Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 2885/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2885/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2885/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 2885/2015

Ședința publică de la 16 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. A.

GREFIER:G. D. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta POLIȚIA L. SECTOR 1 și pe pârât H. A., având ca obiect autorizare desființare lucrări (legea 50/1991) REJUDECARE DOSAR_ .

Dezbaterile si susținerile parților au avut loc la data de 26.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea succesiv la data de 02.02.2015, 09.02.2015 și apoi la aceasta data când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pr rolul acestei instante la data de 08.02.2013 sub nr._, reclamanta POLITIA LOCALA SECTOR 1 in contradictoriu cu intimatul H. A. a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna desfiintarea constructiei realizate nelegal de catre aceasta, in locul din .. 94, sector 1, Bucuresti.

In motivare, a aratat ca potrivit procesului verbal ./_/07.11.2012, paratul a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de_ lei intrucat a executat lucrari de constructii constand in construirea unei camere in extinderea . la parterul imobilului fara a detine act de proprietate pe terenul respectiv si fara autorizatie de construire, incalcand astfel dispozitiile art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 . Odata cu aplicarea amenzii s-a dispus in sarcina contravenientului si oprirea si . obtinerea unei noi autorizatii de construire, in caz contrar aducerea imobilului la starea initiala.

In drept, a invocat art. 112-114 indice 1 C.p.c. Legea nr. 50/1991.

Paratul a depus la dosar intampinare prin care a invocat exceptia prematuritatii cererii, exceptia lipsei calitatii procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.

In dovedire, s-au depus la dosar inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Conform procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 07.11.2012, pârâtul a fost sanctionat cu amenda in valoare de 20.000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, constatandu-se ca acesta a executat lucrări de construcții constând în construirea unei camere în extinderea apartamentului nr. 1 de la parterul imobilului din Bucuresti, .. 94, sector 1, Bucuresti, fără a deține act de proprietate pe terenul respectiv și fără autorizație de construire.

Prin acelasi proces verbal de contraventie s-a luat si masura opririi lucrarii si desfiintarea camerei executate fara autorizatie de construire pana la data de 10.12.2012.

Prin procesul verbal de control din data de 16.01.2013 intocmit de Politia Locala Sector 1 - Directia Inspectie - Serviciul Disciplina in Constructii si Afisaj Stradal, s-a constatat ca nu au fost aduse la indeplinire masurile dispuse prin procesul verbal de contraventie . nr._ din data de 07.11.2012 si anume desfiintarea lucrarilor ilegal executate pana la data de 10.12.2012.

În conformitate cu dispozițiile art. 32 din Legea nr.50/1991 rep., în cazul în care persoanele sancționate contravențional nu s-au conformat în termen celor dispuse, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), prin procesul-verbal de constatare a contravenției, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz, încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, desființarea construcțiilor realizate nelegal, în speță fiind incidentă cea de a doua ipoteză, lucrările fiind executate de pârât fără autorizație de construire.

Astfel, instanta constata ca fiind neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a petentei, retinand ca Politia Locala Sector 1 este organul care a aplicat sanctiunea si care astfel justifica legitimitate procesuala activa in baza legii.

De asemenea, in ceea ce priveste sustinerile intimatului, instanta retine ca potrivit art. 27 alin.3 din Lg. 50/1991, contraventiile prevazute la art.26 alin.1, cu exceptia celor de la lit. h-l, se constata si se sanctioneaza de catre compartimentele de specialitate cu atributii de control ale autoritatilor administratiei publice locale.

Or, astfel cum rezulta din antetul procesului vrebal de contraventie contestat, Politia Locala Sector 1 face parte din autoritatea administratiei publice locale, respectiv Consiliul Local Sector 1, astfel cum stabilesc si dispozitiile art.7 din Legea Politiei locale.

Potrivit art. 1 alin. 1 Legea 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile legii, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcție. Având în vedere că autorizația de construire reprezintă actul final de autorizare, procedura de obținere a acesteia este una complexă, ce începe cu depunerea cererii pentru eliberarea unui certificat de urbanism. Potrivit art 6 alin 1 lit c) din același act normativ, prin acest certificat se stabilește în sarcina posesorului lista de acorduri sau autorizații necesare în vederea autorizării.

Obligațiile stabilite în sarcina contravenientului potrivit art. 28 alin. 1 din Legea 50/1991, respectiv oprirea executării lucrărilor si desfiintarea camerei executate fara autorizatie de construire, în termenul stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, sunt strict precizate sub aspectul obiectului și scopului urmărit, pârâtul fiind obligat ca, desfășurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine stabilit. Așadar, aceasta este o obligație de rezultat, iar neîndeplinirea rezultatului face să se prezume culpa debitorului obligației, acesta fiind răspunzător pentru neîndeplinirea ei.

Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 Legea 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile legii, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcție. Având în vedere că autorizația de construire reprezintă actul final de autorizare, procedura de obținere a acesteia este una complexă, ce începe cu depunerea cererii pentru eliberarea unui certificat de urbanism. Potrivit art 6 alin 1 lit c) din același act normativ, prin acest certificat se stabilește în sarcina posesorului lista de acorduri sau autorizații necesare în vederea autorizării.

In cauza, pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, împrejurările invocate nefiind de natură a exclude culpa sa în neîndeplinirea acestora.

Faptul ca petentul a obtinut certificatul de urbanism nu-i conferea acestuia dreptul de a executa lucrarile de constructie, fara obtinerea in prealabil a autorizatiei de construire.

De asemenea, invocarea culpei autoritatilor in neemiterea autorizatiei de construire nu-i confera acestuia dreptul de a construi fara obtinerea autorizatiei, el avand posibilitatea uzitarii cailor legale in vederea obtinerii acestui act administrativ.

Pe de alta parte, instanta retine ca paratul nu a facut dovada ca ar mai fi intreprins alte demersuri pentru obtinerea autorizatiei de constructie in intervalul de timp scurs pana la data solutionarii irevocabile a plangerii formulate impotriva procesului verbal de contraventie (17.02.2014).

Pe de alta parte, fata de prevederile imperative al Legii nr. 50/1991, si principiul executarii cu buna credinta a obligatiilor stabilite in sarcina destinatarilor acestui act normativ, instanta apreciaza ca paratul nu poate opune petentei stabilirea unei solutii de mentinere a constructiei efectuate fara autorizatie de construire. Pe de alta parte, paratul a avut posibilitatea sa efectueze demersurile necesare pentru obtinerea autorizatiei de construire atat in termenul fixat prin procesul verbal de contraventie (pana la 10.12.2012) cat si pana la data repunerii pe rol a prezentei cauze, fara ca acesta sa probeze efectuarea unor astfel de demersuri .

Astfel, instanta apreciaza ca solutia mentinerii constructiei realizate initial fara autorizatie de construire se poate adopta in situatia in care ulterior se face dovada obtinerii actului administrativ prevazut in mod expres de lege, proba ce nu a fost administrata in cauza.

In aceste conditii, instanta retine ca demersul judiciar al reclamantei este justificat si prevazut in mod expres de prevederile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, conform carora în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.

Mai mult, instanța retine si faptul ca petentul a contestat procesul verbal de contravenție . nr._/07.11.2012, prin care a fost sanctionat contravențional în temeiul art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 si prin care s-a dispus masura opririi lucrarii si desființarea camerei executate fara autorizatie de construire, prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._/299/2012, solutionata in mod irevocabil prin Decizia civila nr. 550/17.02.2014 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a II a C. administrativ si fiscal, in sensul admiterii in parte a plangerii contraventionale prin reducerea amenzii de la 20.000 lei la suma de 10.000 lei si retinerii legalitatii si temeniciei procesului verbal de contraventie.

Astfel, instanta va retine puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile de mai sus in privinta criticilor referitoare la legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, reluate in cuprinsul intampinarii referitoare la aplicarea sanctiunii cu depasirea competentei de catre agentul constatator si la nulitatea absoluta a procesului verbal de contarventie pentru lipsa datei comiterii faptei, aceste chestiuni fiind dezlegate deja cu caracter irevocabil de catre instanta de contencios administrativ, ceea ce inlatura posibilitatea unei noi analize a acestora in prezenta cauza.

Pe de alta parte, instanta retine ca in urma solutionarii irevocabile a plangerii contraventionale, in baza procesului verbal de contraventie . nr._/07.11.2012, petentului ii revine obligatia achitarii amenzii contraventionale in cuantum de 10.000 lei, mentinandu-se si masura opririi lucrarii si desfiintarii camerei executate fara autorizatie de construire.

Avand în vedere considerentele mai sus expuse, instanța va admite acțiunea ca fiind întemeiata, si în temeiul art.32 alin.2 din Legea nr. 50/1991, instanța urmează a-l obliga pe pârât la desfiintarea construcției realizate nelegal de acesta in .. 94, sector 1, Bucuresti, astfel cum este reținută in procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 07.11.2012.

De asemenea, instanta va stabili termen pentru executarea obligației 3 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Admite actiunea formulată de reclamanta POLIȚIA L. SECTOR 1 cu sediul în sector 1, București, ., . contradictoriu cu pârât H. A. cu domiciliul în sector 1, București, ., ., . și în sector 3, București, ., ., .> Obliga paratul la desfiintarea construcției realizate nelegal de acesta in .. 94, sector 1, Bucuresti, astfel cum este reținută in procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 07.11.2012, in termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotararii.

Cu apel in 15 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 16.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

RED.S.A./TEH. S.A./G.U.

4 EX/08.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 2885/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI