Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 13431/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publică din data de 6 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: E. A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu intimata M. T. I. și cu terțul poprit B. DE E. IMPORT A ROMÂNIEI EXIMBANK S.A., având ca obiect contestație la executare și suspendare executare în dosarul de executare nr. 423/2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, reprezentată prin avocat, lipsind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că S.C.P.E.J. D., C. și Asociatii nu a depus dosarul de executare, precum și faptul că nu s-a depus dovada calității de reprezentant de către contestatoare.
Instanța, având în vedere că, deși a fost citată cu această mențiune, societatea contestatoare nu a despus înscrisuri în dovedirea calității de reprezentant până la termenul acordat, în temeiul art. 82 Cod procedură civilă, invocă excepția lipsei calității de reprezentant.
Intimata, prin avocat, arată să solicită admiterea excepției, precum și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanță.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 14.05.2015, sub nr._, contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a formulat în contradictoriu cu intimata M. T. I. contestație la executare împotriva actelor efectuate de S.C.P.E.J. D., C. & Asociații, constând în somația emisă în data de 28.04.2015 și încheierea din data de 28.04.2015, solicitând suspendarea executării silite, anularea actelor de executare, precum și întoarcerea executării.
Cererea de chemare în judecată a fost semnată de director L. V., fără a se atașa dovada calității de reprezentant, conform art. 151 alin. 3 Cod procedură civilă.
La data de 17.06.2015, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin cererea depusă la data de 19.06.2015, contestatoarea a solicitat introducerea în cauză a terțului poprit B. DE E. IMPORT A ROMÂNIEI EXIMBANK S.A., contestând și înființarea popririi asupra conturilor sale.
Față de faptul că nu s-a depus de către contestatoare dovada calității de reprezentant, instanța a invocat excepția lipsei calității de reprezentant.
Analizând înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției lipsei calității de reprezentant, instanța reține următoarele:
La stabilirea primului termen de judecată pentru soluționarea contestației ce face obiectul prezentului dosar, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată nu este însoțită de dovada calității de reprezentant a persoanei care a semnat contestația la executare și, prin rezoluția din data de 18.06.2015, a stabilit obligația contestatoarei de a depune o copie certificată de pe înscrisul doveditor al calității de reprezentant pentru director L. V., conform art. 151 alin. 3 Cod procedură civilă, sub sancțiunea anulării cererii.
Contestatoarea nu și-a îndeplinit această obligație până la termenul acordat, deși i s-a adus la cunoștință conținut rezoluției din data de 18.06.2015, astfel cum reiese din citația comunicată conform dovezii de înmânare din data de 25.06.2015 (fila 64).
Conform art. 82 alin. 1 Cod procedură civilă, când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă cererea va fi anulată.
Potrivit art. 151 alin. 3 Cod procedură civilă, reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.
Față de cele de mai sus, instanța urmează a reține că cererea de chemare în judecată nu a fost însoțită de o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității reprezentantului legal care a acționat în numele contestatoarei, precum și că, până la termenul acordat în temeiul art. 82 alin. 1 Cod procedură civilă, contestatoarea nu a complinit lipsurile care decurg din lipsa calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată.
La soluționarea prezentei cauze instanța nu a avut în vedere înscrisurile trimise prin poștă la data de 4.07.2015, având în vedere că au fost înregistrate în dosar la data de 7.07.2015, ulterior pronunțării, astfel încât contestatoarea nu a făcut dovada îndeplinirii obligației, în termenul acordat conform art. 82 Cod procedură civilă, aceasta cunoscând că înscrisurile depuse la poștă în ziua de vineri, 4.07.2015, nu pot ajunge la instanță până în ziua de luni, 6.07.2015.
În consecință, constatând că, în speță, semnatarul contestației la executare nu a depus dovada calității de reprezentant legal al contestatoarei, având în vedere dispozițiile art. 82 alin. 1 raportat la art. 151 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția lipsei calității de reprezentant și va anula cererea de chemare în judecată pentru nedepunerea dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea.
Fiind în culpă procesuală ca urmare a formulării unei cereri de chemare în judecată la care nu a fost atașată dovada calității de reprezentant, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, contestatoarea urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de către intimată cu prilejul soluționării contestației la executare, cuantumul acestora fiind de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței . nr. 49 din 10.06.2015 emisă de Cabinet de avocat „A. M. D.”.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității de reprezentant.
În temeiul art. 82 alin. 1 raportat la art. 151 alin. 3 Cod procedură civilă, anulează pentru nedepunerea dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea, cererea de chemare în judecată formulată contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în București, .. Ș., nr. 50, sector 1, în contradictoriu cu intimata M. T. I., cu domiciliul în Satu M., .. 22, jud. Satu M., și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „A. M.”, în Satu M., .. 11-13, jud. Satu M., și cu terțul poprit B. DE E. IMPORT A ROMÂNIEI EXIMBANK S.A. cu sediul în București, .. 6A, sector 1.
Obligă pe contestatoare la plata către intimată a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat conform chitanței . nr. 49 din 10.06.2015 emisă de Cabinet de avocat „A. M. D.”).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6.07.2015.
PREȘEDINTE:GREFIER:
M. STANCUELENA A. S.
Se comunică:
- contestatoarei A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, la sediul din București, .. Ș., nr. 50, sector 1;
- intimatei M. T. I., la domiciliul ales la Cabinet de avocat „A. M.”, în Satu M., .. 11-13, jud. Satu M.;
- terțului poprit B. DE E. IMPORT A ROMÂNIEI EXIMBANK S.A. cu sediul în București, .. 6A, sector 1.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. E.A.S., M.S./5 ex./31.07.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2015/2015.... → |
---|