamantul a arătat că, prin decizia nr. 1486 din 27.10.2007 a U.N.B.R. codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană a devenit și codul deontologic al avocatului român, iar definițiile date pactului de quota litis în cele două coduri sunt esențialmente diferite, motiv pentru care ele nu pot coexista, urmând să se aplice prevederea cuprinsă în norma europeană.

Cu toate acestea, după ce prima instanță nu inserează nicio motivare, instanța de apel citează ambele definiții, fără să arate care text este cel a cărui aplicare înțelege să o facă și de ce, iar sumara analiză făcută face referire la elementele cuprinse doar în definiția dată acestui pact de codul deontologic și de statutul profesiei avocatului român, elemente care nu se regăsesc și în definiția dată aceluiași pact de codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană, ceea ce conduce la concluzia că s-a făcut aplicarea unui text ce nu mai era în vigoare la data încheierii contractului.

Astfel, arată că onorariul nu a fost stabilit în totalitate sub forma unui procent din ceea ce se câștigă de pe urma procesului, condiție ce nu se regăsește în definiția dată în codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană, dar nici măcar acest fapt reținut de instanță nu este motivat, pentru că onorariul fix, stabilit la 1.000 lei, este unul fictiv, din moment ce el nu a fost plătit și nici nu a fost cerută plata acestui onorariu de către avocat, așa cum este stipulat în contractul de asistență juridică, în anexa nr. 3 "Metode de facturare și termene de plată", pct.3.2.

Mai departe, fără nicio referire la starea de fapt, care este una complexă, instanța de apel reține, pur și simplu, că onorariul a fost stabilit sub forma unui onorariu de succes, deși reclamantul a invocat, atât motive de fapt, legate de stadiul procesual în care a fost încheiat contractul (după ce cauza a fost soluționată în primă instanță și fără ca adversarul din proces să formuleze apel), cât și motive de drept, arătând că actul adițional, deși încheiat după soluționarea definitivă a litigiului, nu poate avea altă natură decât cea a actului principal, aceea de contract de asistență juridică, încheierea unui astfel de contract în acest mod, coroborat cu faptul că avocatul nu a mai declarat recurs, așa cum s-a obligat prin contract, pentru că acest recurs nu era decât în interesul clientului, nu și al său, dar și cu încălcarea mai multor texte de lege care stabileau obligații ale avocatului față de client, fac dovada, atât a lipsei cauzei, cât și a dolului și a faptului că onorariul este unul nedatorat.

Toate aceste aspecte au fost dezvoltate pe larg în acțiunea introductivă, în precizările făcute ulterior și în toate cererile depuse, fără a primi o motivare, fiind pur și simplu ignorate de cele două instanțe.

În cauza de față, contractul de asistență juridică a fost încheiat după soluționarea în fond a cauzei, soluție prin care instanța a admis parțial un capăt de cerere și l-a respins pe cel de al doilea, iar această soluție nu a fost apelată decât de pârât, nu și de reclamant, care a formulat doar o cerere de îndreptare eroare materiala, care a fost respinsă, iar această respingere a fost atacată de reclamant, nu și hotărârea dată în fond.

În aceste condiții, potrivit principiului non reformatio în pejus, clientul avocatului nu putea pierde mai mult decât pierduse prin sentința instanței de fond, eventualul succes al avocatului angajat de el putând consta doar în ceea ce s-ar fi recuperat în căile de atac din această pierdere, dar soluția instanței de fond a rămas definitivă prin respingerea apelului și irevocabilă prin nerecurare (declararea recursului fiind o obligație asumată prin contract de avocat), în această privință, susținerea pârâtului în sensul că exista încă posibilitatea aderării la apelul principal este doar o speculație, această posibilitate nefiind materializată, iar voința părților trebuie interpretată în funcție de ceea ce ele cunoșteau, în concret, la data acordului de voință, de starea de fapt existentă la acea dată.

În aceste condiții, succesul avocatului a constat în respingerea căilor de atac formulate împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială, iar acest succes era asigurat, indiferent de soluția dată pe fondul cauzei, motiv pentru care formularea recursului nu era în interesul avocatului, ci doar al clientului, interes ignorat de avocat, deși legea și, poate, o minima moralitate îl obligau să procedeze invers. În ce privește cererea de îndreptare eroare materială, aceasta a fost respinsă pe considerente de inadmisibilitate, așa cum era și firesc, însă, după ce arată că cererea nu poate face obiectul unei îndreptări a erorii materiale, instanța o respinge ca nefondată, aspect folosit de avocat pentru a-l menține în eroare pe client, cu privire la cauza contractului de asistență juridică, concluzie ce poate fi trasă doar prin raportare la data reală a încheierii contractului.

În condițiile arătate, este evident că în cauză nu a existat decât posibilitatea respingerii acestei cereri, deci a unui câștig, nu și riscul unei pierderi. Mai mult decât atât, recurentul-reclamant a apreciat că un onorariu de aproximativ 65.000 euro pentru respingerea unei cereri de îndreptare eroare materială nu poate respecta condiția proporționalității, onorariul fiind, din toate punctele de vedere, stabilit sub forma unui pact de quota litis.

Nimic din tot ceea ce s-a invocat cu privire la aceste aspecte nu a fost analizat de niciuna dintre instanțe, motivarea celor două hotărâri lipsind cu desăvârșire.

În ce privește aplicarea greșită a legii, recurentul-reclamant a arătat că aceasta se referă la data încheierii contractului, dată ce are relevanță cu privire la toate capetele de cerere. Astfel, dacă prima instanță reține, cu încălcarea legii, că data încheierii contractului este una anterioară realizării acordului de voință al părților asupra elementelor esențiale ale acestuia, instanța de apel recurge la o inovație și reține ambele date ca fiind data la care s-a încheiat contractul.

Odată cu recunoașterea datei de 17.04.2008 de către pârâta S.C.A. "P. ȘI B.”, aceasta arată că data de 20.11.2007 ar fi menționată din eroare și că data de 17.04.2008 este menționată chiar în contract la fila nr. 7. Recurentul reclamant apreciază că este mai mult decât evident că, dimpotrivă, o eroare a avocatului pârât este păstrarea în contract a unei mențiuni cu privire la data de 17.04.2008, iar nu invers.

Recurentul-reclamant consideră că nu mai există niciun dubiu asupra a ceea ce a fost eroare și ce nu, iar explicația este una simplă, și anume aceea că toate aceste înscrisuri au fost redactate de avocat la o dată când nu avea cunoștință de faptul că a fost păstrată corespondența care făcea dovada că data încheierii contractului nu este 20.11.2007.

Aceeași aplicare greșită a legii se invocă și cu privire la inexistența pactului de quota litis și reținerea de către instanță a existenței unui onorariu de succes, ca urmare a aplicării unui text de lege ce nu mai era în vigoare la data încheierii contractului, aspect dezvoltat tangențial odată cu arătarea motivului de recurs privind lipsa motivării celor două hotărâri și a unei motivări, atât incomplete, cât și contradictorii.

Tot o aplicare greșită a legii este și faptul că instanța nu a administrat o probă a cărei administrare a fost admisă de aceeași instanță, iar singura probă ce a fost și admisă și administrată este o probă care nu este prevăzută de lege și singura de care instanța face vorbire, dându-i relevanță, și anume adresa nr. 2998/04.01.2011 prin care U.N.B.R. îi comunică avocatului pârât că în contractul de asistență nu sunt inserate clauze sub forma unui pact de quota litis. Această probă, pe lângă faptul că este nelegală, este și una evident interesată, motiv pentru care solicită înlăturarea ei.

Recurenta-pârâtă S.C.P.A. „P. & B.” a solicitat modificarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește exclusiv soluția dată aderării la apel (apelului incident), în sensul: i) admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului P. R. P. șiii) admiterii excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului - cesionar (cu consecința respingerii acțiunii introductive cu această motivare); fără cheltuieli de judecată.

Referitor Ia lipsa calității procesual pasive a pârâtului R. P. P., instanța de apel a considerat că se impune respingerea excepției cu motivarea că respectivul contract de asistență juridică a fost semnat în calitate de avocat, calitate ce nu a dispărut prin transformarea cabinetului individual în societate profesională de avocatură.

Recurenta-pârâtă apreciază că o astfel de soluție nu poate fi primită, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, având în vedere:

1. contractul de asistență juridică se încheie între client și avocat, cu menționarea formei de exercitare a profesiei de avocat (art. 122 alin. l lit. a din Statutul profesiei de avocat); prin urmare, raporturile juridice se stabilesc nu între client și avocat (proprio nomine), ci cu forma de exercitare a profesiei (astfel încât efectele juridice ale contractului de asistență juridică se produc cu privire la toți avocații ce face parte din respectiva formă de exercitare a profesiei - cum este cazul societății civile de avocați, nu doar asupra avocatului care ar semna contractele de asistență juridică în calitate de reprezentant al formei de exercitare a profesiei).

2. prin decizia nr. 2135/15.08.2008 a Baroului București s-a dispus, concomitent, desființarea Cabinetului Individual de Avocatură R. - P. P. și înființarea Societății Civile de Avocați "P. & B.". Or, potrivit art. 171 din Statutul profesiei de avocat, transformarea unei forme de exercitare a profesiei (în speță, cabinet individual de avocatură) într-o altă formă (societate civilă de avocați) se poate face oricând cu respectarea formelor legale. Cum nici Legea nr.51/1995 și nici Statutul profesiei de avocat nu reglementează principii derogatorii în materie (există numai precizări contabile privind patrimoniul nou înființatei forme de exercitare a profesiei), recurenta pârâtă apreciază că singura soluție juridică logică și judicioasă este aceea din dreptul comun, (Codul civil, respectiv Decretul nr.31/1954), respectiv toate drepturile și obligațiile derivând din contractele de asistență juridică și reprezentare în curs de executare la data transformării cabinetului individual în societate de avocați au trecut asupra noii forme de exercitare a profesiei, pârâta SCA "P. & B.".

3. o dovadă suplimentară în acest sens este inclusiv aceea că, pe durata litigiilor menționate în contractul de asistență juridică încheiat cu reclamanta, asistența juridică și reprezentarea reclamantei a fost asigurată de SCA "P. & B.", cum și plata onorariului a cărui "restituire" sau "reducere" se solicită a fost făcută de reclamantă tot către recurenta pârâtă.

Pe cale de consecință, s-a susținut că intimatul-pârât R.-P. P. (sau Cabinetul individual de avocatură "R. P. P.") nu are calitate procesual pasivă în prezentul litigiu, nefiind titularul de drepturi și obligații: atât ca persoană fizică (până în 15.08.2008) acesta ar fi fost cabinetul individual, ulterior cabinetul individual fiind desființat prin decizia Baroului București menționată anterior, toate drepturile și obligațiile fiind transferate (prin transformare) către pârâta SCA "P. & B."

De asemenea, referitor la calitatea procesual pasivă a pârâtei, se menționează faptul că, potrivit art.41 alin.2 C.pr.civ., "asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere", astfel încât apreciază că în prezenta cauză singură pârâta are calitate procesual pasivă.

Referitor Ia excepția inadmisibilității acțiunii (respectiv natura juridică a acțiunii fiind de contestație la executare, iar nu acțiune în răspundere civilă contractuală/delictuală), recurenta pârâtă apreciază soluția dată de instanța de apel prin decizie apelată este una netemeinică, deoarece:

1. caracterul (voit) inform al acțiunii introductive/precizate/modificate, etc., s-a perpetuat inclusiv în apel, cel puțin în ceea ce privește necesitatea recalificării naturii juridice a acțiunii (obiectul și limitele judecății, regulile procesuale aplicabile, competență, tardivitate etc) fată de capătul de cerere "accesoriu" așa-zisei acțiuni în constatare nulitate/răspundere contractuală/delictuală, respectiv repunerea părților în situația anterioară executării silite (ceea ce nu poate fi decât o întoarcere a executării silite, formulată separat sau accesoriu unei contestații Ia executare);

2. principiul procesual (de ordine publică) referitor la iura novit curia care se completează cu da mihi factum, dabi tibi jus, prin raport la rolul activ al judecătorului (art. 129 C.pr.civ.), instanțele de judecată fiind obligate, în opinia recurentei pârâte, să determine în prealabil, în mod corect, natura juridică a acțiunii - ceea ce în prezenta cauză nu s-a întâmplat (în pofida sau - mai bine spus - datorită "precizărilor" apelantului - reclamant, care, dinadins, le-a menținut echivoce, respectiv inadmisibile).

3. având în vedere că apelantul - reclamant - cesionar a solicitat desființarea contractului de asistență juridică și a actului adițional și repunerea părților în situația anterioară executării silite (solicitând inclusiv restituirea cheltuielilor de executare); contractul de asistență juridică și actul adițional sunt titluri executorii, fiind încuviințată executarea silită a acestora (ce a făcut obiectul dosarului nr._ a Judecătoriei B.); prin prezenta acțiune se tinde de către una dintre părțile raportului juridic execuțional la desființarea titlurilor executorii, a unei executări silite finalizate și la repunerea părților în situația anterioară executării silite, ceea ce nu se poate face decât pe cale unei contestații la executare. Or, legea prevede că desființarea unui titlu executoriu și întoarcerea executării silite se poate face doar pe cale contestației la executare, aspect ce rezultă cu claritate din faptul că - în mod expres și cu titlu de excepție - legea (art. 401 alin. 3 C.pr.civ.) permite doar terțului (în raportul de executare silită) să formuleze acțiunea de drept comun, nu și debitorului, acesta din urmă având la dispoziție numai calea contestației la executare. Mai mult, acest text de lege se coroborează perfect cu dispozițiile art. 399 alin. 3 C.pr.civ.

Or, împotriva titlului executoriu care este contractul de asistență juridică legea (specială) nu prevede o altă cale de atac, astfel încât este admisibilă formularea unor apărări pe fond doar în cadrul unei contestații Ia executare, practica judecătorească si doctrina în materie fiind unanime în acest sens.

Pentru toate aceste motive, recurenta a apreciat că se impune admiterea și a acestui motiv de recurs, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii cu prioritate a excepției inadmisibilității capătului de cerere respectiv din cererea reclamantului - cesionar.

În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.

Prin Decizia civilă nr. 1935 din 18.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C.P.A. „P. & B.”, a fost admis recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva Deciziei civile nr. 671/A/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, a fost modificată în parte decizia recurată în sensul că s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant împotriva Sentinței civile nr. 6785/13.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost desființată în parte sentința apelată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță – Judecătoria Sector 1 București, fiind menținute dispozițiile sentinței privind excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. R. P., precum și cele ale deciziei privind aderarea la apel.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, conform rezoluției administrative, a fost stabilită în sarcina recurentei pârâte S. P. &B. obligația satisfacerii timbrajului în cuantum de 3.500 lei – taxă judiciară de timbru și 5 lei – timbru judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Curtea a constatat că recurenta-pârâtă a fost legal citată pentru termenul din 27 noiembrie 2014 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.500 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, dovada de citare regăsindu-se la fila 20 din dosarul de recurs, aceasta îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. 3 Cod de procedură civilă.

Cu toate acestea, recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare până la termenul acordat.

Mai mult, recurenta-pârâtă, prezentă în fața instanței de recurs la primul termen de judecată prin reprezentant a învederat că nu înțelege să satisfacă această cerință.

În consecință, în baza dispozițiilor legale sus-menționate, având în vedere, totodată, poziția procesuală de netimbrare expusă de către recurenta-pârâtă, Curtea a dispus anularea recursului declarat de către această parte ca netimbrat.

Analizând criticile de recurs formulate de recurentul-reclamant, instanța de recurs a constatat următoarele:

Recurentul reclamant a susținut într-un prim motiv de recurs că nu a beneficiat de o judecată propriu-zisă în apel, dar nici în fond, arătând că în fața instanței de apel a formulat o critică în sensul că instanța de fond nu a soluționat toate capetele de cerere, așa cum au fost formulate și precizate prin cererea de redeschidere și reluare a judecății și la termenul din 27.01.2007, prima zi de înfățișare.

A susținut recurentul-reclamant că lipsa motivelor pe care se sprijină soluția instanței de control judiciar caracterizează atât decizia recurată, cât și sentința primei instanțe, astfel încât Curtea va proceda cu prioritate la analizarea considerentelor hotărârii instanței de apel din perspectiva dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 din Codul de procedură civilă, conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, motivele de fapt și de drept care au formatconvingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În adoptarea acestui text normativ, legiuitorul a avut în vedere interesul unei bune administrări a justiției, cât și posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient asupra modului de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

În ceea ce privește cauza de față, Curtea a reținut că, prin primul capăt de cerere, s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică încheiat între reclamantă și pârâtă și, pe cale de consecință, constatarea nulității absolute a actului adițional la acest contract pentru lipsa cauzei și încălcarea interdicției impuse de art. 135 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, respectiv art. 3.3.1 din Codul deontologic al avocaților din U.E., privind pactul de quota litis. A mai susținut reclamantul că onorariul a fost stabilit sub forma unui pact de quota litis, onorariul fix fiind fictiv, el nefiind nici plătit, nici solicitat vreodată, simplul fapt al încheierii contractului de asistență juridică ulterior soluționării litigiului reprezentând o cauză falsă.

Reclamantul a mai arătat că actul adițional la contract urmează a se constata nul și pentru cauze independente de actul principal. Astfel, s-a susținut că există și motive de nulitate absolută, dar și motive de nulitate relativă a acestui act adițional, existând motive independente de cele care se referă la actul principal, arătându-se că acesta are o cauză imorală și ilicită, iar nulitatea relativă este reclamată de vicierea prin dol a consimțământului clientului.

Fiind vorba de o cerere de îndreptare eroare materială, care a fost respinsă pe considerente de inadmisibilitate, legând succesul său de succesul împotriva apelului formulat împotriva acestei cereri, cauza obligației clientului de a plăti onorariul de succes lipsește. Reclamantul a arătat că la data încheierii actului adițional, avocatul știa că prin încheierea acestuia își asigură realizarea folosului just și își creează posibilitatea efectivă de a încasa o plată nedatorată, toate acestea ca urmare a folosirii cunoștințelor juridice nu în interesul, ci în detrimentul intereselor clientului, astfel că aceste manevre, în aprecierea reclamantului, nu pot fi calificate decât dolosive, din moment ce legea îl obliga pe avocat să-și folosească cunoștințele exclusiv în interesul clientului, chiar cu ignorarea propriului interes.

A mai susținut reclamantul că nu există deloc contraprestația pentru onorariul de succes, întrucât ea este asumată într-un raport obligațional ce cuprinde o obligație de rezultat și nu de diligență, iar rezultatul nu a fost atins, creându-se doar aparența atingerii lui, prin înserarea unor condiții despre care avocatul cunoștea că sunt deja ca și îndeplinite, respingerea cererii de îndreptare eroare materială fiind sigura soluție legală posibilă, față de ceea ce se solicita în această cerere.

Voința reală a părților a fost ca onorariul să se raporteze la valoarea reală de circulație a terenului, iar această datorie a devenit exigibilă la data pronunțării hotărârii în recurs, dată la care valoarea reală de circulație era mult mai mică decât cea prevăzută de avocat la încheierea contractului, iar motivul acestei reduceri a fost unul independent de voința părților. Realizând însă această reducere a valorii reale, față de momentul încheierii contractului, pârâtul a recurs la încheierea acestui act adițional, iar pentru ca valoarea reală să nu scadă în continuare, nici nu a mai declarat recurs, aceasta în timp ce legea îl obliga să aibă în vedere interesul clientului, iar ignorarea acestui interes face evidentă clauza ilicită și imorală a acestui act.

A mai susținut reclamantul că interesul personal al avocatului rezidă atât din modul cum a conceput anexa 4, privind stabilirea onorariului, cât și din modul cum a acționat pentru a înlătura contradicția dintre considerente și dispozitivul încheierii prin care s-a soluționat cererea de îndreptare eroare materială. De asemenea, același interes personal l-a determinat să nu mai declare recurs, ceea ce era doar în interesul clientului, nu și al său, și același interes personal l-a determinat să încheie actul adițional.

În referire la aceste două capete de cerere, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a examinat cauzele de nulitate precizate de reclamant în cererile depuse la dosar și a soluționat toate capetele de acțiune cu care a fost învestită, hotărârea fiind motivată corespunzător, chiar dacă instanța nu a răspuns detaliat fiecărui argument invocat de reclamant.

Or, așa cum a susținut și apelantul, în dezvoltarea considerentelor sale, instanța de apel nu face decât să citeze textele cu referire la pactul de quota litis din cele două Coduri, fără să arate care text este cel a cărui aplicare înțelege să o facă și de ce.

Deși au fost dezvoltate pe larg în acțiunea introductivă și în precizările făcute ulterior motivele pentru care se solicită constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică, precum și a actului adițional, respectiv cauza falsă și cauza imorală, precum și faptul că acest ultim act adițional se solicită a se declara anulabil pentru existența dolului, instanța de apel redă în motivare aspecte teoretice cu privire la cauza actului juridic, fără nicio referire la starea de fapt legate de stadiul procesual în care a fost încheiat contractul (în esență, în raport de faptul că – potrivit susținerilor reclamantului - după ce cauza a fost soluționată în primă instanță și fără să se formuleze apel de către partea adversă, coroborat cu faptul că avocatul nu a mai declarat recurs, așa cum s-a obligat prin contract, întrucât acest recurs nu era decât în interesul reclamantului, nu și al său).

Totodată, la termenul din 27.01.2012, reclamantul a arătat expres temeiul acțiunii ca fiind răspundere civilă contractuală și delictuală, răspunderea delictuală fiind dată tocmai de antedatarea actului principal, iar înscrisurile care, în opinia reclamantului, fac această dovadă, au fost invocate și admise ca probă la același termen de judecată. Or, nici instanța de apel și nici cea de fond nu face nicio trimitere la această precizare a temeiului acțiunii.

Așa cum a susținut și apelantul, în cererea de apel, dar și prin cererea de recurs, motivarea instanței nu cuprinde nicio referire la probele invocate în sprijinul capetelor de cerere, ceea ce conduce la concluzia că această lipsă a motivelor pe care se sprijină soluția instanței de fond, cât și a celei de apel, caracterizează atât decizia recurată, cât și sentința primei instanțe.

În referire la cauza actului juridic, instanța de apel a reținut că ambele părți au avut la momentul încheierii contractului reprezentarea clară a contraprestației celeilalte părți și fiecare a urmărit un beneficiu pentru sine, instanța netrimițând în nici un fel la susținerile făcute de reclamant cu referire la pricina care s-a judecat și în care, în opinia sa, după angajarea apărătorului cu care se judecă în prezent, nu a obținut nici un succes, ba din contră, a susținut că apărătorul a urmărit un interes personal prin nedeclararea căii de atac a recursului.

Cât privește cauza imorală, instanța de apel nu face nicio referire la susținerile reclamantului, nici în ceea ce privește actul principal și nici actul subsecvent.

În ceea ce privește dolul, instanța de apel a reținut că nu s-a probat de către reclamant existența dolului, fără a face nicio trimitere la aspectele de fapt care susțineau această teză a reclamantului la încheierea actului adițional, așa cum a ținut să precizeze reclamantul prin cererea de redeschidere și reluare a judecății și așa cum s-a arătat mai sus.

Instanța de apel avea a se pronunța în ce privește cauza ilicită și imorală a actului principal, constând în aceea că, potrivit susținerilor reclamantului, acesta a fost antedatat, situație precedată de nedeclararea recursului, așa cum reclama interesul său, și de inacțiunea privind înlăturarea contradicției dintre considerentele și dispozitivul încheierii de respingere a cererii de îndreptare eroare materială. Or, aceste aspecte nu au fost analizate în concret de către instanța de apel, ceea ce conduce la concluzia că această instanță nu a motivat corespunzător soluția sa.

Curtea constată că hotărârea atacată cu recurs nu cuprinde în mod complet premisele de fapt care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv, nu reflectă preocuparea reală a instanței de apel de a analiza probele administrate, inclusiv în fața instanței de fond. Aceasta cu atât mai mult cu cât pozițiile ocupate de părți nu se conciliau sub nici un aspect, ceea ce necesita analizarea susținerilor părților prin raportare la probele administrate din perspectiva susținerilor din acțiune, apărărilor formulate, relevanței acestora pentru proces, stabilirea argumentelor de fapt și de drept decisive pentru soluționarea cauzei etc.

Față de aceste împrejurări, Curtea a constatat că, în cauză, instanța de apel nu a oferit o fundamentare a raționamentul său pentru a lăsa instanței superioare de control posibilitatea să cenzureze acest raționament.

Totodată, Curtea a avut în vedere faptul că lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de textul de lege susmenționat, a fost privită în jurisprudența instanțelor naționale ca fiind echivalentă necercetării fondului cauzei, situație care atrage după sine, sancțiunea casării hotărârii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cum dispozițiile art. 261 alin. 1 din codul de procedură civilă au caracter imperativ, iar încălcarea lor este sancționată cu nulitatea actului procedural în cauză, în condițiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, urmează a se înlătura consecințele acestei încălcări prin desființarea hotărârii recurate.

Cât privește capătul 3 de cerere, reclamantul a solicitat a se constata că suma de 64.514 euro, încasată cu titlu de onorariu de succes, este o plată nedatorată, întrucât succesul preconizat lipsește cu desăvârșire.

Reclamantul a arătat că nu a existat un succes al demersurilor avocatului, acesta neobținând nimic după angajarea sa, față de hotărârea dată în fond în cauza respectivă.

Cât privește acest capăt de cerere, Curtea a constatat că, este fondată susținerea din recurs, în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui petit. Deși instanța de apel a reținut că asupra acestei cereri, prima instanță s-a pronunțat într-un mod implicit, Curtea a primit ca fiind just un atare raționament, câtă vreme instanța este obligată să-și prezinte în concret argumentele pentru care admite sau respinge un capăt de cerere.

În raport de cele anterior reliefate, Curtea, în aplicarea prevederilor înscrise în art. XXII din Legea nr. 202/2010 – acțiunea de față, fiind înregistrată pe rolul primei instanțe, anterior adoptării acestui act normativ, ceea ce a impus concluzia că în cauză, erau incidente prevederile înscrise în art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificărilor aduse acestei norme, prin Legea nr. 202/2010 –constatându-se că acest capăt de cerere nu a fost soluționat în fond, soluția care se impune a fi adoptată este aceea a desființării în parte a sentinței apelate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Prin urmare, în raport de aceste aspecte care configurează conținutul unor neregularități procedurale evidente, dar și esențiale în raport cu judecata anterioară, luând în considerare și jurisprudența instanțelor de judecată, Curtea a făcut aplicația dispozițiilor art. 312 alin 1, 3 și 5 din Codul de procedură civilă.

Soluția de casare a hotărârii pronunțate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță s-a impus și ca urmare a faptului că, desființându-se, în parte, hotărârea primei instanțe, părțile din prezenta cauză beneficiază de dreptul de a fi judecată pricina lor în fond, din perspectiva legalității, a normelor de drept aplicabile, dar și a temeiniciei, a aprecierii probelor administrate în cauză.

Stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor fondului, acestea având dreptul, dar și obligația de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.

În procesul de elaborare a unei hotărârii judecătorești, ca act final al oricărei judecăți, instanța trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile raportului juridic litigios.

Numai astfel se asigură, pe de o parte, transparența actului de justiție, și, pe de altă parte, se oferă în mod real justițiabililor posibilitatea de a fi convinși că judecătorul a examinat cauza sub toate aspectele și că soluția pronunțată este cea care se impunea a fi dată în cauză.

Or, hotărârea pronunțată în cauza pendinte, nefiind motivată potrivit cerințelor mai sus descrise, nu poate conduce la situația premisa pentru o judecată concretă și efectivă în recurs, conform căreia, având pe deplin stabilită situația de fapt, partea interesată poate deduce judecății orice ipoteză de aplicare greșită a legii din cele prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă.

Instanța de recurs a apreciat că soluția casării cu trimitere se impune și ca o garanție a respectării dreptului prevăzut de art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia orice persoană are dreptul ca o instanță să judece orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil,pentru situația de față, în sistemul dublului grad de jurisdicție.

Această dispoziție de drept convențional consacră nu numai dreptul concret de acces Ia o instanță de judecată, ci și toate celelalte garanții, inclusiv Ia motivarea hotărârii judecătorești pronunțate, aspecte care înseamnă, în esență, conținutul intrinsec al dreptului Ia un proces echitabil.

În acest sens, Curtea a reținut și interpretarea obligatorie dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prevederilor art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cauza Albina împotriva României (hotărârea din 28 aprilie 2005) potrivit cu care: „dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6.1 din Convenție, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate” adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, articolul 6 implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența”.

Totodată, în cauza D. împotriva României (cererea nr._/00, hotărârea 16 noiembrie 2006), instanța de contencios european a reținut: „Convenția neintenționând să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective (Artico contra Italiei, hotărârea din 13 mai 1980, . nr. 37, pag. 16, § 33), Curtea amintește că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat “studiate”, adică examinate cum trebuie de tribunalul sesizat. Cu alte cuvinte, articolul 6 implică în sarcina “tribunalului” obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților, fără a aprecia pertinența lor și fără a fi înțeles ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument (V. de Hurk contra Olandei, citat anterior, pag. 19-20, §§ 59 și 61). Întinderea acestei îndatoriri poate varia în funcție de natura deciziei”.

În consecință, Curtea, în temeiul art. art. 312 alin 1, 3 și 5 din Codul de procedură civilă, a găsit fondat motivul invocat de recurent întemeiat pe art. 304 pct. 5 și 7 Cod procedură civilă, fără a mai putea trece la analizarea celuilalt motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care a admis recursul declarat de recurentul reclamant, a modificat în parte decizia recurată în sensul că a admis apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile, a desființat în parte sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță – Judecătoria Sector 1 București, menținând dispozițiile sentinței privind excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. R. P., precum și cele ale deciziei privind aderarea la apel.

Cauza s-a reînregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 27.01.2015, sub nr._ .

Prin Încheierea din 31 martie 2015, instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de suplimentare a probatoriului cu înscrisuri noi și cu interogatoriul pârâtului P. R. P..

Analizând probele administrate în vederea soluționării cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:

Între Cabinet Individual de Avocatură R. P. P., în calitate de consilier, și Henghelz de Groot C., în calitate de client, s-a încheiat un Contract de asistență juridică (filele 269-282, Vol. I), având ca obiect acordarea serviciilor de asistență juridică și reprezentare cu privire la Dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului București, la Dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Cornetu, la Dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Cornetu și la Dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B..

În partea inițială a Contractului se menționează că acesta a fost încheiat la data de 20.11.2007, pe când în partea finală se menționează că data încheierii a fost 17.04.2008. Având în vedere corespondența electronică depusă chiar de reclamant la filele 12-37, Vol. II, din care reiese că draftul acestui contract a fost comunicat de avocatul R. P. P. către doamna Henghelz de Groot C. în datele de 10 aprilie 2008 și de 16 aprilie 2008, precum și recunoașterea pârâtei S.C.P.A. P. & B. cu privire la faptul că data reală a contractului este cea menționată în partea finală, instanța stabilește, cu privire la acest aspect invocat de reclamant în căile de atac, că este în afara oricărui dubiu că data corectă a contractului de asistență juridică este 17.04.2008, pentru stabilirea acestui fapt nefiind necesară depunerea altor înscrisuri de către pârâtă.

Data de 20.11.2007 nu putea fi data încheierii contractului de asistență juridică, înțeles în sensul de instrumentum probationis, având în vedere că, în preambulul contractului, se menționează faptul că Dosarul nr._ se află în apel, pe rolul Tribunalului București, apelurile fiind înregistrate la data de 21.01.2008, astfel cum reiese din Decizia civilă nr. 1673 din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în Dosarul nr._, fiind vădit neîntemeiate susținerile reclamantului din recurs, în sensul că recunoașterea datei contractului ca fiind 17.04.2008 ar fi urmărit acoperirea lipsei de cauză a contractului încheiat înainte de declararea apelurilor și înainte de pronunțarea Încheierii din data de 12.12.2007 care a fost atacată cu apel de către apelantul-reclamant din acel dosar.

Este adevărat că avocatul P. R. P. a reprezentat-o pe doamna Henghelz De Groot C. începând cu luna octombrie 2007, astfel cum reiese din împuternicirea avocațială nr._ din 26.10.2007 (fila 137, dosar apel), acesta fiind cel care a semnat apelul declarat în Dosarul nr._ (fila 118, dosar apel). Însă, faptul că mandatul inițial a fost acordat fără încheierea contractului de asistență juridică, în formă scrisă, nu afectează în niciun fel valabilitatea contractului, introducerea datei de 20.11.2007 în partea inițială a acestuia neavând nicio relevanță juridică.

În consecință, pentru a lămuri acest aspect, instanța stabilește că menționarea datei de 20.11.2007, în cuprinsul Contractului de asistență juridică încheiat la data de 17.04.2008, nu reprezintă data la care înțelegerea dintre părți s-a materializat în scris.

Prin clauza cuprinsă la art. 4.1 din Contractul de asistență juridică, clientul s-a obligat ca, pentru asistența juridică prestată, să achite un onorariu fix, precum și un onorariu de succes, astfel cum acesta este prevăzut în Anexa nr. 4 – Structura Onorariului.

Prin Anexa 4 – Structura Onorariului, pentru activitățile de asistență juridică și reprezentare în Dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, în litigiul dintre Henghelz De Groot C. și De Groot Cornelius C., respectiv pentru dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei B., având ca obiect sechestru judiciar cu aceleași părți, constând în redactare cereri, acte, precum și orice documente sau înscrisuri necesare, prezența la termenele de judecată, susțineri orale și scrise în fața instanțelor judecătorești și a altor instituții sau autorități publice ori persoane private fizice sau juridice, ambele părți ale Contractului de asistență juridică au convenit să stabilească un onorariu fix de 1.000 lei fără TVA, achitați la data încheierii contractului, precum și un onorariu de succes, cuantificat după cum urmează: 1. în cazul respingerii apelului formulat de către reclamantul De Groot Cornelius Christiaan împotriva Încheierii de ședință din data de 12.12.2007 și a respingerii apelului formulat de către Henghelz De Groot C., declarat împotriva Sentinței civile nr. 5335/17.10.2007 pronunțate de Judecătoria B. în Dosarul nr._, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, se va percepe un onorariu de succes în cuantum de 10% din jumătate din diferența dintre valoarea de circulație a terenului în suprafață de 6.797 m.p. situat în intravilanul comunei Voluntari, .. 48, județul Ilfov, stabilită conform a trei oferte de la agenții imobiliare din zonă și suma de 300.000 lei, sau, în situația în care părțile nu recunosc acuratețea acestor oferte, prin intermediul unei expertize de specialitate (adică, deși se pierde apelul nostru, victoria împotriva apelului soțului este un succes și va fi facturat ca atare); 2. în cazul respingerii apelului formulat de către reclamantul De Groot Cornelius Christiaan împotriva Încheierii de ședință din data de 12.12.2007 și a admiterii apelului formulat de către Henghelz De Groot C., declarat împotriva Sentinței civile nr. 5335/17.10.2007 pronunțate de Judecătoria B. în Dosarul nr._, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, se va percepe un onorariu de succes format din: i) onorariu de succes în cuantum de 10% din valoarea de circulație a terenului în suprafață de 6.797 m.p. situat în intravilanul comunei Voluntari, .. 48, județul Ilfov, stabilită conform a trei oferte sau prin aplicarea standardelor internaționale de evaluare conform alineatului anterior; 3. în cazul admiterii apelului formulat de către reclamantul De Groot Cornelius Christiaan și a respingerii apelului formulat de către Henghelz De Groot C., onorariul de succes va fi de 10% din diferența dintre jumătate din valoarea de circulație a terenului și sulta pe care instanța o va stabili în sarcina doamnei Henghelz De Groot C. pentru a fi achitată către De Groot Christiaan, prin sentința rămasă definitivă și irevocabilă.

Prin aceeași anexă, clientul s-a obligat să achite contravaloarea sumei reprezentând onorariul de succes, în termen de 5 zile de la data la care va fi notificat în acest sens de către consilier, precum și în situația înstrăinării terenului înainte de soluționarea litigiului, respectiv în cazul în care clientul denunță unilateral contractul sau împiedică realizarea condiției de plată a onorariului.

În partea finală a anexei s-a menționat că prevederile respective au exclusiv scopul de a asigura achitarea onorariului stabilit încă de la început între client și consilier, având în vedere faptul că onorariul fix a fost stabilit la o valoare redusă, la solicitarea expresă a clientului, nu în raport de volumul muncii ce urmează a fi prestată de consilier, cât datorită lipsei momentane a disponibilităților financiare ale clientului și, mai ales, cuantumului onorariului de succes agreat de ambele părți.

Contractul de asistență juridică și anexele la acesta sunt semnate pe fiecare pagină de către avocatul titular R. P. P. și de către clientul Henghelz De Groot C..

Prin Decizia civilă nr. 1673 din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în Dosarul nr._ (filele 292-308, Vol. I), au fost respinse apelurile declarate de apelanta-pârâtă Henghelz De Groot C. și apelantul-reclamant De Groot Cornelis Christiaan, împotriva Sentinței civile nr. 5335/17.10.2007 pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul nr._ . Contrar susținerilor reclamantului, instanța de apel a analizat pe fond susținerile apelantului-reclamant De Groot Cornelis Christiaan cu privire la necesitatea actualizării sultei stabilite în sarcina apelantei-pârâte Henghelz De Groot C..

Prin Decizia civilă nr. 876 din 22.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, în Dosarul nr._ (filele 309-313, Vol. I), a fost respinsă ca nefondată cererea de recurs formulată de recurentul De Groot Cornelis Christiaan, împotriva Deciziei civile nr. 1673 din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în Dosarul nr._ .

Prin Actul adițional pentru care s-a emis Încheierea de legalizare de semnătură nr. 1530 din 26 iunie 2009 de către Birou Notarial OMNIA (filele 283-284, Vol. I), în vederea calculării cu acuratețe a onorariului de succes cuvenit, părțile au convenit că valoarea de circulație (la data semnării actului adițional) a terenului în suprafață de 6.797 m.p. situat în intravilanul comunei Voluntari, .. 48, jud. Ilfov, este de 200 Euro/m.p., totalizând 1.359.400 euro, onorariul de succes fiind stabilit în cota procentuală de 10% din jumătate din diferența dintre valoarea totală a terenului, stabilită anterior, și suma de 300.000 lei, cea din urmă reprezentând sulta stabilită de instanță în sarcina pârâtei Henghelz de Groot C., valoarea acestuia fiind de 271.806 lei, respectiv 64.415 Euro. Acest act adițional este semnat de către avocat R. P. P. și de către client Henghelz De Groot C..

Prin cererea din data de 12.08.2009, înregistrată în Dosarul de executare nr. 371/2009 deschis la Biroul Executorului Judecătoresc D. O. C. (fila 191, Vol. I), pârâta S.C.P.A. P. & B. a solicitat executarea silită asupra imobilului debitoarei Henghelz de Groot C. situat în Voluntari, . recuperarea sumei de 64.415 Euro și a tuturor cheltuielilor de executare, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de asistență juridică „încheiat la data de 20.11.2007” însoțit de anexele și actul adițional la acest contract.

Prin raportul de evaluare întocmit de către expertul tehnic C. A. A. în dosarul de executare (filele 164-173, Vol. I) s-a stabilit că valoarea estimată a imobilului executat silit este de 1.165.805 Euro (4.963.881 lei).

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public S. T. sub nr. 1769 din 4 decembrie 2009 (filele 289-290, Vol. I), doamna Henghelz De Groot C. a vândut către cumpărătorul P. M. căsătorit cu P. Karen Sonneveld terenul intravilan în suprafață de 6.797 m.p., situat în intravilanul localității Voluntari, .. 48, jud. Ilfov, prețul vânzării fiind de 300.000 euro.

Prin recipisa nr. 325/1 din data de 3.12.2009 (fila 77, Vol. I), debitoarea a consemnat la dispoziția Biroului Executorului Judecătoresc D. O. C. suma de 334.957,8 lei, reprezentând creanța urmărită și cheltuielile de executare efectuate în dosarul nr. 344/2009, aceasta fiind eliberată conform procesului-verbal de eliberare sume rezultate din executare încheiat la data de 3 decembrie 2009 (fila 73, Vol. I), la aceeași dată dispunându-se încetarea executării, în temeiul art. 371⁵ lit. a Cod procedură civilă, conform procesului-verbal aflat la fila 74, Vol. I.

Înainte de finalizarea executării silite, la data de 14.09.2011, debitoarea Henghelz De Groot C. a formulat plângere penală împotriva pârâtului P. R. P., aceasta fiind înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1740/P/2011. Prin Rezoluția din 27.02.2012 (filele 52-55, Vol. II), s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârât sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, procurorul stabilind că nu au rezultat date sau indicii care să ateste că data contractului ar fi fost scrisă ulterior, câtă vreme petenta a depus contractul de asistență juridică purtând pe fiecare pagină semnătura sa și a avocatului. De asemenea, s-a reținut că nu există acțiunea de inducere în eroare cerută pentru existența elementului material al infracțiunii de înșelăciune, întrucât atât petenta Henghelz De Groot C., cât și concubinul acesteia V. M. (devenit cesionar al drepturilor litigioase) au studii superioare juridice și au insistat în alegerea avocatului P. R. P., precum și că petenta a semnat în deplină cunoștință de cauză și după rămânerea definitivă și irevocabilă a Sentinței civile nr. 5335/17.10.2007 pronunțată de Judecătoria B. Actul adițional autentificat sub nr. 1530/26.06.2009 de către BN OMNIA, prin care s-au stabilit criteriile concrete de determinare și plată a onorariului.

Având în vedere situația de fapt reținută, instanța consideră că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, este vădit neîntemeiată cu privire la toate solicitările formulate.

I. Prin primul capăt de cerere, astfel cum a fost precizat prin cererea de repunere pe rol depusă la data de 12.09.2011, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică, fără număr, încheiat la data de 20.11.2007 între Henghelz De Groot C. și Cabinetul Individual de Avocatură „R. P. P.”, respectiv a clauzelor cuprinse în anexa nr. 4 – „structura onorariului”, clauze care stabilesc onorariul de succes, pentru încălcarea interdicției impuse de art. 135 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat și de art. 3.3.1 din Codul deontologic al avocaților din U.E., nulitatea vizând și clauza cu privire la existența succesului în ipoteza „respingerii apelului fostului soț”, în cazul acesteia lipsind cauza obligației. În mod suplimentar, pe parcursul judecării cauzei în primul ciclu procesual, reclamantul a invocat faptul că data de 20.11.2007 nu este data încheierii contractului, precum și faptul că acesta nu a fost încheiat pe formularul tipizat.

Aceste susțineri sunt neîntemeiate, întrucât onorariul convenit de părți prin Contractul de asistență juridică încheiat între Cabinetul Individual de Avocatură „R. P. P.” și clientul Henghelz De Groot C. la data de 17.04.2008 a fost stabilit în conformitate cu prevederile art. 134 din Statutul profesiei de avocat adoptat în ședința Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din data de 25 septembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005 (aflat în vigoare la data încheierii contractului), fiind format dintr-un onorariu fix de 1.000 lei și dintr-un onorariu de succes reprezentând 10% din jumătate din diferența dintre valoarea de circulație a terenului în suprafață de 6.797 m.p. situat în intravilanul comunei Voluntari, .. 48, județul Ilfov, și suma de 300.000 lei.

Stabilirea onorariului în această corespunde prevederilor art. 134 alin. 6 din Statut, conform cărora avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat, onorariul de succes constând într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat și putând fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix.

Contrar susținerilor reclamantului, onorariul de succes reprezentând 10% din jumătate din diferența dintre valoarea de circulație a terenului în suprafață de 6.797 m.p. situat în intravilanul comunei Voluntari, .. 48, județul Ilfov, și suma de 300.000 lei nu poate fi calificat ca reprezentând un pact „de quota litis”, astfel încât contractul analizat nu cuprinde clauza interzisă de art. 135 din Statut.

Astfel, onorariul convenit prin contractul încheiat între părți nu a fost fixat în totalitate în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, onorariul de succes fiind convenit împreună cu onorariul fix de 1.000 lei. Faptul că onorariul fix este disproporționat de mic față de onorariul de succes nu determină calificarea clauzelor analizate ca reprezentând pact „de quota litis”, întrucât au fost îndeplinite condițiile prevăzute în Statut cu privire la modalitatea de stabilire a onorariului, neexistând niciun text de lege care să prevadă că onorariul de succes trebuie să aibă o valoare mai mică decât onorariul fix.

Instanța reține că fixarea onorariului în această modalitate nu a urmărit o cauză ilicită sau imorală, motivul disproporției dintre onorariul fix și cel de succes fiind explicat în partea finală a Anexei nr. 4 la Contractul de asistență juridică, însușită de client.

Din această clauză contractuală, cuprinsă în ultima filă din Anexa nr. 4 la Contract (fila 282, Vol. I), reiese cu evidență faptul că părțile nu au urmărit fixarea totalității onorariului avocatului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, ci compensarea valorii reduse a onorariului fix, prin asumarea obligației de plată a unui onorariu de succes în cuantum corespunzător activității ce urma a fi prestată de avocat și valorii litigiului, fiind determinată de un motiv just, reprezentat de lipsa disponibilităților financiare ale clientului Henghelz de Groot C. la momentul la care avea nevoie de asistența juridică a pârâților.

Susținerea reclamantului cu privire la caracterul fictiv al onorariului fix este neîntemeiată, obligația de plată a sumei de 1.000 lei cu acest titlu fiind expres asumată prin contract. Faptul că onorariul fix nu a fost achitat și că avocatul nu a făcut demersuri și pentru executarea acestuia nu face dovada unei simulații, care ar fi presupus existența unei înțelegeri secrete între părți, la momentul încheierii contractului de asistență juridică, iar nu renunțarea de către pârâți la executarea creanței, ulterioară încheierii actului juridic.

Instanța mai reține că scopul reglementării cuprinse la art. 136 alin. 1 și alin. 2 din Statutul profesiei de avocat nu este unul de ordine publică, aceste norme urmărind asigurarea pentru persoanele care practică avocatura a unor venituri certe, indiferent de rezultatul litigiului în care acordă asistență juridică, încălcarea unei asemenea obligații nefiind prevăzută expres sub sancțiunea nulității absolute, neafectând interesele clientului sau interesul general al societății. Astfel, chiar dacă s-ar considera că fixarea onorariului de avocat s-a făcut în exclusivitate în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, existența în contract a pactului „de quota litis” nu reprezintă un motiv de nulitate absolută și nu justifică desființarea clauzei prin care a fost fixat onorariul de avocat, întrucât o asemenea măsură ar contraveni scopului reglementării, avocatul fiind lipsit de plata muncii depuse pentru client, chiar și în situația câștigării litigiului.

În ceea ce privește Adresa nr. 2998/2010 din 4.01.2011 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România (fila 218, Vol. I), se reține că interpretarea organismului profesional a fost dată cu privire la prevederile Statutului profesiei de avocat, iar nu la contractul de asistență juridică analizat în prezenta cauză, fiind atributul instanței de judecată să hotărască asupra valabilității clauzei contractuale.

Însă, actul menționat prezintă relevanță probatorie, făcând dovada faptului că asociația profesională care a adoptat Statutul profesiei de avocat și din care face parte pârâtul consideră că stabilirea onorariului de succes într-o modalitate similară celei din contractul de asistență juridică încheiat între părți nu contravine prevederilor art. 135 și se circumscrie prevederilor art. 134 alin. 6 din Statut. În consecință, nu se poate reține că stabilirea onorariului de succes în sumă fixă și ca procent din valoarea terenului care a făcut obiectul litigiului ar reprezenta un motiv de nulitate absolută, având în vedere că avocatul nu a acționat în scopul fraudării legii, ci în acord cu practica permisă în asociația profesională din care face parte.

De asemenea, nu se poate reține că modalitatea de stabilire a onorariului contravine prevederilor art. 135 alin. 3 din Statut, respectiv art. 3.3.2 din Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană, întrucât nu s-a convenit dobândirea de către avocat a unei părți din obiectul litigiului, care a fost reprezentat de terenul situat în comuna Voluntari, .. 48, județul Ilfov. Onorariul de succes a fost determinat în bani, nefiind stabilită dobândirea de către avocat a unei cote din teren sau a unui drept de creanță ce ar fi determinat prin hotărârea judecătorească. Stabilirea onorariului de succes într-o sumă variabilă este permisă de art. 134 alin. 6 din Statut și corespunde criteriilor prevăzute de art. 132 alin. 3 lit. b, c și g din Statut, valoarea litigiului fiind unul dintre criteriile prevăzute și de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă pentru a se determina cuantumul cheltuielilor de judecată care pot fi acordate cu titlu de onorariu de avocat.

Invocarea de către reclamant a Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană este neîntemeiată și din perspectiva faptului că acest act nu este aplicabil ratione materiae, conform art. 1.5, întrucât nu a existat o activitate transfrontalieră desfășurată de avocat în interiorul Uniunii Europene sau în Spațiul economic european.

În ceea ce privește invocarea de către reclamant a lipsei cauzei pentru asumarea de către client a obligației de plată a onorariului de succes, instanța stabilește că asemenea susțineri contravin însuși contractului încheiat între părți, în care s-a explicat cu evidență semnificația succesului pentru fiecare dintre soluțiile care ar fi putut fi pronunțate asupra apelurilor declarate în Dosarul nr._ .

Astfel, în Contractul de asistență juridică încheiat între Cabinetul Individual de Avocatură „R. P. P.” și clientul Henghelz De Groot C. la data de 17.04.2008 a fost menționată cauza directă a asumării obligației clientului de plată a onorariului, acesta reprezentând plata pentru asistența juridică prestată (art. 4.1), cât și scopul mediat (rezultatul urmărit în litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr._ ), astfel încât nici nu este necesară aplicarea prezumției instituite de art. 967 alin. 2 Cod civil.

Raționamentul reclamantului privind faptul că respingerea unei căi de atac formulate de partea adversă împotriva hotărârii pronunțate în favoarea clientului nu reprezintă „succes” este vădit eronat, întrucât avocatul s-a angajat și a obținut respingerea apelului și recursului declarate de către De Groot Cornelius Christiaan împotriva Încheierii de ședință din data de 12.12.2007, asigurând valoarea redusă a sultei stabilite în sarcina reclamantei prin Sentința civilă nr. 5335/17.10.2007 a Judecătoriei B.. Astfel, avantajul obținut de client este reprezentat de diferența dintre jumătate din valoarea reală a terenului și sulta stabilită în sarcina sa, onorariul de succes fiind calculat tocmai prin raportare la acest câștig pecuniar.

Instanța nu are niciun dubiu că doamna Henghelz De Groot C. cunoștea faptul că valoarea reală a terenului este mult mai mare decât cea invocată de către fostul său soț și avută în vedere la stabilirea sultei de 300.000 lei de către Judecătoria B., acest aspect reieșind atât din asumarea obligației de plată a onorariului de succes la această valoare, cât și din valoarea imobilului de 1.165.805 Euro (4.963.881 lei), estimată prin raportul de evaluare întocmit de către expertul tehnic C. A. A. în dosarul de executare, deși prețurile imobilelor au scăzut după pronunțarea Sentinței civile nr. 5335/17.10.2007 a Judecătoriei B., ca urmare a „crizei economice”, invocată prin acțiune.

Având în vedere că la data încheierii contractului de asistență juridică valoarea imobilului partajat era de cinci ori mai mare decât cea avută în vedere la stabilirea sultei, este evident că clientul a avut cunoștință și de câștigul obținut prin respingerea încercării reclamantului din acel dosar de a obține o sultă corespunzătoare valorii reale a terenului. De altfel, acest aspect reiese și din corespondența electronică din data de 16 aprilie 2008, depusă de reclamant la filele 28-32, Vol. II, în cuprinsul căreia avocatul a explicat în ce constă succesul pentru situația respingerii ambelor apeluri, clientul acceptând în ziua următoare asumarea obligației sale de plată a onorariului de succes pentru această situație.

Susținerile reclamantului în sensul că soluția instanțelor de control judiciar cu privire la căile de atac formulate de partea adversă împotriva Încheierii din data de 12.12.2007 ar fi fost evidentă sunt neîntemeiate, neputându-se considera că nu se poate percepe onorariu de succes pentru reprezentarea clientului cu privire la o problemă litigioasă care nu face obiectul unei practici neunitare.

Totodată, instanța reține că doamna Henghelz De Groot C. nu a fost în eroare cu privire la serviciile pentru care și-a asumat obligația de plată a onorariului de succes, în cuprinsul clauzei prin care a fost stabilită modalitatea de calcul a onorariului fiind menționat expres că acesta se achită în cazul respingerii apelului declarat de partea adversă împotriva Încheierii din ședința din data de 12.12.2007, despre care reclamanta inițială avea cunoștință, aceasta solicitând explicații suplimentare cu privire la succesul pe care l-ar reprezenta respingerea acestui apel, astfel cum reiese din corespondența electronică depusă de reclamant.

Cauza dispozițiilor contractuale prin care s-a stabilit obligația de plată a onorariului de succes și modalitatea de plată a acestuia nu este ilicită, întrucât nu contravine dispozițiilor legale sau statutare care reglementează dreptul avocatului de a percepe onorariu.

Instanța nu poate interveni în raporturile juridice dintre avocat și client pentru a reduce prețul convenit în mod expres și în deplină cunoștință de cauză de către ambele părți, criteriile prevăzute de art. 132 alin. 3 din Statut având caracter orientativ și fiind necesar a fi avute în vedere la încheierea contractului. Cu atât mai mult, instanța nu poate desființa un contract de asistență juridică pe motiv că onorariul perceput de avocat are un cuantum ridicat, ceea ce ar însemna lipsirea integrală a avocatului de contraprestația aferentă serviciilor prestate clientului.

De altfel, onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică analizat nu poate fi considerat disproporționat față de importanța pe care litigiul a avut-o pentru client, acesta obținând, în anul 2007, în schimbul unei sulte de 300.000 lei, atribuirea integrală a unui teren a cărui valoare a fost estimată, în anul 2009, ca fiind de 1.165.805 Euro (4.963.881 lei).

Totodată, cauza obligațiilor contractuale analizate nu este imorală, alegațiile reclamantului cu privire la „onorabilitatea” avocatului fiind în mod evident greșite, având în vedere că societatea de avocatură și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de a reprezenta interesul clientului său în litigiile menționate în contractul de asistență juridică, precum și că acesta a adus la cunoștința doamnei Henghelz de Groot C. valoarea onorariului solicitat pentru activitatea prestată, cu mai multe zile înainte de data semnării contractului, clientul fiind cel care nu și-a îndeplinit de bună-voie obligația, deși a acceptat onorariul solicitat de avocat.

Invocarea de către reclamant a unor aspecte legate de data contractului sau de faptul că acesta nu a fost încheiat pe formularul tipizat nu reprezintă motive de nulitate, aceste elemente nefiind esențiale pentru existența valabilă a raporturilor juridice dintre avocat și client și neproducând niciun fel de efect juridic asupra obligației de plată a onorariului de succes. Faptul că avocatul nu ar fi înregistrat în evidențele sale contractul de asistență juridică la data încheierii acestuia nu atrage sancțiunea nulității absolute, obligațiile de înregistrare a contractului, de declarare a veniturilor încasate și de plată a taxelor și impozitelor fiind ulterioare nașterii raporturilor juridice dintre părți.

În consecință, instanța constată că motivele de nulitate absolută invocate de reclamant nu există, Contractul de asistență juridică încheiat între Cabinetul Individual de Avocatură „R. P. P.” și clientul Henghelz De Groot C. la data de 17.04.2008 fiind valabil încheiat, cauza obligațiilor asumate prin acesta existând, fiind reală, licită și morală.

II. Prin al doilea capăt de cerere, astfel cum a fost precizat prin cererea de repunere pe rol depusă la data de 12.09.2011, reclamantul a solicitat anularea contractului de asistență juridică și pentru cauză de nulitate relativă parțială ce vizează doar ultima dintre clauzele arătate anterior, consimțământul fiind viciat prin dol.

Invocarea acestui motiv de nulitate relativă este vădit neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 960 Cod civil pentru a se reține vicierea consimțământului clientului prin dol, având în vedere că nici măcar nu au fost invocate manopere dolosive exercitate de pârâtul P. R. P. pentru a o determina pe cealaltă parte să se oblige la plata onorariului de succes.

Acest aspect a fost stabilit și prin Rezoluția din 27.02.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârât cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în Dosarul nr. 1740/P/2011.

Mai mult, în cuprinsul contractului de asistență juridică se menționează cu claritate atât obiectul reprezentării acordate de pârâți, faptul că apelul părții adverse este formulat împotriva Încheierii din data de 12.12.2007, precum și faptul că respingerea acestui apel este considerată succes și determină plata onorariului de 10% din jumătate din diferența dintre valoarea reală a terenului și sulta stabilită. În aceste condiții, existența erorii sau a unor manopere dolosive este exclusă, având în vedere că atât reclamanta inițială, cât și cesionarul drepturilor litigioase au cunoștințe juridice, precum și că aceștia au avut la dispoziție suficient timp pentru studierea actului semnat în data de 17.04.2008, acesta fiind comunicat clientului, prin poșta electronică, încă din data de 10.04.2008.

Totodată, instanța reține că reclamanta inițială a semnat Actul adițional pentru care s-a emis Încheierea de legalizare de semnătură nr. 1530 din 26 iunie 2009 de către Birou Notarial OMNIA, după soluționarea irevocabilă a litigiului ce a făcut obiectul Dosarului nr._, recunoscând existența succesului în modalitatea prevăzută în contractul inițial, neputându-se considera că aceasta a fost menținută în eroare mai mult de un an, o asemenea situație nefiind urmarea unor manopere dolosive ale pârâtului, ci a propriei neglijențe. Or, culpa uneia dintre părți care nu citește actele juridice pe care le semnează sau care nu se interesează de litigiul soluționat irevocabil nu poate constitui dol și nu îi dă dreptul acesteia să solicite desființarea actului juridic.

Prin formularea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu, în pofida lipsei evidente a oricărui motiv de nulitate absolută sau relativă, doamna Henghelz De Groot C. și cesionarul drepturilor litigioase acționează cu încălcarea prevederilor art. 969 și art. 970 Cod civil, urmărind exonerarea de la executarea unor obligații contractuale asumate în mod legal, deși pârâții și-au executat obligația corelativă de a realiza reprezentarea juridică în baza contractului de asistență juridică.

În consecință, instanța constată că motivul de nulitate relativă invocat de reclamant nu există, nefiind afectat de dol consimțământul clientului la încheierea Contractului de asistență juridică încheiat între Cabinetul Individual de Avocatură „R. P. P.” și clientul Henghelz De Groot C. la data de 17.04.2008.

III și IV. Prin al treilea și prin al patrulea capăt de cerere, astfel cum au fost modificate prin cererea de repunere pe rol depusă la data de 12.09.2011, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute totale a actului adițional la contractul de asistență juridică, act adițional legalizat cu încheierea de legalizare de semnătură nr. 1530/26.2009 a Biroului Notarial „Omnia”, atât ca urmare a anulării actului principal, cât și pentru motive de nulitate independente, respectiv cauză ilicită și imorală. De asemenea, reclamantul a solicitat anularea actului adițional ca urmare a existenței cauzei de anulabilitate constând în existența dolului ca viciu de consimțământ.

Având în vedere valabila încheiere a Contractului de asistență juridică din data de 17.04.2008, Actul adițional pentru care s-a emis Încheierea de legalizare de semnătură nr. 1530 din 26 iunie 2009 de către Birou Notarial OMNIA nu este afectat de nulitate, nefiind îndeplinită condiția premisă pentru aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal.

Invocarea de către reclamant a cauzei ilicite și imorale la încheierea Actului adițional din data de 26 iunie 2009 este vădit neîntemeiată, având în vedere că scopul încheierii acestuia nu contravine niciunei norme juridice sau morale.

Astfel, motivul care a determinat încheierea Actului adițional este redat în „Preambul” fiind reprezentat de pronunțarea Deciziei din data de 22.05.2009 a Curții de Apel București, prin care a fost soluționat irevocabil Dosarul nr._ . Prin urmare, scopul urmărit de părți a fost stabilirea cuantumului fix al onorariului de succes stabilit prin Contractul inițial, ca urmare a împlinirii condiției suspensive prevăzute pentru plata acestuia.

Acest scop nu contravine niciunei dispoziții legale sau vreunei norme morale, convenția prin care părțile recunosc îndeplinirea unei condiții suspensive și stabilesc cuantumul unei creanțe determinabile fiind corespunzătoare atât normelor de interes public, cât și intereselor particulare, prin împiedicarea unui posibil litigiu în legătură cu aceste aspecte.

Folosul urmărit de pârâți prin încheierea actului adițional nu este unul injust, ci reprezintă contravaloarea serviciilor de asistență juridică oferite clientului, dreptul avocatului de a primi plata onorariului fiind prevăzut expres de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 51/1995. De asemenea, obligația asumată de client prin Actul adițional a avut o cauză morală și licită, interesul său fiind acela de a se stabili ipoteza aplicabilă pentru calculul onorariului de succes, precum și determinarea cuantumului exact al obligației de plată.

Chiar dacă ar fi reale afirmațiile reclamantului în sensul că s-ar fi urmărit de către societatea de avocatură obținerea unei creanțe certe, lichide și exigibile, un asemenea scop nu este contrar legii, având în vedere că completarea contractului inițial, în sensul determinării cuantumului onorariului de succes, s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 969 alin. 2 Cod civil, cu consimțământul valabil exprimat de către ambele părți.

Faptul că valoarea terenului de 200 euro/m.p. ar fi fost stabilită „aleatoriu” este neadevărat, această valoare fiind determinată în baza înțelegerii dintre părți și fiind asumată în mod expres de către client, prin semnarea actului adițional. Mai mult, valoarea menționată nu apare ca fiind disproporționată față de cea estimată de expertul tehnic C. A. A. ca fiind de 1.165.805 Euro (171,5 euro/m.p.), astfel încât nu pot fi reținute nici susținerile reclamantului în sensul că avocatul ar fi acționat împotriva intereselor clientului prin stabilirea unei valori exagerate a imobilului.

În mod evident, nu se poate reține vicierea consimțământului prin dol la încheierea Actului adițional din data de 26 iunie 2009, având în vedere că nu s-a indicat nicio manoperă dolosivă utilizată de pârâtul P. R.-P. pentru a determina clientul să încheie acest act modificator.

Încheierea actului adițional după finalizarea litigiului care a făcut obiectul Dosarului nr._ nu reprezintă nici măcar un indiciu al urmăririi de către pârâți a vreunui scop contrar interesului clientului, având în vedere că rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii prin care reclamanta inițială a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului a reprezentat condiția suspensivă pentru nașterea obligației de plată a onorariului de succes.

Faptul că S.C.P.A. „P. & B.” asigura reprezentarea aceluiași client și în alte dosare aflate pe rolul instanțelor la data încheierii Actului adițional este irelevant, având în vedere că obligația de plată a onorariului de succes a fost condiționată de rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate în Dosarul nr._, iar nu de soluțiile pronunțate în celelalte cauze.

În consecință, instanța constată că motivele de nulitate absolută și relativă invocate de reclamant nu există, Actul adițional pentru care s-a emis Încheierea de legalizare de semnătură nr. 1530 din 26 iunie 2009 de către Birou Notarial OMNIA fiind valabil încheiat, cauza obligațiilor asumate prin acesta respectând prevederile art. 948 pct. 4 Cod civil, iar consimțământul clientului nefiind viciat.

V. Prin al cincilea capăt de cerere, astfel cum a fost precizat prin cererea de repunere pe rol depusă la data de 12.09.2011, reclamantul a solicitat constatarea faptului că suma de 64.514 Euro, echivalentă în lei sumei de 271.806 lei, este o plată nedatorată, întrucât succesul preconizat în contractul de asistență juridică lipsește în totalitate.

Plata nedatorată reprezintă executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și fără intenția de a plăti datoria altuia. Pentru a se reține existența acestei operații juridice, în conformitate cu art. 992 Cod civil, partea care pretinde restituirea plății, solvensul, trebuie să probeze executarea unei prestații cu titlu de plată, inexistența datoriei din punct de vedere juridic și efectuarea plății din eroare.

Solicitarea reclamantului de constatare al caracterului nedatorat al plății sumei de 64.514 Euro este vădit neîntemeiată, întrucât aceasta s-a realizat în executarea unei obligației de plată a onorariului de succes, asumată în mod valabil prin art. 4.1 și Anexa 4 la Contractul de asistență juridică încheiat între Cabinetul Individual de Avocatură „R. P. P.” și clientul Henghelz De Groot C. la data de 17.04.2008, astfel cum a fost determinată prin Actul adițional pentru care s-a emis Încheierea de legalizare de semnătură nr. 1530 din 26 iunie 2009 de către Birou Notarial OMNIA.

Îndeplinirea condiției suspensive stabilite de părți pentru plata onorariului de succes este dovedită de Decizia civilă nr. 1673 din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, și de Decizia civilă nr. 876 din 22.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, prin care au fost respinse apelul și recursul declarate de reclamantul De Groot Cornelis Christiaan, Sentința civilă nr. 5335/17.10.2007 pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul nr._ fiind irevocabilă la data de 3.12.2009, când a fost efectuată plata.

Invocarea de către reclamant a lipsei succesului este vădit neîntemeiată, fiind contrară prevederilor art. 969 alin. 1 Cod civil, având în vedere că părțile au stabilit în mod expres prin Contractul de asistență juridică încheiat între Cabinetul Individual de Avocatură „R. P. P.” și clientul Henghelz De Groot C. la data de 17.04.2008 că respingerea apelurilor declarate de ambele părți conferă dreptul avocatului la plata onorariului de succes, îndeplinirea condiției suspensive fiind confirmată de către client, prin semnarea Actului adițional din data de 26 iunie 2009.

Astfel cum s-a reținut și cu prilejul analizării valabilității contractului, faptul că, după finalizarea procesului, una dintre părți consideră că soluția pronunțată în litigiu era evidentă sau că aceasta ar fi fost obținută și în lipsa demersurilor efectuate de avocat, nu înlătură obligația de plată a onorariului stabilit în mod legal prin contractul de asistență juridică.

Invocarea de către reclamant a răspunderii civile contractuale și delictuale este lipsită de sens, obiectul cererii de chemare în judecată fiind reprezentat de constatarea nulității actelor juridice, respectiv de restituirea plății pretins nedatorate, iar nu de obligare a pârâților la îndeplinirea unor obligații asumate prin contract sau la repararea unui prejudiciu produs printr-o faptă ilicită.

În consecință, constatând că plata sumei de 64.514 Euro s-a realizat în executarea unei obligații contractuale asumate în mod valabil de către debitor, instanța consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 992 Cod civil pentru a se constata caracterul nedatorat al acestei plăți.

VI. Prin al șaselea capăt de cerere, astfel cum a fost precizat și completat prin cererea de repunere pe rol depusă la data de 12.09.2011, reclamantul a solicitat repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de asistență juridică și obligarea pârâților, în solidar, la restituirea sumei de 271.806 lei încasată cu titlu de onorariu de succes, precum și a sumei de 12.118 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de executarea silită, sume actualizate până în ziua plății și cu dobânda aferentă.

Această solicitare este neîntemeiată, având în vedere valabila încheiere a contractului de asistență juridică, astfel încât suma ce se solicită a fi restituită a fost plătită în executarea unei obligații contractuale, nefiind îndeplinite condițiile pentru repunerea părților în situația anterioară. Restituirea acestor prestații de către pârâți, în solidar, ar însemna încălcarea voinței părților și exonerarea clientului de la plata onorariului de avocat, după ce a beneficiat de serviciile de asistență juridică și a fost obținut rezultatul favorabil stabilit prin contract.

De asemenea, nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 404² alin. 1 Cod procedură civilă pentru întoarcerea executării silite în Dosarul de executare nr. 371/2009 constituit la Biroul Executorului Judecătoresc D. O. C., întrucât nu urmează a se dispune desființarea titlului executoriu și nu s-a făcut dovada desființării executării silite.

Pentru toate considerentele mai sus arătate, constatând că au fost valabil încheiate Contractul de asistență juridică încheiat între Cabinetul Individual de Avocatură „R. P. P.” și clientul Henghelz De Groot C. la data de 17.04.2008 și Actul adițional pentru care s-a emis Încheierea de legalizare de semnătură nr. 1530 din 26 iunie 2009 de către Birou Notarial OMNIA, precum și că plata onorariului de succes în cuantum de 271.806 lei era datorată în baza contractului de asistență juridică valabil încheiat, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța va constata că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. M., cu domiciliul ales în C., ., .. 5, jud. D., în contradictoriu cu pârâții P. R. P., cu domiciliul în București, ., ., și cu S.C.P.A. P. & B., cu sediul în București, .. 12, sector 1.

Constată că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. STANCUMARIANA B.

Se comunică:

1. reclamantului V. M., la domiciliul ales în C., ., .. 5, jud. D.;
2. pârâtului P. R. P., la domiciliul din București, ., ., sector 1;
3. pârâtei S.C.P.A. P. & B., la sediul din București, .. 12, sector 1.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./5 ex./24.09.2015

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6217/2015. Judecătoria...		Contestaţie la executare. Sentința nr. 6993/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8617/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Pretenţii. Încheierea nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 8656/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 6217/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 6993/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 7002/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Pretenţii. Sentința nr. 6182/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6050/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI