Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4363/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4363/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 4363/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința Civilă Nr. 4363/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 05 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. A. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI TERMICE și pe pârât S.C. F. A. BROKER DE asigurare S.R.L., având ca obiect cerere de valoare redusă .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.03.2015 când a hotărât următoarele
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.10.2014 sub nr._, reclamanta R. Autonoma de Distributie a Energiei Termice a chemat în judecată pârâtul S.C, F. A.-BROKER DE ASIGURARE S.R.L. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei 1200,13 lei reprezentând debit neachitat, la plata sumei de 79,47 lei reprezentand penalitati de intarziere, precum si la plata penalitatilor de intarziere calculate in continuare pana la data achitarii efective a debitului principal, cu cheltuieli de judecată .
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți a intervenit contractul de furnizare a energiei termice nr. 1879/22.02.2013, în baza căruia, in urma prestarii serviciului contractat s-au emis facturile aferente perioadei 12.11._14, pârâtul acumulând un debit neachitat în cuantum de 1120,73 lei. Reclamanta a mai aratat ca parata datoreaza si penalitati de intarziere.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025 -1032 C proc civ .
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f. 10-28).
Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru .
Pârâtului i s-au comunicat în mod legal formularul de cerere, înscrisurile anexate acestuia și formularul de răspuns.
La data de 30.12.2014 s-a depus la dosar întâmpinare prin care pârâtul solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând faptul că, valoarea facturilor a fost ridicată în mod artificial, reclamanta nefăcând dovada consumului facturat.
În susținerea întâmpinării au fost depuse înscrisuri (f.50-66).
La data de 21.01.2015 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Sub aspect probator s-a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți a intervenit contractul de furnizare a energiei termice nr. 1879/22.02.2013.
Potrivit art. 7.2 din contract, utilizatorul avea dreptul de a contesta facturile atunci cand constata diferente intre consumul facturat si cel inregistrat de controul de bransament, in cazul facturarii unor servicii neefectuate sau cand constata incalcarea prevederilor contractuale. Având în vedere aceste prevederi contractuale, instanța va respinge ca neîntemeiate susținerile pârâtului cu privire la ridicare artificială a valorii facturilor care fac obiectul litigiului.
Potrivit art. 15 din contract, plata facturii urma a fi efectuata in termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii, sub sanctiunea penalitatilor prevazute de art. 15 alin. 2 din contract.
În baza contractului, reclamanta a furnizat pârâtului energie termica aferentă perioadei 12.11._14, in valoare de 1200,13 lei, rămasă neachitată.
Pârâtul nu a făcut nicio dovadă în sensul achitării sumei pentru care a fost emisă factura sau în sensul contestării acesteia.
În drept, instanța reține că, în baza art.1270 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
În situația de față acest articol devine aplicabil deoarece inscrisurile depuse la dosar dovedesc raporturile contractuale, iar nerespectarea prevederilor contractuale de către pârât, așa cum rezultă din situația enunțată mai sus, atrage răspunderea sa civila contractuală.
Având în vedere că în această materie a răspunderii civile contractuale regula este că debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației și pârâtul nu a făcut nici o probă în sensul achitarii sumei de 1200,13 lei, instanța reține că acesta nu si-a respectat obligatia contractuală.
În consecință, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 1200,13 lei catre reclamanta, reprezentand contravaloarea facturilor aferente perioadei 12.11._14.
In ceea ce priveste penalitatile de intarziere, partile au stipulat in art. 15. 2 din contract o clauza penala, prin care au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de reclamanta ca urmare a neexecutarii sau a executarii cu intarziere a obligatiei de catre parata.
Din situatia penalitatilor la facturile neachitate depusa de reclamanta la dosar, rezulta ca valoarea penalitatilor de intarziere calculate la debitul principal in perioada 31.12.2013 si până la data de 31.07.2014 este de 79,47 lei (f. 18).
Retinand culpa paratului in neexecutarea obligatiei de plata a facturilor la termenul prevazut in contract, avand in vedere mentiunile din contract, facturile si situatia penalitatilor de intarziere depuse la dosar, instanta va admite cererea reclamantei și va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 79,47 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal de 1200,13 lei, calculate de la data scadentei si pana la data de 31.07.2014.
Din aceleasi considerente, instanta va admite si cererea reclamantei privind obligarea paratei la plata penalitatilor de intarziere aferente debitului de 1200,13 lei, calculate in continuare până la data plății integrale a debitului neachitat.
Instanța constată totodată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025 C. privind cererile cu valoare redusă.
Astfel, potrivit art. 1025 C proc civ, prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia. (2)Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei.
(3)Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească (art. 1029 C proc civ.)
Art. 1030 C proc civ dispune că instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. În cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar. Hotărârea primei instanțe este executorie de drept.
Având în vedere situația de fapt reținută și prevederile legale menționate, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1200,13 lei reprezentând debit neachitat și la plata sumei de 79,47 lei, reprezentand penalitati de intarziere calculate in perioada 31.12._14, precum si la plata penalitatilor calculate in continuare până la data plății integrale a debitului neachitat.
Având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și art. 1031 C proc civ, privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și taxa emitere extras ONRC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite acțiunea, privind pe reclamant R. A. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI TERMICE, cu sediul în sector 3, București, .. 15 și pe pârât S.C. F. A. BROKER DE ASIGURARE S.R.L., cu sediul în sector 1, București, .-2, nr. 9, ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1120,73 lei reprezentând debit restant aferent facturilor emise în perioada 12.11._14.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 79,47 lei aferente debitului, calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 31.07.2014.
Obligă pârâtul la plata sumei de 58 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 1 București.
Soluționată în Camera de Consiliu și pronunțată in ședința publica, azi 05.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.M.A.18.05.2015
TEH.M.M. 25.03.2015 /4 ex + 2 .>
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4236/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|