Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 8734/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8734/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 8734/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8734
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11 MAI 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: ROBERT CRISTIAN BURLACU
JUDECĂTOR: S. B.
GREFIER: C. I. Ț.-F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. O. E. Delivery S.R.L. și pe intimata S.C. S. C. Transporter S.R.L., având ca obiect anulare somație de plată.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 04.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de a delibera a amânat pronunțarea la data de 11.05.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2015 petenta-debitoare S.C. O. E. DELIVERY S.R.L., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata-creditoare S.C. S. C. TRANSPORTER S.R.L. anularea sentinței civile nr._/28.11.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București conținând ordonanța de plată pronunțată în favoarea creditoarei-intimate.
În motivarea cererii, petenta-debitoare a arătat instanței că, prin sentința civilă nr._/28.11.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost admisă în parte cererea intimatei-creditoare și aceasta a fost obligată la plata sumei de 9.581,6 lei reprezentând debit principal, 214,35 lei reprezentând dobândă legală până la data de 24.10.2014 și în continuare până la data plății și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.700 lei.
Petenta-debitoare a învederat instanței că în mod greșit a fost respinsă în cadrul soluționării cererii de emitere a ordonanței de plată excepția inadmisibilității cererii formulată de aceasta ce decurge din nerespectarea de către intimata-creditoare a prevederilor art. 1014 alin.1 C.pr.civ. coroborat cu art. 1016 alin.2 C.pr.civ. în sensul că somația nu a fost comunicată la sediul acesteia din București, ., sector 1, ci aceasta a fost comunicată la o altă adresă, iar persoana care a semnat de primire nu are atribuții administrative.
Totodată, petenta-debitoare a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că intimata-creditoare ar deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, întrucât persoana care a semnat de primire facturile emise de intimata-creditoare nu ar avea atribuțiuni în ceea ce privește acceptarea la plată a facturilor.
În drept, petenta-debitoare a invocat prevederile art. 1023 C.pr.civ.
În dovedirea cererii, aceasta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei, conform dovezii depuse la dosar.
Prin întâmpinarea depusă la data de 15.04.2015, intimata-creditoare a solicitat instanței respingerea cererii în anulare ca neîntemeiată și obligarea petentei-debitoare la plata cheltuielilor de judecată. Aceasta a arătat instanței că în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii, întrucât somația a fost comunicată la locul unde s-au desfășurat relațiile contractuale dintre părți, respectiv Calea Bucureștilor nr. 1, județ Ilfov, unde, de altfel, au fost semnate atât somația, cât și facturile emise de aceasta.
Intimata-creditoare a mai arătat instanței că în perioada martie 2013 –august 2014 au fost emise un număr de 39 de facturi din care 27 au fost achitate, deși fuseseră semnate de aceeași persoană despre care se pretinde că nu ar avea atribuții de acceptare a facturilor.
În drept, intimata-creditoare a invocat prevederile art. 1013 si următoarele C.pr.civ.
Aceasta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în dublu exemplar.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art. 1024 alin. 3 C.pr.civ., prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanței de plată, precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată. Dispozițiile art. 1.021 se aplică în mod corespunzător.
Instanța constată că cererea în anularea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr._/28.11.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost admisă în parte cererea intimatei-creditoare și aceasta a fost obligată la plata sumei de 9.581,6 lei reprezentând debit principal, 214,35 lei reprezentând dobândă legală până la data de 24.10.2014 și în continuare până la data plății și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.700 lei, respingând ca neîntemeiată cererea pentru suma ce rezultă din facturile nr. 198/08.08.2014 și nr. 199/08.08.2014 (debit principal și dobândă legală).
Pentru a ajunge la această soluție, prima instanță, în mod corect, a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de debitoare.
Astfel, instanța constată că somația a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la adresa unde s-au desfășurat relațiile contractuale, fiind semnată de o persoană a cărei calitate a fost consemnată ca fiind „director ru” (fila 6 dosar nr._/299/2015). Instanța va respinge susținerile petentei-debitoare în sensul că această comunicare nu îndeplinește cerințele art. 1014 C.pr.civ., întrucât somația nu a fost comunicată la sediul din București, ., sector 1, deoarece rațiunea îndeplinirii acestei obligații a fost aceea ca, similar procedurii concilierii directe prevăzute de art. 7201 C.pr.civ. 1865, să ofere posibilitatea soluționării amiabile și rapide a diferendului fără a mai fi încărcat rolul instanțelor de judecată. Or, față de împrejurarea că relațiile comerciale ale părților s-au desfășurat exclusiv la locul comunicării somației, instanța apreciază că exigențele art. 1014 C.pr.civ. sunt pe deplin îndeplinite. A interpreta aceste dispoziții legale în sensul că somația trebuie să fie comunicată în mod obligatoriu doar la sediul principal al unei societăți ar constitui dovada unui formalism în contradicție cu scopul adoptării unei asemenea prevederi.
În ceea ce privește atribuțiile persoanei care a primit corespondența pentru debitoare, instanța apreciază că acest aspect ține exclusiv de organizarea unei societății comerciale care este direct răspunzătoare de modul în care a stabilit atribuțiile persoanelor care primesc corespondența. Astfel, din moment ce un angajat al societății debitoare a semnat pentru primirea corespondenței, acesta va avea calitatea de mandatar aparent al societății, nefiind în sarcina terților de a identifica persoana care este însărcinată cu primirea corespondenței conform statutului societății destinatare, la care, de altfel, nici nu ar avea acces.
De asemenea, instanța învestită cu soluționarea cererii având ca obiect emiterea ordonanței de plată, în mod corect, a apreciat că intimata-creditoare deține o creanța certă, lichidă și exigibilă. Astfel, facturile fiscale depuse la dosar, semnate și/sau ștampilate de către petenta-debitoare relevă existența unui contract în formă simplificată, făcând dovada obligației asumate pentru bunurile menționate, pentru preț și pentru data scadentă a obligației. Instanța apreciază, așadar, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1014 alin. 1 C.pr.civ.
În ceea ce privește persoana care a primit facturile și a aplicat ștampila și semnătura, instanța reține că aceasta a angajat în mod legal răspunderea societății, comportându-se ca un mandatar aparent din moment ce debitoarea i-a încredințat spre folosire ștampila societății.
Mai mult, instanța are în vedere și dispozițiile art. 277 alin. 2 C.pr.civ. conform căruia înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic. Astfel, chiar în măsura în care instanța ar admite că factura nu ar fi semnată de un angajat care are atribuții în acest sens, în condițiile articolului anterior menționat, intimata-creditoare a făcut dovada că acesta este modul în care societatea debitoare își organizează activitatea, depunând la dosarul cauzei de fond (filele 57-67) extras de cont din care rezultă că petenta-debitoare a achitat și alte facturi acceptate la plată în același mod.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge cererea în anulare formulată de petenta-debitoare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimata-creditoare, instanța reține următoarele:
Conform art. 127 alin. 3 din Statul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64/2011 Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente: a) timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activității cerute de client; b) natura, noutatea și dificultatea cazului; c) importanța intereselor în cauză; d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; f) conlucrarea cu experți sau alți specialiști, impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; g) avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat; h) situația financiară a clientului; i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
Analizând activitatea avocatului în cadrul prezentei cauze în raport de prevederile statului care servesc la determinarea onorariului, instanța apreciază cuantumul onorariului de 1.300 lei (chitanță – fila 14 ) ca fiind disproporționat, atât în raport de valoarea creanței, cât, mai ales, în raport de complexitatea cauzei și munca efectiv desfășurată. Astfel, instanța reține că avocatul intimatei-creditoare s-a prezentat la un singur termen de judecată și a depus întâmpinare prin care a reluat în totalitate apărările deja formulate în fața instanței care a pronunțat ordonanța de plată.
Pentru toate aceste considerente, instanța, în baza art. 451 alin. 2 C.pr.civ., va reduce onorariul avocatului la suma de 700 de lei, onorariu adecvat activităților efectiv desfășurate. Astfel, fiind în culpă procesuală, petenta-debitoarea urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 700 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată.
Respinge cererea în anulare formulată de petenta-debitoare S.C. O. E. DELIVERY S.R.L., cu sediul în București, ., sector 1, J_, CUI_, cu domiciliul ales în București, sector 5, ., . cu intimata-creditoare S.C. S. C. TRANSPORTER S.R.L., cu sediul București, ., ., ., sector 3, CUI RO22477125, J40/_/2007, cu domiciliul ales în București, .. 12, ., ., sector 3.
Admite în parte cererea intimatei-creditoare de obligare a petentei-debitoare la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă petenta-debitoare la plata către intimata-creditoare a sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R. C. BurlacuSabina B. C. I. Ț.-F.
Red. R.B. / Teh. C.Ț.
4 ex / 2 .
Prezenta hotărâre se va comunica petentei-debitoare S.C. O. E. DELIVERY S.R.L., cu sediul în București, ., sector 1, J_, CUI_, cu domiciliul ales în București, sector 5, ., ., . și intimatei-creditoare S.C. S. C. TRANSPORTER S.R.L., cu sediul București, ., ., ., sector 3, CUI RO22477125, J40/_/2007, cu domiciliul ales în București, .. 12, ., ., sector 3.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8730/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8735/2015. Judecătoria... → |
---|