Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 13376/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr._/2015

Ședința publică de la 03 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. A.

GREFIER: G. D. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta POLIȚIA L. SECTOR 1 BUCUREȘTI și pe intimata ., având ca obiect autorizare desființare lucrări (legea 50/1991).

Dezbaterile si susținerile parților au avut loc la data 29.06.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronunțarea la aceasta data când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2014 sub nr._, reclamanta Poliția L. Sector 1 a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul . să se dispună obligarea pârâtei la readucerea spatiului la starea inițială, in locul din ., . 1, Bucuresti.

În motivare s-a arătat că prin procesul verbal . nr._/05.03.2014, . a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 1000 lei, deoarece la adresa de mai sus s-au executat lucrari de compartimentări in interiorul spațiului comercial prin desființarea unor pereți interiori astfel: desființare pereți interiori dintre camerele 3-4 si camerele 4-8; desființare pereți despărțitori dintre camerele 11,12,13,14,15,16, conform releveu spațiu. Procesul verbal de contravenție nu a fost contestat de catre intimată . Urmarindu-se respectarea celor dispuse prin procesul verbal de contravenție, in continuarea controlului, cu ocazia verificărilor din data de 08.08.2014, s-a constatat că nu s-au adus la îndeplinire măsurile dispuse prin procesul verbal de contravenție.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 112 – 114 ind. 1 C.pr.civ și pe dispozițiile Legii nr. 50/1991.

Pârâtul a formulat la data de 07.11.2014 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/05.03.2014, pârâta . a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru executarea de lucrări de construire fără a deține autorizație de construire constând în recompartimentări in interiorului spațiului comercial prin desființarea unor pereții interiori, astfel: desfiintare pereți despărțitori dintre camerele 3-4 si camerele 4 si 8, desființare pereți despărtitori dintre camerele 11,12,13,14,15,16 – conform releveu spațiu.

În cuprinsul aceluiași act de constatare s-a dispus și măsuri complementare constând în „oprire lucrări și . obținerea autorizației de construire, în caz contrar aducerea spațiului comercial conform releveului”, stabilind termen la data de 01.06.2014.

Din înscrisurile de la filele 83 – 84 din dosar, rezultă că s-a emis Autorizația de Construire nr. 230/17/G/1855 din data de 29.05.2015 prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru . lucrări de modificări interioare la spațiul situat la subsol si parter pentru imobilul din .. 206 A, S+P. În conținutul Autorizației de construire se menționează că spațiile situate la subsol si parter avand suprafata de 229,64 m.p. ( subsol), respectiv 229,80 m.p. (parter) s-au amenajat si recompartimentat in vederea desfășurării activității de comerț cu mobilier si ca lucrarile efectuate nu afectează structura de rezistență si stabilitatea imobilului.

Față de acest aspect, având în vedere că una dintre condițiile primordiale ale cererii de chemare în judecată o constituie obiectul acesteia și constatând că această condiție nu mai este îndeplinită, ca urmare a faptului că pârâtul a obținut Autorizația de construire nr. 230/17/G/1855 din 29.05.2015, instanța urmează a respinge cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de petenta POLIȚIA L. SECTOR 1 BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, ., . cu intimata . cu sediul în sector 2, București, . și cu cu sediul ales la CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT M. G. în sector 1, București, ., ca rămasă fără obiect.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 03.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

RED.S.A./TEH.S.A./G.D.U.

4 EX/02.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI